Skip to main content
Internet Archive's 25th Anniversary Logo

Full text of "PROTOCOALELE INTELEPTILOR Text Integral În Traducerea Lui Ioan Mota"

See other formats


PROTOCOALELE ÎN ELEP ILOR 
SIONULUI 



Text integral în traducerea lui Ioan Mo a 



Protocoalele înţelepţilor Sionului este o carte care a născut inca de la 
apariţie, acum o suta de ani, controverse dar si un război continuu din partea 
iudeilor dus impotriva editorilor dar si a celor ce au promovat-o. (Sa nu 
uitam ca părinţii de la Optina, inclusiv Sf. Ioan de Kronstadt, au susţinut 
publicarea ei, Nilus primind binecuvântare expresa pentru asa ceva. Vezi 
cartea Legendarul Nilus). De ce totuşi aceasta atitudine potrivnica, chiar 
vehementa fata de ea din partea evreilor? In primul rând pentru ca ea trateaza 
deosebit de delicata problema a conducerii lumii de către un grup malefic, 
criminal care, nu intamplator, este de origine evreiasca. Toate cele scrise in 
aceasta carte, ce nu intamplator au fost descoperite lumii, nu sunt decât 
pentru ca unii sa inteleaga din timp ca Scriptura se va implini intru totul 
atunci când se vorbeşte de vremurile din urma, vremuri care vor culmina cu 
inscaunarea Marelui înşelător - Antihristul, din seminţia lui Dan (neamul 
evreiesc) inaintea celei de a doua veniri a lui Hristos. Caderea lumii, mai ales 
a celei creştine este descrisa cu lux de amanute. 
Cine vrea sa ia aminte la toate acestea, sa incerce descifrarea semnelor 
vremii, plecând si de la aceasta carte! Intenţia acestei cârti nu este pentru a 
incrimina intregul neam evreiesc, ceea ce ar constitui un gest inuman si 
anticreştin, ci pentru a scoate in evidenta din ce parte vine râul, intelegand 
prin cine este instrumentalizat. Poate numai asa vom ieşi din letargie si vom 
pricepe ca nimic de ce este rau nu se intampla la voia intamplarii, totul fiind 
legat de acea taina a fărădelegii care se va lucra la sfârşitul lumii. 



Iată apelul lansat către evreime de Cremieux şi Montefiore la fondarea .Alian ei Israelite Universale”, organul de 
luptă fă işă a evreimii contra Creştinătă ii, apărut în 1860, reprodus de noi după ziarul LEclair (Fulgerul) din Paris : 

APEL 

al evreilor Cremieux din Paris şi Montefiore din Roma, membri fondatori ai Alian ei Israelite Universale. 



1 




Alian a noastră nu este nici europeană, nici asiatică, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este 
universală. 

împrăştia i în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne membri ai 
poporului ales. 

Na ionalitatea noastră este religia părin ilor noştri şi nu recunoaştem alta. 

Trăim în ări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ări — întrucât interesele noastre 
morale şi materiale sunt în primejdie. 

Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o zi Pământul întreg. 

Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape să îngenuncheze. 

Pe zi ce trece re eaua pe care evreii o aruncă asupra Pământului se întinde şi măre ele profe ii ale căr ilor noastre 
sfinte se vor îndeplini. 

Nu este departe timpul în care toate bogă iile Pământului vor fi ale noastre. 

O nouă împără ie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetă i, a împăra ilor, a Papilor şi 
a Patriarhilor. 

Cremieux si Montefiore 



INTRODUCERE 



în deosebite puncte ale îndepărtatului orizont, se observă formarea de valuri de antisemitism. Ele sunt încă răzle e şi 
slabe; dar, prin suflul zvâcnirilor jidoveşti care izbucnesc din toate păr ile, ele or să crească, îşi vor iu i mersul şi 
vor fi poate uriaşe, când, cu crestele spumegânde încordate spre cer, îşi vor sparge furia pe malurile unde Israel a 
crezut că poate zidi cetă i neînvinse. 

Antisemitismul e oare provocat de cauze superficiale şi vremelnice, sau de pricini durabile şi profunde? Trebuie 
socoti i jidanii ca responsabili în mare parte pentru năpasta mondială de după război? La asemenea întrebări se 
poate răspunde numai cu fapte riguros constatate, cu compara ii deduse logic. 

Trebuie să mărturisim că primejdia evreiască ce se înfă işa prin atâtea simptome şi atâtea fapte, n-a fost cu adevărat 
descoperită marelui public, decât atunci când a apărut traducerea unui fragment dintr-o carte rusească înregistrată la 
British Museum în August 1906, şi care purta titlul: „Cel Mare în cel Mic şi Anticristul ca o posibilitate politică 
imediată.” (Notele unui ortodox; edi ia a Ii-a corectată şi adăugită. Tzarskoie - Selo, 1905). 

Această traducere a fost editată în decembrie 1919, la „Eyre & Spottiswoode” şi fu întitulată: „The Jewish Perii; 
Protocols of the Learned Elders of Sion”. (Pericolul jidovesc; Protocoalele în elep ilor bătrâni ai Sionului). Ar fi 
rămas multă vreme necunoscută în Anglia, dacă unui redactor de la „Times” nu i-ar fi venit în gând să scrie despre 
ea un articol, făcându-i o dare de seamă destul de amănun ită şi Care se poate cuprinde într-o întrebare 
neliniştitoare: Dacă această carte este înfă işarea adevărului, atunci n-am scăpat noi oare de o pace nem ească decât 
pentru a suferi urmările unei păci jidăneşti? 

în vreme ce la Londra apărea o traducere englezească a „Protocoalelor”, în acelaşi timp o traducere germană era 
publicată la Charlottenberg (Berlin), de către dl. Gottfried zur Beek: „Die Geheimnisse der Weissen von Zion” 
(Tainele în elep ilor Sionului) şi se răspândi destul de repede atât în Germania, cât şi în Austria. 

Abia atrăsese luarea aminte articolul din ;,Times” asupra Primejdiei jidoveşti, şi îndată cărticica dispăru din corner , 
iar, lucru ciudat, d-nii Eyre & Spottiswoode au declarat că nu vor mai scoate o nouă edi ie. Dar, aşteptând ca prin 
îngrijirea unei asocia ii na ionaliste: „The Britons”, să se publice o nouă edi ie englezească, „The Morning Post”, 
publică, sub titlul: „The Cause of World Unrest” (cauza neorânduielilor din lume), un şir de articole aspre, bazate 
pe textele Protocoalelor şi pe documente descoperite mai târziu, prin care dovedea că jidanii sunt vinova i de starea 
bolnăvicioasă a lumii, care prelungeşte neajunsurile politice şi financiare izvorâte din război, 
în Statele Unite a fost editată, la d-nii Small, Maynard & C-ie, Boston, o altă traducere intitulata „The Protocols and 
World Revolution” (Protocoalele şi Revolu ia mondială). O traducere poloneză a apărut încă din 1920. în Fran a 
câteva dări de seamă, înso ite de citate din cartea lui Sergiu Nilus, au fost publicate în „Le Correspondent”, în „La 
Vieille France”, în „LAction Francaise” şi în „L’Opinion”. O primă traducere a lor a fost publicată în „La Libre 

2 




Parole”, dar numai în septembrie 1920 şi la începutul anului 1921 au apărut edi ia cu prefă ă a Monseniorului Joulin 
şi aceea din „Vieille France” precedată şi urmată de comentarii. 

Asupra deosebitelor edi ii apărute în Rusia, e greu să se stabilească ceva sigur. Se pare că cea dintâi, datorata 
profesorului Sergiu Nilus, a apărut în 1902, dar probabil a fost cumpărată ori confiscată, căci exemplarele nu i se 
mai găsesc. 

A fost oare reeditată în 1903? Lucrul e cu puţin ă, dar, cea dintâi de la care se cunoaşte textul, e aceea din 1905, 
care se găseşte în catalogul lui British Museum. 

Scriitorul rus C. Butmi publică şi el o traducere a lor, în 1907, în colaborare cu fratele său A. L. Butmi, sub titlul: 
„Duşmanul neamului omenesc”. Tipărită de Institu ia surdo-mu ilor din Petersburg, cartea era dedicată „Uniunii 
poporului rus”, asocia ie patriotică pentru apărarea împotriva jidanilor şi a societă ilor secrete, atât de răspândite în 
împără ia arului. 

Lucrarea lui Sergiu Nilus avu noi edi ii în 1911, 1912, 1917 şi 1920. Traducerea americană a fost făcută după edi ia 
din 1911, tipărită la mănăstirea Sfântul Sergiu. Cât despre cea din 1912, ea nu e amintită nici în prefă a 
Monseniorului Jouin, nici în acelea ale edi iilor germană şi americană; dar noi am avut-o în mâinile noastre. Edi ia 
din 1917 a fost aproape în întregime distrusă de bolşevici. Cât despre .cea din 1920, ea a fost tipărită la Berlin. 
Traducerea Protocoalelor e reprodusă în această din urmă edi ie sub titlul de „Raza de lumină” şi editor ul-redactor, 
Petru Schabelski Bork, a inso it-o de comentarii cu* privire la Revolu ia rusească, unde sunt aspru judecate actele 
ministrului Cemov şi ale lui Kerensky, „care, aşezat la conducerea Rusiei timp de şase luni, a înşelat şi a trădat 
patria prin actele sale” (V. „Protocoalele”, Mgr. Jouin, p.148). 

Sergiu Nilus declară în introducerea edi iei din 1917, că filele care con ineau extrasele acestor procese verbale 
(redactate în fran uzeşte, căci numeroşi Sionişti nu cunoşteau limba ebraică), i-au fost date în 1901 de către Alexis 
Nicolaevici Suşotin, mareşal al nobilimii din Chern. Aceste file au fost încredin ate şi lui C. Butmi, al doilea 
traducător al lor. 

Cum le-a ob inut însă A. Nicolaevici? Două zvonuri circulă relativ la aceasta: fie că au fost copiate de către o 
femeie, so ie sau amantă a unuia dintre ini ia ii care le -au redactat şi care femeie a crezut că e de datoria ei să 
transmită aceste copii unui creştin care ar fi în stare să-şi pună la adăpost coreligionarii de asemenea uneltiri 
ascunse şi amenin ătoare; fie că au fost scoase dintr-o casă de fier, pe care o păstrau sioniştii intr-unui din oraşele 
Alsaciei. Dar probabil nici una dintre aceste două ipoteze nu este adevărată, deoarece posesorii filelor au trebuit să 
se străduiască să apere de orice bănuială şi de orice răzbunare pe autorul sau autorii sustragerii sau ai destăinuirilor 
făcute. 

Protocoalele sunt în număr de douăzeci şi patru. Sunt mai mult nişte învă ături şi maxime, decât procese verbale. Se 
pare că autorul sau autorii lor, au urmărit în primul rând să înşire în 24 lec ii doctrinele lui Israel, inta pe care o 
urmăreşte din timpurile cele mai îndepărtate şi amănuntele celui din urmă plan de bătaie pentru cucerirea puterii 
mondiale atunci când totul ar părea pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare. 

Pentru jidani nu există alt drept decât puterea, for a; liberalismul a nimicit la Goimi religia şi autoritatea; aurul e în 
mâinile lui Israel şi, prin aur, el a pus mâna pe presă şi pe opinia publică, factori considera i în măsură să comande 
guvernelor în statele democratizate. 

Societă ile francmasonilor sunt conduse de jidani, care le îndrumă faptele şi propaganda. 

Popoarele creştine vor fi într-o bună zi atât de dezbinate încât vor cere un supra-guvernământ universal, deja 
constituit de ei. Războaie răzle e şi apoi unul, al lumii întregi, pe care îl va şti dezlăn ui Israel, îi vor grăbi domnia. 
Autocra ia jidovească va înlocui liberalismul statelor creştine. Toate religiile vor fi desfiin ate, afară de aceea a lui 
Moise. 

Pentru a-şi arăta puterea, jidanii vor dobândi pământ şi vor robi prin omor şi teroare unul din popoarele Europei. Un 
impozit progresiv pe capital şi împrumuturi de stat, va sfârşi prin a ruina pe creştinii pe care o învă ătură atee îi va fi 
sălbăticit; şi ceasul, atât de mult aşteptat, va suna. Regele jidanilor, întruchiparea sor ii, va domni asupra omenirii 
îmblânzite. 

Aceasta e, în câteva cuvinte, ideea de căpetenie a „Protocoalelor”. E bine să ne gândim asupra deosebitelor capitole, 
să le comparăm textul cu alte documente de origine ebraică şi să cercetăm în ce măsură au fost înfăptuite, în timpul 
războiului şi de la el încoace, faptele prevăzute şi întâmplările proorocite. 

Al treilea capitol al acestor lec ii ale în elep ilor lui Israel, cuprinde o aluzie la Şarpele care simbolizează mersul 
progresiv al lui Israel, către stăpânirea lumii. 



3 




Sergiu Nilus, în epilogul căr ii sale, pe care traducerile americană şi germană nu l-au reprodus, ne povesteşte 
amănunte ciudate despre acest simbol al puterii jidoveşti, pentru totdeauna învingătoare, după ce se va fi încolăcit 
în jurul Statelor europene. După tradi iile iudaice, această proorocire ar data încă de pe vremea lui Solomon. El 
pătrunde în inima tuturor na iunilor, pentru a le corupe, a le nimici; şi fiind o parte din Sion, el trebuie să se 
reîntoarcă acolo, după ce îşi va fi îndeplinit şirul cuceririlor sale. 

Sioniştii au făcut de mult harta pe care e trasat drumul târâtoarei şi pe această hartă sunt însemnate punctele de 
căpetenie străbătute şi cele care au mai rămas a fi atinse. Cea dintâi cucerire a şarpelui e Grecia, pe vremea lui 
Pericle, în anul 429 înainte de Cristos; la Roma capul şarpelui pătrunse sub domnia lui August, pu in înainte de 
naşterea lui Iisus Cristos; Madridul îi văzu apari ia sub Carol Quintul; Parisul, la sfârşitul domniei lui Ludovic XIV; 
Londra la căderea lui Napoleon; Berlinul în 1871, după apoteoza tratatului de la Versailles; Petersburgul în 1881. 



E important de ştiut că toate statele peste care şi-a lăsat şarpele dâra de bale, au fost zguduite până în temelii de 
crize politice şi sociale. 

Traseul indică, cele din urmă cuceriri de făcut: Moscova, Kiev, Odesa, Bucureşti, Constantinopol şi în sfârşit 
Ierusalimul, punctul de plecare şi punctul terminal al fatalului itinerar. 

Analizând „Protocoalele”, inându-ne departe de comentariile editorilor şi de toate polemicile pricinuite de 
publicarea lor, se deosebesc în ele trei lucruri de căpetenie, adesea îmbinate: 

1. O critică filosofică a principiilor liberale şi o slăvire a regimului 
autocratic; 

2. Expunerea pianului de luptă pregătit cu metodă, pentru asigurarea domina iei mondiale a evreilor; 

3. Priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a păr ilor mai însemnate ale acestui plan. 

Studiind în ale sale „Lundis” opera lui Joseph de Maistre „Considerations sur la France” (Considera ii asupra 
Fran ei), criticul Sainte-Beuve şi-a exprimat următoarea părere: „Impresia pe care a făcut-o această carte s-a afirmat 
douăzeci de ani mai târziu, atunci când împrejurările i-au adeverit punctele de căpetenie”. 

„Protocoalele” au o trăsătură comună cu „Considera iile asupra Fran ei”: însuşirea lor profetică. Poate, în scurt 
timp, se va formula asupra lor o apreciere identică cu aceea a lui Sainte-Beuve. 

Roger Lambelin (Traducătorul în limba franceză al „Protocoalelor în elep ilor Sionului”). 

CAPITOLUL I 

Con inut: Dreptul e în for ă. Libertatea e o idee. Liberalismul. Aurul. Credin a. Autonomia. Despotismul 
capitalului. Duşmanul dinlăuntru. Mul imea, Anarhia, Politica şi Morcda. Dreptul celui med tare. Puterea 
jidovească francmasonică nu poate fi învinsă. Scopul scuză mijloacele. Mul imea e oarbă. Alfabetul politic. 
Neîn elegerile dintre partide. Forma de guvernământ care vă conduce med bine la elul vostru, e autocra ia. 
Băuturile. Clasicismul. Desfrânarea. Principiul şi regulile de guvernământ jidoveşti şi francmasonice. Teroarea. 
Libertatea, Egcditatea, Fraternitatea. Principiul guvernământului dinastic. Privilegiie nimicite ede aristocra iei 
creştinilor. Noua aristocra ie. Ccdculul psihologic. Abstrac ia libertă ii. Amovibilitatea reprezentau ilor poporului. 

Să lăsăm la o parte vorbele goale; să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situa ia prin compara ii şi deduc ii. 

Eu vă voi arăta deci sistemul nostru, din punctul vostru de vedere şi din acela al creştinilor. 

Trebuie să avem în vedere că oamenii care au instincte şi porniri rele, sunt mai numeroşi decât aceia care au 
instincte bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând prin violen ă şi teroare, nu prin discu ii 
academice. Fiecare om e însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea; în acelaşi timp sunt pu ini 
cei care n-ar fi gata să jertfească bunurile tuturora, pentru a-şi atinge propriul lor bine. 

Ce lucru a inut în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La începutul orânduirii 
sociale ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu e decât aceeaşi putere, dar mascata. De -aici 
ajungem la concluzia că, după legea naturii, dreptul stă în for ă, în putere. 

Libertatea politică e o idee, un gând, iar nu un fapt. Trebuie ştiut cum să se aplice aceasta idee, când e nevoie să fie 
atrase masele populare, dând curs unei idei, în jurul unui anumit partid, dacă acest partid are de gând să-l 
zdrobească pe cel care e la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă potrivnicul îşi de ine puterea de la ideea de 

4 




libertate, de la ceea ce se numeşte liberalism, şi dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru această idee. Şi atunci, iată 
în ce va consta izbânda teoriei noastre: frânele scăpate ale puterii sunt îndată luate în mână de către al ii, prin for a 
legilor de via ă (deoarece for a oarbă a poporului nu poate rămâne o singură zi fără călăuză, iar noul guvern nu face 
altceva decât să ocupe locul celui vechi, slăbit de liberalism). 

în zilele noastră puterea aurului a înlocuit pe aceea a guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credin a. 
Ideea de libertate e irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se folosească de ea într-o măsură dreaptă. Ajunge să fie 
lăsat poporul să se guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme îndată în anarhie. Iar 
din clipa aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care statele se mistuie şi unde 
mărimea lor se preface în cenuşă. 

Fie că statul se istoveşte în propriile lui frământări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în starea de a fi la bunul 
plac al duşmanilor din afară, din acel moment, el poate fi socotit ca iremediabil pierdut el e în stăpânirea noastră. 
Despotismul (puterea) capitalului, care e în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui stat ca o luntre de 
scăpare, de care e silit vrând-nevrând, să se agate, pentru a nu se îneca. 

Pe aceia, pe care sufletul lor sim itor i-ar face să considere netrebnice aceste gânduri, i-aş întreba: dacă un stat are 
doi duşmani, şi dacă îi este îngăduit să întrebuin eze împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele 
de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştin ă planurile de atac şi de apărare, de a-1 surprinde noaptea, sau cu 
puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri, întrebuin ate împotriva unui 
duşman şi mai rău, care ar dărâma ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale? 

O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să cârmuiască cu folos gloatele prin îndemnuri cumin i sau prin 
convingere, atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie ea chiar nesocotită, dar totuşi ademenitoare pentru 
poporul care în elege totul numai uşurel, la suprafa ă? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt 
cârmui i numai de micile lor patimi, de credin ele deşarte, de obiceiurile, de tradi iile şi teoriile lor sentimentale: 
sunt robi ai împăr irii în partide care se împotrivesc în elegerii celei mai cumin i. Orice hotărâre a mul imii atârnă 
de o majoritate întâmplătoare, sau, cel pu in superficială; fără a cunoaşte tainele politice, mul imea ia hotărâri fără 
rost; un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernământul. 

Politica n-are nici o legătură cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală, nu e politic şi prin urmare puterea 
lui e şubredă. Acela care vrea să domnească, trebuie să se folosească de viclenie şi fă ărnicie. Marile însuşiri ale 
poporului - sinceritatea şi cinstea - sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât 
duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine, noi nu trebuie în nici un caz să le 
luăm de călăuză. 

Scopul nostru e să avem în mână puterea. Cuvântul „drept” este o idee abstractă pe care nimic n-o îndreptă eşte. 
Acest cuvânt nu înseamnă decât atât: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru ca să pot dovedi că sunt mai tare decât tine”. 
Unde începe şi unde se sfârşeşte dreptul? 

într-un Stat unde puterea e rău organizată, unde legile de guvernare au devenit vagi şi uşor de ocolit, în urma 
drepturilor nenumărate, întemeiate de liberalism, eu socotesc că e un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii 
celui mai tare, asupra tuturor orânduielilor şi a tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să 
clădesc din nou toate aşezămintele, să mă fac stăpânul celor ce mi -au predat mie drepturile pe care le ob inuseră 
prin for a lor şi de care s-au lepădat de bună voie... liberalism... 

Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că 
ea nu va putea fi înfrântă, până în clipa când se va fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic nu o va mai putea 
dărâma... 

Din răul trecător pe care suntem sili i să-l facem acum se va naşte binele unui guvern neclintit, care va restabili 
mersul regulat al mecanismului existen ei na ionale, tulburat de liberalism. Scopul scuză mijloacele. Să ne 
îndreptăm aten ia, în planurile noastre, mai pu in asupra celor bune şi morale decât asupra celor trebuincioase şi 
folositoare. 

Avem înaintea noastră un plan, în care e trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a schimba 
opera mai multor veacuri. 

Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să inem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia 
mul imii, de neputin a ei de a în elege şi a cumpăni împrejurările propriei sale vie i şi ale bunăstării sale. Trebuie să 
în elegem că puterea mul imii e oarbă, nesăbuită, şi nu gândeşte, ci ascultă la dreapta şi la stânga. Un orb nu poate 
călăuzi pe un alt orb fără ca să ducă la prăpastie; tot astfel membrii mul imii ieşi i din popor - oricât le-ar fi spiritul 

5 




de genial - nu pot pretinde să conducă poporul, fără a-1 pierde în întregime, din pricină că nu în eleg nimic din 
politică. 

Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocontrol poate cunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un 
popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridica i din sânul său se ruinează prin certurile partidelor 
a â ate de setea de putere şi prin dezordinile care se nasc de aici. E oare cu puţin ă ca gloatele populare să judece 
liniştit, fără duşmănii lăuntrice, să conducă afacerile ării, care nu pot fi amestecate cu interese personale? Se pot ele 
apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputin ă! Un plan împăr it în atâtea capete câte are mul imea, îşi 
pierde unitatea; devine neîn eles şi fără puţin a de a fi înfăptuit. 

Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său 
fiecare lucru în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem deci, că un guvern folositor ării şi în stare să- 
şi atingă scopul propus, trebuie să fie strâns în mâinile unui singur individ responsabil, în despotismul absolut, fără 
de care civiliza ia nu poate exista; ea nu e opera gloatelor, ci a conducătorului lor, oricare ar fi el. Mul imea e un 
barbar, care îşi arată barbaria la orice prilej. îndată ce gloata apucă în mâini libertatea, ea o transformă foarte repede 
în anarhie, care e treapta cea mai înaltă a barbariei. 

închipui i-vă dobitoacele acelea îmbătate cu alcool, năucite de vin, cărora li s-ar da dreptul de a bea fără măsură, în 
acelaşi timp în care li s-ar da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. 
Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură; tinere ea le e înjosită de studiile clasice şi de desfrânarea precoce la 
care i-au împins agen ii noştri -, profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi negustorii 
noştri şi femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. în rândurile acestor din urmă eu număr şi pe aşa 
zisele „femei din lumea bună”, care limitează de bunăvoie luxul şi desfrânarea celor dintâi. 

Cuvântul nostru de ordine e: puterea şi fă ămicia. Sin ’gură puterea poate învinge în politică, mai ales când e 
ascunsă în talentele necesare oamenilor de Stat. Violenta trebuie să fie un principiu, viclenia şi fă ămicia o regulă, 
pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agen ilor unei noi puteri. Acest rău e singurul mijloc 
de a ajunge la scop, la bine. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înşelătoriei şi a trădării, ori de 
câte ori ne pot ele servi atingerea scopului nostru. în politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a 
şovăi, dacă po i ob ine prin acest mijloc supunerea şi puterea. 

Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte 
mai pu in văzute şi mai folositoare, necesare pentru a între ine teroarea aceasta care face popoarele să asculte 
orbeşte. O neînduplecare dreapta dar straşnică, e cel mai mare sus inător al puterii unui Stat; prin urmare nu e 
numai în folosul nostru, dar e chiar de datoria noastră, să ne inem de acest program al violen ei şi fă ămiciei. O 
asemenea doctrină bazata, pe calcul, e tot atât de folositoare cât şi mijloacele pe care le întrebuin ează. Prin urmare, 
nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom înrobi guvernului 
nostru suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neîndupleca i, pentru ca orice 
nesupunere să înceteze. 

Noi, cei dintâi, şi încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, cuvinte 
repetate pe urmă de atâtea ori de către papagali inconştien i, care, atraşi din toate păr ile de această momeală, nu s - 
au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală, altădată atât de bine 
asigurată prin constrângerea mul imii. Oameni care s-au crezut inteligen i, n-au ştiut să descurce în elesul ascuns al 
acestor cuvinte, n-au văzut că se contraziceau, n-au văzut că nu există egalitate în natură, că nu poate să existe 
libertate, că natura ea însăşi a creat inegalitatea spiritelor, a caracterelor şi a inteligen elor, atât de mult supuse 
legilor ei. Aceşti oameni n-au în eles că mul imea e o putere oarbă; că parveni ii pe care şi-i alege pentru a o 
guverna, nu sunt mai pu in orbi în politică decât ea însăşi; că ini iatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un 
prost, poate guverna, în vreme ce mul imea neini ia ilor, fie chiar plini de geniu, nu în eleg nimic din politică. Toate 
aceste gânduri nu le-au venit în minte creştinilor; totuşi pe aceasta se întemeia principiul guvernământului dinastic; 
tatăl. Domnitorul, transmitea fiului său secretele politice, necunoscute în afară de membrii familiei domnitoare, 
pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, se pierdu, 
izbânda operei noastre se mări prin aceasta. 

Totuşi, în largul lumii, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate, au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea 
agen ilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne-au purtat cu însufle ire steagurile. Şi totuşi, aceste cuvinte 
erau nişte viermi care rodeau bunăstarea tuturor nejidanilor, spulberând pretutindeni pacea, liniştea, solidaritatea, 
săpând pe dedesubt toate aşezămintele statelor. Ve i vedea din cele ce urmează că aceasta ne-a folosit numai nouă; 

6 




acest lucru ne dădu, între altele, puţin a de a ob ine cheia cea mai importantă, sau mai bine zis de a desfiin a 
privilegiile pe care era întemeiată aristocra ia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-1 au împotriva noastră 
popoarele şi na iunile. Pe dărâmăturile aristocra iei naturale şi ereditare, noi ne-am ridicat aristocra ia noastră, a 
inteligen ei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocra ii, bogă ia, care depinde de noi, şi ştiin a, care e 
îndrumată de în elep ii noştri. 

Izbânda noastră a fost încă uşurată prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut 
întotdeauna să atingem corzile cele mai sim itoare ale sufletului omenesc, avari ia, lăcomia, neîndestularea 
lipsurilor materiale, fiecare dintre aceste slăbiciuni omeneşti, luată aparte, fiind în stare să înăbuşe neatârnarea 
gândului, punând voin a oamenilor în slujba celor ce le cumpără sufletul. 

Ideea abstractă a libertă ii ne-a dat puţin a de a face mul imea să în eleagă că un guvern nu e altceva decât un 
loc iitor al proprietarului ării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mânuşile învechite. 
Amovibilitatea reprezentan ilor poporului i-a pus la dispozi ia noastră; ei depindeau de alegerea noastră. 



COMENTARII LA CAPITOLUL ! 

Jidanul mărturiseşte scopul pe care-1 urmăreşte şi mijloacele pe care le va întrebuin a, ca să ajungă la intă. Scopul 
este: distrugerea oricărui bun creştin, cum a făcut cu Rusia, ca să ajungă el stăpân. Care sunt mijloacele? Ca să 
întrebuin eze cele mai bune mijloace, trebuie ştiut cine este adversarul. Adversarul care trebuie răpus astăzi, este 
na iunea creştină din fiecare stat european. După destăinuirea Jidanului, omul este o bestie crudă, care nu ştie decât 
de frică. Ca să stăpâneşti bestia, trebuie să pui mâna pe putere. Astăzi, când votul universal s-a acordat poporului, 
trebuie zăpăcite masele cu ideea libertă ii, pentru ca poporul să prefacă libertatea în destrăbălare şi dezordine, şi 
astfel scăpând puterea din mâinile guvernan ilor, Jidanii şire i să se ridice la putere pe umerii poporului înşelat. 

Cea mai bună dovadă despre acest plan de luptă ne -o dă presa din toată lumea, condusă de Jidani. Avem şi în ara 
noastră asemenea presă, şi anume, pe lângă multe altele mai mărun ele, şi următoarele scrise în româneşte de către 
Jidani şi jidovi i: „Lupta”, „Presa”, “Adevărul” „Diminea a”, Aurora”, „Lumea”, „Opinia” (este vorba de presa 
dinainte de 1940, când lucrarea a apărut în limba română pentru prima data.n. red.), care în tot timpul nu ştiu decât 
numai şi numai în numele „libertă ii” şi „democra iei”. 

Aşa au făcut în Rusia. Ca să ajungem la destrăbălare şi la dezordine, Jidanul mărturiseşte că va lucra prin corup ie 
să învrăjbească între ele partidele politice, ca nu cumva să mai ajungă la vreo în elegere, mărturiseşte că va lucra să 
prostească poporul creştin prin băuturi spirtoase, mărturiseşte că va strica tineretul prin scrieri pornografice, şi că va 
deprava femeile creştine, prin lux fără măsură şi libertinaj. Toate acestea le face în numele progresului, 
în Statul cel nou jidovesc, ridicat pe ruinele Statului creştin, Evreul nu se va călăuzi după regula Libertă ii. Acest 
cuvânt a fost bun de exploatat, spre a dărâma Statul creştin. El va întrebuin a „despotismul absolut, fără de care nu 
poate exista civiliza ia!; aşa îşi dezvăluie el gândul şi aşa lucrează în Rusia, unde oricine este bănuit că ar face 
opozi ie îşi pierde via a, unde atâ ia episcopi creştini au fost decapita i, pe când nu s-a mişcat un fir de păr de pe 
capul vreunui haham. 

Iată un document găsit asupra unui ofi er jidan bolşevic, căzut într-o luptă de stradă în 1919, document care este un 
fel de ordin circular, scris în limba ebraică şi dat de către: „Comitetul central al sec iunii Petersburg al Ligii 
interna ionale Israelite”: 

„Lii ai lui Israel! Ora victoriei noastre supreme este aproape. Suntem înaintea pragului domina iunii universale. 
Ceea ce era altădată de domeniul visurilor noastre, este pe punctul de a se realiza. Din slabi şi neputincioşi cum 
eram, catastrofa mondială ne-a făcut tari şi, gra ie ei, putem să ne ridicăm fruntea cu trufie. 

„Totuşi, trebuie să, fim pruden i. Se poate cu siguran ă proroci că, după ce am păşit peste ruine şi am zdrobit altare 
şi tronuri, vom urmări înaintarea noastră pe drumul ce ne-am trasat”. 

„Dar autoritatea religiei stranii a doctrinelor pe care le-am propagat cu atâta succes, este supusă criticilor violente şi 
batjocurii. Noi am zguduit - cu toate acestea -cultura, civiliza ia, tradi iile şi tronurile na iunilor creştine. Am făcut 
totul pentru a supune poporul rus la jugul puterii jidoveşti şi în cele din urmă l-am îngenunchiat înaintea noastră.” 
„Opera noastră, în această privin ă, este aproape terminată, dar trebuie să fim totuşi foarte pruden i, căci Rusia 
subjugată este duşmana noastră cea mai mare. Victoria câştigată prin superioritatea noastră intelectuală, se poate 
întoarce contra noastră de către o nouă genera ie.” 



7 




„Rusia este cucerită şi inută la pământ; ea trage să moară sub cizma noastră, dar nu uita i un singur moment că 
trebuie să fi i aten i şi prevăzători. Grija sacră a siguran ei noastre nu ne îngăduie să practicăm nici mila, nici 
iertarea. Este o necesitate de a men ine poporul rus în mizerie şi lacrimi. Luându-i proprietă ile şi aurul, noi l-am 
redus la sclavie.” 

„Fi i pruden i şi tăcu i! Să nu avem nici o milă de duşmanul nostru. Noi trebuie să exterminăm cele mai bune 
elemente ale poporului rus, aşa ca ara să nu -şi poată găsi nici căpetenii, nici conducători. îi vom lua orice puţin ă 
de a rezista puterii noastre. Trebuie să provocăm ura între lucrătorii de la oraşe şi ărani. Războiul, lupta de clasă, 
vor distruge tezaurele de cultură ale popoarelor creştine. Dar, fii ai lui Israel, să fim prevăzători şi rezerva i! 
Victoria noastră se apropie,, pentru că puterea noastră politică şi economică, precum şi influen a noastră asupra 
maselor, fac progrese repezi. Suntem stăpânii finan elor şi ai aurului guvernelor, prin urmare avem atotputernicia 
asupra pungii tuturor guvernelor, şi prin urmare avem atotputernicia asupra pungii tuturor Statelor. Puterea se află 
în mâinile noastre. Dar să nu ne încredem în trădători şi lucrători pe dedesubt. 

„Bronstein, Apfelbaum, Rosenfeld, Steinberg, sunt, printre atâ ia al ii, adevăra i fii ai lui Israel. Puterea noastră în 
Rusia este fără margini. în oraşe, comisarii şi comisiile de alimente, de locuin e etc., sunt la dispozi ia noastră. Dar 
să nu ne îmbete victoria! Să fim pruden i şi neîncrezători, căci în afară de noi nu ne putem sprijini pe nimeni.” 
„Aduce i-vă aminte că noi nu ne putem încrede în armata roşie, care poate într-o bună zi să întoarcă armele contra 
noastră.” 

„Fii ai lui Israel, ceasul victoriei asupra Rusiei, atât de mult aşteptat, a sunat. Strânge i-vă rândurile. Propaga i 
politica na ională a rasei noastre. Fupta i pentru idealul nostru. Păstra i cu sfin enie vechile noastre legi ce ne -au 
fost hărăzite. Inteligen a noastră, geniul nostru, să ne ocrotească şi să ne călăuzească!” 

Stăpâni pe Rusia şi aşadar în puţin a de a-şi aplica planul arătat în Protocoale şi în documentul de mai sus, rând pe 
rând, n-au întârziat de-a ataca toate puterile na iei robite şi nenorocite. îndeosebi s-au năpustit cruzii tirani ai Rusiei, 
împotriva religiei, pentru a o nimici. Şi, întocmai precum au scris în planurile lor, aşa au şi făcut. Iată, spre 
exemplu, ceea ce a putut să fie cunoscut până acum din nelegiuirile făcute. Chiar şi ziarele evreieşti de la noi nu au 
putut ascunde în întregime aceste nelegiuiri, şi astfel, unele au ajuns a fi cunoscute şi publicate chiar în foile lor de 
aici, precum urmează: 

Noi condamnări la moarte în Rusia 

„Fafayette, 12 - Pe când din Rusia se anun a amânarea judecări» patriarhului Tihon, „Echo de Paris” dă următoarele 
detalii asupra persecu iilor din Rusia: arestările sunt efectuate în masă, mai cu seamă asupra intelectualilor. 10 
profesori care au servit ca exper i în comisia bolşevică de despăgubiri în Polonia, au fost acum de curând 
condamna i la moarte. Rugăciunile pentru patriarhul Tihon au fost oprite în biserici sub pedeapsă de arestare 
imediată şi acuza ie de contra-revolu ie. Mul i preo i care au pronun at numele patriarhului Tihon în timpul 
liturghiei, au fost aresta i şi trimişi înaintea tribunalelor roşii”. 

(„Diminea a”, Nr. 5904 din 15. IV. 1923) 

Atâta publică ziarul jidovesc „Diminea a”. Informa iile care ajung la ziarele româneşti sunt mai complete. Iată de 
pildă ce spune ziarul „Conştiin a Românească” Nr. 12 din 15/IV. 1923: 

„Oficiosul bolşevic „Izvestia” anun ă că în cursul sărbătorilor de Paşti, s-au inut conferin e antireligioase în toată 
Rusia, pentru a se demonstra poporului „necesitatea de a deveni ateu”. 

„Conferin ele au fost înso ite de proiec ii, prin care se ridiculizează religia ortodoxă”. 

Un ziar leton, deci în imediata apropiere a Rusiei, şi deci bine informat, publică următoarea ştire îngrozitoare: 
„Braunstein, care-şi zice Tro ki, arul Rusiei, a ucis direct sau prin torturi 28 de arhiepiscopi şi 1215 preo i...” 

Dar cât de mare trebuie să fie tirania iudaică împotriva creştinismului, ne -o putem închipui şi din următoarea 
telegramă, pe care o publică ziarul „Viitorul”, de la aceeaşi agen ie telegrafică Feafield: 

Persecu iile religioase in Rusia. 

- „Un protest al şefilor comunită ilor religioase din Anglia 

„Feafield 13 - Persecu iile religioase conduse de guvernul sovietic din Rusia, au culminat cu executarea Mgr. 
Budkievitz. Şefii tuturor comunită ilor religioase din Anglia au adresat un protest contra acestor fapte. 

Semnatarii sunt conduşi de arhiepiscopul catolic de Westminster. Protestul este redactat în modul următor: 



8 




«Războiul fără cru are pe care guvernul sovietic din Rusia îl duce de mult împotriva tuturor formelor de credin ă 
religioasă, şi-a atins culmea. în timpul perioadei de administra ie sovietică, sute şi mii de preo i de toate rangurile şi 
de toate confesiunile, au fost subiectul persecu iilor sălbatice, toate acestea numai ca să se dezrădăcineze religia din 
ară. 

Cele mai sfinte sărbători, religioase au dat ocazia de travestiuri blestemate şi de astă dată atacurile îndreptate contra 
religiei, se găsesc din nou ilustrate prin judecarea şi condamnarea şefilor religioşi din Rusia. Chiar bolşevicii nu au 
ascuns scopul.ee- 1 au în vedere. In propriul lor ziar, acum trei săptămâni, apăreau următoarele: 

„Trebuie să conducem agita ia noastră împotriva religiei tot atât de sistematic, cum am face -o în chestiunile 
politice, dar cu mult mai multă hotărâre”. 

„Suntem pentru salvarea întregului popor din Rusia şi pentru men inerea credin ei în inimile lor într-unui 
Dumnezeu şi pentru păstrarea libertă ii religioase, când facem acest apel. Noi reprezentăm diferite comunită i 
religioase şi diferite opinii politice, însă cu to ii suntem uni i în indignarea şi groaza cu care privim actuala politică 
de persecutare sistematică a religiei, în toate formele ei. O astfel de politică nu poate fi tolerată în tăcere de către 
acei care pre uiesc religia şi libertatea. Protestul nostru avem încredere cava găsi ecou peste tot şi oriunde se găsesc 
oameni care in la bunăstarea omenirii»“. 

(„Viitorul, 16/IV 1923) 

Aşadar, întocmai cu prevederile din „Protocoale” se întâmplă acum deocamdată în Rusia. Şi furia lui Israel nu 
cunoaşte margini. Este aşa de grozavă, încât a înspăimântat toată lumea creştină din Apus. 

în capitolele următoare se arată mai amănun it mijloacele de distrugere a societă ii creştine. în această luptă ascunsă 
şi pe zi ce trece mai aprigă, Jidanul şi-a ales ca tovarăş nedespăr it: aurul; cu care cumpăra pe creştinii slabi de 
înger, şi presa cu care zăpăceşte capetele celor mul i. 

CAPITOLUL II 



Con inut: Războaiele economice sunt izvorul atotputerniciei jidăneşti. Administra ia vizibilă şi „consilierii secre i”. 
Succesul doctrinelor distructive. Asimilarea în politică. însemnătatea presei. Pre ul aurului şi valoarea victimelor 
jidăneşti. 

E în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, întrucât se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel 
transpus pe terenul economic, na iunile vor sim i puterea stăpânirii noastre, şi această situa ie va pune pe cei doi 
vrăjmaşi la dispozi ia agen ilor noştri interna ionali, care au mii de ochi pe care nici o grani ă nu-i poate opri. 
Atunci drepturile noastre interna ionale vor covârşi drepturile na ionale, în adevăratul în eles al cuvântului, şi vor 
guverna popoarele tot astfel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor. 

Administratorii, aleşi din public de către noi, dintre creştinii cei mai slugarnici, nu vor fi oameni pregăti i pentru 
administra ia ării. în acest fel vor deveni uşor nişte păpuşi trase de a ă de către în elep ii şi genialii noştri sfetnici, 
de către specialiştii noştri, crescu i încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi şti i că 
specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştin ele trebuincioase administrării, din planurile noastre politice, din experien a 
istoriei, din studiul tuturor evenimentelor însemnate. 

Creştinii nu se orientează după practica observa iilor impar iale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, 
incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea noi nu trebuie să ne orientăm după ei; lasă să-şi mai petreacă 
încă un timp, să se mai hrănească cu nădejdi şi cu noi petreceri sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să 
creadă în < însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiin ei, la teorii. în vederea acestui scop 
propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligenta a creştinilor va fi 
mândră de cunoştin ele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învă ămintele ştiin ei, 
născocite de către agen ii noştri pentru a le călăuzi spiritele în direc ia care ne e utilă nouă. 

Să nu crede i că afirma iile acestea sunt fără bază serioasă; gândi i-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri 
Darwinismului, Marxismului, Nietzscheismului. însă nouă, înrâurirea nocivă a acestor tendin e, trebuie să ne fie 
cunoscută. 

Trebuie să inem seamă de ideile, caracterele, tendin ele modeme ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică 
şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui păr i pot fi alcătuite în mod deosebit, după popoarele pe 

9 




care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă aplicarea sa practică nu e bazată pe confruntarea rezultatelor 
trecutului cu prezentul. 

Statele de astăzi au o mare putere creatoare: presa. Rolul presei e de a arăta nemul urnirile aşa zise intolerabile, de a 
aduce la cunoştin ă plângerile poporului, de a crea nemul urni i şi de a le da un glas. 

Presa întrupează libertatea cuvântului. Dar Statele n-au ştiut întrebuin a această putere şi ea a căzut în mâinile 
noastre. Prin ea am ob inut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mul urnită ei am îngrămădit în mâinile 
noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost sili i să ni-1 agonisim. Dar acestea 
le-am răscumpărat, jertfind pe mul i dintre ai noştri. Fiecare din jertfele noastre, pre uieşte cât mii de creştini 
înaintea lui Dumnezeu. 

Evreul a ştiut întotdeauna să tragă foloase din dezordine. De aceea, el a căutat să dezlăn uie dezordinea, revolu ia, 
războiul„pentru că asemenea frământări i-au adus numai bine. Un caz cunoscut în Rusia aristă: Izbucnise o 
revolu ie într-o provincie. Guvernatorul nu putea da de firele mişcării, dar îi bănuia pe Jidani. Atunci făcu o 
comunicare: dacă în 24 de ore mişcarea nu va înceta, toate datoriile băneşti ale creştinilor fa ă de Jidanii din 
provincie, vor fi anulate. Ca prin farmec dezordinea, s-a potolit. Cum caută să profite evreii din dezordine? în două 
feluri: se îmbogă esc, pe când creştinii sărăcesc şi se împu inează în războaie, şi astfel ajung a spune ei, Jidanii, 
cuvântul hotărâtor, Statelor pe care tot ei au ştiut să le arunce în război. Românul spune: când doi se ceartă, al 
treilea câştigă; acest al treilea sunt totdeauna Jidanii. De aceea ei caută să facă din războaie, o ceartă sângeroasă 
pentru bani, şi cum ei au adunat tot aurul din lume în băncile lor, ei vor fi asculta i la încheierea păcii. Aşa a fost 
după terminarea războiului, încheiat în toamna anului 1918. Pacea care s-a încheiat, a fost o pace jidănească. 
Jidanii au făcut războiul, dar cu aurul lor şi cu amestecul lor pe dedesubt, au hotărât cum să se încheie pacea. 

Şi iată ce spune renumitul scriitor francez Roger Lambelin: 

Această pace stranie, mai favorabilă învinşilor decât învingătorilor - cu excep ia anglo-saxonilor - această pace cu 
un mecanism delicat şi complicat, necesitând un control constant, de lungă durată, amenin ată cu sfărâmarea la cea 
mai mică greşeală, a consfin it unitatea Germaniei şi îi lăsă mare parte din puterea sa; dar ea (pacea) a avut de 
asemenea, privilegiul de a corespunde dorin elor, ambi iilor şi idealurilor esraeli ilor. împiedicând ridicarea 
economică a ărilor luptătoare, această pace a fost propice marilor bănci pe care ei (Evreii) le conduc, trusturilor 
interna ionale îmbogă ite de război şi de inătoare a rezervelor financiare ale lumii.” 

„Nu trebuie să fim surprinşi că „Societatea Na iunilor” a fost declarată de către Israel Zangwill ca „prin esen a de 
inspira ie jidovească”; şi dl. Lucien Wolf, delegat de asocia iile jidoveşti, după ce a asistat la Genova la Adunarea 
„Ligii”, nu s-a sfiit de a afirma din partea sa, că această „Societate” este în armonie cu nobilele şi cele mai sfinte 
tradi ii ale Iudaismului şi că to i Israeli ii trebuie să considere ca o datorie sacră de a o sus ine cu toate mijloacele 
posibile.” 

(R. Lambelin. Introducere la „Protocoale”, pag. 18 şi 19) 

într-adevăr, cine s-ar mai îndoi acum, că după războiul atât de plin de jertfe date de lumea creştină, adevăratul 
triumfător este neamul lui Israel? 

Dar în timp de pace cum lucrează evreul? El caută să întunece judecata cea dreaptă şi cinstită a creştinului cu vorbe 
goale şi cu făgăduin e, despre care de mai înainte ştie că nu se pot împlini. Prin ce mijloc? Prin gazete. Evreul stă în 
umbră, priveşte cum al ii muncesc, le află necazurile, nemul urnirile şi începe prin jurnale să asmu ă mul imea 
contra cârmuirii, să îi clatine încrederea în cinstea şi dreptatea conducătorilor, ca să o atragă de partea lui. După ce a 
izbutit s-o atragă, se ridică în capul ei, şi o tratează aşa cum tratează bolşevicii, tot evrei, nenorocitul popor rus. De 
aceea ei caută în orice ară să pună mâna pe presă. Ei ştiu că presa este scara care duce la putere şi la bogă ie, peste 
cadavre de creştini. Evreul din Protocoale mărturiseşte că a dobândit această putere în mijlocul torentelor de sânge 
şi lacrimi provocate de Jidani, dar că şi-au răscumpărat această vină, pentru că au murit şi dintre ai lor, şi doar ştiut 
este că fiecare din mor ii lor „face cât mii de mor i creştini înaintea lui Dumnezeu”. 



CAPITOLUL III 

Con inut: Şarpele simbolic şi în elesul lui. Balan a constitu ională nu e stabilă. Teroarea din palate. Puterea şi 
ambi ia. Maşinile de vorbit parlamentare. Pamfletele. Abuzurile puterii. Sclavia economică. „ Dreptatea 
poporului”. Acaparatorii şi ciristocrci ia. Armata francmasonilor jidani. Degenerescenta creştinilor. Foamea şi 

10 




dreptul capitalului. Venirea şi încoronarea „ Stăpânitorilor Lumii”. Obiectul fundamental cd programului 
viitoarelor şcoli populare cde francmasonilor. Taina ştiin ei ordinii socicde. Criza economică generală. Punerea la 
adăpost a „a lor noştri”. Despotismul francmasonilor e domnia ra iunii. Pierderea unui conducător. 
Francmasoneria şi „marea” Revolu ie franceză. Regele despot e din sângele Sionului. Cauzele atotputerniciei 
francmasoneriei. însemnătatea agen ilor secre i ai francmasoneriei. Libertatea. 

Vă pot anun a astăzi că suntem deja aproape de intă. încă pu ină cale şi cercul Şarpelui simbolic (care reprezintă 
poporul nostru) se va închide. Când cercul se va fi închis, toate Statele Europei vor fi încleştate în el, ca în nişte 
cătuşe puternice. 

Balan a constitu ională va fi în curând răsturnată, deoarece am falsificat -o, în aşa fel încât să se aplece când într-o 
parte, când într-alta, până ce în sfârşit se va dărăpăna. Creştinii credeau că au făurit -o destul de puternică şi aşteptau 
totdeauna ca cele două talere să se pună în echilibru. Dar, conducătorii sunt puşi la adăpost de către reprezentan ii 
lor, care fac neghiobii şi se lasă târâ i de către puterea lor fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentan i 
îşi datorează puterea teroarei de care sunt stăpânite ’alatele. Conducătorii ne mai având legătură cu poporul lor, iu se 
mai pot în elege cu el şi nu se pot întări împotriva peroanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a 
conducătorilor şi puterea oarbă a poporului, fiind despăr ite le către noi, şi -au pierdut toată însemnătatea; separate, 
sunt iot atât de neputincioase ca orbul fără toiag. 

Pentru a hotărî pe ambi ioşi să abuzeze de putere, noi am pus fa ă în fa ă toate for ele, desfăşurându-le toate 
tendin ele liberale către independen ă... în acest scop am încurajat orice întreprindere, am înarmat toate partidele; 
am făcut din putere inta tuturor ambi iilor. Am transformat în arene statele unde se desfăşoară tulburările... încă 
pu ină vreme şi dezordinile, falimentele, vor apărea pretutindeni. 

Neseca ii limbu i au transformat şedin ele Parlamentelor şi adunările administrative, în lupte oratorice. Ziariştii 
îndrăzne i, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti în sfârşit 
căderea tuturor tradi iilor, şi totul va fi răsturnat sub loviturile mul imii înnebunite. 

Popoarele sunt înlăn uite de munca grea cu mai multă tărie decât au fost înlăn uite de sclavie şi robie. Din sclavia 
antică ori din robia evului mediu mai puteai scăpa într-un fel sau altul. Puteai fi răscumpărat, în vreme ce astăzi nu 
po i scăpa din mizerie. Drepturile pe care le-am înscris în constitu ii, sunt o închipuire pentru mul ime şi 
neadevărate. Toate aceste aşa zise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, ele nu pot fi înfăptuite 
niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat la munca lui grea, zdrobit de soartă, ce pre are dreptul dat flecarilor 
de a flecari, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce 
proletariatul nu trage alte foloase din constitu ie decât nenorocitele firimituri pe care i le aruncăm de la masa 
noastră, în schimbul unui vot favorabil planurilor, complicilor şi agen ilor noştri? Drepturile republicane sunt o 
amară amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice, nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb 
îi iau şi garan ia unui câştig statornic şi sigur, pu-nându-1 la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor, i La 
îndrumarea noastră, poporul a nimicit aristocra ia (nobilimea) care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, 
de a cărei înflorire atârna şi bunăstarea poporului. Acum când aristocra ia e zdrobită, poporul a căzut sub jugul 
hrăpăre ilor, al speculan ilor îmbogă i i, care îl apasă într-un chip nemilos. 

Noi vom apărea muncitorului ca eliberatori când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de 
anarhişti, de comunişti, pe care, sub pretext de solidaritate, o sus inem totdeauna printre membrii francmasoneriei 
noastre sociale. Aristocra ia care se folosea, cu deplin drept, de munca lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie 
sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru e, dimpotrivă, ca to ii creştini să degenereze. Puterea noastră izvorăşte 
din foamea cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl robesc voin ei noastre şi îl fac să-şi 
piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voin e. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra 
muncitorului decât căpătase aristocra ia de la puterea-regilor şi a legilor. 

Prin mizerie şi prin ura pizmuitoare pe care o produce ea, noi îndrumăm mul imile, ne folosim de mâinile lor pentru 
a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre. 

Atunci, când va veni vremea, ca regele nostru universal să fie încoronat, tot aceste mâni vor mătura din cale tot ceea 
ce ar putea alcătui o piedică. 

Creştinii au pierdut obişnuin a de a gândi liber fără ajutorul sfaturilor noastre ştiin ifice. Iată de ce nu văd ei nevoia 
grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia, şi anume de a propovădui în şcolile 
primare singura ştiin ă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiin ele ordinii sociale, ale vie ii omeneşti şi ale 



11 




existen ei sociale, ştiin a care arată diviziunea (împăr irea) muncii şi prin urmare împăr irea oamenilor în clase şi 
stări deosebite. 

Trebuie ca fiecare să ştie, că nu poate exista egalitate, în urma deosebitelor feluri de muncă cărora sunt supuşi 
oamenii; că to i nu pot fi deopotrivă de răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru 
acela care, prin faptele sale, necinsteşte o întreagă clasă, şi pentru cela care nu aduce atingere decât cinstei lui 
proprii. Adearata ştiin ă a ordinii sociale, în taina căreia nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi 
munca fiecăruia trebuie să fie deosebite, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre 
educa ie şi muncă. învă ând această ştiin a (şi încă din şcolile primare) topoarele se vor supune de bună voie 
puterilor şi ordinii odate stabilite de către ei în stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiin ei, aşa cum am făurit-o 
noi, poporul, încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit, nutreşte, în urma adevărurilor cu care îi nutrim prostia, o ură 
împotriva tuturor claselor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece nu în elege însemnătatea fiecărei clase sociale. 
Aceasta duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea opera iunilor de Bursă şi 
a mersului industriei. 

Când vom fi dat naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem prin aurul care e în întregime în 
mâinile noastre), unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în 
aceeaşi zi, n toate ările Europei. 

Aceste gloate vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiin ei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie, 
şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. 

Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom fi luat măsuri 
pentru a ne pune la adăpost. 

Am spus că progresul ar supune pe to i creştinii domniei ra iunii. Astfel va fi despotismul nostru: va şti să 
liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi drepte, va şti să gonească liberalismul din toate institu iile. 
Când poporul a văzut că i se făceau, în numele libertă ii, atâtea concesii şi îndatoriri, îşi închipui că el e stăpânul şi 
se aruncă asupra puterii, dar, bine în eles, se izbi de o mul ime de piedici; atunci nu se gândi sa se întoarcă de unde 
a plecat, ci începu să-şi caute un nou conducător, şi astfel îşi depuse toate puterile la picioarele noastre. Aduce i-vă 
aminte de Revolu ia franceză, căreia i-am dat numele de „mare”; tainele pregătirii sunt bine cunoscute, deoarece ea 
a fost în întregime făcută de noi. 

De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul să se lipsească chiar şi de noi, în folosul regelui- 
despot din sângele Sionului, pe care-1 pregătim lumii. 

Astăzi suntem atotputernici ca putere interna ională, căci atunci când suntem ataca i într-un stat, suntem apăra i de 
celelalte. Laşitatea nesfârşită a popoarelor creştine, care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase fa ă de mici 
slăbiciuni şi greşeli, dar iertătoare fa ă de nelegiuirile celor mari, care nu vor să recunoască contradic ia din ideea 
libertă ii, care sunt răbdătoare până la jertfă înaintea puterii brutale a unui despotism îndrăzne , - iată ce ne 
înlesneşte neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptă i, pentru 
care ar fi tăiat capetele la douăzeci de regi. 

Cum se poate explica un asemenea fenomen, o asemenea inconsecven ă a maselor populare, în fa a unor stări de 
lucruri care par a fi de aceeaşi natură? 

Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori - primii-miniştri - lasă să se spună la urechea poporului, 
prin agen ii lor, că dacă pricinuiesc ei neajunsuri statelor, aceasta o fac numai cu scopul final de a înfăptui fericirea 
popoarelor, înfră irea lor interna ională, solidaritatea, drepturile egale pentru to i. Bineîn eles, nu li se spune că 
această înfră ire nu trebuie să se facă decât sub stăpânirea noastră. 

Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drep i şi iartă pe cei vinova i, crezând din ce în ce mai mult că poate face ceea 
ce-i place. în asemenea împrejurări poporul nimiceşte orice orânduire liniştită şi dă naştere la neorânduieli la fiecare 
pas. 

Cuvântul „libertate” împinge la luptă societă ile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a 
firii. Iată pentru ce la ridicarea noastră la domnie, va trebui să scoatem acest cuvânt din vocabularul omenesc, ca 
fiind principiul brutalită ii, care schimbă gloatele în fiare sălbatice. E adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după 
ce s-au adăpat cu sânge, şi că atunci e uşor să le prinzi în lan uri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci nu dorm, ci 
luptă. 



12 




COMENTARII LA CAPITOLUL III 



Prin acest capitol intrăm şi mai adânc în sufletul perfid şi criminal al Jidanului. Mai întâi el caută să distrugă 
ordinea stabilită prin constitu ie. Constitu ia este legea de temelie a statului, care stabileşte un echilibru între 
puterile statului: între rege, persoanele care cârmuiesc şi popor. El caută să sfărâme această cumpănă dreaptă, 
căutând prin puterea aurului şi minciunile din gazete, să despartă pe cârmuitori de poporul pe care îl cârmuiesc. Ca 
să ajungă aici, împing pe to i ambi ioşii să dea asalt puterii, îndeamnă pe to i nepricepu ii să vorbească verzi şi 
uscate în Parlament, ca să împiedice guvernele să facă legi, pune pe gazetari să atace tot ce este bun şi cinstit în 
ară, pentru ca poporul, care crede uşor, să nu aibă încredere în nimeni, să ceară mereu schimbare de guvern. Cu cât 
guvernele se schimbă mai des, cu atât se slăbeşte puterea de a cârmui, şi din slăbiciune nu profită decât jidanul. De 
aceea citim în gazetele jidovite de la noi, că e nevoie totdeauna de schimbări de guvern. Poporul care nu cunoaşte 
tot meşteşugul, greu de învă at , al guvernării, îi crede pe jidani, pentru că jidanii pe de -o parte îl mint, prin 
conducători pe care îi cumpără cu aurul lor, pe de altă parte fac ca poporul să fie tot mai nemul urnit, căutând prin 
toate mijloacele să-l sărăcească şi să scumpească via a. Când omul este flămând şi copleşit de toate lipsurile, mai 
uşor pleacă urechea la, minciuni, decât dacă îi merg toate bine. De aceea jidanul din Protocoale mărturiseşte: că 
puterea lor se ridică atunci când creştinismului îi merge tot mai rău; că puterea lor stă ascunsă în foametea 
creştinului, în slăbirea tot mai mare a muncitorilor noştri. 

De. aceea jidanul îşi destăinuieşte gândul său criminal, că el având puterea banului asupra celor pe care i-a sărăcit, 
îi va stăpâni mai aprig decât o făceau altădată regii şi împăra ii. La un semn al lor, toată mul imea de flămânzi, 
sălbăticită de ura provocată de Jidani prin gazetele lor, se va arunca asupra puternicilor zilei, va distruge totul şi 
Jidanul va lua puterea, ca în Rusia. Asta nu o visează, ci o mărturiseşte în Protocoale şi arată şi drumul pe care va 
ajunge acolo. 

Dar în această revolu ie ei nu-şi vor pierde capul? Nu, pentru că, ei au pregătit revolu ia, ei ştiu când va izbucni şi 
vor şti să se ferească. Ei mărturisesc că Revolu ia franceză este „opera mâinilor lor”. Este cunoscut faptul că, în 
Revolu ia comunei din Paris din 1871, când au pierit în flăcări atâtea bogă ii, nu s-a atins focul de casele jidanilor 
boga i, în frunte cu palatul lui Rothschild, când totul ardea şi era sfărâmat prin împrejuru-i! 

Aici tind să ajungă şi la noi, a â ând luptele politice, împiedicând orice unire cuminte între partide, cumpărând pe 
conducătorii lacomi de bani, învrăjbind poporul, aruncând sămân a urii şi a deznădejdii în masele populare, pe care 
tot ei le sărăcesc. Asta le este puterea înăuntrul ării, dobândită prin bani şi prin gazetele lor. Dar peste hotare? O 
mărturisesc singuri: „Astăzi nimeni nu ne poate ataca, pentru că suntem o putere care domneşte deasupra Statelor 
din lume: când ne atacă un Stat, ne apără celelalte”. De aceea, spun ei că au ajuns aproape la culmea puterii, şi că 
pu in mai trebuie, ca şarpele talmudic, care reprezintă poporul jidănesc, să se încolăcească peste trupul ultimelor 
State de pe continent şi atunci să ină Europa ca într-un cleşte! 



CAPITOLUL IV 

Con inut: Stadiile diferite ale unei republici. Francmasoneria exterioară. Libertatea şi credin a. Concuren a 
interna ională a corner ului şi a industriei, însemnătatea speculei. Setea după aur. 



Liecare Republică trece prin diferite trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. 

Primul cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta) şi în stânga. Al doilea e acela al 1 
demagogiei, din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un’ despotism legal şi pe fa a, şi 
prin urmare răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi foarte sim it: despotismul desfăşurat de o 
organiza ie secretă care lucrează cu scrupule cu atât mai pu ine, cu cât operează sub scutul mai multor agen i, a 
căror înlăturare nu numai că nu-i face nici un rău acestei organiza ii, dar o ajută chiar, scutind-o de a cheltui 
mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate. 



13 




Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră e una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de 
la suprafa ă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre, planul ac iunii acestei puteri, ba chiar şi locul 
organiza iilor sale, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului. 

Libertatea în sine ar putea fi inofensivă şi ar putea exista într-un stat, fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, 
dacă ea s-ar sprijini pe legile credin ei în Dumnezeu şi ale fră iei omeneşti, străină de acea egalitate care e 
dezmin ită chiar de legile firii, care au statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credin ă, poporul s-ar 
lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său 
sufletesc, împăcat cu împăr irea, făcută de Dumnezeu, a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmăm 
credin a, şi să smulgem din sufletul creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu 
socoteli şi lipsuri materiale. 

Pentru ca cele mai alese suflete ale creştinilor să nu aibă timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem de la 
aceste preocupări, împingându-i către grijile industriei şi ale corner ului, în acest fel toate na iunile îşi vor căuta 
câştigurile lor şi luptând fiecare pentru propriile foloase, nu-şi vor băga în seamă duşmanul comun. însă, pentru ca 
libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din specula ie baza 
industriei; astfel niciuna din bogă iile pe care industria le va scoate din pământ, nu va rămâne în mâinile 
industriaşilor, ci toate se vor spulbera în specula ii, adică vor cădea în pungile noastre. 

Lupta înfierbântată pentru mărire şi loviturile vie ii economice, vor crea şi au creat deja societă i dezamăgite, reci şi 
fără suflet. Aceste societă i vor avea o deosebita groază de politica superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi 
calculul, adică banul, pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. 
Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la 
putere, care sunt potrivnicii noştri, şi vor face aceasta nu de dragul binelui şi -nici chiar pentru a pune mâna pe 
bogă ii, ci numai din ura ce o poarta celor suspuşi. 



COMENTARII LA CAPITOLUL IV 

Jidanul, care luptă pe ascuns, mărturiseşte că astăzi a ajuns să fie o mare putere nevăzută. Şi, pentru ca să înlăture 
orice concuren ă, se ridică împotriva credin ei creştine, care iarăşi este o for ă nevăzută. Astfel îşi dezvăluie planul, 
că trebuie ruinată religia creştină, că trebuie smuls din sufletul nostru spiritul strămoşesc al credin ei şi al pre uirii 
bunurilor sufleteşti mai presus de cele materiale. El caută să ne otrăvească, să ne cufunde pe nesim ite în mocirla 
poftei nemăsurate de bani si astfel creştinul să nu-1 vadă pe duşmanul tuturor, pe Jidan. Cum să ajungă aicil? Să 
trezească în noi pofta banului prin specula ii în industrie, aşa ca valorile să treacă din mână în mână, până se vor 
înfunda tot în punga evreiască. Odată ce va trezi această poftă nesăbuită. Jidanul va ademeni pe cei mai mul i 
creştini de partea sa, şi pe aceştia apoi îi va trimite la lupta creştinilor celor buni şi dezinteresa i, ca să distrugă 
astfel şi ceea ce a mai rămas. Să privească fiecare atent luptele politice ce se dau la noi pentru putere, să cerceteze 
câ i din luptătorii de astăzi sunt pe ascuns în solda capitalului jidovesc, şi atunci, la lumina cea nouă a 
Protocoalelor, va în elege multe din caracterul şi metodele luptelor politice din România. Pe această ară bogată şi- 
au pus ochii Jidanii; ei voiesc să împiedice consolidarea, să sporească slăbiciunea şi dezordinea, spre a ajunge mai 
uşor la putere. 

CAPITOLUL V 

Con inut: Crearea unei puternice centralizări a guvernământului. Mijloacele Francmasoneriei pentru a pune mâna 
pe putere. De ce nu se pot în elege statele. „Preelec ia” jidanilor. Aurul e motorul mecanismelor în state. 
Monopolurile în nego şi industrie, însemnătatea criticii. Institu iile „aşa cum par a fi”. Oboselile pricinuite de 
cuvântări. Cum se câştigă opinia publică? însemnătatea ini iativei private. Guvernământul Suprem. 



Ce formă de administra ie se poate da unor state în care stricăciunea, corup ia a străbătut pretutindeni, unde nu po i 
ajunge la bogă ie decât printr-un fel de surprinderi meşteşugite foarte asemănătoare cu înşelătoria de la jocurile de 
noroc; unde domneşte neînfrânarea moravurilor; unde moralitatea şi cinstea nu se sus in decât cu pedepse şi legi 

14 




aspre, iar nu pentru că ar fi primite de bunăvoie; unde sentimentele fa ă de Patrie şi de Religie sunt înăbuşite de 
credin e cosmopolite? Ce altă formă de guvernământ să se dea acestei societă i, decât forma despotică pe care o voi 
descrie mai departe? Noi vom călăuzi în mod mecanic toate ac iunile vie ii politice ale supuşilor noştri prin legi noi. 
Aceste legi vor lua înapoi una câte una toate avantajele şi prea marile libertă i care au fost împăr ite de către 
creştini, iar domnia noastră va pune temeliile unui despotism atât de măre , încât va fi în stare, oricând şi oriunde, să 
impună tăcerea creştinilor care vor voi să ni se împotrivească şi care vor fi nemul urni i. 

Ni se va spune că despotismul despre care vorbesc nu ine seamă de progresele modeme. Voi dovedi contrariul. 
Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Voin ei Dumnezeieşti, ele se supuneau 
fără murmur absolutismul regilor, dar din ziua în care le -am picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi, au 
considerat persoanele domnitoare ca pe nişte simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capetele 
regilor, deoarece i-am luat poporului credin a în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de 
proprietate publică, iar noi am pus îndată mâna pe ea. 

Mai mult încă, arta de a guverna masele şi pe indivizi cu ajutorul unei teorii şi a unor jocuri de cuvinte meşteşugit 
alcătuite, prin reglementări ale vie ii sociale şi prin tot felul de alte mijloace dibace, pe care creştinii nu le în eleg 
deloc, - face şi ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observa ie şi de o aşa fine e 
de concep ii, cum până acum nimeni n-a mai avut şi nu ni se poate asemăna, tot după cum nu ni se poate compara 
nimeni în alcătuirea planurilor de ac iune politică şi de solidaritate. Numai iezui ii ar putea să stea alături de noi în 
această privin ă, dar am reuşit să-i discredităm în fa a mul imii stupide, din pricină că ei formau o organiza ie 
vizibilă, ne ascunsă, în timp ce noi rămâneam în umbră cu organiza ia noastră secretă. De altfel, ce-i pasă lumii ce 
stăpân are? Ce însemnătate are că acesta ar fi şeful catolicismului, sau 1 despotul nostru din sângele Sionului? însă 
pentru noi, care suntem poporul ales, lucrul acesta are o deosebită însemnătate. 

O întovărăşire între to i creştinii din lume ne-ar putea subjuga pentru câtva timp, dar suntem scuti i de această 
primejdie prin rădăcinile adânci de neîn elegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima lor. 

Noi am pus fa ă în fa ă calculele individuale şi na ionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le -am inut 
aprinse de douăzeci de veacuri. De aceea nu va găsi nici un guvern ajutor nicăieri; fiecare va socoti că o în elegere 
împotriva noastră e dăunătoare propriilor sale interese. Noi suntem atotputernici, de noi trebuie să se ină socoteală. 
Puterile nu pot încheia nici cea mai neînsemnată în elegere fără ca noi să nu luăm îndată parte la ea. 

Per me reges regnant - „prin mine domnesc regii”. Profe ii noştri au spus că noi suntem aleşi de însuşi Dumnezeu 
pentru a stăpâni întregul Pământ. Dumnezeu ne-a dat geniul, min ile mari, pentru ca să putem duce la bun sfârşit 
această sarcină. Dacă s-ar găsi vreun geniu în tabăra duşmană, ar putea lupta împotriva noastră, dar totuşi acest nou 
ostaş nu pre uieşte mai mult decât unul vechi; cu toate acestea vom lua lupta cu el, şi lupta va fi cruntă, aşa cum 
omenirea n-a mai văzut până acum. Dar aceşti oameni vor veni prea târziu. Toate roti ele mecanismului 
guvernamental depind de un motor care e în mâinile noastre şi acest motor e aurul. Ştiin a economiei politice, 
întemeiată de către în elep ii noştri, ne dovedeşte de multă vreme puterea regească a aurului. 

Capitalul, pentru a avea mâinile libere, trebuie să ob ină monopolul industriei şi al nego ului; o mână nevăzută e pe 
cale de a înfăptui aceasta în toate păr ile lumii. Această libertate va da puterea politică industriaşilor. Poporul le va 
fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deşteptăm 
patimile fierbin i în folosul nostru, decât să-i liniştim, şi mai degrabă sa punem stăpânire pe ideile lor şi să le 
tălmăcim, decât să ne prefacem că nu le luăm în seamă. 

inta de căpetenie a guvernământului nostru e să slăbirea spiritului public al creştinilor prin critică; să-i facem să-şi 
piardă obişnuin a de a cugeta, deoarece gândirea dă naştere împotrivirii; să obosim puterile gândului în hăr uieli 
oratorice. 

în toate vremurile, popoarele, ca şi orice om, au luat cuvintele drept fapte, deoarece ele se mul urnesc cu aparen a 
lucrurilor şi îşi dau foarte rar silin a de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu via a socială au fost îndeplinite. 
Iată de ce institu iile noastre vor avea o frumoasă înfă işare la suprafa ă, care va dovedi poporului îndeajuns 
binefacerile lor în ceea ce priveşte progresul. 

Noi vom împrumuta haina tuturor partidelor, a tuturor tendin elor, şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor 
vorbi atât de mult, încât toată lumea va obosită de a-i mai auzi. 

Pentru a câştiga opinia publică, trebuie să o buimăcim, răspândind din diferite păr i şi vreme îndelungată atâtea 
păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi prin a în elege că e cu 



15 




mult mai bine să n-ai nici o părere în politică. Vor recunoaşte că acestea sunt chestiuni care nu privesc societatea, şi 
că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta e întâiul secret. 

Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes, constă în a înmul i în aşa măsură greşelile poporului, apoi 
obiceiurile, patimile şi regulile vie ii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii 
să ajungă să nu se mai în eleagă unii pe al ii. Această tactică va mai avea ca urmare neîn elegerea în toate partidele, 
risipirea for elor colective care nu vor încă să ni se supună; ea va descuraja orice ini iativă personală oricât de 
genială şi va fi mai puternică decât milioanele de oameni printre care a împrăştiat neîn elegerea. Trebuie să 
îndrumăm educa ia societă ilor creştine în aşa fel, încât mâinile lor să cadă în jos ostenite, într-o neputin ă 
deznădăjduită, în fa a oricărui lucru care va cere ini iativă şi voin a. 

Sfor ările, eforturile, care sub regimul libertă ii se desfăşoară nestânjenite şi neîngrădite, sunt neputincioase în acest 
caz, deoarece se izbesc de eforturile libere şi contrarii ale altora. De .aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, 
dezamăgiri şi înfrângeri. Noi vom obosi a â de mult pe creştini de aceasta libertate, încât îi vom sili să ne ofere o 
stăpânire interna ionala, a cărei natură va fi aşa, încât va putea îngloba fără a le distruge for ele tuturor Statelor 
lumii; pentru a forma Guvernământul Suprem. 

în locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte o sperietoare care se va chema Administra ia Guvernământului 
Suprem. Mâinile sale vor. fi întinse în toate păr ile ca nişte cleşti, iar organiza ia sa va fi atât de uriaşă, încât nici un 
popor nu se va putea feri de ai se supune. 



COMENTARII LA CAPITOLUL V 



După ce a ajuns să destrame tot ce era sfânt şi întărit 
prin legi cinstite în societatea creştină, jidanul din 
„Protocoale”, îşi pune întrebarea: cum va guverna el peste 

mormanul de ruine, şi răspunde: prin cel mai aprig despotism, dar aşa ca el să rămână tot în umbră; să nu fie văzut, 
dar mâna lui ascunsă să-i ină în frâu şi în sărăcie pe creştini. Cum va ajunge să stăpânească opinia publică? Prin 
presă şi anume: această presă va obosi lumea, căutând să critice tot ce este bun şi să zăpăcească min ile celor mul i 
în aşa fel, încât să nu ştie să se mai descurce creştinii în guvernarea propriilor lor afaceri. Al doilea mijloc este să 
aducă atâta destrăbălare, stricăciune şi păcate în popor, să învrăjbească partidele politice în aşa hal, încât să se 
producă o criză generală cu neputin ă de rezolvat. 

H. Lord, viitorul candidat la Preşedin ia Statelor Unite, arată la pag. 120 din lucrarea sa asupra jidanilor („Der 
interna ionale Jude” - „Jidanul interna ional”, traducerea germană, voi. I) următoarele în această privin ă: 

„Orice influen ă care împinge astăzi pe creştini spre frivolitate şi stricăciune, porneşte din izvoare jidoveşti. 

Oare tinerii au inventat acele costume de sport, care au o influen ă atât de nefastă încât în fiecare zi scriitorii simt 
nevoia de a atrage aten ia? Această modă îşi trage originea din cercurile evreieşti unde nici artă nici scrupule morale 
nu domnesc. Cinematograful constituie un progres interesant al fotografiei în legătură cu scena; dar cine poartă 
răspunderea pentru degenerarea cinematografului, care a ajuns o primejdie morală, aşa încât s-a ridicat împotriva-i 
opinia generală şi astăzi îl condamnă? Cine sunt conducătorii localurilor de petrecere, de dancing şi ai tuturor 
cercurilor de destrăbălare unde se distrug nervii creştinilor din toată lumea? Lua i acei tineri găti i şi fetele de astăzi 
cu exteriorul lor obişnuit şi lipsa de sim a răspunderii, şi de la haina din afară până la intimitatea ideilor şi 
speran elor lor nesăbuite, pute i să-i pecetlui i cu aceeaşi etichetă; „Educa i, rătăci i şi exploata i de jidani”. Astfel 
faptele luminează atât de viu raza din Protocoale: «Printr-o educa ie de principii şi teorii, pe care noi le socotim 
false, pe care însă noi le-am inspirat, am izbutit să rătăcim tineretul creştin, să-l prostim şi să-l demoralizăm»". 

Iar la pag. 123 spune: 



16 




„Petreceri, jocuri, localuri de dancing, mode fură gust, briliante false - toate acestea şi altele, care înfloresc, 
exercitând o presiune nevăzută asupra poporului şi care au ridicat la aşa scumpete nişte fleacuri încât înghit toate 
izvoarele de venituri; întreaga situa ie s-a dezvoltat sub conducerea jidovească”. 

Jidanul din Protocoale vorbeşte de un Guvernământ Suprem, o cârmuire care stă deasupra statelor, aşa cum s-a 
făcut cu Societatea Na iunilor unde este ştiut că din umbră uneltesc şi hotărăsc jidanii puternici din Anglia şi 
Statele-Unite. în afară de această organiza ie, ei mai mărturisesc că întreaga maşină a oricărui Stat se află în mâna 
lor, pentru că maşina nu merge decât unsă cu bani, şi aurul e al lor. 



Iată ce mai spune H. Ford despre sistemul de luptă al jidanilor; 

„întreaga metodă a Protocoalelor poate fi cuprinsă într-un singur cuvânt: dizolvare. Nimicirea a ceea ce s-a făcut 
până acum, crearea unei perioade de tranzi ie lungă şi fără speran ă, în timpul căreia toate tendin ele cele bune să fie 
zădărnicite, o slăbire treptată a opiniei publice şi a încrederii generale, până când acei ce stau în afara acestui haos 
vor întinde mâna lor liniştită şi puternică spre a apuca frânele puterii — aceasta este întreaga metodă”. 



CAPITOLUL VI 

Con inut: Monopolurile; bogă iile creştinilor depind de aceste monopoluri. Aristocra ia dezmoştenită de averile 
funciare. Nego ul, industria şi specula ia. Luxul. Sporirea scdariilor şi scumpirea obiectelor de primă necesitate. 
Anarhia şi be ia. în elesul secret al propagandei teoriilor economice. 

în curând vom întemeia uriaşe monopoluri, izvoare de bogă ii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile 
averi ale creştinilor într-aşa o măsură, încât vor fi înghi ite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi 
după o prăbuşire politică. 

Domnii economişti care sunt de fa ă vor şti să pre uiască însemnătatea acestor combina ii!... 

Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu puţin ă însemnătatea guvernământului nostru suprem, înfă işându-1 ca pe 
ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor ce i se supun de bună voie. 

Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a pierit, nu mai avem să ne temem de ea; dar ca 
proprietară de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de 
noi. Trebuie deci, cu orice pre , să-i luăm din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop e de a 
mări impozitele pe proprietatea funciară, pentru a îndatora pământul. Aceste măsuri vor ine proprietatea funciară 
într-o stare de supunere desăvârşită. 

Aristocra ii creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mul urnească cu pu in, vor fi uşor ruina i. 
în acelaşi timp trebuie să ocrotim nego ul şi industria cu multă putere şi mai ales specula ia, al cărei rol serveşte de 
contragreutate industriei; fără specula ie industria ar înmul i capitalurile particulare, ar îmbunătă i agricultura, 
eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor agricole. 

Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin specula ie, să ne dea 
nouă banii lumii întregi. Fiind astfel arunca i în rândurile proletarilor, to i creştinii se vor pleca înaintea noastră 
pentru a ob ine cel pu in dreptul de a trăi. 

Pentru a nimici industria creştinilor, vom mări specula ia, gustul luxului, al acestui lux care înghite totul. Vom face 
să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom fi dat naştere în acelaşi 
timp unei scumpiri a obiectelor de primă necesitate, datorită (vom zice noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor 
de vite; mai mult chiar, vom submina de-a dreptul şi adânc izvoarele produc iei, obişnuind pe muncitori cu anarhia 
şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu puţin ă pentru a îndepărta de pe pământurile lor pe 
creştinii inteligen i. 

Pentru ca situa ia să nu fie văzută prea devreme sub adevărata ei lumină, vom acoperi adevăratele noastre in ten ii 
sub masca pretinsei dorin e de a răspândi marile principii economice pe care le predicăm astăzi lumii. 



17 




COMENTARII LA CAPITOLUL VI 



O parte din mijloacele cu care jidanii pregătesc ruina Economică a creştinilor, ne este arătată în acest capitol. Se 
vede şi din cuprinsul acestuia, cu câtă stăruin ă şi pricepere au pregătit şi pregătesc ei ruina noastră. Toate relele de 
care ne plângem noi acum şi pe care le îndurăm cu multe suferin e, au fost prevăzute şi anume puse la cale. 

Israel vorbeşte în acest capitol despre „monopoluri” de mărfuri şi articole trebuincioase, sau cum se aude tot mai 
des numindu-se, despre „trusturi”, adică acapararea în mâna unora a tuturor lucrurilor de primă necesitate. Acei 
care le pot acapara sunt, se în elege, jidovii, ca unii care le de in pe toate. Prin această acaparare pre urile se impun, 
după bunul lor plac; iar tot ce ar mai fi în mâinile creştinilor e înghi it, rând pe rând, sau stors tot de ei. 
în primul rând cea dintâi acaparare a lor este făcută cu banii sau creditul statelor. Aşa numita finan a interna ională 
este menită a conduce politica statelor după interesele neamului evreiesc. Totdeauna, după cum mărturisesc şi ei în 
acest capitol, în urma frământărilor poli-tise, revolu ii sau războaie, se poate face sim ită această putere mare a lor 
prin aceea, că statele, după asemenea frământări, au nevoie de împrumuturi pentru echilibrarea bugetelor şi 
acoperirea cheltuielilor mari avute. 

De aceea ei arată că trebuie mărit cât mai mult prestigiul şi însemnătatea aşa numitei finan e interna ionale de care 
toate statele, spun ei, trebuie să depindă. In ajutorul acestei propagande le stă, se în elege, tot presa, care, se ştie, 
este în mâna lor în toată lumea. 

Pentru a cunoaşte în adevăr cât de bine este pregătit neamul lui Israel prin aceste „Protocoale” pentru nimicirea 
noastră, amintim aici, ca o bună pildă, ceea ce s-a petrecut cu ara noastră la semnarea tratatului de pace. 

Se ştie că în urma triumfului nostru şi al alia ilor noştri în războiul mondial, adevăra ii victorioşi au reuşit a fi 
jidanii, care prin puterea lor au impus condi iile de pace cele mai potrivite propăşirii lor de pretutindeni. Astfel şi 
ării noastre, luată ca intă de cucerire pentru ai, i-au impus pe lângă alte grele condi ii şi „clauza minorită ilor” cu 
controlul din afară în treburile noastre, şi o Românie unită şi dezrobită nu pentru libera propăşire a românilor, ci 
pentru înmul irea şi propăşirea lor, a jidovilor. Contra acestei păci conducătorii noştri s-au împotrivit la început. 

Ei bine, presa jidovească, din ara noastră, care din nenorocire este scrisă în româneşte şi cuprinde şi articole scrise 
de unii români jidovi i, a reuşit să zăpăcească min ile multora cu tot felul de amenin ări, dacă nu vom semna tratatul 
de pace împreună cu cauzele periculoase şi umilitoare. 

Coloanele acestor ziare umplute cu cele mai mincinoase ştiri şi telegrame falsificate, anun au măsuri de 
constrângere, dacă nu semnează. Iar dacă ar semna, tot acele ziare spuneau, imediat ni s-ar da bani mul i ca 
împrumut, mărfuri, iar leul ar ajunge iar la valoarea de mai înainte. 

Acestea toate, pe de o parte amenin ări, iar pe de alta făgăduieli, au făcut pe conducătorii noştri să semneze tratatul 
de pace umilitor. 

Zadarnic au aşteptat aceia care au crezut minciunile jidanilor, să se împlinească făgăduielile, căci finan a 
jidovească, odată ce-şi împlinise scopul, a continuat să-şi bată joc de interesele noastre, aducând banul nostru la 
scăderea de acum. 

Iată, prin urmare cât de bine şi-au făcut ei interesele, mergând după însuşi planul din Protocoale. 

Mai departe, citind cele cuprinse în acest capitol şi uitându-ne în jurul nostru, putem vedea lămurit cum tot, dar cu 
adevărat tot ceea ce - ei au prezis, se împlineşte acum. Scumpirea cea mare, care creşte pe fiecare zi, provocată, fără 
a trebui, de ei, a adus la sapă de lemn îndeosebi pe creştini. Toate bunurile, casele, trec mereu în mâna jidovilor. 
Pre ul muncii se ridică tot mai mult, fără ca lucrătorii să folosească ceva, căci pre ul celor trebuincioase se 
scumpeşte şi mai mult. Iată în această privin ă, felul cum lucrează jidovii, prin nenumăratele lor organiza ii printre 
muncitori. 



CAPITOLUL VII 



18 




Con inut: Pentru ce trebuie mărite înarmările. Fierberi, neîn elegeri şi uri în toată lumea. înfrânarea opozi iei 
creştinilor, prin războiul universal. Secretul e cheia izbânzii în politică. Presa şi opinia publică. Tunurile 
americane, japoneze şi chinezeşti. 



înmul irea înarmărilor şi a personalului poli ienesc e o întregire necesară a planului pe care l-am expus. în toate 
statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât mase de proletari, câ iva milionari devota i nouă, poli işti 
şi solda i. 

în Europa întreagă, ca şi în celelalte continente, trebuie 1 să între inem fierberea, neîn elegerea şi ura. Câştigul ne e 
îndoit. Pe de-o parte, prin aceasta inem la respect toate ările care vor şti că noi putem, după bunul nostru plac, să ; 
provocăm dezordinea sau să restabilim ordinea: toate aceste ări se vor obişnui astfel să ne considere ca un rău 
necesar. Pe de altă parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile pe care le vom fi întins în cabinetele de 
stat, şi aceasta cu ajutorul politicii, al contractelor economice şi al îndatoririlor financiare. Pemtru a ne atinge 
scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor şi a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă 
„limba (atitudinea) oficială” noi vom urmări o tactică opusă şi vom părea a fi cinsti i şi împăciuitori. în acest fel, 
popoarele şi guvernele creştinilor, pe care le-am obişnuit să nu privească decât acea fa ă a lucrurilor pe care le-o 
arătăm noi, ne vor lua încă o dată drept binefăcătorii şi mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va 
trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă şi aceşti 
vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe to i printr-un război universal, 
al lumii întregi. 

Cea mai sigură A cale spre izbânda în politică e secretul, tăinuirea ac iunilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se 
potrivească cu fapta lui. 

Va trebui să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, şi care e deja aproape de el. La 
aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care „marea putere”, presa, a pus-o deja pe ascuns în 
mâinile noastre. într-adevăr, afară de pu ine excep ii de care e inutil să inem seama, pentru a rezuma sistemul 
nostru de constrângere a guvernelor creştine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastră prin 
atentate, adică prin teroare; iar tuturor, dacă toate s-ar revolta împotriva noastră, le vom răspunde prin glasul 
tunurilor americane, chinezeşti ori japoneze. 



COMENTARII LA CAPITOLUL VII 



Numai pu in gândindu-ne la cele întâmplate nu demult în Europa, sau la cele ce se întâmplă chiar şi astăzi, ne 
putem convinge, cu prisosin ă, de felul cum îşi îndeplinesc de bine jidanii, prin planul lor de luptă cele anterior 
pregătite. 

într-adevăr, începând cu revolu ia franceză, toate revoltele şi toate frământările, ca şi războaiele dintre ările 
creştinilor, au fost sau începute de jidani sau între inute de ei. Nu este numai o legendă, ci chiar o realitate faptul că 
în Comuna din Paris de la 1871, erau foarte mul i jidani, în afară de faptul că, în ascuns şi de departe, lucrau şi al i 
jidani. Tot astfel, jidanii au fost provocatorii crâncenului război cu burii din timpul domniei -reginei 
Victoria a Angliei (vezi detalii în pre ioasa carte a lui Roger Lambelin: „Le regne d’Israel chez Ies Anglo-Saxons”, 
editura Bernard Grasset, Paris). 

Dar chiar la noi în ară răscoalele de la 1907 au fost puse la cale şi între inute tot de jidani, cu scopul, se . în elege, 
de a profita în final de pe urma situa iei de criză, şi de a căpăta drepturi prin amestecul ărilor străine. Dovezi despre 
aceasta sunt nenumărate şi iată anume unele, pe care le culegem din lucrarea dlui Prof Dr. Paulescu „Despre 
Talmudul, Cahalul şi Francmasoneria jidovească”, la pag. 176.: 

„Ne mai având alte resurse, jidanii recurseră la un mijloc extrem, care le-a reuşit întotdeauna şi pretutindeni - adică 
la revolu ie. Iată în ce termeni, remarcabil de clari şi precişi, Bernard Lazare prezice acest flagel, patru ani înainte 
de a se fi întâmplat: 



19 




„Răzmeri a rămâne groaza redutabilă a guveman ilor şi bugetivorilor români. Ei au văzut, în 1888, răscoala de la 
ară; au văzut ăranii răzvrăti i, năvălind în proprietă i, aruncând recoltele în gârle, distrugând totul în drumul lor. 
„Burghezimea agrarienilor şi a func ionarilor a înăbuşit sălbatic revolta, omorând şi închizând pe insurgen i. Dar ea 
nu a rezolvat astfel problema. Dacă mâine se pregăteşte să încarce cu noi impozite pe clăcaşul său, se va reaprinde 
tor a. «Poate, dacă aduce la disperare pe jidov, dacă îl scoate din răbdări... acesta se va uni cu muncitorul câmpului 
şi-l va ajuta să scuture jugul. Dar chiar dacă nu se va uni cu el, într-o zi ăranul român, revoltat direct sau indirect, 
va rezolva în România actuala chestie, evreiască, liberându-se pe el însuşi şi eliberând pe Jidani» (citat din autorul 
evreu B. Lazare: Les Juifs en Roumanie).” 

Iată aşadar, cum, cu mul i ani înainte, jidovii, prin conducătorii lor intelectuali, pregăteau revolu ia ăranilor ame i i 
şi instiga i tot de ei, pentru ca astfel să ob ină, cum singuri o mărturisesc: „libertatea jidanilor”, 
în felul acesta este în afară de orice îndoială că răscoala de la 1907 a fost pusă la cale şi condusă şi la noi de Jidani, 
ca şi în alte ări care au avut răscoale, după cum arată d. Paulescu, în aceeaşi lucrare citată, la pag. 193: 

„Ei sunt cei care au aranjat mai dinainte revolta şi tot ei sunt acei ce au dat semnalul de începere. 

Numai ei au putut să recurgă la instigatori socialisto-anarhişti din ară şi chiar din străinătate (Bulgaria, Austro- 
Ungaria, Rusia), - care, după cum o recunosc ei singuri (B. Lazare), sunt în solda lui Israel. 

Numai ei nutreau o ură neîmpăcată împotriva proprietarilor rurali, pe care i-au poreclit „oligarhia” şi care au fost 
ruina i şi chiar omorâ i în timpul răscoalelor; într-adevăr aceşti proprietari dându-şi seama de situa ie, împiedicară 
prin legi ca poporul să cadă în ghiarele jidovilor. 

Numai ei ar fi dorit să vadă venind aici armata austriacă, care ar fi impus desigur suveranitatea lui Iuda.” 

Se în elege că aşa este, cu atât mai mult pentru ara noastră, care atunci le refuza drepturile cetă eneşti, cu cât chiar 
şi în acele ări care le-au dat de multă vreme aceste drepturi şi îi in în fruntea treburilor publice, ei tot au încercat şi 
încearcă să provoace dezastre prin revolte sau războaie. E foarte pre ioasă mărturisirea pe care o face în această 
privin ă, pentru Germania, însuşi marele general, vestitul Ludendorf, într-o carte a sa despre ultimul război şi 
conducerea lui, la pag. 51: 

„Mână în mână cu Fran a şi cu Anglia luară conducerea supremă a poporului jidovesc 1 . Poate această conducere 
dirijează ambele state. Această conducere privea cel de-al doilea război mondial ca un mijloc de a-şi atinge 
scopurile politice şi economice şi anume: de a dobândi pentru jidani recunoaşterea lor ca popor în Palestina ridicată 
la rangul de stat evreiesc; şi de a asigura evreilor în Europa şi în America o suprema ie peste toate statele şi peste 
toate organiza iile capitaliste. Aflându-se pe calea ce duce la atingerea acestei inte, jidanii din Germania căutau să 
dobândească şi aici aceeaşi situa ie pe care o au în ările dominate de ei. De aceea poporul jidovesc avea nevoie de 
înfrângerea Germaniei”. 

Prin urmare şi în Germania, unde se părea că ei se simt ca acasă, se vede totuşi că au procedat ca şi în Rusia şi 
Fran a. 

O astfel de metodă este deci generală, întrucât aşa prevede însuşi planul lor de ac iune pentru dominarea lumii, 
precum am văzut. 

O dovadă şi mai izbitoare, că ei lucrează fără nici o rezervă în toate ările creştine pentru îngenuncherea lor, ne -o 
dau şi acum cele ce se petrec între Anglia şi Sovietele jidoveşti din Rusia. Se ştie cât de jidovită a fost şi este 
politica externă a Angliei, stăpânită de influen ele marilor bogătaşi jidani. Şi, mai ales, se ştie că cea dintâi mare 
putere aliată care a reluat reia iile cu Sovietele ruseşti trădătoare, rupând legătura cu Fran a, a fost : Anglia, care le -a 
sprijinit pe fa ă contra Poloniei şi a tuturor alia ilor. Ei bine, cu toate acestea, Sovietele jidoveşti au urmat planul lor 
de sfărâmare şi a puterii Angliei, între inând revolu ia din Irlanda, iar în colonii îndemnându-i pe indigeni la 
răscoală. 

Toate acestea abia acum le-au constatat oamenii politici ai Angliei. „Pali Mall Gazette” se ridică energic împotriva 
procedurii Sovietelor care n-au executat în mod loial tratatul comercial: 

„Ruşii - spune ziarul englez - au promis că vor înceta orice propagandă politică şi orice sprijin al curentelor 
revolu ionare din teritoriile britanice. în realitate, ei au fost de rea credin ă când şi-au luat acest angajament, având 
de pe atunci inten ia să înşele Anglia; au sprijinit cu bani răscoalele împotriva Angliei, în timp ce-i asigurau pe 
englezi de amici ia lor şi cereau ajutoare pentru cona ionalii lor înfometa i. O infamie mai revoltătoare nu s-a mai 



1 în ce priveşte această conducere supremă, Walter Rathenau, ajuns Ministru de Finan e al Germaniei învinse, scria în „Neue Freie Presse” din 25 dec. 1919: „300 de oameni, 
care se cunosc unul pe altul, conduc destinele economice ale continentului şi îşi dau succesori din mijlocul lor”. 



20 




văzut până acum. Anglia nu doreşte să rupă reia iile comerciale cu Rusia, dar nişte escroci iste i nu pot fi trata i cu 
aceeaşi poliţe e care se cuvine unor diploma i cinsti i.” 

Prea târziu se recunoaşte în Anglia greşeala ce s-a făcut prin sus inerea politicii jidoveşti mondiale. Şi încă sunt 
atâtea motive ca să credem că Anglia, ca şi multe state creştine, nu s-a vindecat încă de iudaism. 

Şi în America ei pregătesc aceeaşi situa ie ca şi în Europa, împlinind punct cu punct programul din Protocoale, aşa 
precum în acest capitol se arată. Iată anume ce spune marele industriaş şi om politic american, miliardarul H. Ford, 
în aceeaşi lucrare a lui, citată mai înainte: 

„Idei rău în elese despre liberalism, idei vagi despre toleran ă, toate pornind din izvoare europene, pe care 
Protocoalele le-au murdărit cu desăvârşire, au fost aduse în America, şi aici, sub mantia unui liberalism orb, 
nebănuit şi fals, şi a unei toleran e combinată cu mijloacele moderne de manipulare a opiniei publice, s-a ajuns a se 
subjuga toate institu iile noastre şi întreaga noastră, via ă publică în aşa hal încât observatorii europeni rămân 
uimi i”, (pag. 124) 

Peste tot, aşadar, stăpânesc în mod ascuns, şi prin această stăpânire vor să pregătească ruina statelor creştine, 
asmu indu-le pe unele contra altora, deocamdată în Europa, pentru ca apoi, când nu ar putea numai prin acest 
sistem, să utilizeze, cum spun ei armele americane, japoneze sau chineze. 

CAPITOLUL VIII 



Con inut: întrebuin area echivocă a dreptului juridic. Colaboratorii regimului francmason. Şcoli particulare, 
educa ie superioară de asemenea particulară. Economişti şi milionari. Cui trebuie încredin ate posturile cu 
răspundere din Guvern. 



Trebuie să ne însuşim toate armele pe care le-ar putea întrebuin a duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în 
subtilită ile şi fine ile limbii juridice o îndreptă ire pentru cazul când vom fi sili i să dăm pedepse care ar putea 
părea prea îndrăzne e şi nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt 
nişte ’ maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfă işare legală. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare 
de toate puterile civiliza iei, în mijlocul căreia va trebui să lucreze. Va aduna în jurul său publicişti, jurisconsul i 
experimenta i, administratori, diploma i, în sfârşit oameni pregăti i printr-o educa ie superioară în şcoli speciale. 
Aceşti oameni vor cunoaşte toate tainele vie ii sociale, vor cunoaşte toate felurile de a vorbi întrebuin ând litere i 
cuvinte politice, vor avea cunoştin e despre toate dedesubturile firii omeneşti, despre toate corzile sensibile, pe care 
vor trebui să ştie cânta. Asemenea corzi sunt de pildă înfă işarea spiritului creştinilor, tendin ele lor, lipsurile, viciile 
şi călită ile apoi particularită ile lor de clasă şi de condi ie. E de la sine în eles că aceşti sprijinitori geniali ai 
guvernământului nostru nu vor fi aleşi dintre creştini, care sunt obişnui i să-şi facă munca administrativă ; fără a se 
îngriji de utilitatea ei. Administratorii creştinilormsemnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes ori din 
ambi ie. 

Vom înconjura guvernul nostru, cu o întreagă lume de economişti. Iată de ce trebuie jidanii să înve e, în primul rând 
ştiin ele economice. Vom fi înconjura i de o ceată întreagă de bancheri, de industriaşi, de capitalişti şi mai ales de 
milionari, deoarece în fond totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor. 

Pentru câtva timp, până ce va sosi momentul când nu va fi primejdios să încredin ăm posturile de răspundere ale 
Statelor fra ilor noştri jidani, - le vom încredin a unor indivizi al căror trecut şi caracter vor fi de asemenea natură 
încât să existe o prăpastie între ei şi popor, unor astfel de oameni cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să 
nu le rămână altceva de aşteptat decât condamnarea ori surghiunul, - pentru ca să fie sili i să ne apere interesele 
până la ultima suflare. 



COMENTARII LA CAPITOLUL VIII 



21 




Interesul mare pe care jidanii îl arată pentru a avea de partea lor întotdeauna interpretările cele mai subtile în 
ştiin ele sociale şi economice, se poate constata şi din faptul că în primul rând au căutat să-şi asigure învă ământul 
superior din vestita şcoală numită „Ecole des Hautes Etudes sociales” din Paris, pe care foarte mul i o cred 
franceză, dar care în realitate este curat jidovească prin profesorii şi conducerea pe care o are. 

Prin urmare şcoala înaltă prin care au trecut rând pe rând to i conducătorii statelor, nu numai din Europa dar din 
lumea întreagă şi de unde au învă at a conduce ările lor, este cu desăvârşire jidovească. E uşor dar de în eles cum 
această conducere. 

Nu e de mirare deci ca H. Ford, vorbind în cartea sa despre puterea pe care şi-au creat-o astfel jidanii, să spună: 
„Când studiem o adunare care hotărăşte asupra destinelor omenirii, precum aceea a conferin ei de pace, când 
urmărim oamenii care stau în cel mai înalt grad sub influen a jidovească, şi mai ales le cercetăm trecutul lor, atunci 
aproape fără nici o greutate putem fixa momentul, în care ei au căzut în situa ia fatală, el le -a adus unele foloase de. 
moment, dar i-a făcut în mod inexorabil sclavi ai unei puteri care evită lumina publicită ii. Spectacolul uimitor de a 
vedea bărba ii de stat anglo-saxoni ; împresura i şi consilia i permanent de către prin ii rasei semite, se explică prin 
cunoaşterea petelor negre ale acelor oameni şi prin vorbele din Protocoale: „Noi vom face i sa se aleagă Preşedin i 
al căror recut con ine vreo afacere ascunsă şi întunecoasă”. (Pag. 179) 

Toată lumea vede acum tot mai lămurit influen a de care dispune poporul jidovesc în oricare împrejurare şi desigur 
că, dacă nu ar fi această influen ă, multe din ticăloşiile pe care le îndură ările creştine din partea jidanilor, nu ar mai 
exista. 

Ceea ce este însă mai grav, este faptul că tocmai din cauza acestei influen e, adevărul, chiar dacă este descoperit 
pentru unii şi de către unii, este întunecat şi negat de către cei mai mul i care stau sub influen a jidovească, ajuta i 
fiind în această lucrare criminală de marea indiferen ă cu care chiar popoarele privesc această chestiune 
deocamdată. 

CAPITOLUL IX 



Con inut: Aplicarea principiilor francmasonice la refacerea educa iei popoarelor. Cuvântul de ordine francmason, 
însemnătatea antisemitismului. Dictatura francmasoneriei. Cei care servesc francmasoneria. Puterea „inteligentă” 
şi puterea „oarbă” a regatelor creştine. Comunitatea de vederi dintre putere şi popor. Arbitrariul liber cd. 
Stăpânirea învă ămăntului şi a educa iei. Interpretarea legilor. „Metropolitanele” . 

Aplicând principiile noastre, fi i cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă ve i găsi şi ve i lucra; 
o aplicare generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi refăcut educa ia poporului, nu poate avea succes. 
Dar, punându-le în practică, n-o să treacă zece ani fără să se fi schimbat chiar şi caracterul cel mai îndărătnic şi fără 
să avem un popor mult supus nouă. 

Când va veni stăpânirea noastră, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine - Libertate, Egalitate, Fraternitate - 
nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleaşi cuvinte reduse la rangul lor de idei; vom zice: „dreptul la libertate, 
datoria egalită ii, idealul fraternită ii”... Vom apuca taurul de coarne... De fapt, am distrus deja toate guvernele afară 
de al nostru, deşi de drept exista încă multe. Dacă astăzi câteva state se ridică împotriva noastră, aceasta o fac 
numai de formă, la dorin a şi ordinul nostru, deoarece ne e folositor antisemitismul lor pentru a-i guverna pe fra ii 
noştri mai mici. N-o să vă explic aceasta mai clar, deoarece acest lucru a fost deja dezbătut în numeroase rânduri, în 
consfătuirile noastre. 

în realitate nu mai avem nici o piedică înaintea noastră. Guvernământul nostru Suprem constă în condi ii extra 
legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic: dictatură. Pot spune în deplină cunoştin ă de 
cauză că astăzi noi suntem legislatori; noi dăm hotărâri judecătoreşti, noi osândim la moarte şi noi gra iem; suntem 
comandan ii tuturor trupelor noastre. Vom guverna cu o mână o elită, deoarece inem în mâini rămăşi ele unui 
partid altădată puternic, astăzi subjugat nouă. inem în mâini pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări 
nemiloase, uri neîmblânzite. 

De la noi porneşte teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni de toate convingerile, de toate 
doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialişti, comunişti şi tot felul de utopişti; am înhămat toată lumea 
la lucru: fiecare sapă la locul lui ultimele rămăşi e ale puterii, se sileşte să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate 

22 




statele suferă în urma acestor uneltiri, cer liniştea, sunt gata să jertfească totul pentru pace; dar noi nu le vom da 
pacea atâta timp cât nu vor recunoaşte pe fa ă şi cu umilin ă Guvernământul nostru Suprem. 

Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve chestiunea socială cu ajutorul unei în elegeri interna ionale. 
împăr irea poporului în partide i-a pus pe to i la dispozi ia noastră, deoarece, pentru a sus ine o luptă pentru putere, 
trebuie bani, iar banii sunt to i ai noştri. 

Ne-am putea teme de în elegerea dintre puterea în eleaptă a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului, 
dar am luat toate măsurile cu puţin ă împotriva unei asemenea eventualită i: între aceste două puteri am ridicat un 
zid, adică o teroare reciprocă. în acest fel puterea oarbă a poporului rămâne sprijinul nostru iar noi îi vom fi singurii 
călăuzitori; vom şti s-o îndreptăm cu precizie spre elul nostru. 

Pentru ca mâna orbului să nu se poată lepăda de conducerea noastră, trebuie ca din când în când să intrăm în 
legătură directa cu el, dacă nu personal, cel pu in prin fra ii noştri cei mai credincioşi. Când vom fi putere 
recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul, în pie ele publice şi-i vom da învă ături despre afacerile politice 
în în elesul care ne va fi folositor nouă. 

Cum ar putea ei verifica ceea ce îi vom învă a noi în şcolile de la sate? Iar ceea ce va spune trimisul guvernului sau 
persoana domnitoare, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura 
poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme institu iile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mână 
prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau aşezate într-o ordine neclintită, 
dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am atins de jurisdic ie, de alegeri, de presă, de libertatea 
individuală şi mai ales de învă ământ şi educa ie, care sunt reazemul vie ii libere. 

Am înşelat, năucit şi corupt tineretul creştin, printr-o educa ie bazată pe învă ăminte şi teorii pe care noi le ştim că 
sunt false şi care sunt răspândite de noi. . 

Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esen a lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări 
contradictorii, am ob inut rezultate minunate. Aceste rezultate au constatat mai întâi în aceea că comentariile au 
mascat legile, şi mai târziu le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile de a se orienta într-o 
legisla ie atât de încurcată. 

De aici s-a născut teoria tribunalului conştiin ei. Voi spune i că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în 
mâini, dacă va descoperi prea repede despre ce e vorba; pentru acest caz noi avem, în ările din Occident, o armă 
atât de îngrozitoare, încât cele mai îndrăzne e suflete vor tremura înaintea ei: metropolitanele se vor fi introdus p ână 
atunci în toate capitalele, pe care le vom azvârli astfel în aer, cu toate organiza iile şi toate documentele lor. 



COMENTARII LA CAPITOLUL IX 

în acest capitol, conducerea ocultă a neamului evreiesc hotărăşte că, în primul rând, cei aleşi dintre ei, care au 
conducerea destinelor jidoveşti între popoarele creştine, nu trebuie să facă pentru toate popoarele aceeaşi ac iune, 
adică să lucreze după un calapod unic pentru toată lumea, ci trebuie să întrebuin eze mijloace diferite, după, natura 
poporului în mijlocul căruia lucrează fiind siguri că astfel nu vor greşi. 

La venirea stăpânirii lor peste toată lumea, stăpânire pe care o aşteaptă din moment în moment şi de care sunt foarte 
siguri, ei spun că vor înlocui cuvântul de ordine de azi cuprins în deviza: „Libertate, Egalitate şi Eraternitate”, nu 
printr-un alt cuvânt, dar printr-un alt în eles, şi anume acel în eles care le poate uşura stăpânirea, adică: dreptul la 
libertate, datoria egalită ii şi idealul fratemită ii. 

Ce înseamnă această deosebire, care la prima vedere pare a fi numai între cuvinte? Până în momentul trecerii puterii 
în mâinile Jidanilor, libertatea, egalitatea şi fraternitatea puteau să fie un el către care lumea creştină, mergând 
orbeşte, de-atâtea ori s-a prăbuşit în grele frământări; dar din momentul ce puterea trece în mâinile jidanilor, 
libertatea, egalitatea ca şi fraternitatea, urmează a fi acordate popoarelor numai în măsura în care sunt de obicei 
acordate drepturile şi executate datoriile, adică după bunul plac al celor ce de in puterea, adică a lor. 
în marşul triumfător către stăpânirea lumii, ei spun că astăzi, cu toate că, de drept, mai sunt încă guverne ale 
popoarelor, de fapt, acestea sunt tot în mâinile lor; iar dacă unele iau măsuri contra jidanilor şi chiar fac 



23 




antisemitism, aceasta în loc să le facă rău, le face bine, pentru că, în felul acesta, conducătorii jidanilor pot să ină în 
’ frâu masele jidoveşti, care, fără această frică în sân, poate nu i-ar mai asculta orbeşte, aşa cum au ei nevoie. 



Peste aceste guverne ei spun că au un guvern al lor, superior, care conduce destinele lumii în mod ascuns dar 
puternic. Puterea aceasta, mărturisesc ei, o au din aceea că in în mâinile lor, prin banii ce-i au, pe to i oamenii 
ambi ioşi, pătimaşi, plini de vicii sau păta i, ajutându-le ambi iile, răzbunările şi poftele, în felul acesta ei spun că au 
în mâna lor tot felul de conducători de ări şi popoare, care, prin greşelile şi ticăloşiile lor, înte ite de dânşii, vor 
aduce tot mai mult popoarele la revoltă, până când acestea vor cere de la neamul lui Israel, recunoscut ca puternic, 
scăparea. Atunci acesta nu i-o va da până ce toate popoarele nu-i vor recunoaşte pe fa ă şi cu umilin ă stăpânirea. 
Este aşadar în această mărturisire dovada nemăsuratei trufii deşarte, de care este stăpânit neamul evreiesc. 

Mai este pre ios de însemnat că ceea ce le asigură jidanilor tăria, este împăr irea popoarelor creştine, în orice ară, în 
multe partide care se ceartă şi se mănâncă între ele, slăbindu-se astfel, pe de-o parte, iar pe de alta punându-se în 
slujba jidanilor, prin aceea că luptele lor şi frământările se între in numai cu multe cheltuieli, care se fac cu banii 
jidanilor. 

Singura frică pe care o au jidanii vine din partea regilor, care prin independen a şi puterea pe care le -o dau 
drepturile de moştenire a tronurilor, pot să le facă mult rău. Dar, spun ei, au luat şi iau măsuri şi împotriva lor, 
izolându-i, cum mărturisesc ei, de popor. în primul rând aceasta reuşesc s-o facă cu ajutorul presei, care este în 
mâinile lor şi care ponegreşte pe regi în ochii poporului. Un exemplu din cele mai bune ni-1 pune la, îndemână presa 
jidovească din însăşi ara noastră, care, de un timp încoace, folosind tocmai ambi iile şi răzbunările oamenilor 
politici care râvnesc în orice chip puterea, nu mai încetează de-a aduce cele mai neruşinate acuza ii şi ponegriri 
M.S. Regelui nostru, care cu atâta glorie ne-a condus în războiul de dezrobire. Să se citească ziarele jidoveşti: 
„Lupta”, „Presa”, „Adevărul”, „Diminea a”, „Aurora”, „Facla”, „Lumea”, „Opinia” şi multe altele, şi se va vedea 
cum îşi execută de bine şi metodic jidanii planul lor, precum şi felul cum ştiu întrebuin a în folosul i lor toate 
patimile şi greşelile acelor Români, care nu iubesc mai presus de aceste patimi însăşi ara lor. 

Pentru ca să ajungă la elul urmărit, jidanii au pornit mai întâi la despăr irea poporului de conducător, ridicând un 
zid de minciuni între aceste două puteri. în felul acesta, poporul, silit a nu vedea decât ceea ce jidanii prin presa şi 
propaganda lor îl fac să vadă, ajunge a fi- cum îl numesc ei cu dispre -, un aderent orb al lor, pe care-1 duc de mână 
unde vor ei. 

Ca nu cumva orbul acesta să se poată lepăda de conducerea aceasta, jidanii iau în ajutor pe acei rătăci i, păta i sau 
ambi ioşi, dintre fiii poporului, care sunt credincioşi poruncilor lui Israel, datorită banilor. Aceştia 1 urmează să 
ame ească poporul cu o dragoste prefăcută, pentru a câştiga încrederea şi a ajunge astfel să conducă ara după 
poruncile jidanilor. 

Israel mai spune că întâlnind în calea sa diferite aşezăminte puternice ale neamurilor creştine, fără a le nimici dintr- 
odată, ca să nu se simtă, a reuşit să le zdruncine puternic prin ideile greşite şi fă amice cu care le -a înveninat. Astfel 
a făcut în primul rând cu aşezământul Bisericii, pe care încă de la început l-a atacat cu tot felul de erezii şi schisme, 
prin care i-a urmărit slăbirea. Iată numele celor mai importante erezii pe care le -a răspândit şi sprijinit încă de la 
începutul erei creştine: „Erbionismul”; „Elkesaismul”, propovăduit de către eretici creştini care, ca şi jidanii, ineau 
sărbătoarea Sâmbetei în loc de a Duminicii, şi nu făceau propagandă creştină, deci nu lucrau pentru creştinism; 
„Nazarenismul” predicat de creştini care se circumcideau ca şi jidanii; „Gnosa jidovească”, despre care 
evanghelistul Ioan spune că a pornit din „Sinagoga Satanei”; „Arianismul”, erezie care atacă Sfânta Treime; apoi 
„Unitarii”, „Manicheismul”; „Albigenii” ş.a., până ce s-a ajuns la „Protestantism”, care cu Luther cu tot este 
jidovesc, iar în zilele noastre am ajuns la ,”Anabaptiştii”, „Adventişti”, „Pocăi i” etc. (VeziDr. Paulescu). 
în privin a „Protestantismului „ iată unele mărturii pre ioase găsite tot în cartea Dr-ului Paulescu: 

„Rivalul lui Maimonide, rabi Solomon (fiul lui Isaac din Troyes, cunoscut sub numele de Rachi), - precum şi 
Tosafiştii (savan i talmudişti) făcură pe Nicolae din Lyra, care făcu pe Luther (Renan). într-adevăr franciscanul 
Nicolae din Lyra, de origine israelită, împrumută de la aceşti evrei multe din argumentele sale contra Bisericii - şi 
aceste argumente fură transmise lui Luther (Drumont). 

Evreul Bemard Lazare însuşi spune: „Reforma (adică Protestantismul”) şi-a luat rădăcinile din izvoarele ebraice”. 
Asemenea şi evreii A. Weil şi Heine, spun: 

„Orice catolic care devine protestant face un pas către iudaism” (Weil). 

24 




„ Un protestant este un catolic care părăseşte idolatria trinitară, pentru a merge către monoteismul jidovesc”. ’ 
(Heine). 

Se vede lămurit, prin urmare, cum în primul rând aşezământul Bisericii este atacat de jidani. După acesta urmează 
acela al Şcolii, al Justi iei, al Armatei etc. 

în privin a învă ământului şi a educa iei, pe care, spun ei, urmează să o stăpânească, trebuie să inem seamă de 
ac iunea de corup ie pe care jidanii o induc în mijlocul tineretului. Prostitu ia în toate ările, dar mai ales în ara 
noastră, este în mâinile »jidanilor. Iată anume ce spune Verax în prea interesanta sa lucrare despre evreii din ara 
noastră („La Roumanie et Ies Juifs”): 

„Prostitu ia este un corner esen ialmente jidovesc. în Moldova, mai mult de nouă zecimi din numărul caselor 
publice sunt inute de jidoavce. Pezevenchii jidani fac traficul cu came vie pe o scară foarte întinsă; ei exportă fete 
tinere la Constantinopol, la Cairo, ...până în Shang-Hai şi la Buenos-Aires, - după cum rezultă din mai multe 
procese ce au făcut vâlvă”. 

Dar nu numai în ara noastră ci în toate ările ei procedează la fel pentru lărgirea corup iei şi ruinarea astfel a 
sănătă ii trupului şi a sufletului creştin. Toate publica iile, fotografiile, piesele de teatru şi cinematograf cu cuprins 
ruşinos, toate sunt puse la cale şi întocmite de jidani. 

Ceea ce este mai primejdios şi direct criminal, este mijlocul cu care mărturisesc ei în sfârşitul acestui capitol, că vor 
scăpa, de revolta omenirii creştine, atunci când aceasta se va fi deşteptat şi va fi în eles ceea îi pregăteşte jidovimea. 
Anume, spun ei: vom scăpa de furia creştinilor, aruncându-le în aer toate oraşele mari, cu ajutorul drumurilor 
subpământene ce le avem în mâinile noastre în aceste oraşe, astfel că vom îngropa în ruinele lor toată puterea cu 
care ne-ar putea lovi. 

Aşadar, asasinatul va pune vârf la toate. 

CAPITOLUL X 

Con inut: For a lucrurilor în politică. „ Genialitatea ” mul imii de jos. Ce promite lovitura de Stat francmason ă. 
Votul obştesc. Stima de sine însuşi. Conducătorii francmasonilor. Călăuza genială a francmasoneriei. Otrava 
liberalismului. Constitu ia e şcoala neîn elegerilor dintre partide. Epoca republicană. Preşedin ii sunt creaturile 
francmasoneriei. Responsabilitatea preşedin ilor. „Panamaua”. Rolul camerei deputa ilor şi al preşedintelui. 
Francmasoneria e o putere legiuitoare. Noua constitu ie republicană. Trecerea la „autocra ia” francmasonă. 
Momentul proclamării „ regelui universal”. Inocularea bolilor şi a altor nenorociri ale francmasoneriei. 



încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus altădată, ,şi vă rog să vă aduce i aminte că guvernele şi popoarele 
nu Văd decât aparen a, înfă işarea de la suprafa ă a lucrurilor. Cum ar putea ei să le descurce în ele sul ascuns, când 
reprezentan ii lor se gândesc la petreceri înainte de orice? E de mare însemnătate pentru politica noastră să 
cunoaştem acest amănunt; ne va fi în ajutor când vom trece la discutarea diviziunii puterii, a libertă ii cuvântului, a 
presei, a libertă ii de conştiin ă, a dreptului de asocia ie, a egalită ii înaintea legii, a inviolabilită ii proprietă ii, a 
locuin ei, a impozitului şi în sfârşit la discutarea puterii retrospective a legilor. Toate aceste chestiuni sunt de aşa 
natură încât nu trebuie sa te atingi de ele de-a dreptul şi pe fa ă, înaintea poporului. în cazul când eşti silit să iei 
contact cu ele, nu trebuie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modem sunt 
recunoscute de către noi. însemnătatea acestei omiteri constă în aceea, că un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, 
î i lasă libertatea de a exclude din ei câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când dacă le -am enumera, ar trebui 
să le primim fără rezervă. 

Poporul are o dragoste deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violen ă ale 
acestora prin cuvintele: „...E ticălos, grozav de ticălos, dar cât e de dibaci!... e numai un joc abil, dar cât e de bine 
jucat, cât e de obraznic!...” 

Noi încercăm să atragem toate na iunile la zidirea unui nou edificiu fundamental, al cărui plan îl avem gata. Iată de 
ce trebuie ca, înainte de toate, să dăm dovadă de această îndrăzneală şi de această putere de spirit, care, prin 
persoana actorilor noştri, va sfărâma toate piedicile din calea noastră. Când vom fi dat lovitura noastră de stat, vom 
spune popoarelor: „Totul mergea îngrozitor de rău, to i au suferit mai mult decât poate îndura un om. Noi vom 
îndepărta pricinile suferin elor voastre, adică na ionalită ile, grani ele şi diversitatea banilor. Bineîn eles că sunte i 

25 




liberi de a ne jura sau nu credin ă, însă pute i voi oare face aceasta cu bună dreptate, dacă o face i înainte de a fi 
văzut ceea că vă dăm noi?...” Atunci ne vor slăvi şi ne vor purta în triumf într-o insufle ire înebunită de nădejdi. 
Votul universal, din care am făcut arma ridicării noastre la putere, şi cu care am obişnuit, prin diferite reuniuni şi 
tovărăşii, până şi unită ile cele mai mici ale membrilor omenirii -, îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima 
dorin a întregii omeniri de a ne cunoaşte mai îndeaproape înainte de a ne judeca. 

Iată de ce trebuie să împingem toată lumea spre votul universal, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a 
putea întrona absolutismul majorită ii, pe care nu-1 po i ob ine de la clasele censitare inteligente. După ce vom fi 
obişnuit în acest fel toată lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine si valoarea 
ei educativă, nu vom lăsa să se ridice individualită ile, cărora mul imea, călăuzită de noi, nu le va îngădui să apară 
şi nici chiar să vorbească: ea e obişnuită să nune asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi aten ia. în acest fel 
vom face din popor o for ă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzit de agen ii 
noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători 
vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi toate felurile de bunătă i. 

Un plan de guvernare trebuie să iasă gata dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent, fără legătură, dacă mai multe 
min i şi-ar împăr i sarcina de a-1 stabili. De aceea, noi putem cunoaşte un plan de ac iune, dar nu trebuie să-l 
discutăm, pentru a nu distruge caracterul genial, legătura dintre păr ile sale, puterea practică şi în elesul tainic al 
fiecăruia din punctele sale. Dacă e discutat şi schimbat prin votul obştesc, atunci planul va păstra urma tuturor 
concep iilor false ale spiritelor care nu vor fi pătruns adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre 
trebuie să fie puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului 
nostru în picioarele mul imii, şi nu trebuie s-o încredin ăm nici chiar unei societă i restrânse. 

Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea aşezămintelor modeme. Ele le vor schimba numai economia şi 
prin urmare toată dezvoltarea lor, care se va îndrepta astfel potrivit planurilor noastre. 

Lucruri aproape identice există, sub numiri diferite, în toate ările: Reprezentan a. Ministerele, Senatul, Consiliul de 
Stat, Corpul Legislativ şi Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic mecanismul legăturilor dintre aceste aşezăminte, 
deoarece îl cunoaşte i prea bine; observa i numai că fiecare din aceste aşezăminte corespunde unei anumite 
func iuni importante a Statului, şi vă rog să mai observa i că ceea ce e important nu e aşezământul ci func iunea: 
aşadar func iunile iar nu institu iile sunt importante. Institu iile, aşezămintele, şi-au împăr it toate func iile 
guvernului: func ii administrative, legislative, executive. De aceea lucrează ele în organismul Statului ca şi organele 
din corpul omenesc. Dacă stricăm vreo parte a maşinii Statului acesta se va îmbolnăvi, ca şi corpul omenesc, şi va 
muri. 

Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată constitu ia sa politică s-a schimbat: Statele s-au 
îmbolnăvit de o boală mortală: descompunerea sânge lui; nu ne mai rămâne decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. 
Din liberalism s-au născut guvernele constitu ionale care au înlocuit, pe seama creştinilor, autocra ia salvatoare cu 
Constitu ia, care, după cum o şti i bine, nu e altceva decât o şcoală de discordii, de neîn elegeri, de discu ii, de 
deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor; într-un cuvânt, e şcoala a tot ceea ce face ca un Stat să-şi 
piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa, a condamnat pe conducători la inac iune şi 
slăbiciune; ea a făcut astfel din ei nişte elemente pu in necesare, nefolositoare; prin aceasta se explică răsturnarea 
lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un 
preşedinte luat din mul ime. Aici zăcea fundamentul minei săpate de noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis 
sub popoarele creştinilor. Intr-un viitor apropiat vom întemeia responsabilitatea preşedin ilor de republică. 

Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări, de care nu va răspunde decât această crea ie a noastră. 
Ce ne pasă nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rari, dacă se vor produce, în lipsă de 
preşedin i, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime tara?... 

Pentru a ajunge la acest rezultat, vom unelti alegerea de preşedin i care au în trecutul lor o pată ascunsă, vreo 
„panama” oarecare. Teama de descoperire, dorin a proprie fiecărui om ajuns la putere de a-şi men ine privilegiile. 

Foloasele şi onorurile legate de condi ia lor, vor face din ei servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera 
deputa ilor va acoperi, va apăra, va alege preşedin i, dar îi vom retrage dreptul de a propune legi, de a le schimba, 
acest drept va fi dat preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre. 

Puterea guvernului va deveni fără îndoială inta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a 
apela la hotărârea poporului, fără de a trece prin intermediarul reprezentan ilor săi, adică dreptul de a recurge la 

26 




servitorul nostru orb în majoritate. Afară de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva 
acest drept spunând că preşedintele ca şef al întregii armate a ării, trebuie s-o aibă la dispozi ia sa pentru a apăra 
noua Constitu ie republicană, al cărei reprezentant răspunzător va fi. 

în aceste împrejurări, şeful sanctuarului va fi în mâinile noastre şi nimeni, afară de noi, nu va mai conduce puterea 
legiuitoare. 

Vom mai retrage Camerei, introducând noua Constitu ie republicană, dreptul de interpelare, sub pretextul de a apăra 
secretul politic. Vom restrânge prin noua Constitu ie numărul reprezentan ilor la minimum, lucru care va avea 
urmarea de a micşora cu atât, mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, în ciuda oricăror 
aşteptări, ele se trezesc chiar în acest număr mic de reprezentan i, le vom reduce la nimic, printr-un apel la 
majoritatea poporului... 

De preşedintele republicii va depinde numirea preşedin ilor şi a vice-preşedin ilor Camerei şi ai Senatului. In locul 
sesiunilor parlamentare constante, vom mărgini şedin ele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, preşedintele, ca 
şef al puterii executive, va avea dreptul de a convoca sau a dizolva Parlamentul, şi, în cazul dizolvării, de a amâna 
momentul unei noi convocări. Dar pentru că urmările tuturor acestor ac iuni, în realitate ilegale, să nu cadă asupra 
responsabilită ii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe 
miniştri şi pe ceilal i func ionari care înconjoară pe preşedinte, să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri luate 
pe răspundere proprie; în acest fel, ei vor fi vinova i şi răspunzători în locul său... Este mai bine de a încredin a 
acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, decât unui singur individ. 

Preşedintele va interpreta după dorin a noastră legile existente, care pot fi interpretate în mai multe feluri; el le va 
anula când îi vom spune noi că trebuie; va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimbare a 
Constitu iei, sub pretextul binelui suprem al statului. 

Aceste măsuri ne vor da puţin a de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost sili i să introducem 
în Constitu iile statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesim ite la suprimarea oricărei 
Constitu ii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocra ia noastră. 

Recunoaşterea autocra iei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constitu iei, dacă popoarele, obosite de 
neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: „Alunga i-i şi da i-ne un rege 
universal, care să ne poată uni împreună şi să distrugă cauzele neîn elegerilor noastre: grani ele ra iunilor, religiile, 
calculele statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea odihnă pe care n-o putem ob ine de la conducătorii şi 
reprezentan ii noştri”. 

Şti i foarte bine că pentru a face posibile asemenea dorin ei, trebuie să tulburăm în mod neîntrerupt, în toate ările, 
legăturile dintre popor şi guvern, pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar 
prin martiriu, foame, răspândirea bolilor, mizerie, - pentru ca creştinii să nu vadă altă scăpare decât de a recurge la 
suveranitatea noastră absolută şi întreagă. 

Dacă dăm popoarelor timp să răsufle, momentul prielnic nu va sosi poate niciodată. 



COMENTARII LA CAPITOLUL X 

Numai cine nu vrea, nu vede pânza de păianjen cu care conducerea jidovească ne încurcă via a publică. 

Prin orice mijloace, ei pun în calea neamurilor creştine toate ispitele şi desfrânările, alături de otrăvirea prin băuturi 
alcoolice, prăbuşind astfel moralitatea prin corup ie. Ei vor să ajungă a slăbi mai întâi cât mai mult orice rezisten ă, 
să zăpăcească mul imea în aşa fel, încât aceasta singură să primească apoi, cu mul urnire şi speran ă, domnia lui 
Israel. Vor ca în felul acesta să se poată crede că sunt în adevăr nişte binefăcători ai omenirii. 

Stăpânirea aceasta o vor avea - spun ei - prin domnia majorită ii poporului, adică numărul va fi acela care le va 
asigura puterea, întrucât, aşa precum arată în începutul „Protocoalelor” cei mai mul i indivizi, din totalitatea 
indivizilor din omenire, sunt răi, vicioşi, fără multă inteligen ă sau cultură, care pot fi uşor stăpâni i prin frica de 
autoritate şi puterea ei, şi care se iau după aceia care le fac pe plac. De aceea ei au luptat şi luptă pretutindeni pentru 
votul universal, sau numai încă universal, întrucât prin el pot fi înlăturate capetele luminate ale creştinilor, care, 
înainte prin votul restrâns pe venit, după felul de cultură şi stare socială a fiecăruia, răzbăteau mai uşor la 
conducere, adică acolo unde jidanii vor să fie numai ei. 



27 




După introducerea zăpăcelii şi răsturnarea valorilor na ionale din fiecare stat, urmează în planul lor introducerea 
republicii, pe care, după cum se vede au introdus-o în atât de multe state. Prin republică ei pot conduce mai, bine, 
întrucât republicile sunt conduse de oameni aleşi, la intervale scurte de timp, (3-4 ani), de mul imea stăpânită de 
jidani, precum s-a văzut mai înainte, prin presă şi conducerea lor ascunsă. Preşedin ii de republică la rândul lor, 
însemnează că sunt de asemenea stăpâni i de jidani. Şi ei spun anume că, pentru a fi mai siguri de oamenii lor de 
paie, vor împinge la preşedin ia statelor, oameni care au vreo pată în trecutul lor. 

în felul acesta jidanii, care prin banii, presa şi influen a lor ascunsă şi puternică pot face să se aleagă preşedin ii 
statelor, îi vor ine pe aceştia în mână şi vor face cu ei ce vor voi, întrucât, astfel, îi denun ă pentru păcatele lor, 
care, cu ajutorul puterii francmasonice, numai de ei sunt cunoscute. De frica de a-şi pierde binefacerile puterii, 
aceşti oameni ai jidanilor, vor juca după cum le vor cânta stăpânii lor. 

Iată prin urmare de ce luptă cu atâta înverşunare jidovii prin presa lor contra regilor, şi de ce s-au muncit şi au 
izbutit să prăbuşească atâ ia împăra i şi regi, punând în locul lor preşedin i de republică. 

De regi şi împăra i, care nu pot atârna de voin a lor, întrucât moştenesc tronurile, le este frică jidanilor. 

Iată ce spune în această privin ă H. Ford, la pag. 158 din cartea sa, mai înainte citată: 

„Iudaismul va mai tolera monarhi, câtă vreme îi va, mai întrebuin a. Probabil cel din urmă tron pe care îl va evacua, 
va fi tronul englez; căci, dacă pe de o parte conştiin a britanică se simte onorată de a fi patronul 
iudaismului şi a se împărtăşi din binefacerile acestei protec ii -, pe de altă parte, după concep ia evreiască, este un 
fapt prielnic de a întrebuin a această putere mondială la atingerea scopurilor jidoveşti. O mână spală pe alta; dar 
această tovărăşie va dura atâta vreme, până ce Iuda va fi gata să dea Britania peste cap, ceea ce aproape poate să 
facă în fiecare moment. Sunt destule semne că se află înaintea executării acestei misiuni.” 

Nu mai pu in luptă jidanii şi la noi pentru răsturnarea tronului. Astfel nu se pot explică atacurile pe care mereu le 
aduc familiei regale prin presa lor, precum şi îndrumările cu scop republican pe care, prin aceeaşi presă, le dau 
acelor aşa numite „partide româneşti”, care cred că folosesc această, presă pentru politica lor, dar care, în realitate, 
sunt ele folosite pentru politica jidanilor. 

Acolo unde au reuşit să introducă republica, pentru a fi siguri de ea, au făcut să se voteze legi care opresc cu 
desăvârşire orice formă de manifesta ie pentru revenirea la guvernarea monarhică. Astfel de legi sunt în Fran a, 
Germania, Cehoslovacia, să, nu mai vorbim de Rusia. Prin pedepsele aspre prevăzute în aceste legi, se caută a se 
împiedica pentru totdeauna deşteptarea poporului. 

Şi, ca să se vadă cât de apropiate de scopurile jidoveşti sunt aceste legi, amintim că, acum în urmă, pe baza legii de 
apărare a republicii, jidanii au izbutit - spun ei prin „Presa”, „Diminea a” etc. - ca să împiedice purtarea în 
Cehoslovacia a crucii numite „svastica”, care, precum se ştie, este simbolul luptătorilor creştini contra jidanilor!... 
In felul acesta se apără, - zic ei proştilor care cred -, republica... 

Dar ceea ce este deosebit de interesant în acest capitol este planul amănun it al alcătuirii pe care j idanii vor ă-o dea 
statelor prin diversele şi puternicele lor influen e. Şi trebuie să recunoaştem că în adevăr planul acestor alcătuiri este 
cu desăvârşire în elept. 

Am mai văzut şi din cele de mai înainte că monarhii sunt o mare piedică pentru planurile de stăpânire iudaică, 
întrucât aceştia nu sunt răspunzători în fa a nimănui pe pământ, scapă de sub stăpânirea şi puterea de control a 
jidovilor. De aceea ei introduc în planurile viitoarelor republici o mare răspundere pentru preşedin ii de republică. 

Ca să ajungă mai bine să stăpânească lumea, ei spun că vor face să se aleagă preşedin ii de republică de către 
Camerele Deputa ilor, însă acestor Camere le vor ridica cu timpul dreptul de a propune sau schimba legile, acest 
drept trecându-1 numai asupra preşedin ilor de republică. In felul acesta, cum zic ei, guvernele vor atrage toate 
atacurile, iar pentru a fi scăpate de-o răspundere efectivă, se va introduce peste tot apelul la popor, adică ceea ce se 
numeşte referendum şi se şi aplică în Elve ia. Poporul, care va hotăra deci soarta preşedin ilor şi a guvernelor lor, va 
fi, cum cred jidanii, „servitorul lor orb” şi nu va hotărî altfel decât cum vor voi ei. Iar pentru ca să le poată arunca 
unele în contra altora în războaie crunte, dreptul de a declara război îl vor lăsa numai preşedin ilor, adică uneltelor 
lor supuse. 

Mai departe se arată lămurit, în sfârşitul acestui capitol, cum încetul cu încetul, jidovii vor reduce tot mai mult 
drepturile şi garan iile constitu ionale, pentru ca astfel să facă loc unei guvernări autocrate, care, se în elege, trebuie 
să fie a lor, printr-un un rege al lui Israel. Iar ca să ajungă aici, ei spun că trebuie, odată cu reducerea garan iilor 
constitu ionale, să sape tot mai adânc, prăpastia dintre popoare şi guvernele lor. De aceea putem vedea, mai ales la 
noi în ară, cum prin presa, prin oamenii şi partidele politice din mâinile lor, seamănă mereu cea mai mare 

28 




neîncredere şi deznădejde în popor la orice împrejurare. Şi ac iunea aceasta o fac zi de zi şi din ce în ce mai 
puternic, întrucât aşa precum spun ei în sfârşitul capitolului, nu trebuie să ne lase timp ca să ne trezim, căci atunci 
momentul prielnic poate fi pierdut pentru totdeauna. 

Gândind la aceasta ori de câte ori vedem frământările sterile dintre partide, ne putem da seama cât de aproape sunt 
jidanii de victorie. 

CAPITOLUL XI 

Con inut: Programul noii Constitu ii. Câteva amănunte în legătură cu lovitura de Stat plănuită. Creştinii sunt nişte 
oi. Francmasoneria secretă şi reşedin ele sale de la suprafa ă. 

Consiliul de Stat va fi menit să sprijine puterea guvernului. Sub înfă işarea unui corp legiuitor, el nu va fi în 
realitate decât un comitet de redac ie a legilor şi decretelor guvernului. 

Iată care e programul noii Constitu ii pe care o pregătim. Vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub forma de 
propunere a corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale; prin acte 
ale Senatului şi prin decizii al Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când am găsi că e 
folositor, sub forma de lovitură de Stat Acum, după ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi, să ne 
ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în în elesul pe care l-am 
spus. Ne vom ocupa de libertatea presei, de dreptul de asocia ie, de libertatea conştiin ei, de principiul electiv, şi de 
multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii, sau să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce 
noua Constitu ie va fi proclamată. Numai în acest moment vom putea publica toate ordinele noastre, deodată. Mai 
târziu, orice schimbare sim itoare va fi primejdioasă şi iată pentru ce: dacă această schimbare se face în în elesul 
unei asprimi neîndurate, ea poate aduce după sine o deznădejde pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel; 
dacă, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în în elesul unor îngăduin e ulterioare, se va zice că noi înşine ne -am 
recunoscut greşelile, iar acest lucru ne va întuneca faima înaltei în elepciuni a puterii noastre, sau se va zice că ne-a 
fost teamă şi că am fost sili i să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mul urni, deoarece to i vor crede că au 
avut drept la ele... Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualită i, ar fi deci păgubitoare pentru noua Constitu ie. 
Noi vrem ca din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de stat care se va fi operat, când vor fi 
încă sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu to ii: că noi suntem atât de 
puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că nu numai nu 
vom da nici o însemnătate părerilor şi dorin elor lor, dar că suntem gata şi avem puţin a să înăbuşim cu o autoritate 
indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorin e şi păreri; că am ştiut pune mâna dintr-o singură 
lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împăr i în nici un caz puterea noastră cu ei... Atunci îşi vor 
închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea lucrurilor. 

Creştinii sunt o turmă de oi, iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Şi şti i ce pă esc oile când pătrund lupii în staul! 

De asemenea, vor închide ochii înaintea oricărui lucru, deoarece le vom promite că le înapoiem toate libertă ile 
luate, atunci când duşmanii păcii vor fi potoli i, iar partidele reduse la neputin ă. 

Nu mai trebuie să spunem că vor aştepta multă vreme această întoarcere spre trecut... 

Pentru ce am fi oferit şi inspirat creştinilor toată politica aceasta, fără a le da puţin a de a o în elege, pentru ce dacă 
nu pentru a câştiga pe ascuns, ceea ce neamul nostru împrăştiat nu putea câştiga pe fa ă? Acest lucru 3, servit ca 
bază a organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu e cunoscută, şi ale cărei planuri nici nu sunt măcar 
bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organiza ia văzută a francmasoneriei, pentru a depărta astfel de la 
noi privirile bănuitoare ale fra ilor lor. 

Dumnezeu ne-a dat nouă, poporului său ales, răspândirea pe întregul glob al Pământului, dar din această slăbiciune 
a rasei noastre, s-a născut puterea care ne-a adus astăzi pe pragul domina iei universale. 

Nu ne-a mai rămas decât pu in de zidit pe aceste teme. 

COMENTARII LA CAPITOLUL X! 

După ce în primele zece capitole, autorul Protocoalelor arată mijloacele de distrugere a statelor creştine, de la cap. 
XI asistăm, la ridicarea, pe ruinele creştine, a statului universal jidovesc. Din lectura acestui capitol se desprinde 

29 




toată fă ămicia, tot sistemul de minciuni şi întreg planul criminal la care astăzi lucrează jidanii ca să destrame 
actuala organiza ie a lumii. Autorul declară că tot ce scrie astăzi presa jidovită din toată lumea despre libertate, 
despre democra ie, despre o mai justă reparti ie a bunurilor pământeşti, despre votul universal, despre efortul 
necesar pentru a, aduce fericirea celor mul i şi nevoiaşi, toate acestea sunt bune pentru „brutele de creştini” care nu 
pricep nimic real, şi care trebuie ame i i cu făgăduieli deşarte. El mărturiseşte că toate aceste vorbe goale vor trebui 
să dispară din lume, din-momentul în care jidanii vor ajunge la putere. Această ’ uzurpare a puterii se va face printr- 
o îndrăznea ă lovitură, care dintr-odată va doborî tot ce a mai rămas din puterea statelor creştine, lovitură, care. va 
mătura toate teoriile false semănate de jidani, ca să distrugă solidaritatea ne-evreilor; şi atunci, cură at câmpul şi de 
rezisten ă şi de piedicile rătăcirilor provocate cu rea credin ă, ei, jidanii atotputernici, vor da lumii îngenunchiate o 
nouă organiza ie cu caracter absolutist. Creştinătatea înmărmurită de aşa o întorsătură şi aşteptând îndreptarea 
răului de la noii guvernan i, nu va mai fi în stare să opună vreo rezisten ă, după ce a fost redusă la mizeria 
sufletească şi materială, de jidanii care astfel şi-au pregătit venirea la putere. „Creştinii, zice autorul, sunt o turmă 
de oi şi noi suntem lupii printre ele. Şi şti i ce se întâmplă oilor când ajung lupii în turmă”. Această mărturisire e cu 
atât mai pre ioasă cu cât constatăm că se aplică exact acolo unde evreii au pus mâna pe putere, adică în Rusia 
nenorocită, amăgită cu promisiuni până au realizat un regim absolutist, şi acum zăcând în agonie sub cea mai 
barbară tiranie. Cine se îndoieşte de stăpânirea exclusiv jidovească din Rusia, să citească capitolul XIX, intitulat 
„Pecetea jidovească pe Rusia cea roşie” din cartea: „Jidanul interna ional”, scrisă de miliardarul american Henry 
Ford, candidat la Preşedin ia Statelor Unite. Cine se mai îndoieşte de planul jidanilor de a instala domina ia întregii 
lumi, să compare mărturisirea de la sfârşitul acestui capitol, despre propria lor for ă „care i-a adus astăzi pe pragul 
domina iei universale” şi cuvintele din proclama ia, publicată de Roger Lambelin în „Le Regne dîsrael chez Ies 
Anglo-Saxons”, pag. 130, care începe cu expresia”FH ai lui Israel; am ajuns la pragul domina iei universale!” (vezi 
pag. 43-44); să citească şi instruc iunile Francmasoneriei date lui Garibaldi în 1860, unde conducătorii acestei 
societă i secrete, to i jidani şi jidovi i, recunosc că de fapt ei conduc lumea din umbră, şi atunci cititorul se va 
convinge de adevărul istoric, că: evreii sunt cauza actualei crize prin care trece omenirea. 

CAPITOLUL XII 

Con inut: în elesul francmasonic al cuvântului libertate. Viitorul presei în regatul francmasonilor. Controlul 
presei. Agen iile coresponden ilor de presă. Ce e progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor în 
presa de astăzi. A â ar ea cerin elor „sociale” ale provinciilor. Noua stăpânire nu va face greşeli. 

Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în deosebite în elesuri, noi îl vom defini astfel: 

Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va 
fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne 
fie plăcut urmând programul prezentat mai sus. 

Cu presa vom lucra în felul următor: 

Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte la a â area patimilor şi la între inerea egoismelor de partid. Ea e plină de 
deşertăciuni, nedreptă i şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i în elege deloc menirea. Noi o vom 
înjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, vom aplica acelaşi sistem şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne -ar 
servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul broşurii şi al căr ii? Vom transforma 
publicitatea - care ne costă astăzi scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, - într-un 
izvor de venit pentru statul nostru. Vom înfiin a un impozit special asupra presei. Vom obliga să ni se plătească o 
cau iune atunci când se înfiin ează ziare sau tipografii. Astfel va fi scutit guvernul nostru de orice atac din partea 
presei. Iar când se iveşte vreun prilej, vom aplica amenzi fără milă. Timbre, cau iuni şi amenzi, toate acestea vor 
aduce statului venituri uriaşe. 

E drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti. Le vom desfiin a, îndată ce ne vor ii 
atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputerniciei guvernământului nostru. 
Pretextul pentru a desfiin a un ziar, va fi că organul în chestiune a â ă spiritele fără motiv şi fără a avea dreptate. Vă 
rog să nu trece i cu vederea că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi dintre cele întemeiate de noi, dar ele vor 
ataca numai acele puncte, ale căror schimbări le vom dori. 

Nimic nu va putea fi adus la cunoştin a lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat e deja atins din zilele 
noastre, prin faptul că toate ştirile şi nouţă ile sunt primite de către mai multe agen ii, care le adună din toate păr ile 

30 




lumii. Aceste agen ii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor da în vileag decât ceea ce le vom 
îngădui noi. 

Dacă deja de pe acum am ştiut să câştigăm spiritele societă ilor creştine în aşa măsură, încât aproape to i privesc 
întâmplările lumii prin sticla colorată a ochelarilor pe care li i-am pus noi pe nas, dacă deja de pe acum nu există uşi 
zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor-lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de stat -, ce va 
fi atunci, când vom fi stăpânii recunoscu i ai universului, în persoana regelui nostru universal?... 

Oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori de alt aşezământ de industrie a tiparului, va 
trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei s-ar face vinovat de vreo nelegiuire oarecare, va fi 
numaidecât luată înapoi. Cu asemenea măsuri, instrumentul gândirii va deveni un mijloc de educa ie în mâinile 
stăpânirii noastre, care nu va mai îngădui gloatelor poporului să bâtă câmpii asupra binefacerilor progresului. Care 
dintre noi nu ştie oare că aceste binefaceri închipuite duc de-a dreptul la nişte visuri absurde? Din aceste visuri s-au 
născut raporturile anarhice ale oamenilor între ei şi stăpânire, deoarece progresul, sau mai bine zis ideea 
progresului, a dat naştere ideii tuturor emancipărilor, fără a le îngrădi deloc... To i aceia pe care noi îi numim 
liberali, sunt anarhişti, dacă nu în fapte, cel pu in în gândul lor. Fiecare dintre ei urmăreşte iluziile libertă ii şi cade 
în anarhie, protestând pentru simpla plăcere de a protesta,,. 

Dar să revenim la presă. O vom îngreuna, ca şi tot ceea ce se tipăreşte, cu impozite în timbre de fiecare foaie 
tipărită, cu cau iuni; căr ile cu mai pu in de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria 
broşurilor, pentru că, pe de o parte, vom reuşi prin aceasta să reducem numărul revistelor, care sunt otrava cea mai 
primejdioasă, iar pe de altă parte această măsură va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi pu in 
citite, mai ales din cauza scumpetei lor. Dimpotrivă, ceea ce vom edita noi înşine pentru călăuzirea min ilor în 
direc ia pe care o vom stabili, va fi ieftin şi citit de toată lumea. Impozitul va înăbuşi deşartă dorin ă de a scrie, iar 
teama de pedeapsă va face ca litera ii să depindă de noi. 

Dacă se vor găsi persoane care doresc să scrie împotriva noastră, nu se vă găsi în schimb nimeni care să le 
tipărească scrierile. înainte de a primi o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autori tă i pentru a 
ob ine încuviin area de a o face. în acest fel vom cunoaşte dinainte cursele care ni se întind şi le vom zădărnici dând 
dinainte lămuriri asupra subiectului tratat. 

Literatura şi-ziaristica sunt cele două for e educatoare mai însemnate, de aceea guvernământul nostru va trebui să 
fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare a presei private va fi îndepărtată, iar noi 
vom câştiga o influen ă uriaşă asupra spiritelor. Dacă încuviin ăm să apară zece ziare noi, îndată vom întemeia 
treizeci de-ale noastre, şi aşa mai departe. 

Publicul nu va bănui nimic. Toate ziarele editate de noi, vor fi în aparen ă de tendin ele şi părerile cele mai 
potrivnice, lucru care va trezi încrederea în ele şi va atrage în jurul lor pe duşmanii noştri nebănuitori; aceştia vor 
cădea în cursă vor fi nevătămători. 

Organele cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea totdeauna asupra intereselor noastre, de aceea 
influen a lor va fi aproape nulă. 

în rândul al doilea vor sta oficioasele, al căror rol va fi de a atrage pe nepăsători şi pe cei fără vlagă, 
în al treilea rând vom pune aşa numita opozi ie a noastră. Cel pu in un ziar din acestea va fi cu desăvârşire potrivnic 
ideilor noastre. Duşmanii noştri vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăş de luptă şi ne vor descoperi astfel 
uneltirile lor. 

Ziarele noastre vor fi de toate tendin ele: unele aristocratice, altele republicane, revolu ionare sau chiar anarhiste, 
bineîn eles atâta timp cât va dăinui Constitu ia. 

Ele vor avea, ca zeul indian Vişnu; o sută de mâini, dintre care fiecare va grăbi schimbarea societă ii; aceste mâini 
vor călăuzi opinia în direc ia care duce la scopul nostru, deoarece un om prea întărâtat pierde puţin a de a ra iona şi 
cade uşor sub puterea sugestiei. Neghiobii care vor crede că repetă părerea ziarului partidului lor, vor repeta şi 
răspândi părerea noastră, ori aceea care ne va plăcea. Ei îşi vor închipui că urmează organul partidului lor, pe când 
de fapt nu vor servi decât steagul pe care îl vom fi ridicat noi pe seama lor. 

Pentru a conduce în aceasta direc ie armata noastră de ziarişti, va trebui să organizăm cu o deosebită grijă 
aşezământul acesta. Sub numele de birou central al presei, vom pune la cale şedin e literare, în care agen ii noştri 
vor da cuvântul de ordine şi diferitele semnale, fără ca cineva să bage de seamă. Discutând şi contrazicând ini iativa 
noastră în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor sus ine o polemică prefăcută cu 



31 




organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta puţin a de a ne pronun a şi mai limpede decât am putea -o face în 
primele noastre declara ii oficiale. 

Aceste atacuri vor mai face ca supuşii noştri să se creadă siguri de a putea vorbi liber; pe de altă parte agen ii noştri 
vor putea spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac altceva decât să clevetească, 
deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre. 

Prin aceste mijloace, nevăzute de către opinia publică, dar sigure, vom câştiga în orice caz aten ia şi încrederea 
publică. Prin ele vom întărâta şi vom linişti, după cum trebuie, spiritele în chestiunile politice, le vom convinge sau 
le vom amăgi, sco ând de sub tipar fie adevărul, fie minciuna, adeverind sau dezmin ind faptele, după înrâurirea ce 
o au asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare grijă locul, înainte de a pune piciorul pe el... îi vom învinge pe 
duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu vor avea la îndemână organe prin care să-şi poată spune cuvântul 
până la sfârşit, în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie, 
în caz de necesitate, vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficioase, baloanele de încercare lansate tot de noi, 
prin presa noastră din categoria a treia. 

încă de pe acum, cel pu in în cadrele presei franceze, există o solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt 
legate între ele prin secretul profesional; ca şi străvechii au guri, nici unul din membrii ei nu ar destăinui secretul şi 
cunoştin ele sale dacă nu se porunceşte. Nici un ziarist nu s-ar încumeta să trădeze această taină, deoarece nici unul 
dintre ei nu va fi primit în rândurile scriitorilor dacă nu are vreo pată ruşinoasă în trecutul său, care să poată fi 
îndată descoperită în caz de necredin ă. Atâta vreme cât aceste păcate sunt inute în taină de către anumi i oameni, 
scriitorul prin faima sa, poate atrage în jurul lui opinia majorită ii ării, care-1 va urma cu insufle ire. 

Socotelile noastre se întind cu deosebire asupra provinciei. Trebuie să a â ăm acolo nădejdi şi dorin e potrivnice 
celor din capitală, căreia îi vom spune că acestea sunt nădejdile şi dorin ele adevărate ale provinciilor, deşi e lesne 
de în eles că izvorul dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Căci, atâta timp cât nu ne vom bucura de o putere 
deplină, vom sim i adesea nevoia de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorită ii, al poporului din provincii, 
care e pus la cale de către agen ii noştri. Va trebui ca, în momentul psihologic, capitalele să nu mai aibă cuvântul 
asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit de către majoritatea poporului, de către 
provincii. 

Când vom intra în noua orânduire de stat, care va pregăti domnia noastră, nu vom putea lăsa să se descopere prin 
presă necinstea publică; va trebui să se creadă că noua stăpânire a mul urnit atât de bine pe toată lumea, încât au 
dispărut chiar şi crimele... Cazurile de izbucnire a criminalită ii, nu vor trebui să fie cunoscute decât de victime şi 
de martorii lor întâmplători. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XII 

Din cuprinsul acestui capitol ideile principale care se desprind sunt două: în elesul francmasonic al libertă ii aplicat 
îndeosebi asupra presei, şi rolul acesteia care, stăpânită prin monopol de jidani, asigură domnia acestora. 

Presa, care astăzi este mijlocul de apărare al tuturor libertă ilor până la anarhie, va fi îngrădită atunci când va veni 
stăpânirea lor, făcându-se legi care vor permite aceasta, întrucât libertatea, aşa cum o în eleg ei în timpul, domniei 
lor, este dreptul de a face numai aceea ce este îngăduit de legi. Anume, ei vor împiedica controlul opiniei publice, 
care se poate face astăzi cu ajutorul tiparului, pe deoparte punând taxe mari asupra tipăriturilor de orice fel, iar pe, 
de alta prin obliga ia ce o vor institui de a se cere înainte de apari ia oricărei scrieri revizuirea ei de către autorită i. 
Prin aceste mijloace vor reuşi ca tot ceea ce ar putea să le împiedice domnia prin trezirea opiniei publice, să nu vadă 
lumina presei. 

Până atunci însă, ei au lucrat din răsputeri şi au câştigat peste tot marea majoritate a presei din lumea întreagă, 
ascultând de sfaturile date lor de to i marii conducători ce i-au avut şi în primul rând de fondatorul „Alian ei 
Israelite Universale”, Cremiere, care le spune:’ 

„Privi i totul ca nimic. Banii ca nimic. Considera ia sau dispre ui ca nimic. Privi i presa ca totul, pentru că având 
presa vom avea tot restul” (Emile Cazanove: „La revolution antijuive le demain inevitable et a breve echeance”). 
Prin urmare: înăuntru, prin continua şi sus inuta presă care se furişează vrând în sufletul cititorilor, se lucrează 
pentru slăbirea Statului, a Armatei, a, Bisericii, etc., iar în afară, tot prin presa lor, din toate ările, se pregăteşte un 
curent duşmănos de asemenea acestor institu ii, pentru ca la timp, când vor crede ei că pot face şi la noi ca în Rusia, 
toată lumea să fi fost pregătită pentru a în elege prăbuşirea noastră. Astfel se explică cum s-a născocit acum câteva 

32 




luni, - ca şi în alte rânduri, - că în România ar fi izbucnit revolu ia, iar unele ări, ca Anglia şi Fran a, au şi trimis 
delega i care să cerceteze cele întâmplate la noi... 

Iată dar cum putem în elege de bine şi lămurit cele ce se spun în acest capitol şi cum se potriveşte de bine, în toate 
punctele, planul lor de lucru, cu însăşi idealitatea ce o trăim. Şi tot astfel se poate în elege cine anume sapă la 
temelia iubirii dintre fra i, asmu ind provinciile ării unele contra altora şi anume pe placul cui se face de către acei 
politicieni români care folosesc presa jidovească cu credin a că o fac pentru interesele lor politice, dar care în 
realitate le slujesc pe ale Jidanilor, conform poruncilor din Protocoale, pe care ni le arată acest capitol unde se 
vorbeşte de sprijinirea autonomismului şi a vrajbei între provincii. 

Pentru a nu se uita aceasta, reamintim cuvintele următoare din acest capitol al Protocoalelor: „Socotelile noastre se 
întind cu deosebire asupra provinciei. Trebuie să a â ăm acolo nădejdi şi dorin e potrivnice celor din capitală, căreia 
îi vom spune că acestea sunt nădejdile şi dorin ele adevărate ale provinciilor, deci e lesne de în eles că izvorul 
dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Căci atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere ’ deplină, vom sim i 
adesea trebuin a de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorită ii, al poporului din provincii, care e pus la cale 
de către agen ii noştri”. (Protocolul XII). 

Scrise cu zeci de ani înainte de unirea tuturor românilor ce bine se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec 
acum la noi!... ' 

CAPITOLUL XIII 

Con inut: Necesitatea pâinii zilnice. Chestiunile politice. Chestiunile industriale. Petrecerile. Casele publice. 
Adevărul e unul singur. Marile probleme. 

Necesitatea pâinii zilnice îi face pe creştini să tacă şi să fie servitorii noştri pleca i. Agen ii noştri creştini din presă, 
vor discuta, la porunca noastră, măsurile şi schimbările care ne-ar fi cam greu să le dăm publicită ii dintr-odată, pe 
neaşteptate, iar noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discu ii, vom înfăptui măsurile 
dorite şi le vom prezenta publicului ca un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala de a cere nimicirea celor 
hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un progres. De altfel presa va atrage îndată aten ia publicului spre 
chestiuni noi (căci după cum şti i, noi am obişnuit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou). Câ iva neghiobi, 
închinându-şi că sunt uneltele sor ii, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni, fără a şti că ei nu în eleg nimic din 
ceea ce vor să discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naştere, încă 
înainte cu multe veacuri, şi care o conduc. 

Din toate acestea pute i vedea că, prefăcându-se a cere părerea mul imii, noi nu facem altceva decât să ne uşurăm 
înfăptuirea planurilor noastre, şi pute i de asemenea observă că noi căutăm aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor 
noastre rostite în cutare prilej. Noi spunem pretutindeni şi totdeauna, că în toate măsurile noastre ne conducem după 
nădejdea unită cu siguran a de a fi folositori binelui tuturor. 

Pentru a abate ochii oamenilor prea îngrijora i de chestiunile politice, vom scoate ia iveală chestiunile industriale 
înainte de aşa zisele chestiuni politice noi. îi vom lăsa să-şi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se 
vor învoi a rămâne linişte, a se odihni de închipuita lor activitate politică, cu care i-am obişnuit noi înşine, pentru ca 
să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creştine), cu condi ia de a avea noi ocupa ii; în aceste noi ocupa ii le 
vom îndrepta apoi aproape pe aceleaşi căi politice. Pentru aceste gloate să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom 
opri a mai gândi prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlăn uiri de patimi şi prin case publice... îndată vom 
propune apoi prin presă concursuri de artă şi de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărta pentru 
totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult 
de a gândi liber, prin ei înşişi, va ajunge să vorbească exact aşa cum gândim noi, deoarece noi vom fi singurii care 
vom da noi îndrumări cugetării... prin mijlocirea anumitor persoane care, bine în eles, nu vor fi bănuite de a avea 
legături cu noi. 

Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârşit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru. Până atunci ne 
vor aduce foloase. De aceea îi vom îndemna pe oameni să conceapă tot felul de teorii fantastice, noi, sau aşa zise 
progresiste; căci am sucit cu o mare uşurin ă capetele acestor nemernici de creştini, cu ajutorul acestui cuvânt 
progres, şi nu găseşti nici unul printre ei care să în eleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală, afară de 
cazurile când e vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul e unul singur şi neschimbat, şi mai poate prin 

33 




urmare să progreseze. Progresul, ca idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-1 
cunoască, în afară de noi, aleşii lui Dumnezeu, păzitorii lui. 

Când domnia noastră va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi poporului despre marile probleme care au frământat 
omenirea pentru a o aduce în sfârşit la regimul nostru mântuitor. Cine va mai bănui atunci, că toate aceste probleme 
au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu 1 -a ghicit în decursul lungilor veacuri? 

COMENTARII LA CAPITOLUL XIII 

în acest capitol făuritorul planurilor jidoveşti, comunică teoria întregului sistem, cu ajutorul căruia au reuşii ei, în 
bună parte, să fie stăpâni pe opinia publică, iar, întrucât mai e nevoie să mai cucerească încă teren în această opinie, 
de asemenea, indică continuarea aceluiaşi sistem, care până acum le-a dat rezultate aşa de bune. 

Ei afirmă un mare adevăr, şi anume că, tot ceea ce s-a obişnuit a se numi în cugetarea, omenească progres, privitor 
la felul şi ideile de conducere ale omenirii, este o mare minciună, deoarece despre progres nu poate fi vorba decât 
numai în domeniul fizic şi material, iar nu şi în acela al ideilor, care nu pot fi stăpânite de legea progresului ci 
numai de aceea a adevărului, unul şi acelaşi pentru toate timpurile şi locurile. Acest adevăr a fost şi este însă ascuns 
de ei în toate domeniile de cugetare omenească, prin zăpăceala pe care au reuşit s-o strecoare cu ajutorul tiparului, 
stăpânit în cea mai mare parte de dânşii. Astfel e destul să ne amintim de Baruch Spinoza, Henri Heine, Lord 
Beaconsfeld, Karl Marx, Georges Brandeis, Max Nordau, în străinătate; iar la noi un Dobrogeanu-Gherea (Solomon 
Solomonovici Katz), -care au ame it lumea cu rătăcirile şi născocirile lor-pentru ca să în elegem câ de multă 
dreptate au jidanii când afirmă în acest capitol următoarele: 

„Progresul, ca o idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-1 cunoască, în afară de noi, 
aleşii lui Dumnezeu, păzitorii lui. 

Când domnia noastră va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi poporului despre marile probleme care au frământat 
omenirea, pentru a o aduce în sfârşit la regimul nostru mântuitor. Cine va mai bănui atunci că toate aceste probleme 
au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri?” 

Numai că înainte de a ajunge Israel la domnia-i universală, lumea a început să se trezească. Intre mul i al ii, iată ce 
observă autorul căr ii „LUsprit Juif ’ (Spiritul jidovesc), Maurice Murei la pag. 316-317: 

„Descreştinarea lumii la aceasta se reduce în definitiv ac iona jidanilor contemporani. 

Noi am asistat la rechizitoriile lui Karl Marx, Brandeis şi Nordau, contra căsătoriei creştine. I-am văzut atacând 
familia, acest scut al societă ii noastre, în care ei detestă în primul rând o institu ie creştină, apoi orice izvor al 
aristocra iei, cauza primă aproape ireductibilă, a inegalită ii dintre oameni”. 

Aşa au început să-i vadă oamenii cinsti i şi aşa trebuie să ajungă a-i vedea toată lumea, iar nu aşa cum filosofii 
interesa i încearcă să ni-i arate, uneori chiar de la înăl imea catedrelor pe care le ocupă, dar nu le cinstesc. 



CAPITOLUL XIV 

Con inut: Religia viitorului. Robia viitoare. Imposibilitatea de a cunoaşte tainele religiei viitorului. Pornografia şi 
viitorul cuvântului tipărit. 

Când va fi sosit domnia noastră, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a Dumnezeului nostru unic, de 
care e legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales, prin care chiar acest destin e unit cu soarta lumii. Din acest 
motiv va trebui să nimicim toate credin ele. Laptul că prin această nimicire a credin ei se sporeşte numărul ateilor 
din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduin ele, ci va servi ca pildă genera iilor care vor asculta predicile noastre 
asupra religiei lui Moise, al cărei sistem stoic şi bine conceput va fi izbutit să cucerească toate popoarele. Vom 
spune tuturor că în aceasta constă adevărul ei mistic, în care zace toată for a ei educatoare. Atunci vom publica la 
toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mânuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei 
odihne câştigate după veacuri de frământări, vor scoate la iveală însuşirea binefăcătoare a stăpânirii noastre. 
Greşelile administra iilor creştinilor vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naştere la o aşa de mare 
scârbă fa ă de aceste administra ii apuse, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult 
trâmbi atei libertă i, care le-a zăpăcit atât de mult, care le-a răpit mijloacele de trai, care le-a făcut să fie exploatate 

34 




de către o ceată de aventurieri neştiutori de ceea ce fac... Nefolositoarele schimbări de guvern la care îndemnam noi 
pe creştini atunci când voiam să săpăm sub temeliile lor de guvernământ, vor fi obosit la această vreme atât de mult 
popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta cu 
stăruin a greşelile istorice ale guvernelor creştine, care, în lipsa adevăratului bine, au ame it omenirea în cursul 
atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-şi da seama că planurile lor înrăută esc, în loc să 
îmbunătă ească legăturile sociale ale vie ii omeneşti... 

Filosofii noştri vor discuta toate greşelile credin elor creştine dar nimeni şi niciodată nu va discuta religia noastră 
sub adevărata ei înfă işare, deoarece nimeni nu o va cunoaşte cu adevărat, afară de ai noştri, care nu vor îndrăzni 
vreodată să-i descopere tainele... 

în ările zise înaintate, am dat naştere unei literaturi nebune, murdare, mârşave. Aceasta o vom răspândi câtva timp 
chiar şi după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre 
programele noastre, şi aceste nemernicii... 

în elep ii noştri, crescu i pentru a-i conduce pe creştini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole, care ne vor 
da înrâurire asupra acestor oameni şi ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile şi cunoştin ele pe care noi vom voi 
să si le însuşească. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XIV 

Pentru a în elege mai bine planurile jidanilor de a domina lumea şi cum proiectează a-şi organiza puterea lor 
viitoare, după ce vor fi dărâmat actualul regim social creştin, aducem la cunoştin a cititorului următoarea apreciere 
a lui H. Lord, luată din prefă a căr ii sale, citată mai înainte. El spune: „Chestiunea evreiască nu atinge numai 
lucruri cunoscute de to i, precum stăpânirea prin finan e şi corner , cucerirea puterii politice, monopolizarea tuturor 
bogă iilor şi influen area după bunul plac a întregii prese din Statele Unite; ci această chestiune pătrunde în 
domeniul vie ii culturale şi astfel devine o chestiune vitală a tuturor Americanilor”. 

în acest capitol, ca şi în restul „Protocoalelor”, autorul consideră jidanii ca „popor ales”, nu numai printr-un 
capriciu al lui Jehova, ci pentru că ei „au călită i superioare”, fa ă de care creştinii apar ca nişte „brute”, ca nişte 
dobitoace. Această îngâmfare care datează de la Moise, s-a transmis jidanilor, de la împrăştierea lor în toată lumea, 
prin comentariile rabinilor, prin Talmud. în timpurile din urmă, ei afirmă cu mai multă tărie că au rămas poporul 
ales, şi deci au dreptul de a stăpâni ei singuri toată turma creştinilor de pe glob. Din atare concep ie a pornit cartea 
evreului Isak Blumchen, apărută în 1914, intitulată,: „Le droit de la race superieure”, (Dreptul rasei superioare), 
unde autorul arată cum în natură şi via ă socială, stă sub influen a atotputernică jidovească; şi dacă poporul francez 
s-a lăsat astfel a fi dominat, înseamnă că nu este demn să trăiască liber: deci jidanii singuri au dreptul să 
stăpânească - Lran a, precum de fapt au şi făcut dovada. 

Odată aruncată în lan uri semite întreaga via ă materială a societă ii creştine, jidanii vor stărui şi mai mult să-i 
distrugă bunurile ei sufleteşti, şi anume: credin a strămoşească, moralitatea şi încrederea într-o îndreptare din partea 
vreunei guvernări creştine. Ateismul, lipsa de orice credin ă în Dumnezeu, este otrava cu care evreul caută să surpe 
tăria sufletului creştinesc. La ă de asemenea uneltiri, tot corpul nostru preo esc are datoria, şi fa ă de Altar şi fa ă de 
Patrie, să dezvăluie în predici, în adunări, în cercul lor de influen ă socială, tot pericolul ce ne aşteaptă din partea 
jidanilor. 

în afară de credin a creştină, mai rămâne de distrus moralitatea, pentru ca turma nejidanilor să cadă mai uşor pradă 
lui Israel. Cum se poate stinge sim ul moral din sufletul creştin? Printr-o literatură tot mai murdară, în Lran a cel 
mai neruşina i autor, ascuns sub masca naturalismului, a fost jidanul Emil Zola. Traducerea românească a 
romanelor lui, prin care a pervertit sim ul moral la atâ ia tineri, se vinde prin editura altor Jidani, numi i Alcalay şi 
Herz. Iată cum evreul de peste grani ă găseşte în ară pe evreul român, gata să se facă instrument de corup ie şi 
destrămare morală a societă ii noastre. 

Lumea creştină adusă în starea-să nu mai creadă în nimic, să nu mai aibă nici o morală şi condusă în toate 
trebuin ele ei materiale de banul jidovesc, uşor va cădea pradă acelei organiza ii ascunse, unitare şi atotputernice, 
care se numeşte ,Alian a Universală Israelită”. Când aceasta va ajunge la putere, vor schimba jidanii tactica fa ă de 
creştinii supuşi? Autorul răspunde: nu imediat. Va mai lăsa să treacă câtva timp pentru a prelucra şi mai bine 
materialul brut al creştinilor, pentru a le preface sufletul ca să accepte definitiv şi pentru totdeauna domnia 
jidovească. Prin care tactică? Printr-o critică atât de distrugătoare a tuturor guvernărilor creştine de mai înainte, 

35 




încât lumea, ame ită de propagandă jidovească, şi obosită de atâtea revolu ii, produse numai de evrei, va fi mai 
mul urnită să sufere robia lui Israel decât să mai încerce alte sisteme de guvernământ. 

Iată de ce conducătorii evreismului de pe glob, încă de la mijlocul secolului trecut, au declarat ca cel mai mare 
duşman al lor: Monarhia şi Religia Creştină, Tronul şi Altarul. (A se vedea la pag. 7-8, Proclama ia Evreului 
Cremieux, fost Ministru de Justi ie în Fran a, care a întemeiat Alian a Universală Israelită, şi care a fost atât de 
convins de utilitatea operei lui spre a ridica pe jidani în fruntea creştinătă ii, încât a lăsat cu limbă de moarte să i se 
scrie pe mormânt, ca singur titlu de glorie: întemeietor al Alian ei Universale Israelite). 



CAPITOLUL XV 

Con inut: Viitoarea lovitură de Stat mondială. Condamnările la moarte. Soarta viitoare a francmasonilor creştini. 
Caracterul mistic al puterii, imnul irea societă ilor francmasonice. Administra ia centrală a în elep ilor. Afacerea 
Azeff. Francmasoneria e călăuza tuturor societă ilor secrete. însemnătatea succesului public. Colectivismul. 
Victimele. Condamnarea la moarte a francmasonilor. Căderea prestigiului legilor şi cd autorită ii. De ce suntem 
noi un popor ales? Legile stăpânirii viitoare vor fi scurte şi limpezi. Supunerea înaintea autorită ii. Măsuri 
împotriva abuzului de putere. Cruzimea pedepselor. Limită de vârstă pentru judecători. Liberalismul judecătorilor 
şi al puterii. Averea lumii. Absolutismul francmasoneriei. Dreptul de casa ie. „Aspectul patriarhal” al viitorului 
guvernământ. îndumnezeirea stăpânirii noastre. Dreptul celui mai tare este singurul drept. Regele lui Israel va fi 
patriarh cd lumii. 

Când vom începe în sfârşit să luăm puterea în mână, cu ajutorul loviturilor de Stat, pregătite în aceeaşi zi, şi după ce 
vom fi hotărât desfiin area tuturor guvernelor existente (iar până atunci va mai trece multă vreme, poate un veac 
întreg), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. în acest scop, vom osândi la moarte 
pe to i aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiin are de noi 
societă i secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre, care ne sunt cunoscute, care ne-au 
servit şi ne servesc încă, vor fi desfiin ate, iar rămăşi ele trimise în continentele depărtate de Europa. Astfel ne vom 
purta cu francmasonii creştini, care au ajuns să ştie prea multe lucruri, aceia pe care îi vom cru a pentru un motiv 
oarecare, vor trăi sub o veşnică amenin are a surghiunului. 

Vom publica o lege care va sili pe to i foştii membri ai societă ilor secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii 
noastre. 

Hotărârile guvernului nostru vor fi definitive şi fără drept de apel. 

în societă ile creştine, în care am vârât aşa de adânci rădăcini de neîn elegere şi protestantism, nu poate fi restabilită 
atitudinea decât prin măsuri nemiloase, doveditoare a unei puteri neclintite: nu trebuie să luăm în seamă jertfele 
căzute pentru binele viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte ca există, nu e numai de a culege roadele 
privilegiilor sale, ci de a-şi împlini datoriile, şi de a ajunge la un bine, fie chiar cu pre ul celor mai mari jertfe. 
Pentru ca un guvern să ajungă a fi neclintit, trebuie să-şi mărească aureola puterii sale, iar această aureolă nu se 
câştigă decât printr-o mărea ă inflexibilitate a puterii care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii mistice, ale 
alegerii lui Dumnezeu. Aşa era până în vremile din urmă, autocra ia rusească - singurul nostru duşman serios din 
întreaga lume, alături de Papalitate. Aduce i-vă aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care nu s-a atins nici de un 
fir de păr de-al lui Sylla, cel care a vărsat acest sânge: Sylla, prin puterea sa s-a ridicat până la dumnezeire în ochii 
poporului chinuit şi jertfit de către el, iar întoarcerea lui îndrăznea ă în Italia, îl făcu şi mai inviolabil... Poporul nu 
se atinge de acela care-1 hipnotizează prin îndrăzneala şi tăria lui de suflet. 

Aşteptând însă venirea noastră la putere, vom înfiin a şi vom înmul i societă ile francmasonice în toate ările din 
lume; vom atrage în ele pe to i aceia care sunt sau pot fi nişte buni agen i. Aceste societă i, aceste „loji”, vor fi 
biroul nostru principal de informa ii şi îndrumări, şi mijlocul cel mai influent (al activită ii noastre). Vom centraliza 
toate aceste societă i într-o administra ie cunoscută numai de noi şi compusă din în elep ii noştri. „Lojile” vor avea 
câte-un reprezentant, în dosul căruia se va ascunde administra ia despre care am vorbit, iar acest reprezentant va fi 
acela care va da cuvântul de ordine şi va alcătui programul de muncă. Vom face din aceste societă i furnicarul 
tuturor elementelor revolu ionare şi liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni lua i din toate straturile societă ii. 
Planurile politice cele mai tăinuite ne vor fi aduse astfel la cunoştin ă şi vor cădea în mâna şi sub conducerea 

36 




noastră din prima zi a apari iei lor. Printre membrii acestor „loji” vor fi aproape to i agen ii poli iei na ionale şi 
interna ionale (ca în afacerea Azeff), deoarece foloasele ce ni le aduc ei, nu pot fi înlocuite de către noi, având în 
vedere faptul că politia poate nu numai să ia măsuri împotriva nesupuşilor, dar să şi acopere faptele noastre, să 
găsească pretexte de nemul urniri etc... Aceia care intră în societă ile secrete sunt de obicei nişte ambi ioşi, 
aventurieri şi în general oameni superficiali, cu care nu ne va fi greu să ne în elegem pentru înfăptuirea planurilor 
noastre. 

Dacă se nasc dezordini într-un stat, aceasta înseamnă că a fost necesar să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate 
prea mare. Dacă se înjghebează un complot în sânul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai 
credincioşi servitori ai noştri. E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem 
francmasoneria, deoarece noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu 
ştiu nimic, nici chiar rezultatul imediat; ei se mul urnesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în 
înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu porneşte din ini iativa lor, ci le -a fost sugerat de noi. 
Creştinii se înscriu în „loji” din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii 
chiar numai pentru a-şi putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care nu se sprijină pe nimic: sunt 
înseta i de emo ia succesului şi a aplauzelor, cu care noi nu suntem niciodată zgârci i. Noi le dăm acest succes, 
pentru a ne folosi de mul urnirea de sine care e legată de el, gra ie căreia oamenii primesc sugestiile noastre fără a 
băga de seamă, fiind în acelaşi timp cu totul convinşi că exprimă fără greş ideile lor proprii şi că nu ar putea fi în 
stare să şi le însuşească pe ale altora. Nu vă pute i închipui cât de uşor pot fi aduşi la o naivitate inconştientă cei mai 
inteligen i creştini, cu condi ia de a-i face mul urni i de ei înşişi, iar în acelaşi timp cât e de uşor să-i descurajezi 
prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice 
numai pentru a putea ob ine noi succese... 

Pe cât de mult dispre uiesc ai noştri succesul, pentru ca în schimb să-şi poată, impune planurile, pe atât de mult sunt 
gata creştinii să-şi jertfească toate planurile, numai pentru a ob ine succese. Acest fel de a vedea, ne uşurează foarte 
mult sarcina de a-i conduce. Aceşti tigri la înfă işare, au sufletul unei turme de oi, iar capetele le sunt cu desăvârşire 
goale. Le-am dat drept cal de bătaie, cum dai unui copil o jucărie, visul absorbirii individualită ii omeneşti de către 
unitatea simbolică a colectivismului. încă n-au ajuns să în eleagă, şi nu curând vor în elege, că această jucărie care 
le-a răpit cu totul aten ia, e o încălcare fă işă a celei mai importante legi a naturii, care, din prima zi a Crea iei, a 
făcut pe fiecare fiin ă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-şi putea afirma individualitatea. 

Faptul că i-am putut orbi în aşa măsură, nu ne dovedeşte oare deosebit de limpede, cât de pu in dezvoltat e spiritul 
lor fa ă de al nostru? Acest lucru e cea mai de căpetenie garan ie a succesului nostru. Cât de clarvăzători erau 
în elep ii noştri bătrâni spunând că, pentru a atinge un scop, nu trebuie să te opreşti în fa a mijloacelor şi nu trebuie 
să- i precupe eşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numărat jertfele dobitoacelor creştine şi, cu toate că am 
sacrificat şi mul i de-ai noştri, am dat poporului nostru pe acest pământ o putere pe care n-ar fi îndrăznit s-o viseze 
vreodată. Jertfele noastre, relativ pu in numeroase, l-au scăpat de pieire. 

Moartea e sfârşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care pun piedici operei noastre, 
decât să murim noi, cei care am dat naştere acestei opere. Noi osândim la moarte şi executăm pe francmasoni aşa, 
încât nimeni, afara de fra ii lor, nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre; ei mor to i, 
când trebuie, ca de moarte naturală... Ştiind aceasta, ceilal i tovarăşi nu îndrăznesc să protesteze. Aceste măsuri au 
înlăturat din sânul francmasoneriei orice armă de împotrivire şi protestare. Tot predicând creştinilor liberalismul, 
noi inem poporul evreiesc şi pe agen ii noştri într-o supunere desăvârşită. 

Prin înrâurirea noastră, executarea legilor creştinilor e redusă la minimul posibil. Prestigiul şi tăria legilor sunt 
zdruncinate de interpretările liberale, pe care le-am introdus noi în ele. La cauzele şi chestiunile de politică şi de 
principiu, tribunalele hotărăsc, aşa cum le prescriem noi, văd lucrurile sub lumina în care le arătăm noi. Noi ne 
servim pentru aceasta de persoanele cu care se va crede că n-avem nimic comun, de opinia ziarelor, şi încă de alte 
mijloace. înşişi senatorii şi administra ia superioară primesc orbeşte sfaturile noastre. Spiritul cu desăvârşire 
animalic al creştinilor, nu e capabil de analiză şi observa ie, şi cu atât mai pu in e în stare să prevadă la ce sfârşit 
poate să ducă un anumit fel de a prezenta chestiunile. 

în această deosebire dintre felul nostru de a cugeta şi acela al creştinilor, se poate vedea limpede însuşirea noastră 
de popor ales şi semnul care ne deosebeşte de ceilal i oameni. Spiritul creştinilor e instinctiv, animalic. Ei văd, dar 
nu prevăd şi nu inventează (afară de lucrurile materiale). Din aceasta se vede uşor că însăşi natura ne-a sortit să 
conducem si să îndrumăm lumea. Când va fi sosit vremea stăpânirii noastre, şi când vom putea arăta binefacerile 

37 




guvernării noastre, vom schimba toate legile: ele vor fi scurte, limpezi, neclintite, fără comentarii, aşa că oricine le 
va putea în elege uşor. Trăsătura de căpetenie a acestor legi va fi supunerea fa ă de stăpânire, împinsă până la 
măre ie. Atunci vor înceta toate abuzurile, în urma responsabilită ii tuturor până la cel din urmă, înaintea autorită ii 
superioare a reprezentantului puterii. Abuzurile de putere ale func ionarilor inferiori vor fi pedepsite atât de aspru, 
încât fiecăruia îi va pieri cheful de a-şi încerca puterile. Vom pândi cu ochii neclinti i oricare act de administra ie, 
de care depinde mersul maşinii guvernamentale, deoarece necinstea din administra ie dă naştere tuturor celorlalte 
nelegiuiri: toate cazurile de ilegalitate orice abuz vor fi pedepsite aşa ca să formeze o pildă. Sustragerile de bani, 
complicitatea solidară dintre func ionarii administra iei, vor înceta după cele dintâi exemple de pedepse rodnice, 
adică crude, pentru cea mai mică încălcare a legilor, deoarece orice asemenea încălcare pătează bunul nume al 
stăpânirii. Osânditul, dacă va fi prea aspru pedepsit pentru greşeala sa, va fi ca un soldat căzut pe câmpul de luptă 
administrativ, pentru Autoritate, Principii şi Lege, nu pot îngădui ca interesul particular să covârşească func ia 
publică, chiar din partea acelora care conduc mersul societă ii. Judecătorii noştri vor şti că, vrând să se laude cu o 
prostească milă, ei încalcă legile drep ii, care au fost făcute pentru a întări pe oameni pedepsindu-le greşelile, iar nu 
pentru ca judecătorii să-şi arate bunătatea inimii lor. E îngăduit să se folosească oamenii de aceste însuşiri în via a 
particulară, dar nu pe teren public, care e temelia educa iei vie ii omeneşti. 

Judecătorii noştri nu vor servi decât până la vârsta de cincizeci de ani, deoarece, mai întâi, bătrânii in cu prea mare 
încăpă ânare la părerile lor vechi şi sunt mai pu in gata de a se supune noilor ordine, şi apoi, vom putea pe calea 
aceasta să reînnoim personalul mai uşor: acela care va voi să-şi păstreze slujba, va trebui să asculte orbeşte pentru a 
merita această favoare. în general, judecătorii noştri vor fi aleşi de către noi numai dintre aceia care ştiu prea bine că 
sarcina lor e de a pedepsi şi de a aplica legile, iar nu de a face liberalism în dauna statului, cum fac astăzi creştinii. 
Mutările vor contribui şi ele la slăbirea solidarită ii colective a colegilor, şi îi vor lega pe to i de interesele 
guvernelor de care va depinde soarta lor. Noua genera ie de judecători va fi crescută în aşa fel, încât va socoti ca 
admisibile abuzurile care ar putea aduce vreo atingere ordinii stabilite în legăturile dintre supuşii noştri, 
în zilele noastre judecătorii creştini, neavând o idee exactă despre menirea lor, arată milă pentru toate crimele, 
deoarece stăpânitorii de azi, numind pe judecători, nu-şi iau grija de a le inspira sim ământul datoriei şi conştiin a 
operei pe care sunt chema i a o îndeplini. Ca acele animale care îşi trimit puii în căutarea prăzii, tocmai aşa fac 
creştinii dându-le supuşilor posturi aducătoare de un bun câştig, fără a se îngriji să le explice cu ce scop a fost 
întemeiat acel post. Iată de ce se nimicesc guvernele creştine prin propriile lor puteri, prin faptele propriei lor 
administra ii. 

Să scoatem aşadar, din rezultatele acestor fapte, o lec ie mai mult pentru viitoarea noastră stăpânire. Vom expulza 
liberalismul din toate posturile de căpetenie ale administra iei noastre, de care va atârna educarea celor mai mici în 
vederea ordinei noastre sociale. Nu vor fi îngădui i a ocupa aceste posturi decât aceia pe care îi vom fi crescut noi 
înşine pentru guvernământul administrativ. Ni se poate spune însă că concedierea foştilor func ionari va costa mult 
visteria. Răspundem că, mai întâi, li se va găsi dinainte un serviciu particular pentru a înlocui pe acela ce-1 pierd; în 
al doilea rând, to i banii din lume fiind strânşi în mâinile noastre, guvernământul nostru nu va trebui să se teamă 
vreodată de’ cheltuieli prea mari. 

Absolutismul nostru va fi consecvent în toate. Iată de ce marea noastră voin ă va fi respectată şi împlinită fără 
murmur, ori de câte ori vom porunci ceva. Ea nu va ine seamă de nici o împotrivire, de nici o nemul urnire; va 
înăbuşi orice revoltă prin pedepse exemplare. 

Vom desfiin a dreptul de casa ie, de care vom dispune noi singuri, conducătorii, deoarece nu trebuie să lăsăm să se 
nască în popor gândul că o judecată nedreaptă ar putea fi dată de către judecătorii numi i de noi. Dacă totuşi s-ar 
întâmpla ceva asemănător, vom casa noi înşine sentin a, dar vom pedepsi tot odată atât de straşnic pe judecătorul 
care nu şi-a cunoscut datoria şi menirea, încât asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Stărui în a vă spune încă odată 
că noi vom cunoaşte fiecare pas al administra iei noastre, care e de ajuns să fie astfel supravegheată, pentru ca 
poporul să fie mul urnit de noi, deoarece el are dreptul să ceară de la un bun guvernământ un bun func ionar. 
Guvernământul nostru va avea înfă işarea unui scut părintesc, patriarhal, din partea stăpâni torului nostru. Poporul şi 
supuşii vor vedea în el un părinte care se îngrijeşte de toate necazurile, de toate faptele, de toate legăturile dintre 
supuşii săi, ca şi de legăturile lor cu stăpânirea. Atunci se vor pătrunde atât de mult de gândul că le este peste 
puţin ă de a se lipsi de acest scut şi de această îndrumare, dacă vor să trăiască în pace şi bună în elegere, încât vor 
recunoaşte autocra ia domnitorului nostru cu o venera ie apropiata de adorare, mai ales când vor ajunge să se 
convingă că func ionarii noştri nu-i înlocuiesc puterea lui cu a lor, ci nu fac altceva decât să ducă orbeşte la 

38 




îndeplinire poruncile sale. Ei vor fi foarte mul umi i că am orânduit totul în via a lor, cum fac părin ii în elep i, care 
vor să-şi crească copiii în sim ământul datoriei şi al supunerii. Căci popoarele, fa ă de tainele politicii noastre, sunt 
ca nişte copii veşnic minori, atât ele cât şi conducătorii lor de acum... 

După cum vede i, eu bazez despotismul nostru pe drept şi datorie: dreptul de a pretinde îndeplinirea datoriei e cea 
dintâi datorie a unei stăpâniri, care e un părinte pentru supuşii săi. Această stăpânire are în mâinile ei dreptul celui 
mai tare, şi trebuie să se folosească de el pentru a conduce omenirea către ordinea stabilita de natură, către 
supunere. Totul se supune în această lume, dacă nu oamenilor, cel pu in împrejurărilor sau propriei sale naturi, şi în 
orice caz, celui mai tare. Să fim dar noi cei mai tari în vederea binelui. 

Va trebui să ştim să jertfim, fără a şovăi, câ iva indivizi izola i, care vor fi păcătuit împotriva ordinii stabilite, căci 
pedepsirea exemplară a răului are în sine o mare putere educatoare. 

Când regele lui Israel îşi va pune pe capul sfin it, coroana pe care i-o va oferi Europa, atunci va deveni patriarhul 
lumii. Jertfele necesare făcute de el, din cauza utilită ii lor, nu vor atinge niciodată numărul celor jertfi i în cursul 
veacurilor, din pricina nebuniei măririlor,, de către rivalitatea guvernelor creştine. 

Regele nostru va fi într-o veşnică în elegere cu poporul; îi va adresa cuvântări de la tribună, pe care renumele le va 
purta odată peste tot cuprinsul Pământului. 



CAPITOLUL XVI 

Con inut: Universită ile reduse la neputin ă. înlocuirea clasicismului. Educa ia şi profesiunea. Proslăvirea 
autorită ii „guvernatorului” în şcoli. Desfiin area învă ământului liber. Noile teorii, independen a gândirii, 
învă ământul prin imagini. 

Cu scopul de a nimici toate for ele colective în afară de ale noastre, vom desfiin a Universită ile, prima etapă a 
colectivismului, şi vom întemeia altele într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregăti i în taină 
pentru opera lor, prin programe de ac iune secrete şi amănun ite, de la care nu se vor putea abate intru nimic. Vor fi 
numi i cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependen i de guvernământ. Ideea greşită pe care o au 
cei mai mul i oameni despre chestiunile politice, dă naştere la utopişti şi la cetă eni răi; pute i vedea voi înşivă ce a 
făcut din creştini educa ia lor generală. A trebuit să introducem în educa ia lor toate acele principii care au slăbit 
atât de mult ordinea lor socială. Atunci însă când vom veni noi la putere, vom înlătura din educa ie toate obiectele 
de învă ământ care pot pricinui frământări, şi vom face din tineret nişte copii care ascultă de autorită i, iubind pe 
acela care-i îndrumă, ca pe un sprijin şi o nădejde de pace şi linişte. 

Vom înlocui clasicismul, ca şi orice studiu al istoriei vechi, care cuprinde mai multe pilde rele decât bune, prin 
studiul programului viitorului. Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele veacurilor apuse, care nu ne sunt 
plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine. Via a practică a ordinii sociale 
naturale, legăturile oamenilor între ei, obliga ia de a ocoli pildele rele şi egoiste, care seamănă sămân a răului, şi 
alte asemenea chestiuni pedagogice, vor sta în fruntea programului de învă ământ, deosebit pentru fiecare meserie, 
şi care nu va generaliza învă ământul fără nici un rost. Acest fel de a pune chestiunea are o însemnătate deosebita. 
Fiecare clasă socială trebuie să fie crescută într-o aspră îngrădire, după menirea şi lucrul care o aşteaptă, 
întâmplătoarele genii au ştiut şi vor şti totdeauna să se strecoare din clasa lor în una mai înaltă; însă a lăsa liberă 
trecerea tuturor nechema ilor, dintr-o clasă într-alta, a îngădui acestora să ocupe locuri care apar in prin naştere şi 
profesiune unei alte clase mai sus puse, numai de dragul prevenirii nedreptă irii geniilor, e o adevărată nebunie. Şti i 
prea bine la ce sfârşii au ajuns creştinii prin această strigătoare absurditate. 

Pentru ca stăpânirea să ocupe locul ce i se cuvine în inimile şi spiritele supuşilor săi, va trebui tot timpul să se arate 
întregului popor, în şcoli şi în pie ele publice, care-i este însemnătatea, care îi sunt datoriile şi întrucât aduce 
activitatea ei binele poporului. 

Vom desfiin a orice învă ământ liber. Studen ii vor avea dreptul de a se întruni, împreună cu părin ii lor, ca la club, 
în aşezămintele şcolare: în timpul acestor adunări, în zilele de sărbătoare, profesorii vor ine conferin e aşa zise 
libere, asupra legăturilor care trebuie să-i unească pe oameni între ei, asupra legilor imita ii, asupra nenorocirilor 
pricinuite de concuren a neînfrânată, şi în sfârşit asupra filosofiei noilor teorii, necunoscute încă lumii. Vom face 



39 




din aceste teorii o dogmă şi ne vom servi de ea pentru a-i converti pe oameni la credin a noastră. Când voi fi sfârşit 
expunerea programului nostru de lucru pentru zilele de acum şi pentru viitor, o să vă arăt şi baza acestor teorii, 
într-un cuvânt, ştiind, prin experien a mai multor veacuri, că oamenii trăiesc şi se conduc după idei, şi că aceste idei 
nu sunt semănate în min ile oamenilor decât cu ajutorul educa iei, dar cu un egal succes la toate vârstele, 
(bineîn eles cu procedee diferite), - vom absorbi şi vom întrebuin a în folosul nostru ultimele licăriri de cugetare 
independentă, pe care de altfel le îndreptăm deja de mult spre materiile şi ideile care ne trebuie. Sistemul înăbuşirii 
gândirii e deja în vigoare, în aşa numitul învă ământ prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în 
animale blânde, care nu cugetă ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le în elege... în Fran a, unul 
din cei mai buni agen i ai noştri, Bourgeois, a proclamat deja noul program de educa ie prin imagini. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XVI 

Spre a în elege şi mai bine cele două fe e ale politicii jidoveşti din lume, vom arăta care sunt metodele întrebuin ate 
spre a dărâma tot ce este organiza ie creştină actuală; şi care sunt metodele recomandate spre a clădi organiza ia 
viitoare jidovească. 

Acest anun se referă la învă ământ şi educa ia politică. 

Astăzi jidanii sus in că trebuie să func ioneze învă ământul liber pe toate treptele lui, de la şcoala primară până la 
Universitate. Cum grevele studen eşti au împiedicat mersul învă ământului universitar, gazetele lor, sau cele 
jidovite, precum: Adevărul, Diminea a, Presa, Lupta, Aurora, Lacla etc., s-au şi folosit îndată de acest bun prilej de 
a cere să se înfiin eze Universită i libere, unde să se poată propaga ştiin a, oprită prin greve la Universită ile de Stat. 
Care este planul ascuns? Să se înlăture pu in câte pu in controlul Statului şi astfel să se poată asemăna ex cathedra 
toate ideile subversive, care ar prepara bolşevismul în ara noastră 2 . 

Astăzi Jidanii, în presa lor na ională - zic „na ională” pentru că ei formează o na iune aparte în mijlocul Statului 
unde se află (vezi cartea lui Theodor Herzl) 3 , - în presa lor na ională sau jidovită din România, exploatează cu rea 
credin ă ideea sănătoasă a democra iei şi răscolesc în to i ambi ioşii şi nepricepu ii pofta sălbatică de a guverna. 
Democra ie înseamnă guvernarea poporului prin adevăra ii lui reprezentan i, şi pentru ca această guvernare să ducă 
la binele obştesc, trebuie ca reprezentan ii să fie pregăti i-pentru meşteşugul greu al cârmuirii celor mul i. Ei bine, 
jidanii de la noi nu in seama de această cerin ă; împing, asmut, a â ă pe to i nechema ii să pretindă puterea. Aşa ştiu 
ei să falsifice ideea democra iei, vorbind în numele poporului pe care îl plătesc din băncile lor. Aşa lucrează astăzi, 
când n-au ajuns încă să pună mâna pe putere ca în Rusia. 

Să vedem cealaltă fa ă a politicii jidoveşti, când vor fi la putere: 

I. Cum vor organiza atunci învă ământul? O mărturisesc singuri. Vor desfiin a orice învă ământ liber pe care astăzi 
îl sus in. De ce? Pentru că ajunşi stăpâni în stat, ei în eleg să înăbuşe orice puţin ă de a-şi mai dezvolta mintea 
creştinii şi masa poporului evreu. Luminarea mul imii, obiceiul de a gândi trebuie să rămână numai la pu ini 
învă a i jidani, care singuri vor conduce statul. Restul poporului va fi turma cârmuită de cei pu ini. Aşa vor aplica ei 
în statul lor democra ia, pe care astăzi o cântă în jurnalele lor na ionale jidovite. 

Să intrăm în amănuntele metodei lor. Spre a face pe creştinii să piardă exerci iul gândirii abstracte, spre a-1 face să 
nu se mai poată ridica la o cugetare, atunci când îi lipseşte din fa ă obiectul la care îşi frământă mintea, jidanul 
mărturiseşte, că prin influen a lui, s-a introdus în şcoli aşa numitul „Anschaungsunterrich”, învă ământul prin 
imagini, care constă în faptul că şcolarului i-ar aduce înaintea ochilor desenul sau fotografia lucrului despre cum 
este vorba. Acest învă ământ poate să folosească copiilor începători, dar leneveşte imagina ia şi o reduce tot mai 
sim itor, la adul i; încât, cu timpul, într-adevăr dezobişnuieşte pe omul matur de a mai gândi abstract. Cine a 
introdus în Lran a această metodă? Leon Bourgeois, acela care a prezidat Liga Na iunilor, organ atotputernic 
interna ional, de apărare a intereselor jidoveşti în lumea întreagă. Iată cum jidanii, prin aceiaşi creştini-instrument, 
ştiu, sub felurite forme, să-şi promoveze interesele lor în toate direc iile, cu o singură intă finală: domnia lor 
exclusivă pe tot globul. 



2 . Cum însă. până astăzi, jidanii n-au încă la noi, în România, un învă ământ liber destul de dezvoltat, ei au găsit că e absolut necesar să ne năpădească şcolile de stat, întâi, 
pentru ca să poată învă a carte to i ai lor, şi, pe urmă, pentru ca prin aceasta să ne îndepărteze pe noi de la izvoarele adevăratei lumini. 

3 . „Suntem un popor, un popor”, - Cf. „Theodor Heryl’s YionischeSchriften” editate de Prof. Leon Kellner, pag. 48. 



40 




Care va fi atitudinea jidanului fa ă de învă ământul clasic? îl va desfiin a. Pentru ce? Pentru că învă ământul clasic 
formează un suflet întreg, senin, armonios, pentru că dezvoltă caracterul, pentru că face oameni în în elesul 
adevărat, etern pre uit, al cuvântului. Acest rezultat nu intră în planurile jidanului; el vrea să trăiască pe pământ nu 
oameni, ci robi ai materialismului fără suflet, ai pasiunilor josnice. Numai aşa vor putea în elep ii Sionului conduce 
mai bine pe creştinii îndobitoci i. Dar ştergerea clasicismului din program nu este suficientă; trebuie falsificată şi 
istoria na ională a fiecărui popor, pentru ca tineretul să nu se mai învioreze prin exemplele de virtute cetă enească 
ale strămoşilor, ci să se amărască şi să-şi pipernicească sufletul în duhul cel rău al criticilor aduse de jidani istoriei 
na ionale. Autorul Protocoalelor mărturiseşte: „Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele veacurilor apuse, 
care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine”.. Cum vor ajunge 
la această falsificare? Punând mâna pe editarea şi scrierea căr ilor de istorie na ională din fiecare ară. La acest 
rezultat s-a ajuns în Fran a, după cum mărturiseşte Isak Blumchen, în cartea lui: Le droit de la race superieure, 
(Dreptul rasei superioare), pag. 5-10: 

„în şcoala primară, la liceu, la Sorbona, în marile institu ii de învă ământ superior, se formează toate clasele 
na iunii; acolo gloata prinde cele câteva no iuni, după care va trăi toată via a, acolo burghezimea adună cele câteva 
idei pe care le socoteşte toată via a ca adevăruri definitive. Noi am acaparat cu pricepere toate gradele instruc iunii 
publice, înainte de a dezvălui scopul nostru politic. Universitatea, consiliile ei, programele, sunt în mâinile noastre. 
Cele mai modeste manuale de clasă primară, ca şi la Şcoala Normală Superioară ca şi la Şcoala Politehnică, 
oamenii noştri controlează totul şi hotărăsc despre toate. O mare parte din editori, care publică căr i şcolare, sunt 
evrei; iar profesorii indigeni care sunt în solda lor, trebuie să se poarte după gândirea noastră. Sorbona întreagă ne 
este devotată. Colegiul Fran ei tremură înaintea noastră. 

„...Noi am cură it istoria Fran ei de toate mândriile ei glorioase. Prin voin a noastră, indigenii Francezi nu mai 
cunosc sau se leapădă de secolele din trecutul lor, care au precedat ridicarea noastră la putere. Ei cred că Fran a era 
înainte cufundată în barbarie, în fanatism, în robie, în mizerie, până când jidanii libera i s-au hotărât s-o elibereze. 
Istoria Fran ei nu este decât istoria cuceririi de către jidani a Fran ei, începând prin interven ia lojelor masonice la 
finele secolului XVIII şi sfârşind în apoteoză cu secolul XX. 

„...întreba i, la sosirea recru ilor în cazărmi, pe tinerii care, după serviciul militar, vor compune corpul electoral; ei 
au să spună că Ludovic XI erau to i trai imbecili, pătimaşi şi cruzi; ei vor spune că Ioana de Arc a fost un general al 
lui Napoleon, ei nu vor mai şti să spună că evreii au venit din Palestina prin mahalalele jidoveşti ale oraşelor din 
Germania şi Rusia: căci două sute de mii de institutori, supraveghea i de aproape, o să-i înve e că un evrei este un 
normand, un provencal sau un loren de religie particulară, tot aşa de bun şi de adevărat francez ca şi autohtonii”. 

Mai departe, autorul, arătând că majoritatea hotărâtoare a profesorilor de la Ecole des Hautes Etudes Sociales este 
compusă din jidani (pag. 7-8), continuă: 

„Ei bine, noi am făcut din Sorbona un cuib jidovesc (gheto), din Universitate un cuib jidovesc, din marile şcoli ale 
Fran ei tot atâtea cuiburi jidoveşti. La Şcoala de înalte Studii Sociale, care este un gheto, tinerii francezi din clasele 
de sus sau avute, înva ă a gândi, înva ă a trăi via a publică, înva ă a-şi mode la gândirea după gândirea evreiască, 
înva ă a şterge instinctele lor moştenite, în fa a voin ei evreieşti, şi se exercită a juca singurul rol ce le permitem să 
aibă, şi anume rolul de servitori zeloşi, de slugi desăvârşite ale lui Israel.” 

Din aceste citate reiese şi puterea de care se bucură jidanii în învă ământul francez şi îndrăznea ă falsificare, prin 
care modelează sau mai bine zis jidovesc spiritul francez. Aceeaşi influen ă nefastă se observă şi în alte ări cu o 
înaintată cultură. Astfel Ford, în cartea sa: „Jidanul interna ional”, pag. 86, spune cum evreii atotputernici au scos 
din edi iile de şcoală ale lui Shakespeare toate pasajele unde sunt descrişi jidanii în toată murdara goliciune a 
sufletului lor. Lipseşte deci din „Negu ătorul din Vene ia” tipul cămătarului feroce, care merge cu consecin a 
(juridică) până la comiterea crimei de a tăia carne din corpul datornicului care nu poate plăti; lipseşte deci tipul 
clasic al lui Shylock. Tot astfel au ob inut jidanii să se scoată din biblioteca din Boston tabloul lui Sargent, care 
reprezenta o sinagogă în ruine. 

Cum se manifestă aceleaşi tendin e de a jidovi cultura românească? Din fericire jidanii nu au ajuns la noi să 
stăpânească învă ământul ca în Fran a; dar caută prin toate mijloacele să-şi atragă simpatiile tineretului, cum a . 
făcut Banca Marmorosch - Blank, aducând înlesniri de trai şi studen ilor români de la Paris; caută prin toate 
mijloacele să atragă intelectuali, profesori universitari, academicieni, de partea lor, făcându-le reclama care 
satisface vanitatea dar adoarme conştiin a de român, punându-i în consiliile de administra ie ale diferitelor bănci şi 
mai ales la societatea aşa zisă „Cultura Na ională” finan ată de Blank, a pornit şi ideea de a se scrie o - monografie 

41 




despre toate oraşele din România Mare. în elege i, iubite cititor, în ce sens: Cu aceleaşi tendin e de falsificare, pe 
care e mărturiseşte , Isak Blumchen pentru Fran a, şi cum ne-a dat o dovadă recentă jidanul român Iosef Bercovitz, 
scriind teza lui de doctorat în Drept, intitulată „Chestiunea Israeli ilor în România”, Paris, 1923. Aici autorul a 
reuşit, prin falsificarea istoriei, să facă pe francezi a crede că jidanii din România constituie elementul autohton, 
care a trăit din negura vremurilor alături de urmaşii coloniştilor lui Traian. 

Din aceste fapte şi din mărturisirile lor proprii, aşa cum sunt cuprinse în Protocoale, rezultă tot mai limpede că 
chestiunea evreiască nu are numai un caracter economic, ci era şi o latură culturală. Dacă nu luăm măsuri contra 
tendin elor ascunse de iudaizare, sus inute de aurul jidovesc, şi contra numărului crescând de evrei în şcolile 
noastre; dacă nu punem în fa a puhoiului evreiesc, care ne-a năpădit toate şcolile, un zăgaz puternic, prin „numerus 
clausus” 4 , vom ajunge cu trup şi suflet slugă jidanilor. 

Cum vor face educa ia politică a poporului când vor veni la putere? Astăzi jidanii fac pe fiecare nepregătit să 
creadă că este capabil şi deci are dreptul să ină frânele cârmuirii. Sub regimul lor, ei mărturisesc că. vor şterge 
orice urmă de democra ie şi libertate, că vor împăr i poporul în categorii sociale după principiul diviziunii muncii, 
că fiecărei categorii i se va da o învă ătură specială şi limitată, că nu se va permite trecerea individului dintr-o 
categorie într-alta. Orice învă ământ care poate dezvolta facultatea de a generaliza, de a vedea lucrurile în întregul 
lor, atare învă ământ va fi desfiin at, pentru a nu învă a pe creştin să gândească mai departe. A generaliza este o 
ocupa iune a omului politic şi cum politica va fi rezervată numai în elep ilor Sionului, cultiva i la o şcoală savantă 
şi secretă, orice învă ământ spre generalizare va fi strict interzis. Creştinii, îngrădi i ca vitele în clase sociale pe veci 
închise, vor forma turma veşnic condusă de jidani. 

CAPITOLUL XVII 

Con inut: Baroul. înrâurirea preo ilor creştini. Libertatea conştiin ei. Regele jidanilor patriarh şi papă. Mijloace 
de luptă împotriva Bisericii de astăzi- Problemele presei contemporane. Organizarea poli iei. Poli ia voluntară. 
Spionajul după modelul aceluia al societă ii jidoveşti. Abuzurile de putere. 

Baroul, cariera de avocat, dă naştere la oameni reci, cruzi, încăpă âna i, fără principii, care stau la orice prilej pe un 
teren impersonal, pur legal. Sunt obişnui i a suci toate lucrurile în folosul apărării, iar nu în acela al binelui social. 
De obicei ei nu refuză nici o apărare, se străduiesc să ob ină achitarea cu orice pre , agâ ându-se de subtilită ile 
jurispruden ei: prin aceasta demoralizează tribunalul. Iată de ce, nepermi ând această profesiune decât în limite 
strâmte, vom face din membrii ei func ionari executivi. Avoca ii, ca şi judecătorii, vor fi lipsi i de dreptul de a 
comunica cu pârâ ii; ei vor primi cauzele de la tribunal, le vor cerceta după memoriile şi documentele rapoartelor 
judecătoreşti, şi îşi vor apăra clien ii după interogarea lor în fa a tribunalului, odată ce faptele au fost limpezite. Vor 
primi onorarii independente de calitatea apărării. în acest chip vom avea o apărare cinstită şi impar ială, călăuzită nu 
de interes, ci de convingere. Aceasta va face să înceteze, între altele, corup ia actuală a asesorilor (judecători), care 
vor înceta de a mai scăpa de pedeapsă pe aceia care îi plătesc. 

Ne-am îngrijit deja să discreditam clasa preo ilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea 
astăzi stânjeni mult, înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conştiin ei e pretutindeni 
proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de căderea desăvârşită a religiei 
creştine; celelalte religii le vom dărâma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza 
puterea bisericească şi preo imea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă fa ă de aceea pe care 
au avut-o altădată. 

Când va veni momentul de a distruge pe veşnicie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta 
popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei cur i, 



4 Aceste două cuvinte „numerus clausus”, au apărut la noi odată cu mişcarea de apărare na ională, a tuturor studen ilor romani, din anii 1922-1923. Ele înseamnă „Numerus 
clausus” introdus încă din 1919 înUngaria, prin lege, a fost de curând introdus la mai multe şcoli superioare din Viena, în urmă, tocmai când punem cartea sub tipar, a fost 
primit de Comisia învă ământului din Parlamentul Poloniei. Iată ce scrie despre aceasta ziarul Journal de Pologne” din Varşovia, (reprodus de ziarul „Universul” din 28 iunie 
1923). Comisia învă ământului din Dietă, a votat ieri, după o lungă luptă, legea numită „numerus clausus”, cu 16 voturi contra 13. 

Reamintim în ce constă această lege. Şcolile superioare. Academii şi Universită i, nu sunt înzestrate îndeajuns ca să poată da învă ătură tuturor acelora care o doresc, şi în fapt 
există facultă i unde domină „minorită ile na ionale” şi în special evreii. Legea lui „numerus clausus” constă în a fixa ca, vor fi admişi în Universită i şi facultă i un număr de 
studen i, provenind din minorită ile na ionale, propor ional cu procentul reprezentat de aceste minorită i în totalul popula iei. 



42 




pentru a nu îngădui vărsarea de sânge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetă ii papale, din care nu 
vom mai ieşi până ce nu o vom fi nimicit în întregime. 

Regele jidanilor va S adevăratul papă al lumii, patriarhul bisericii interna ionale. 

Dar, atâta timp cât nu vom-fi crescut tineretul în noile credin e de tranzi ie, şi apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe 
fa ă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, a â ând neîn elegerile. 

în general presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de stat, religiile, neputin a creştinilor, şi toate acestea în 
termenii cei mai necinsti i, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, cum numai rasa noastră de geniu o ştie face. 
Regimul nostru va fi apologia stăpânirii lui Vişnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mâini ale noastre, vor 
ine fiecare un resort al maşinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poli iei oficiale, care, aşa cum am 
alcătuit-o noi pe seama creştinilor, împiedică vederea guvernelor de astăzi. în programul nostru, o treime a 
supuşilor va supraveghea pe ceilal i numai din sim ământul datoriei, pentru a servi de bună voie statul. Atunci nu va 
fi ruşinos să fii spion şi denun ător; dimpotrivă, va fi demn de laudă. 

Agen ii noştri vor fi aleşi atât din înalta societate, cât şi din clasele de jos, din mijlocul clasei administrative, apoi 
dintre N editori, tipografi, librari, func ionari comerciali, lucrători etc... 

Această poli ie lipsită de drepturi, neautorizată de a ac iona prin ea însăşi, şi prin urmare fără putere, nu va face 
altceva decât să dovedească şi să denun e; verificarea mărturisirilor şi arestările vor depinde de un grup responsabil 
de controlori ai afacerilor poli iei; iar arestările însăşi vor fi făcute de corpul jandarmilor şi al poli iei municipale. 
Acela care nu-şi va fi făcut raportul asupra celor auzite şi văzute de el în legătură cu chestiunile de politică, va fi 
considerat tot atât de vinovat de tăinuire şi complicitate, ca şi cum ar fi săvârşit el însuşi aceste două crime. 

După cum astăzi fra ii noştri sunt obliga i, sub propria lor responsabilitate, să-şi denun e comunită ii pe renega ii 
lor, sau pe persoanele care întreprind ceva împotriva comunită ii, - tot astfel, în regatul nostru universal, va fi 
obligatoriu pentru to i supuşii noştri să servească Statului în acest fel. 

O asemenea organiza ie va înlătura abuzurile puterii, ale corup iei, şi tot ceea ce sfaturile şi teoriile noastre asupra 
drepturilor supraomeneşti au introdus în obiceiurile creştinilor... Dar cum am fi putut ajunge pe altă cale la 
înmul irea cauzelor de dezordine în administra ia lor? Prin ce alte măsuri?... Unul dintre cele mai importante 
mijloace de felul acesta, sunt agen ii însărcina i cu restabilirea ordinei. Acestora li se va lăsa puţin a de a-şi arăta şi 
desfăşura capriciile şi pornirile lor rele, de a abuza de putere şi mai ales de a primi mită. 



COMENTARII LA CAPITOLUL XVII 



în acest protocol, autorul jidan arată cum trebuie dărâmate două institu ii pe care se reazemă întreaga societate 
creştină: Justi ia şi Biserica. 

Cum la împăr irea dreptă ii, alături de judecători, contribuie într-o largă măsură şi avoca ii, cum aceştia 
interpretează legile, sau cel pu in prin pledoariile lor ajută pe magistra i a găsi cea mai potrivită solu ie în procesele 
mai grele; asupra acestui pre ios auxiliar al Justi iei îşi îndreaptă privirea scrutătoare jidanul dizolvant. Institu ia 
avocaturii, ca auxiliar al Justi iei, trebuie pervertită prin rea credin ă, prin apărarea fără scrupul a oricărei cauze, 
prin stimularea acelei ambi ii de avocat, care-1 împinge pe acesta să câştige cauze mai ales nedrepte. Prin atari 
mijloace prestigiul Justi iei scade, lumea îşi pierde încrederea în triumful dreptă ii. Acolo trebuie să ajungă creştinii. 
Acesta este planul depărtat al lui Israel. De aceea vedem tot mai mul i jidani înscriindu-se în barourile noastre. 
Când vor pătrunde şi în magistratură, nu ca să câştige bani, ca în avocatură, ci că să exercite puterea cum fac astăzi 
în Statele-Unite, atunci Justi ia se va prăbuşi prin aceşti agen i ai Sionului, care lucrează conform planului general 
de distrugere, expus în Protocoale. 

Din cele expuse până aici, rezultă clar, că politica jidănească caută să dărâme în societatea creştină principiul 
autorită ii. Odată dărâmată această putere, uşor se va clădi pe ruinele ei Statul lui Israel. 

Autoritatea are două laturi: una politică, alta religioasă-morală. 



43 




I. Având înaintea ochilor, aceste două fortăre e, întemeietorul Alian ei Israelite Universale, jidanul Cremieux, fost 
Ministru de Justi ie în Fran a, spunea în „Apelul” său din 1860, că trebuie distrusă puterea Monarhilor şi a Papilor. 
Cum se distruge autoritatea politică, am văzut din metodele recomandate în Protocoale. Care este rezultatul? Ni-1 
dezvăluie în toată întinderea lui, sfârşitul războiului mondial. Trei mari împără ii: Rusia, Germania şi Austro- 
Ungaria, au dispărut din Europa. Că sfărâmarea monarhiei habsburgice a venit în profitul neamului românesc, 
aceasta ne bucură din suflet pe toi românii; dar nu se poate tăgădui că dispari ia Au stro -Ungariei ca putere 
.monarhică intră in planul jidovesc, cu atât mai mult că s-a slăbit prin aceasta influen a catolicismului în Europa 
Centrală. Că la surparea celor trei împără ii a fost şi o mână jidovească de dedesubt, ne -o dovedesc faptele care au 
urmat: în Rusia s-a instalat bolşevismul, care este opera jidanilor; în Germania s-au ridicat la putere jidanii: dovadă 
manifesta iile de antisemitism conduse de unul din cei mai mari generali ai timpului, de mareşalul Ludendorff; de 
asemenea e o dovadă asasinarea lui Rathen? Jidan atotputernic în via a economică a Germaniei, fost ministru de 
finan e, când se discută chestiunea repara iunilor în conferin a de la Genova; altă dovadă de influen ă jidovească în 
Germania, lat-o: Jidanul Hugo Preuss este autorul Constitu iei germane votată în 1919, când Germania zăcea la 
pământ, zdrobită prin victoria alia ilor. în Austro-Ungaria, după războiul mondial nu s-a putut înăl a puterea 
iudaismului, pentru că din monarhia habsburgică nu au mai rămas decât două modeste frânturi. Ba chiar în una din 
acele frânturi, redusă la justa măsură istorică, Ungaria, a izbucnit bolşevismul inaugurat de Bela Kuhn, care nu este 
altul decât un Kohen jidan curat. 

Pentru dărâmarea autorită ii politice şi în celelalte ări, lucrează evreii pe ascuns, după metodele maestrului din 
Protocoale, tot aşa cum lucrează şi în România, întregită: prin presa jidovită; prin între inerea ărănismului anarhic; 
prin atentate teroriste, prin atacuri tâlhăreşti zilnice, înso ite de victime, func ionari români, aşa cum le -a dezvăluit 
Ministrul de Interne. 

Toate aceste manifestări nu sunt decât punerea în practică a doctrinei din Protocoale. O mână ascunsă le conduce. 

II. Mai greu de distrus este autoritatea Bisericii creştine. Aici ac iunea corozivă merge mai încet: nu prin mijloace 
fă işe, violente, ci prin propagandă discretă, pornită de la Direc ia ocultă a lojelor francmasonice. De acolo se 
îndreaptă atacul distrugător, după cum a recunoscut însuşi Papa Leon XIII în scrisoarea trimisă lui Paul Rosen, 
(publicată în Anexa acestei căr i). 

Spre a convinge cititorii de acest adevăr, reproducem păr i din instruc iunile date de Garibaldi, în 1860, de către 
Direc ia supremă a francmasoneriei, cu privire la purtarea acestui membru fa ă de Biserică în general. Iată câteva 
fragmente luate din instruc iunile publicate în întregime la sfârşitul acestei căr i: 

„Clericalii (adică preo imea), infamii ucigaşi ai omenirii, opun, precum vezi, frate, Virtu ii noastre, Moralei noastre, 
Autorită ii noastre — , Proprietatea lor, Religia lor, Autoritatea lor, şi tocmai contra acestor trei duşmani de moarte 
ai francmasoneriei vei avea să lup i de acum înainte ca şef de armată (în organiza ia francmasonă). 

„...Din aceşti trei inamici infami. Religia trebuie să fie inta permanentă a atacurilor tale ucigătoare; pentru că un 
popor niciodată nu a supravie uit Religiei lui; pentru că distrugând Religia lui vom avea ca pradă în mâinile noastre 
şi Legea (ordinea de drept) şi Proprietatea; pentru că stabilind asupra acestor asasini (preo imea) religia masonică, 
noi vom fi regenerat actuala societate. 

„...Te vei sili, frate, să aduci la organiza ia noastră cel mai mare număr de elemente duşmănoase Bisericii, 
duşmănoase ideilor şi institu iilor creştine, pe to i revolta ii contra Bisericii, care ne este vrăjmaşă, pe to i 
necredincioşii de toate felurile”. 

Spre a atinge scopul, adică distrugerea Bisericii şi a moralei creştine, Garibaldi, francmasonul, primeşte următoarea 
instruc iune în ce priveşte calitatea oamenilor de care se va servi: 

„Te vei sili să faci loc în organiza ia noastră tuturor ambi ioşilor care in să ajungă la onoruri şi putere, tuturor 
declasa ilor şi secăturilor care umblă după o pozi ie socială, tuturor oamenilor de petreceri şi bonvivan ilor, lacomi 
de bucurii materiale, negustorilor şi industriaşilor setoşi de câştig, litera ilor savan ilor înseta i de renume. 

Şi pentru că francmasoneria are o politică ce nu cunoaşte hotare, instruc ia dată neofitului Garibaldi, continuă 
precum urmează: 

„Sileşte-te să atragi în organiza ia francmasonică oamenii inteligen i şi influen i din fiecare ară, studiază-i, 
ghiceşte-le tendin ele şi înclinările lor. 

Arată-ni-i nouă, noi îi vom face să ajungă şi să aibă succese, după ce vom fi pus stăpânire pe inteligen a lor, pe 
voin a şi libertatea lor, pentru a dispune de ei după placul nostru.” 



44 




Când ne gândim la efectul acestei politici, şi ne îndreptăm ochii către situa ia din ara noastră, ne putem explica 
uşor pentru ce atâ ia ambi ioşi, atâ ia vanitoşi, atâ ia arivişti, fac pe indiferen ii, pe umanitariştii, sau sunt chiar 
filosemi i în lupta începută de întreaga suflare românească contra jidanilor cotropitori. Ei sunt sau interesa i să tacă, 
aşteptând să fie ridica i de subsuoară la situa ii pe care nu le merită; sau sunt de -a dreptul plăti i de aurul jidănesc. 
în afară de mâna ascunsă a francmasoneriei, jidanii se servesc în ac iunea lor de distrugerea principiului autorită ii, 
de for a impunătoare a presei, criticând şi ponegrind tot ce este institu ie creştină. Mărturiseşte însuşi autorul 
Protocoalelor: „în genere, presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de Stat, religinile, neputin a creştinilor, 
şi toate acestea în termenii cei mai necinsti i, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, aşa cum numai rasa noastră de 
geniu o ştie face”, (cap. XVII). 

Până să-şi întroneze Israel domnia-i necontestată, deocamdată conducerea jidovească secretă caută să arunce asupra 
ărilor vizate, mase compacte de popula ie jidovească. Cum? Prin două mijloace: 

Prin organiza ia lor secretă şi prin stăpânirea poli iei din ările respective. 

In ce priveşte primul mijloc, iată ce scrie Henry Ford în cartea lui „Der interna ionale Jude” („Jidanul 
interna ional”), traducerea germană, voi. II, pag. 31-32: 

„Nici un guvern din lume, nici puterea vreunei Biserici nu ar putea să strămute un sfert de milion, o jumătate de 
milion, un milion întreg de oameni dintr-o parte a Pământului în altă parte, cum face un general cu armatele lui. 
Numai jidanii pol să facă aceasta; pentru ei nu este decât o chestie de tonaj. Din Polonia se pregăteşte acum. o 
strămutare de popula ie evreiască către Apus. O parte din această masă de oameni este direct îndreptată spre 
America de Sud; altă parte va fi pu in aclimatizată în Statele Unite şi apoi va fi transportată în vapoare către Sudul 
Americii”. 

în ce priveşte imigra ia în Statele Unite, aceasta se face aşa încât guvernul nu o poate controla, şi popula ia creşte cu 
jidanii din toată lumea, fără ca guvernul să voiască şi să poată opri acest val otrăvitor al vie ii americane. în această 
privin ă Ford, în cartea mai sus citată, la pag. 9, scrie: „Câ i jidani sunt în Statele Unite? Nimeni nu ştie. Cifrele 
adevărate sunt cunoscute numai de autorită ile jidoveşti. Guvernul Statelor Unite poate să facă statistici aproape 
asupra a tot ce priveşte popula ia. Dar, imediat ce încearcă să stabilească sistematic numărul jidanilor care 
imigrează şi al acelora care locuiesc de mai multă vreme în ară, atunci intervine celălalt guvern, jidovesc, din 
Washington, împiedică o asemenea lucrare. Aceasta se întâmplă de vreo câ iva de ani încoace; până acum celălalt 
guvern, jidovesc, s-a arătat mult mai tare decât guvernul oficial”. 

Ce fac aceşti jidani? Ford, la pag. 10, răspunde: „Ei sunt, în Statele Unite, conducătorii organiza iilor de lucrători, 
care se închină la steagul roşu şi cântă interna ionala comunistă”. 

CAPITOFUF XVIII 



Con inut: Măsuri de siguran ă. Supravegherea conspiratorilor. O pază pe fa ă ruinează puterea. Paza regelui 
jidanilor. Prestigiul mistic cd puterii. Arestarea la cea dintâi bănuială. 



Când vom sim i necesitatea de a întări măsurile de apărare poli ienească, (care ruinează atât de repede prestigiul 
puterii), vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifesta ii de nemul urnire a â ate de către buni oratori. Cei 
ce vor nutri aceleaşi sim ăminte ca şi noi, se vor alătura lor. Acestea ne vor servi de motiv pentru a pune la cale 
perchezi ii şi supravegheri, făcute de către agen ii pe care îi avem în poli ia creştină. 

Cum cea mai mare parte dintre conspiratori lucrează din dragoste pentru artă, din dragoste pentru flecarii, noi nu-i 
vom tulbura înainte de a înfăptui ceva din planul lor; ne vom mul urni de a introduce în mijlocul lor elemente de 
supraveghere... Nu trebuie să uităm că prestigiul puterii scade, dacă se descoperă adesea comploturi împotriva sa: 
aceasta atrage după sine o mărturisire a neputin ei sale, sau, ceea ce e şi mai rău, a nedreptă ii propriei sale cauze. 
Voi şti i prea bine că noi am nimicit prestigiul, bunul nume al domnitorilor creştini, prin dese atentate puse la. cale 
de către agen ii noştri, miei orbi din turma noastră; e foarte uşor, cu ajutorul câtorva fraze liberale, să împingi pe 
creştini la crimă, cu condi ia numai să-i dai o culoare politică. îi vom sili pe conducători să-şi recunoască neputin a 
prin măsurile de siguran a luate pe fa ă, iar cu acest mijloc vom izbuti să ruinăm prestigiul puterii. 

45 




Guvernul nostru va fi apărat de către o gardă aproape nevăzută, deoarece noi nu îngăduim nici măcar gândul că ar ’ 
putea exista împotriva lui vreo uneltire, contra căreia n-ar fi în stare să lupte şi care să-l silească să se ascundă. 

Dacă am îngădui acest gând, cum au făcut-o şi o fac încă creştinii, am iscăli o sentin ă de moarte; dacă nu însăşi 
aceea a suveranului nostru, atunci cel pu in aceea a dinastiei sale dintr-un viitor apropiat. 

După aparen ele strict observate, guvernământul nostru nu se va folosi de puterea sa decât în vederea binelui 
poporului, iar nicidecum pentru foloasele lui personale ori dinastice. Iată de ce, observând această înscenare, 
puterea lui va fi respectată şi păzită chiar de către supuşii săi; va fi adorat de către poporul care va avea credin a că 
bunăstarea fiecărui cetă ean depinde de el, căci de el va depinde ordinea din economia socială 
A-l păzi pe rege pe fa ă, înseamnă a recunoaşte slăbiciunea organiza iei guvernamentale. 

Regele nostru, când va fi în mijlocul poporului, va fi totdeauna înconjurat de o ceată de bărba i şi femei care vor fi 
lua i drept nişte simpli curioşi, ocupând, ca din întâmplare, primele rânduri din jurul său, şi care vor împiedica şi 
potoli rândurile celor din urmă, ca pentru a face să se respecte ordinea cuvenită. Prin aceasta vor da o pildă de 
stăpânire de sine. Dacă se va găsi în popor vreunul care se sileşte să aducă regelui o jalbă, deschizându-şi un drum 
prin mul ime, primele rânduri vor trebui să primească această plângere şi, sub ochii celor ce-au adus-o, s-o dea 
regelui, pentru că to i să ştie că ceea ce i se adresează ajunge la destina ie, şi că există prin urmare un control făcut 
de însuşi regele. Aureola puterii pretinde ca poporul să-şi poată zice: „Dacă ar şti regele”, sau „Regele o va şti”, 
înfiin ând garda de pază oficială, dispare prestigiul mistic al puterii; fiecare om îndrăzne , va crede că e temut şi că 
e stăpân pe această putere, peste a cărei pază el se crede în stare de a trece; uneltitorul, cunoscându-şi for a şi 
dibăcia, pândeşte prilejul de a săvârşi un atentat împotriva acestei puteri. Cu toate că noi nu propovăduim printre 
creştini asemenea fapte totuşi vedem la ce rezultate au dus măsurile de apărare luate în văzul tuturor!... 

Vom aresta pe criminali la cea dintâi bănuială, mai mult ori mai pu in fondată: teama de a ne înşela nu poate fi un 
motiv pentru a da puţin a de a fugi oamenilor bănui i de un delict sau o crimă politică, fa ă de care vom fi cu 
adevărat nemiloşi. Dacă în crimele obişnuite s-ar mai putea, for ând pu in în elesul lucrurilor, să se admită 
cercetarea motivelor care au împins la săvârşirea lor, - nu poate fi în schimb nici un fel de îngăduin ă pentru 
persoanele care se ocupă de chestiuni pe care nimeni, afară de guvern, nu le poate în elege câtuşi de pu in. Chiar 
mai mult: adevărata politică nu sunt capabile de a se în elege toate guvernele. 



COMENTARII LA CAPITOLUL XVIII 

în acest Protocol autorul se ocupă cu organizarea puterii regale în Statul universal al lui Israel, şi face o critică 
regimului creştin actual, în ce priveşte poli ia. El mărturiseşte cum îh prezent jidanii, prin organiza ia lor ocultă şi o 
corup ie sistematică, au ajuns de fapt stăpânii poli iei în toate ările creştine, cum o mânuiesc cu aşa dibăcie, încât 
guveman ii nu mai văd nimic din realitate, cum au ca „servitori ai lor în poli ie, elemente creştine”. Numai prin 
această tactică se explică faptul că în Statele Unite se revarsă o tot mai îngrozitoare masă de jidani, veni i din 
Polonia, deşi ordonan e ale poli iei oficiale americane caută să împiedice imigra ia. In zadar luptă oficialitatea. O 
mână, ascunsă îi transportă din Europa, îi sus ine cu bani, îi strecoară pe furiş în teritoriul şi cetă enia americană, 
spre marea îngrijorare a adevăra ilor Americani 5 . Acelaşi fapt se petrece pe o scară tot mai întinsă şi în România, 
prin lipsa de prevedere a oamenilor noştri politici şi prin venalitatea func ionarilor noştri administrativi 6 . 

Având în mână poli ia, jidanii o întrebuin ează după cum le dictează interesele exclusive ale politicii lor de rasă. 
Căutând să clatine sau să dărâme din temelii - după situa ia locală - prestigiul autorită ii creştine, ei organizează 
atentate, servindu-se de creştini ca instrumente de executare, după cum mărturiseşte autorul Protocoalelor: „Voi şti i 



5 Vezi: Ford, „Der Internationale Jude”, partea II, pag. 132: „Când s-a adus înaintea Congresului legea privitoare la imigra ie, o zdrobitoare majoritate a fost pentru 
restric iile cuprinse în proiect. Congresul a luat o hotărâre având în vedere situa ia de fapt şi călăuzit de considera ii patriotice Abia s-a luat hotărârea, si imediat s-au încălzit 
sârmele telegrafice de protestele jidoveşti şi s-au umplut trenurile către Washington cu agen ii jidani”... Cuvântul jidan” a fost scos din lege şi astfel scopul urmărit de leguitor 
a fost zădărnicit. „Nimeni afară de jidani nu mai protestase”. Aceeaşi influen ă nefastă a jidanilor s-a manifestat şi la denun area conven iei comerciale cu Rusia (vezi 
încheierea de la finele acestei căr i). Ford urmează: „iată două dovezi de o putere enormă şi o hotărâre fără nici un scrupul, care fără să ină seama de urmări pentru ara 
noastră, s-a dezvăluit în ochii întregii lumi americane”. 



6 Aceluia care se îndoieşte de exactitatea acestei afirma ii, îi amintim următoarea apreciere a marelui român, care a fost Costache Negri: Jidovimea, adică a şaptea parte din 
popula ia noastră totală, este cea mai tristă lepră cu care ne-a osândit slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea noastră”. Cf. Iorga, "Istoria evreilor în ările noastre”, din 1913, 
pag. 39. 



46 




prea bine că noi am nimici prestigiul, bunul nume, al domnitorilor creştini, prin dese atentate puse la cale de către 
agen ii noştri, miei orbi din turma noastră; e foarte uşor, cu ajutorul câtorva fraze liberale, să împingi pe creştini la 
crimă, cu condi ia numai să-i dai o culoare politică”. Rugăm pe cititor să compare textul citat cu următorul fragment, 
luat din cartea „Le droit de la rase superieure”, a lui Isak Blumchen pag. 44, care fragment pune în adevărata 
lumină cruzimea distructivă a Jidanilor din cele mai vechi timpuri, până când au uzurpat puterea în Rusia, unde se 
poartă cu aceeaşi ură neîmpăcată împotriva a tot ce nu este jidan, cum o sim eau şi pe vremea lui Moise: 

„Noi suntem poporul ales. 

Căci este scris în tratatul Hid: „Dumnezeu a dat Jidanilor puterea asupra bogă iilor şi asupra vie ii tuturor 
popoarelor”. Domnul ne-a dat pe mana noastră via a Filistenilor, a Amaleci ilor, a Madiani ilor, a Amoni ilor, a 
Moabi ilor, a acelor din Beihel şi a acelora din Robba şi a acelora din Galgata. Noi i-am exterminat; noi i-am 
sugrumat, noi i-am răstignit pe cruce, noi i-am spânzurat, noi i-am tăiat în bucă i, noi i-am ars de vii în statui de 
aramă, noi i-am sfârtecat de vii cu ferăstraie şi grape de fier”. (Pentateuh. Cartea Regilor). 

Domnul ne-a dat pe mână via a arilor, a marilor duci, a guvernatorilor, a generalilor din Rusia, şi noi facem cu ei 
în mod continuu un mare masacru. 

Aşa scria jidanul la 1914; toată lumea ştie cum se poartă jidanii, ca bolşevici ajunşi la putere, de la 1917 înainte... 



CAPITOLUL XIX 

Con inut: Dreptul de a prezenta cereri şi proiecte. Uneltirile revolu ionare. Crimele politice judecate de către 
tribunale. Reclama pentru crimele politice. 

Dacă noi nu îngăduim ca fiecare să se ocupe direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere 
care ar ruga guvernul să îmbunătă ească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem lipsurile şi închipuirile 
supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, fie cu o respingere bine cugetată, care 
va dovedi greşeala de judecată a celor ce le-au alcătuit. 

Uneltirile răzvrătitoare nu sunt altceva decât lătratul unui că eluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern bine 
organizat nu din punct de vedere poli ienesc, ci social, lătratul acestui că eluş n-are însemnătate şi se produce numai 
pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte locul şi însemnătatea lui. Va fi de-ajuns să se dovedească, printr-un bun 
exemplu, importan a unuia şi a celuilalt, pentru că aceşti că ei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea din 
coadă de îndată ce zăresc elefantul. 

Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu 
furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică. Atunci opinia publică va confunda în gândul, ei* această 
categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi le va privi cu acelaşi dispre . Noi ne -am propus (şi cred că am 
izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. 

In acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă 
pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrăti i în vederea binelui obştesc. Aceasta reclamă a mărit 
numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre. 



COMENTARII LA CAPITOLUL XIX 



Acest capitol dovedeşte odată mai mult fă ărnicia jidanilor şi atitudinea ce şi-au fixat câtă vreme nu au ajuns la 
putere. 

Pe când în statele creştine actuale, ei sunt liberali, progresişti, radicali, socialişti, comunişti, anarhişti; în 
organiza iile lor proprii, curat şi exclusiv jidoveşti, sunt cei mai habotnici conservatori. Ei în eleg să a â e, să 
între ină veşnic aprinsă lupta între partidele creştine dintr-o ară, pentru că din neîn elegere răsare slăbiciunea, şi 
slăbiciunea este gunoiul unde creşte mai uşor ciuperca iudaismului. Dar, în Statul viitor al lui Israel aşa ceva nu va 
mai fi admis, pentru că politica va fi ocupa ia câtorva aleşi şi din vreme ini ia i, pe când restul popula iei va forma 



47 




turma supuşilor, precum o defineşte un jurnal italian, pornit să distrugă, la placul Evreilor, autoritatea spirituală a 
Bisericii creştine: „Poporul este măgarul util, docil şi bastonat”. 

în Statul lui Israel, se va şterge din concep ia supuşilor no iunea crimei politice. In Dreptul Public creştin actual, 
crima curent politică nu are o notă infamantă pentru autor; pentru că porneşte dintr-o convingere politică, deosebită 
de a guveman ilor, se poate scuza prin motive de înalt altruism întru atingerea unui grad mai ridicat de progres 
social sau politic De aceea judecata unor asemenea fapte se va face cu indulgen a cuvenită. 

întemeindu-se pe atari considera ii, jidanii, prin presa lor na ională sau prin cea jidovită, exploatează circumstan ele 
atenuante ale crimei, le dau prapor ii covârşitoare, denaturează faptul, şi dintr-un vinovat fac un martir. Astfel 
în eleg să inducă în eroare opinia publică, să-i falsifice judecata, să-i imprime un mod de a gândi şi sim i, care 
convine exclusiv planului lor depărtat, dezvăluit în Protocoale. 

inta este una şi aceeaşi, numai mijloacele diferă: destrămarea coeziunii sociale creştine şi răspândirea unei 
dezorientări generale. Dar sub regimul lor politic, aşa cum speră ei să conducă lumea sub domnia lui Israel 7 tot 
astfel vor glorifica crima politică, tot astfel vor crea martiri din criminali? Vor avea aceleaşi accente de compătimire 
fă arnică, vor vorbi tot aşa în numele umanită ii, vor căuta să cucerească prin falsificare abilă simpatiile publicului 
pentru criminal, cum a făcut presa jidovească şi jidovită de la noi în favoarea jidanului Max Goldstein, atentatorul 
de la Senat, ori a lui N.D. Cocea, ziaristul cumpărat de jidani pentru a batjocori familia noastră regală? Nu! Atare 
atitudine este bună numai în statele creştine; asemenea reclamă se face numai spre a întrebuin a cât m,ai mul i 
creştini naivi şi necunoscători, ca instrumente, cu care Iuda dărâmă zilnic din edificiul organiza ii nejidăneşti. 
în Statul lui Israel vor face tocmai contrariul: vor asimila crima politică cu crimele obişnuite, de drept comun, după 
cum mărturiseşte maestrul jidov în acest Protocol. 



CAPITOLUL XX 

Con inut: Programul financiar. Impozitul progresiv. Percep iunea progresivă în timbre. Casa de fonduri a hârtiilor 
de valoare şi stagnarea banilor. Curtea de Conturi. Desfiin area formalită ilor de reprezentare. Stagnarea 
capitalurilor. Emisiunea banilor. Schimbul aurului. Schimbul costului muncii Bugetul. împrumuturile Statului. 
Seria de hârtii cu interese de 1%. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favori ii? Agen ii francmasonilo. 

Astăzi vom vorbi despre programul financiar pe care l-am păstrat pentru sfârşitul raportului meu, ca fiind punctul 
cel mai greu, culminant şi hotărâtor al planurilor noastre, începând să vă vorbesc despre el, vă voi aduce aminte 
ceea ce v-am mai spus odată, sub formă de aluzie, că suma actelor noastre se rezolvă printr-o chestiune de cifre. 
Când vom pune mâna pe putere, guvernul nostru absolut se va feri, în interesul său propriu, de a încărca prea mult 
masele poporului cu dări; el nu-şi va uita de rolul său de părinte şi apărător. Dar, cum organiza ia guvernamentală 
costă scump, va trebui totuşi să găsim mijloacele trebuincioase. Iată de ce trebuie pregătit echilibrul financiar cu o 
deosebită grijă. 

în guvernământul nostru, regele va avea fie iunea legală a proprietă ii legale a tot ceea ce se găseşte în statul său 
(lucru uşor de înfăptuit): el va putea deci recurge la confiscarea legală a tuturor sumelor de bani pe care le va crede 
necesare pentru a regulariza circula ia bănească a statului. Se vede din acestea că impunerea va trebui să consiste 
mai întâi dintr-un impozit progresiv asupra proprietă ii. In acest fel, impozitele vor fi încasate fără greutate şi fără a 
ruina pe cetă eni, într-o prapor ie la sută relativă cu posesiunea. Cei boga i trebuie să în eleagă că datoria lor este de 
a pune o parte din belşugul lor, la dispozi ia statului, de vreme ce acesta le garantează siguran a asupra restului şi 
dreptul unui câştig cinstit, - zic al unui câştig cinstit, deoarece controlul asupra proprietă ii va înlătura un jaf legal. 
Această reformă socială trebuie să pornească de sus, deoarece i-a sosit vremea şi e necesară, ca o garan ie a păcii. 
Impozitul asupra omului sărac, e o sămân a de revolu ie şi e dăunătoare statului, care pierde venituri mari pentru a 
alerga după câştiguri mici. Afară de aceea, impozitul asupra capitaliştilor va micşora creşterea bogă iilor 



7 In Protocolul XXI întâlnim aceasta afirma ie: ,.Când ne vom urca pe tronai lumii...” (pag. 173). 



48 




persoanelor particulare, în mâinile cărora le-am îngrămădit astăzi pentru a contrabalansa for a guvernamentală a 
creştinilor, adică finan ele statelor. 

Un impozit progresiv va aduce un venit cu mult mai mare decât impozitul propor ional de astăzi, care nu ne 
foloseşte decât la provocarea de tulburări şi de nemul urniri printre creştini. 

Puterea pe care se va sprijini regele nostru, va consta în echilibru] şi garan ia păcii. Capitaliştii trebuie să jertfească 
o mică parte din veniturile lor, pentru a asigura func ionarea maşinilor guvernamentale. Lipsurile statului trebuie 
acoperite de către aceia cărora bogă iile lor le îngăduie s-o facă fără greutate. 

Această măsură va nimici ura celui sărac împotriva bogatului, în care el va vedea o putere financiară folositoare 
statului un sprijinitor al păcii şi al bunăstări. Pentru ca boga ii care vor trebui să facă aceste plă i noi, să nu fie prea 
nemul urni i, li se va da câte o dare de seamă asupra destina iei acestor sume, afară, bineîn eles, de sumele care vor 
fi împăr ite pentru trebuin ele tronului şi ale aşezămintelor administrative. 

Domnitorul nu va avea proprietă i personale, de vreme ce toată averea din stat e a lui; dacă nu, una ar contrazice pe 
cealaltă: veniturile personale ar anula dreptul de proprietate asupra posesiunilor tuturor. Rudele persoanei 
domnitoare, în afară de moştenitorii săi, care sunt şi ei între inu i pe cheltuiala statului, trebuie să se aşeze în 
rândurile simplilor servitori ai statului, sau să lucreze pentru a câştiga dreptul de proprietate: prilejul de a face parte 
din familia regală nu trebuie să servească de pretext pentru a jefui visteria. 

Cumpărarea unei proprietă i, primirea unei moşteniri, vor fi impuse cu un drept de timbru progresiv. Transmiterea 
unei proprietă i în bani sau în alte, nedeclarată pentru acest drept de timbru, care trebuie să fie nominal, va fi 
îngreunată de o impunere de atâta la sută în socoteala vechiului proprietar, începând de la data transmiterii până în 
ziua descoperirii fraudei. Titlurile de transmitere vor trebui să fie prezentate în fiecare săptămână la visteria din 
localitate, cu indicarea pronumelui, a numelui de familie şi a domiciliului vechiului şi noului proprietar. Această 
înregistrare nu va fi impusă decât cu începere de la o anumită sumă fixă, depăşind cheltuielile normale de 
cumpărare şi vânzare a lucrului, celelalte neavând a suporta decât un drept de timbru destul de mic pentru fiecare 
unitate. 

Socoti i cu cât vor întrece impozitele acestea veniturile de astăzi ale statelor creştine. Casa fondurilor statului va 
trebui să con ină un anumit capital de rezervă, iar tot ceea ce va depăşi acest capital, va trebui pus din nou în 
circula ie. Se vor organiza cu aceste rezerve lucrări publice. Ini iativa lucrărilor venind din partea statului, va lega 
puternic clasa muncitoare de interesele statului şi de persoanele domnitoare. O parte a acestor sume va fi 
întrebuin ată la acordarea de prime pentru inven ii şi produc ie. 

în afară de sumele fixate, nu trebuie să se re ină nici un ban în casele statului, deoarece banii sunt făcu i pentru a 
circula şi orice stagnare a lor are repercusiuni primejdioase asupra func ionării mecanismului statului, ale cărui ro i 
sunt meni i a le unge încontinuu: lipsa unsorii poate opri mersul regulat al mecanismului. 

înlocuirea unei păr i a banilor cu hârtii de valoare, a produs tocmai o asemenea stagnare. Urmările acestui lucru 
sunt deja îndeajuns sim ite. 

Vom avea de asemenea şi o Curte de Conturi, la care guvernatorul nostru va găsi totdeauna o dare de seamă 
completă despre veniturile şi cheltuielile statului, cu excep ia contului încă neîncheiat al lunii curente şi a contului 
încă nepredat al lunii precedente. 

Singura persoană care nu are interes de a jefui banii statului, e proprietarul lor, stăpânitorul nostru. Iată de ce, 
controlul său va face cu neputin ă pierderile şi risipa. Reprezentarea, care ia guvernatorului timpul scump pentru ca 
să-l folosească la recep iile pe care le cere eticheta, va fi desfiin ată, pentru ca în schimb să aibă timpul necesar de a 
controla şi a se gândi. Puterea lui nu va mai sta la bunul plac al favori ilor care înconjoară tronul pentru a-i da 
strălucire şi pompă, şi pentru a- şi satisface interesele lor iar nu acelea ale statului. 

Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage banii din circula ie. Uriaşele 
capitaluri stăteau pe loc, sustrăgând banii statelor care erau silite apoi să se adreseze tot la aceste capitaluri pentru a 
dispune iarăşi de bani. Aceste împrumuturi îngreunau finan ele statelor prin plata intereselor; ele le robeau 
capitalului. Concentrarea industriei în mâinile creştinilor, care au ucis mica industrie, a supt toate puterile poporului 
şi în aceeaşi vreme pe acelea ale statului. 

Emisiunea actuală a banilor, nu corespunde în general cifrei pe care o reprezintă consuma ia tuturor locuitorilor, şi 
prin urmare nu poate îndestula toate trebuin ele muncitorilor. Emisiunea banilor trebuie să fie în raport cu creşterea 
popula iei, şi trebuie trecu i în această socoteală şi copiii, deoarece aceştia consumă şi costă de îndată ce se nasc. 



49 




Revizuirea emisiunilor monetare e o chestiune de căpetenie pentru toată lumea. Şti i prea bine că schimbul aurului a 
fost primejdios pentru statele care l-au primit, deoarece el nu poate îndestula consuma ia de bani, cu deosebire de 
când am început noi să retragem din circula ie cât am putut mai mult aur. 

Trebuie să introducem o monedă creată asupra muncii, indiferent că va fi de hârtie ori de lemn. Vom face o 
emisiune de bani după trebuin ele obişnuite ale fiecărui supus, mărind această cantitate la fiecare naştere şi 
micşorând-o la fiecare caz de moarte 

Fiecare jude , fiecare municipiu îşi va face socoteli în acest scop. Pentru ca să nu se întâmple întârzieri la înmânarea 
banilor pentru trebuin ele statului, sumele şi data plă ii lor vor fi stabilite printr-un decret al guvernului; cu acest 
mijloc se va înlătura protectoratul ministerului de finan e, care nu va putea favoriza o regiune în dauna alteia. 

Aceste reforme plănuite de noi, le vom scoate la iveală în aşa fel, încât să nu alarmeze pe nimeni. Vom dovedi 
necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinilor financiare de pe 
vremea lor. Cea dintâi dezordine, vom zice noi, constă în aceea că ei încep a stabili un simplu buget care însă creşte 
din an în an din motivul următor: se cheltuieşte acest buget până la jumătatea anului; se cere apoi un buget 
rectificat, care e risipit în trei luni, şi pe urmă trebuie să se mai ceară un buget suplimentar, iar toate acestea se 
sfârşesc cu un buget de lichidare. Iar cum bugetul anului viitor e stabilit după totalul bugetului general, deosebirea 
anuală normală e tocmai de 50%, adică bugetul se triplează la fiecare zece ani. Mul urnită unor asemenea procedee, 
tolerate de nepăsarea statelor creştine, casele acestora sunt totdeauna goale, împrumuturile care au urmat, au înghi it 
resturile şi au împins toate statele la bancrută. 

Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neîn elegerea drepturilor sale. împrumuturile, ca şi spada lui 
Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care, în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un 
impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri. împrumuturile externe sunt nişte 
lipitori care nu pot fi dezlipite în nici un caz de pe trupul statului, dacă nu cad ele de la sine sau dacă statul nu le 
leapădă în mod radical. Dar statele creştine nu numai că nu şi le smulg jos, ci continuă să-şi pună altele, tot mai 
multe, aşa încât vor trebui să moară în urma acestor sângerări de bună voie. 

Intr-adevăr, ce alt în eles să aibă oare împrumutul, şi mai ales împrumu i extern?... împrumutul e o emitere de 
poli e, din partea guvernului, con inând o obliga ie cu un anumit procent propor ional cu suma capitalului 
împrumutat. Dacă împrumutul e taxat cu 5%, în douăzeci de ani statul a plătit fără nici un folos interese egale cu 
împrumutul, în patruzeci de ani o sumă dublă, în şaizeci de ani una triplă, iar datoria rămâne tot o datorie neplătită. 
Din acestea se poate vedea că sub forma unui impozit individual, statul ia ultimii bani ai cetă enilor săraci, pentru a- 
i plăti unor bogătaşi străini, de Ia care a împrumutat banii, în loc de a-şi strânge bogă iile pentru trebuin ele sale, 
fără de a plăti interesele. 

Atâta vreme cât împrumuturile au rămas interne, creştinii nu făceau decât să treacă banii din punga săracului în 
aceea a bogatului, (to i din aceeaşi ară). Dar de când a cumpărat pe oamenii care ne trebuiau, pentru a transpune 
împrumuturile pe un teren străin, de atunci toate bogă iile statelor trec în pungile noastre şi to i creştinii începură să 
ne plătească un tribut de supunere. Dacă nechibzuin a conducătorilor creştini în ceea ce priveşte afacerile Statului, 
dacă corup ia miniştrilor sau nepriceperea financiară a celorlal i conducători, au încărcat ările lor cu datorii pe care 
nu le mai pot plăti caselor noastre de unde le-au împrumutat - trebuie să în elege i câ i bani şi câte oboseli ne-au 
costat toate acestea!... 

Noi nu vom lăsa ca banii să stagneze; de aceea nu vor exista obliga iuni asupra statului, afară de o serie de 
obliga iuni de 1%, pentru ca plata intereselor să nu dea puţin ă, lipitorilor să stoarcă vlaga statului. Dreptul de a 
emite valori va fi rezervat în mod exclusiv asocierilor industriale, care vor putea plăti uşor interesele din beneficiile 
lor, căci statul nu scoate din banii împrumuta i nici un câştig, din vreme ce el împrumută pentru a cheltui iar nu 
pentru a face opera ii productive. 

Hârtiile industriale vor fi cumpărate chiar de către stat, care din tributar al impozitelor ce este astăzi, va deveni un 
împrumutător pentru a câştiga. O asemenea măsură va face să înceteze stagnarea banilor, parazitismul şi presa, care 
ne erau folositoare atât timp cât creştinii erau independen i, dar care nu sunt de dorit sub domnia noastră. 

Cât de bine se vede de aici lipsa de judecată a creierelor pur animalice ale creştinilor! Ei împrumutau de la noi cu 
dobânzi, fără a se gândi că vor trebui să scoată chiar aceşti bani, plus dobânzile, tot din buzunarele statului, pentru a 
se achita fa ă de noi! Nu ar fi fost mai simplu să ia banii trebuincioşi de la contribuabilii lor?... 

Din faptul că am ştiut să le prezentăm noi, (luminate, la vremea lor, de lumina experien elor seculare pe care le -au 
făcut statele creştine), se vor deosebi prin limpezimea şi siguran a lor, şi vor arăta tuturor îndeajuns folosul 

50 




schimbărilor făcute de noi. Se vor pune capăt abuzurilor, mul urnită cărora ineam noi pe creştini în mâini, dar care 
nu pot fi îngăduite în regatul nostru. 

Vom pune baze atât de sănătoase sistemului nostru de conturi, încât nici guvernatorul, nici cel mai mic func ionar, 
nu vor putea abate vreo sumă oricât de mică de la destina ia ei, fără să se bage în seamă, nici s-o îndrepte spre o altă 
destina ie decât aceea care a fost indicată odată pentru totdeauna în planul nostru de ac iune. 

Nu se poate guverna fără un plan stabilit. înşişi eroii care urmează o cale sigură, însă fără rezerve bine socotite, pier 
de acum. Conducătorii creştinilor, cărora le dădeam noi sfatul de a se mai odihni de grija ce le dădea conducerea, 
statului, prin participarea la recep iile reprezentative, de etichetă, şi prin alte petreceri, - nu erau decât nişte paveze 
în dosul cărora se ascundea stăpânirea noastră. Dările de seamă ale favori ilor, care îi înlocuiau pe conducători, erau 
făcute pentru aceştia de către agen ii noştri, şi mul urneau; 

întotdeauna spiritele pu in clarvăzătoare, prin promisiuni că viitorul va aduce cu sine economii şi îmbunătă iri... 
Economii, de unde?... Din noi împrumuturi?... ar fi putut întreba, dar nu întrebau niciodată aceia care citeau dările 
de seamă şi proiectele noastre... Şti i la ce rezultate i-a dus o asemenea nepăsare, la ce dezordine financiară au 
ajuns, cu toată activitatea admirabilă a popoarelor lor. 



COMENTARII LA CAPITOLUL XX 

Este un fapt cunoscut, dovedit de o experien ă seculară, că, pe când Arianul, creştinul, exploatează for ele naturii, 
jidanul exploatează for ele oamenilor. Arianul luptă cu natura şi prin munca grea îi smulge pas cu pas din puterea ei 
brută, o cucereşte, o utilizează spre folosul omenirii şi deci împinge civiliza ia mai departe, jidanul nu face această 
sfor are; nu asudă cultivând pământul ca agricultor 8 nu lucrează din greu în mine ca să scoată din măruntaiele 
pământului materiile absolut necesare sau pre ioase nu -si expune via a în naviga ie, în explorări, în periculoase 
expedi ii ştiin ifice; el în elege să tragă maximum de folos din specula ia bogă iilor produse prin munca altora. Din 
punctul de vedere al produc iei, el este în via a economică un parazit. Al ii produc; el numai negociază valoarea 
bogă iilor. Rolul lui începe din momentul când munca devine mult mai uşoară şi mult mai profitabilă, din 
momentul când bunurile, smulse naturii prin munca grea, trebuie puse în circula ie. Aici intervine jidanul ca 
intermediar, se înfige între producător şi consumator şi exploatează nevoile ambilor factori. Exploatează nevoia 
producătorului de a-şi desface marfa, exploatează nevoia consumatorului de a-şi procura bunul necesar. între două 
interese deosebite, el lucrează cu maximum de profit, fără a fi contribuit cu nimic la producerea bogă iilor. 

Există companii care lucrează pentru producerea bumbacului, a orezului, a trestiei de zahăr, a tot felul de materii 
prime din coloniile diferitelor state; dar toate acestea nu sunt jidoveşti. Jidovul îşi întinde ghiara în momentul când 
începe circula ia acestor lucruri, şi de aceea este exact a spune că există un corner jidovesc cu materiile prime din 
toată lumea. 

Cum jidanii în toată circula ia bunurilor din lume figurează ca agentul de căpetenie şi cum duc şi o politică de 
distrugere a statelor creştine, autorul Protocoalelor şi-a, rezervat în Protocolul XX, plăcerea de a expune auditorului 
său în ce fel trebuie să lucreze for a economică a judaismului, spre a distruge mai repede statele creştine. 

Tactica este următoarea: să concentreze în mâna capitaliştilor evrei toate întreprinderile de importan ă capitală 
pentru via a statului modem. Ajungând să acapareze industriile cele mai însemnate, să pună mâna pe mijloacele de 
transport, să concentreze în mâna lor nego ul cu materiile prime, ca: petrol, cărbune, cereale, lemn, lână, bumbac 
etc. şi industrializarea acestor materii, ei formează astfel o for ă invincibilă, care atrage toată averea mobiliară a 
ării, care pune statul în imposibilitatea de a se mişca, de a face război, de a conduce altfel politica externă, decât în 
conformitate cu politica mondială a lui Israel. Fa ă de o asemenea for ă, statul rămâne în veşnică dependen ă pe 
tărâm financiar, în vremuri de pace iar în vreme de război nu poate să se mişte decât numai atunci şi numai în 
măsura îngăduită de conducerea jidovească. Astfel se explică în elesul mărturisirii relative la „concentrarea actuală 
a bogă iilor în mâinile câtorva persoane particulare, pentru a contrabalansa for a de guvernământ a creştinilor, adică 
finan ele statului”. 



După Sombart C.” Die Zukunft der Juden”, din 12 milioane de jidani câ i erau în lume la 1912, abia vreo 10.000 se ocupau cu agricultura. 



51 




Ca o urmare a faptului că Jidanii domină via a economică din întreaga lume şi prin această stăpânire dictează şi 
politica lumii, autorul Protocoalelor, având siguran a că va sosi domnia lui Israel, face următoarea afirma iune 
pentru trecut: „Şefii creştini... nu erau decât o perdea înapoia căreia sta ascunsă cârmuirea noastră”. Sunt acestea 
vorbe de trufie sau e în adevăr o tristă realitate? Iată cu ce mărturisiri îşi începe Jidanul Isak Blumchen, în cartea 
mai înainte citată, intitulată „Le droit de la race superieure”. 



CAPITOLUL XXI 

Con inut: împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Preschimbările titlurilor. Casele de economii şi renta. 
Suprimarea bursei efectelor publice. Taxarea valorilor industriale. 



Voi mai adăuga la cele ce vi le-am spus în capitolul precedent, o explicare amănun ită a împrumuturilor interne. 
Despre împrumuturile externe n-o să vă mai spun nimic, deoarece acestea umpleau casele noastre cu banii na ionali 
ai creştinilor, iar pentru statul nostru viitor nu vor mai exista străini, adică nu va mai fi nimic extern. Noi ne-am 
folosit de corup ia administratorilor şi de neglijen a conducătorilor, pentru a primi sume duble, triple şi încă şi mai 
mari, împrumutând guvernelor creştine bani de care statele lor nu aveau nevoie deloc. Cine ar putea oare face 
acelaşi lucru cu noi? ... Iată de ce nu vă voi vorbi în amănunt decât despre împrumuturile interne. 

Când fac un împrumut statele deschid o subscrip ie pentru cumpărarea obliga iilor lor. Pentru ca acestea să poată fi 
cumpărate de oricine, se tipăresc astfel de hârtii de la o sută până la o mie; în acelaşi timp se face o reducere pentru 
subscrierile celor dintâi. A doua zi are loc o ridicare de pre uri artificială, pentru că toată lumea se aruncă asupra 
lor. Câteva zile mai târziu, casele trezoreriei sunt, zice-se pline, şi nici nu se mai ştie unde să se pună atâ ia bani 
(atunci de ce i-au mai cerut?). Subscrip iile întrec de multe ori emisiunea împrumutului: atât de mare e încrederea în 
poli ele guvernului. 

Dar, după ce comedia s-a jucat, statul se trezeşte în fa a’ unui pasiv, a unui pasiv foarte greu. Pentru a plăti 
interesele, i trebuie să se recurgă la noi împrumuturi care nu absorb ci; măresc numai datoria principală. Când 
creditul e epuizat, j trebuie, prin noi impozite, să se acopere nu împrumutul în I sine, ci numai interesele 
împrumutului. Aceste impozite sunt un pasiv, întrebuin at pentru a acoperi un alt pasiv... 

Vine apoi vremea conversiunii, a preschimbărilor, care nu ] fac altceva decât să micşoreze plata intereselor, dar nu; 
acoperă datoriile, şi care, ce-i mai grav, nu pot fi făcute fără ; învoirea împrumutătorilor: anun ând o preschimbare a 
.i titlurilor, se oferă de a se plăti banii celor ce nu se învoiesc să-şi preschimbe valorile. Dacă to i şi-ar arăta dorin a 
de a-şi lua înapoi banii, guvernele ar fi prinse în propriile lor la uri, şi s-ar găsi în imposibilitatea de a plăti banii pe 
care îi oferă, Din fericire, supuşii guvernelor creştine, pu in pricepu i în afacerile financiare, au preferat întotdeauna 
oarecari pierderi asupra cursului şi o micşorare a intereselor, riscului unor noi investiri a banilor, iar prin aceasta au 
dat adesea puţin ă guvernelor de a scăpa de un pasiv de mai multe milioane. 

Cu datoriile externe, creştinii nu îndrăznesc însă să facă astăzi tot aşa, deoarece ştiu că noi ne-am cere înapoi to i 
banii. 

De asemenea, o bancnotă recunoscută, va dovedi odată pentru totdeauna statelor, lipsa de legătură dintre interesele 
popoarelor şi acelea ale guvernelor de astăzi. 

Vă atrag aten ia asupra acestui lucru, subliniind următoarele: astăzi toate împrumuturile interne sunt consolidate 
prin datorii cuprinse sub numele de flotante, adică prin datorii a căror scaden e sunt mai mult ori mai pu in 
apropiate. Aceste datorii se compun din banii depuşi la tezaurele de rezervă. Cum aceste fonduri rămân multă 
vreme în mâinile guvernului, ele se evaporează pentru a se plăti cu ele interesele împrumuturilor externe, şi în locul 
lor se pune o sumă echivalentă de depuneri de rentă. 

Acestea din urmă umplu toate golurile din tezaurele statului la creştini. 

Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiin ate fără a lăsa vreo urmă, deoarece 
ele corespund intereselor noastre; vom desfiin a de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom 
îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin varia ia pre urilor valorilor. Ele vor fi declarate prin lege la pre ul 
valorii lor complete, fără vreo fluctua ie posibilă, (căci urcarea pre ului dă naştere scăderii lui; în acest fel ne-am 
jucat, la începutul luptei noastre, cu valorile creştinilor). 



52 




Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale 
după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe pia ă valori de câte cinci sute de 
milioane, în acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă pute i închipui ce putere câştigăm prin 
aceasta. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XXI 



Pozi ia economică de intermediar, ce şi-a ales jidanul, ca parazit în lupta pentru existen ă a altor popoare, implică în 
primul rând specula, adică exploatarea fără scrupul a nevoilor acelor factori economici, care au interesel contrarii. 
Unul din mijloacele cele mai potrivite pentru speculă este institu ia Bursei Toată lumea ştie că toate bursele din 
lume sunt tixite de Jidani. De ce? Pentru că acolo, fără muncă, numai cu informa ii exacte despre situa ia actuală şi 
unele cunoştin a rezervate celor pu ini privitoare la viitor, se pot face averi de milioane printr-o lovitură de bursă. 
Mijlocul este următorul: se face o anumită dispozi ie în pia a efectelor, - Jidanii sunt meşteri în ceea ce se numeşte 
„Stimmungsmache” - şi, exploatând starea de deprimare sau de optimism a cumpărătorilor sau vânzătorilor de 
efecte, cumpără ei sau interpuşii lor, cu pre mic, efecte, după ce au izbutit să le acrediteze pentru ca mai târziu să le 
vândă scump, sau vând efecte pe care în mod artificial le-au prezentat publicului ca pline de câştig, pentru că 
prevăd că mai târziu valoarea lor va scădea. Şi intr-un caz şi în altul este speculă; în general merg la sigur pentru că 
sunt bine informa i 9 : agen iile interna ionale de informa ii suni pe mâna lor, cea mai mare parte a presei este a lor. 
Prin sistemul de informa ii - care a variat cu progresul tehnic, jidanii au fost totdeauna stăpânii tuturor 
conjuncturilor economice. Prin faptul că jidanul Rothschild a cunoscut înaintea tuturor negustorilor englezi 
rezultatul bătăliei de la Waterloo, a adunat printr-o lovitură de bursă suma rotundă de 40 milioane şilingi. Cum? A 
stat martor în apropierea câmpului de luptă până s-au hotărât sor ii bătăliei. Apoi imediat a plecat şi, cu sfor ări 
mari, a ajuns la Londra cu două zile înainte de a fi sosit vestea victoriei în mod oficial. în ziua de 20 iunie 
diminea a, jidanul se prezentă disperat la bursă face o dispozi ie deprimantă acreditând zvonul că Napoleon a 
câştigat bătălia. To i de inătorii de efecte ale împrumutului de stat le vând pe pre de nimic. Jidanul le cumpără prin 
interpuşii lui şi, în seara zilei de 21 iunie, soseşte comunicatul oficial despre victoria lui Wellington. Efectele, 
cumpărate în panica de la bursă, s-au ridicat imediat în mod vertiginos. Dar se aflau deja în posesiunea lui 
Rothschild 10 ! (Cf. Lord, op. cit.,. I, pag. 163-164). Prin speculă de asemenea natură, institu ia Bursei serveşte de 
multe ori ca mijloc de îmbogă ire a jidanilor în detrimentul micilor economii, realizate cu multă trudă de cetă enii 
cinsti i. 

Dar în criza economică, ce a urmat pretutindeni război mondial, nu se aduc pagube enorme statelor încă 
neconsolidate prin specula iile de bursă? Când zicem de bursă, zicem jidăneşti pentru că Jidanii se ocupă mai ales 
cu asemenea opera iuni. Scăderea valutei noastre se datorează, bine în eles, unui complex de cauze. Dar în acest 
complex intră’l şi maşina iile speculan ilor jidani la bursele din marile capitale străine. Ziarul „Le Temp” din 3 
februarie 1923, făcea următoarea constatare în această privin ă: 

„Moneda română a încetat momentan de, a mai fi expresia situa iei economice şi generale a României, din cauza 
campaniei întreprinsă în unele capitale occidentale, de a o face să cadă cât mai jos posibil pe pie ele străine. Unele 
specula ii de bursă au făcut să scadă monedă mai mult decât evenimentele de ordin general”. 

Contra aruncării de lei româneşti pe pie ele străine, statul a luat măsura blocării Leilor în băncile cu reşedin ă în 
România, dar cu sufletul peste hotare. Cine eludează măsura salvatoare? Jidanii. 

De aceea, autorul Protocoalelor scrie: 



9 Prin mită, nişte bancheri jidani din Transilvania au reuşit ca să afle de la unii telegrafişti din serviciul P.T.T. comunicarea cursurilor de la Bursă înaintea telegramelor 
oficiale. Faptul a fost constatat şi impiega ii pedepsi i. Speculatorii însă au rămas cu câştigurile şi acum încearcă mai departe acelaşi sistem 

10 îmbogă irea familiei Rothschild îşi are originea în 1815. De atunci ramura Rothschilzilor în Fran a s-a îmbogă it în aşa fel, încât înainte de război poseda 10 miliarde. (Vezi 
Emile Cazanove, la Revolution Antijuive de demain, din 1904, pag. 93). In ce priveşte averea Jidanilor în Fran a, la 1900, evaluată de acelaşi autor, ea se ridica la 80 
miliarde, pe când toată averea na ională a Fran ei era evaluată la 240 miliarde! în ce priveşte istoria familiei Jidanului Rothschild, care se numea Meyer-Amschel (iar 
„Rothschild” vine de la firma prăvăliei şi înseamnî „La scutul roşu”), precum şi tactica acestei familii de a-şi planta lâstarele în toate marile oraşe ale Europei, pentru a 
stăpâni mai bine via a financiară a continentului, vezi cartea lui Theo-Doedalus, intitulată „L'Angkterre juive - Israel chez John Bult', Ed. III, din 1913, pag. 222-42. 



53 




„Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiin ate fără a lăsa vreo urmă, deoarece 
nu corespund intereselor noastre; vom desfiin a de asemenea, toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom 
îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin varia ia pre urilor valorilor noastre”. 

Iată jidanul cu două fe e: distructiv pentru al ii, constructiv pentru el! 



CAPITOLUL XXII 

Con inut: Taina viitorului. Răul secular e temelia binelui viitor. Aureola puterii şi adorarea ei mistică. 

în tot ceea ce v-am expus până aici, m-am străduit să vă arăt secretul întâmplărilor din trecut şi de astăzi; ele anun ă 
un viitor deja aproape de a se înfăptui. V-am arătat secretul legăturilor noastre cu creştinii şi al opera iilor noastre 
financiare. îmi mai rămân pu ine lucruri de spus în legătură cu acestea. 

Noi avem în mâini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre, în ce 
cantitate ne va plăcea. 

Mai trebuie oare să dovedim că stăpânirea noastră e predestinată de Dumnezeu? Oare nu vom dovedi prin o 
asemenea bogă ie că tot răul pe care am fost sili i să-l facem în cursul atâtor veacuri, a contribuit în sfârşit la 
adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?... Iată confuzia dintre no iunile binelui şi răului. Ordinea 
va fi restabilită, cu oarecari violen e, dar va fi restabilită. Vom şti dovedi că suntem nişte binefăcători, noi, cei care 
am redat lumii chinuite adevăratul bine, libertatea omului, care se va putea bucura de odihnă, de demnitatea 
raporturilor, cu condi ia, bineîn eles, de a se supune legilor stabilite de către noi. în acelaşi timp vom explica 
oamenilor că libertatea nu înseamnă desfrâu şi drept la destrăbălare; de asemenea, demnitatea şi puterea omului nu 
înseamnă dreptul fiecăruia de a proclama principii distructive, cum ar fi dreptul conştiin ei, dreptul egalită ii şi 
altele asemănătoare; şi iarăşi nici dreptul omului nu constă deloc în dreptul de a se a â a pe sine însuşi şi de a a â a 
pe al ii, făcând paradă cu talentele sale oratorice în adunări zgomotoase. Adevărata libertate constă în 
inviolabilitatea persoanei care se supune cu cinste şi exactitate tuturor legilor vie ii în comun; demnitatea 
omenească constă în conştiin a drepturilor pe care le are şi totodată în aceea a drepturilor pe care nu le are individul, 
iar nu în singura desfăşurare după bunul său plac a temei „EULUP’său. 

Puterea noastră va fi glorioasă, deoarece va fi mare, va stăpâni şi îndruma, şi nu se va lăsa târâtă de şefi de partide şi 
de oratori care zbiară cuvinte nebune, pe care le numesc principii înalte dar care nu sunt, la drept vorbind, decât 
nişte utopii. Puterea noastră va fi stăpâna ordinii din care se naşte toată fericirea oamenilor. Aureola acestei puteri îi 
va câştiga o adora ie mistică şi venera ia poporului. Adevărata for ă nu stă la târguiala cu nici un fel de drept, nici 
chiar cu cel divin; de aceea nimeni nu îndrăzneşte să o atace şi să-i răpească nici cea mai mică părticică a puterii ei. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XXII 

Motto: „Evreii sunt un vierme intestinal ce ne roade pe noi drept la inimă” (B. P. Haşdeu) 

în acest capitol autorul mărturiseşte „tot răul ce jidanii au fost obliga i să-l facă umili timp de secole”. 

De ce această obliga ie? Pentru cape ruinele creştinismului să ajungă la domnia universală a lui Israel. Aceasta este 
porunca căr ilor lor sfinte, acestea sunt învă ăturile Talmudului, care în secolul al XX-lea se realizează şi încep a fi 
mărturisite chiar de scriitorii lor din vremea noastră. Există la ei o perfectă unitate de vederi, de sim ire şi de 
ac iune, din cele mai vechi timpuri, şi până astăzi. Câteva dovezi, care pot servi ca jaloane depărtate, de -a lungul 
veacurilor: 

în cartea VII a Deutoronomului, întâlnim următoarele învă ăminte: 

„Nu vei trata nici un fel de alian ă cu popoarele din ara în care vei intra. 

Nu te teme că celelalte na iuni sunt mai numeroase ca tine, căci cel Etern, Dumnezeul tău, este şi puternic şi teribil 
şi le va spulbera dinaintea ta, - nu dintr-o dată, dar pu in câte pu in, până vor fi exterminate. 

Tu vei distruge toate popoarele pe care Dumnezeul tău cel Etern i le va da în mână. 

Cel Etern î i va da în mâna ta pe Regii lor, de care nu se va mai vorbi pe Pământ” 1 1 



Cf. Alexandru Iarca,”Destinul şi istoria evreiască”, 1922, pag. 43. 



54 




Ceea ce are o deosebită însemnătate, este faptul că învă ămintele destăinuite au un caracter teoretic, deci nu se pot 
schimba. în adevăr, aceeaşi tradi ie religioasă de distrugere a tot ce nu este evreiesc, se continuă şi prin cuprinsul 
Talmudului. Ce este Talmudul? Haşdeu îl defineşte astfel: „Talmudul se poate numi tot ce au lucrat până acum 
rabinii, în curs de optsprezece secole şi tot ce vor mai lucra de acum înainte în secole nesfârşite”. Deci un 
comentariu al învă ăturilor biblice, al cărui principiu caracteristic este: „nu te amesteca cu celelalte neamuri” 
(Haşdeu, op. cit., pag. 25). Care este rolul rabinilor? Să ascultăm pe cel mai strălucit reprezentant al intelectualită ii 
româneşti: 

„Istoria Ovreilor se împarte în două epoci: dintâi, Evreii vrând o ară proprie a lor; şi apoi, Evreii crescând din 
sudoarea străină, precum creşte muşchiul pe alte plante nobile. în primele secole ale creştinismului, îi vedem 
alunga i din Palestina de armele Romei; şi de atunci încoace, dintr-un popor tare, compact, liber, îl vedem 
degenerând tot mai mult în vagabonzi slabi, împrăştia i, târâtori.. ."„Fiecare comunitate evreiască avea câte unul sau 
mai mul i rabini, adică dascăli, însărcina i cu explica iunea şi aplicarea legilor divine şi umane cuprinse în Biblie. 
Precum Moise fusese odată mijlocitor între Dumnezeu şi poporul lui Israel, de asemenea, rabinii ajunseră acum a fi 
mijlocitori între Moise şi Evreii cei des ăra i. Precum Moise avusese odată privilegiul de a atribui lui Dumnezeu 
propriile sale gânduri şi pasiuni, de asemenea rabinii căpătară acum prerogativa de a atribui lui Moise tot ce le 
venea lor la socoteală. Precum jidanii cei antici nu puteam cunoaşte pe Dumnezeu decât numai prin Moise, de 
asemenea, jidanii ăştia posteriori, nu mai puteau cunoaşte pe Moise decât numai prin rabini. în fine, rabinii fură 
instrumentul care a operat pe nesim ite trecerea judaismului de la religiunea-i primitivă biblică la o altă religie mai 
corespunzătoare cu noua pozi ie na ională şi socială a Evreilor! 13 

Dacă ne întrebăm care sunt învă ăturile religiei şi moralei propovăduite de rabini, răspunsul îl avem în următoarea 
caracterizare generală dată de Haşdeu 14 : 

„In rabinism în zadar a i căuta un pai de fraternitate umană, o umbră de ospitalitate, o scânteie de liberalism”. 

Iată ce se cuprinde în rugăciunile matinale ale jidanului: 

„O, Doamne, dezrădăcinează, surpă, dărâmă şi nimiceşte pe to i ne -evreii”; iar în a doua zi de Paşti toate sinagogile 
răsună de următoarea invoca ie: „Fă, Doamne, şi de astă dată, precum făcuşi în acea noapte, în care cutreierând 
Egiptul, ai păstrat pe evrei şi ai secerat pe ne-evrei 15 . 

Iată un sfat luat din Talmud: „Când întâlneşti în cale- i un creştin, salută-1; dar aceasta să o faci numai până 
ce vei reuşi a te emancipa; de îndată însă, ce va sosi ora ca evreii să fie mai tari, atunci să nu mai suferi pe creştini 
între voi, nici ca pe locuitori, nici ca pe negu ători, nici ca pe drumaşi”. 

Aşadar, întâlnim şi în Talmud aceeaşi împotrivire de a se adapta, aceiaşi intoleran ă, aceeaşi inten ie distructivă ca 
şi în căr ile lui Moise 16 . 

Dar, în purtarea lor fa ă de celelalte popoare, cum se prezintă jidanii, de când secolul al XlX-lea le-a adus egalitatea 
civilă şi politică? S-au abătut de la căile Talmudului?, ori profită de libertate ca să ajungă mai repede la sfaturile 
străvechi concentrate în următoarele două formule: „Tu vei distruge toate popoarele pe care Dumnezeul tău cel 
Etern i le va da pe mână”? 

Răspunsul îl dăm din cartea generalului celebru, care este şi un puternic gânditor politic, Ludendorff, citând în 
traducere următorul fragment: 

„Poporul evreiesc caută să dobândească domnia asupra popoarelor care l-au primit în sânul lor, şi ca să-şi ajungă 
acest scop, tinde să pună mâna pe toate avu iile pe care le transformă în avere mobiliară. Gândirea, pe care 
evreimea ne-o propagă după un plan stabilit, poate fi cuprinsă în următoarele trei cuvinte ademenitoare: „libertate, 
egalitate, fraternitate”. Nici neadevărul acestei formule, nici inten iile cu care ne este mereu prezentată, nu au fost 
pătrunse şi nici astăzi încă nu s-au dezvăluit. Aceste vorbe au ca intă supremă, să dezvolte pornirile noastre 



12 Cf. „Talmudul”, conferin ă inută la 1866 de B.P. Haşdeu. publicată la Biblioteca 
Universală, în 1916, pag. 14. 

13 Cf. Haşdeu, op.cit, pag. 7-8. 

14 Ibid., pag. 26. 

15 Ibid, pag. 27. 

16 Dar nu s-a schimbat acest spirit la Jidani în secolul al XlX-lea, al complectei libertă i, fără deosebire de rasă şi religie în Occidentul civilizat. Nu, este răspunsul categoric şi 
documentat. La cei mai străluci i reprezentan i ai rasei semite, care au jucat rol în politica, literatura, ştiin a Europei, a rămas ceva negativ, răzvrătit şi dizolvat, transmis din 
genera ie în genera ie prin puterea sângelui, mai tare decât influen a mediului arian. Recomandăm în această privin ă cartea intitulată „L’Esprit juif a lui Maurice Muret, unde 
autorul face o pătrunzătoare analiză a lui Spinoza, Heine, Beaconsfield, Karl Marx, Georges Brandes si a lui Max Nordau. 



55 




cosmopolite, să ne infiltreze o gândire interna ională şi pacifistă, să ne răpească bărbă ia ca oameni şi ca popor, 
pentru ca al ii, cu o mai puternică voin ă na ională, să ne stăpânească, şi mai ales aceia care ne spun acele vorbe”. 

Şi cum va fi această stăpânire? Poate vă închipui i. Domnilor creştini, că sub regimul universal judaic ve i înota în 
belşugul bunului trai, la umbra steagului lui Israel? 

Să ascultăm mărturisirea jidanului Isak Blumchen 17 în această privin ă, vorbind despre situa ia Fran ei sub călcâiul 
jidovesc: 

„Cucerirea noastră este de pe acum un fapt împlinit. Am explicat (în cartea intitulată: A nous la France!) că nu 
voiam să scoatem francezii din Fran a, cum au spus-o cu îndrăzneală unii dintre ai noştri, exalta i de victorie (cum e 
jidanul Semenov). Noi nu vom suprima decât francezii rebeli domina iei noastre, adică un pumn de energumeni. 
Masa supusă şi muncitoare a indigenilor ne este necesară, cum erau necesari Ho ii spartanilor în Laconia, precum 
induşii sunt necesari Englezilor în Hindustan”. 
în elege i ce vă aşteaptă, Domnilor indigeni! 

CAPITOLUL XXIII 

Con inut: Reducerea produc iei obiectelor de lux. Mica industrie. Lipsa de lucru („şomajul”). Oprirea be iei. 
Condamnarea la moarte a societă ii vechi, pentru a o învia sub o altă formă. Alesul lui Dumnezeu. 

Pentru ca popoarele să se obişnuiască cu supunerea, trebuie obişnuite mai întâi cu modestia, şi prin urmare trebuie 
micşorată produc ia obiectelor de lux. Prin aceasta vom îmbunătă i moravurile stricate de rivalitatea luxului. Vom 
restabili mica industrie, care va aduce atingere capitalurilor particulare ale fabrican ilor. Acest lucru e trebuincios şi 
pentru motivul că marii fabrican i conduc, adesea fără a o şti, ce-i drept, spiritul maselor împotriva guvernului. Un 
popor care se ocupă cu mica industrie, nu cunoaşte „şomajul”, lipsa de lucru, e legat de ordinea existentă şi prin 
urmare de puterea stăpânirii. „Şomajul” e lucrul cel mai primejdios pentru guvern. Pentru noi, însemnătatea lui va 
pieri, de îndată ce puterea va trece în mâinile noastre. Be ia va fi de asemenea oprită prin lege şi pedepsită ca o 
crimă împotriva omenirii, deoarece oamenii care cad în ea sunt transforma i în dobitoace sub influen a alcoolului. 
Supuşii, o repet încă odată, nu se supun orbeşte decât unei mâini hotărâte, cu desăvârşire independente de ei, în care 
văd o sabie care-i apără şi un sprijin împotriva nenorocirilor sociale... Ce nevoie este să vadă în regele lor un suflet 
îngeresc? Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii şi a tăriei. 

Domnitorul care va lua locul guvernelor de astăzi, care îşi târăsc via a în mijlocul societă ilor demoralizate de către 
noi, care au tăgăduit chiar puterea lui Dumnezeu, şi în sânul cărora se ridică din toate păr ile focul anarhiei, acest 
domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare. De aceea el va trebui să osândească la 
moarte asemenea societă i, chiar dacă ar trebui să le înece în propriul lor sânge, pentru a învia sub forma unei 
armate bine organizate, luptând cu conştiin ă împotriva oricărei infec ii capabile de a îmbolnăvi trupul statului. 

Acest ales al lui Dumnezeu e numit de sus, pentru a sfărâma puterile nesăbuite, mişcate de instincte iar nu de 
ra iune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvârşesc tot felul de violen e, sub 
pretextul libertă ii şi al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate pentru a ridica pe aceste dărâmături 
tronul Regelui lui Israel; dar rolul lor va fi încheiat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru. 

Atunci vom putea spune popoarelor: mul urni i lui Dumnezeu şi pleca i-vă înaintea aceluia care poartă pe fa a lui 
semnul acelei predestinări, spre care însuşi Dumnezeu i-a îndreptat steaua, pentru că nimeni, afară de el, să nu vă 
poată descătuşa din lan urile tuturor volnicilor şi ale tuturor relelor. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XXIII 



Jidanul autor, presupunând sosită domnia lui Israel, mai face în acest capitol unele aprecieri privitoare la institu iile 
creştine pe care treptat-treptat le va fi distrus. Spre exemplu, este ştiut că marea industrie a desfiin at mica industrie, 
că la această distrugere a participat marele capital pe care, mai ales jidanii, au ştiut să-l acapareze. Aşadar, 



17 . Cf. „Le droit de la race superieure”; Cracovia, 1914, pag. 4. 



56 




amestecul lor în această prefacere din via a economică nu se poate tăgădui. Dar, ceea ce interesează mai mult, este 
faptul că, prefacerea nu s-a mărginit numai pe tărâmul economic, ci prin maşina ii subversive, curat evreieşti, s-a 
întins şi în via a politică. Şi anume: capitalistul jidan având în mână masa muncitorilor prin puterea ce-i dă aurul, 
influen ează, şi conduce această masă uşor iritabilă împotriva principiului de ordine, deci împotriva guvernului. 
Autorul Protocoalelor recunoaşte în acest capitol că „marii fabrican i conduc, adesea fără a şti, ce-i drept, spiritul 
maselor împotriva guvernului”. Dar când o fac cu inten ie, după un plan de mai înainte stabilit? Cu atât mai mult au 
atunci masele în mâna lor, pe care le vor arunca la atac la, momentul oportun. Această concluzie nu este o simplă 
presupunere, ci o mărturisire a lor. In adevăr, protocolul III ne dezvăluie planul în următorii termeni: „Când vom fi 
dat naştere, cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse, de care dispunem prin aurul care e în întregime în mâinile 
noastre, unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în aceeaşi zi, în 
toate ările. Europei. 

Aceste gloate vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplicitatea neştiin ei lor îi pizmuiesc încă din copilărie, 
şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. 

Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi -vom fi luat măsuri 
pentru a ne pune la adăpost”. 

în ce priveşte înfăptuirea acestui plan, ştim cum. mul imea din Rusia, asmu ită de agen ii revolu ionari în mare parte 
jidani, au jefuit toate averile aşa zişilor „burjui”, ale acelei burghezind, contra căreia cu 70 de ani înainte jidanul 

1 o 

Karl Marx îşi îndreptase teoriile lui distructive . 

în alte ări, afară de Ungaria, planul din Protocoale deocamdată nu s-a putut pune în practică. Dar în ce priveşte 
metoda de a mobiliza masele, aceasta se exercită de pe acum, pentru momentul oportun, în Statele Unite 19 Şi 
anume: jidanii recurg la mijlocul de a mobiliza masele jidoveşti din oraşe şi grosul popula iei neştiutoare, pentru a 
face manifesta ii politice care să impresioneze guvernele slabe şi chiar să le răstoarne. 

Astfel se poartă jidovimea în oraşele creştine, unde cu orice pre , ajutată de asocia iile lor secrete, caută să pună 
stăpânire, cumpărând tot mai mult imobilele urbane. Oraşele fiind centrele în care jidanul poate exploata prin 
specula ie mai uşor munca celorlal i, fiind locurile unde se concentrează energia şi inteligen a conducătoare, şi de 
unde deci se cârmuieşte restul tării, este firesc ca asupra centrelor urbane să se arunce jidovimea ca lăcustele. Cu ce 
efect? Să ascultăm pe Ford în această privin ă, rămas pe gânduri de năpădirea evreilor în oraşele ării lui (op. cit. I, 
pag. 154): 

„Este o chestiune americană, că oraşele, despre care se spune tineretului în şcoală că sunt centrele libertă ii şi 
fortăre ele americanismului, că aceste oraşe, din punct de vedere financiar şi politic, devin aşezăminte semite şi 
centre de recrutare ale bolşevismului mondial”. 

Cu privire la aceste cuiburi ale bolşevismului, iată ce scrie autorul american (op. cit., II, pag. 146): „Bolşevismul 
rus s-a dezvoltat în cartierele de Est ale New York-ului şi a fost promovat prin încurajarea religioasă, morală şi 
financiară a personalită ilor conducătoare ale evreimii. Leon Trotzky e originar din Est-New-York. Puterile care 1- 
au sprijinit aveau centrul lor în „Kehillah” (organiza ie secretă jidănească). Această organiza ie şi comitetul 
american jidovesc aveau interes ca puterea, care fusese aliată Statelor Unite în război, să se prăbuşească. 
Bolşevismul rus a fost sus inut (şi este încă) de aurul jidovesc din Statele Unite”. 

Dar numai sămân a bolşevismului o aruncă jidanul, pe unde trece? Nu, nu numai a â ! El schimbă mentalitatea 
poporului în mijlocul căruia trăieşte, îi perverteşte sim ul moral, îi strică gândirea cea dreaptă şi cinstită, transformă 
cu totul aspectul locului unde se aşează în masă. Pentru a dovedi această nefastă influen ă, vom lua ca exemplu un 
fapt din ara cea mai bogată, cea mai puternică după război, cea mai bine înarmată în lupta pentru existen ă, care 
totuşi este amenin ată de ac iunea dizolvantă a jidanilor. Ne gândim la Statele Unite. 



18 Aceluia care se îndoieşte de legătura dintre bolşevismul rusesc şi teoriile lui Karl Marx, îi amintim următoarea afirma ie a marelui economist şi sociolog german W. 
Sombart: „Bolşevismul este fratele adevărat al sindicalismului revolu ionar; amândoi au acelaşi tată: pe Karl Marx: amândoi fra ii au aceeaşi mamă: Revolu ia”. (Cf. 
„Sozialismus und Soziale Bewergung”, Jena, 1920, Ed. IX, pag. 144). 

19 Asupra maşina iilor jidoveşti în Statele Unite, prin care organizează aşa numitele „Massenversammlungen”, cf. Ford, opt. cit., II, pag. 74, 130-131 şi 86, unde autorul 
american scrie: „Culisele cele mai eficace, în dosul cărora iudaismul îşi ascunde inten iile, sunt adunările în masă. Comitetul jidovesc american, zis Ketfiliah, poate în 24 de 
ore să ină adunări în masă în orice oraş. Acestea sunt mijloace de luptă curat mecanice, nu pentru a exprima deschis opinia jidănească, ci pentru a influen a „opinia publică” 
într-o anumită direc ie. Prin adunări populare în masă, guvernul a fost silit să denun e conven ia comercială cu Rusia; prin asemenea adunări, guvernul a cedat şi a renun at la 
cercetarea stării de cultură a imigran ilor şi în fine s-a abrogat legea prohibi iei imigrării în Statele Unite. 



57 




în ce priveşte evreii aceeaşi situa ie domneşte şi în România. Cine se îndoieşte de această tristă realitate, să consulte 
cartea foarte instructivă a dlui Vasiliu, „Situa ia demografică a României” şi va afla că din popula ia noastră urbană 
numai ’28% sunt români; iar restul minorită i. Ceea ce nu trebuie să scape aten iei noastre este mai ales faptul că 
alte popula ii minoritare se lasă în bună parte conduse de jidani, care le propagă ura contra neamului nostru şi le 
îndeamnă la porniri şoviniste şi neloiale contra statului român. Cine al ii decât jidanii, conduc presa maghiarilor 
iredentişti din Ardeal? Aşa fiind situa ia în oraşele ării, se impune nu numai ca regimul nostru electoral să fie astfel 
întocmit încât să se asigure elementului autohton o indiscutabilă preponderen ă în parlament; ci trebuie luate măsuri 
legislative, ca administra ia oraşelor din România să nu capete un aspect străin, prin faptul că majoritatea popula iei 
urbane nu este încă românească. Constitu ia a stabilit principiul că statul român are un caracter na ional unitar şi 
deci nu se poate admite ca administra ia comunelor urbane să poarte pecetea străinismului. Legiuitorul român va 
trebui să chibzuiască bine solu iunea acestei probleme, în care cea mai mare greutate ne -o fac înşişi evreii, şi, în 
pregătirea viitorului nostru printr-o organiza ie temeinică, îi invităm să reflecteze. 

Tuturor veneticilor semi i, le-am dat noi înşine o mână de ajutor, prin dispozi iile mult prea largi din Constitu ie; 
mai mult nici nu le trebuie. Alt ajutor le dă puterea ascunsă de peste hotare; iar în ară îi ajută presa, în a cărei strună 
cântă to i acei domni umanitarişti români, ce îşi primesc răsplata serviciilor prin aureola de tămâiere fabricată în 
atelierele presei evreieşti. 

Care e tactica acestei prese? Aceea recomandată de Protocoale (cap.V) de „a destrăma toate for ele colective”. 

Evreii sunt fă arnici şi merită subliniată acea discordan ă între vorbele mincinoase aruncate de ei pentru uzul 
credulilor şi între adevăratele inten ii, care, realizate fiind, le aduc lor şi numai lor bani şi putere. Foarte exact îi 
demască Ford (op.cit. I, pag. 79-83) în următoarele rânduri: 

„Jidanul este adversarul oricărei întocmiri care nu este jidănească. Când dă frâu liber înclina iunilor lui, el este 
republican în monarhie, socialist în republică, iar fa ă de socialism este bolşevic. 

Care sunt motivele acestei ac iuni dizolvante? întâi, o lipsă totală a unei convingeri democratice. Jidanul, după firea 
lui, este despot. Democra ia este bună pentru restul omenirii; pe când jidanul, oriunde s-ar afla, constituie o 
aristocra ie de un fel sau altul. Democra ia este numai instrumentul, pe care agitatorii jidani îl pun în mişcare, spre a 
se ridica ei la nivelul general, sub care până atunci erau confunda i. îndată ce au ajuns la acel nivel, încep imediat a 
face sfor ări spre a dobândi privilegii, ca şi cum ar avea dreptul la o situa ie privilegiată: un exemplu de cel mai 
înspăimântător privilegiu de care s-au bucurat, ni-1 oferă situa ia ce au avut-o la Conferin a de Pace după războiul 
mondial. Jidanii sunt astăzi singura na iune, ale cărei privilegii speciale şi extraordinare au fost asigurate la acea 
Conferin ă”. 

CAPITOFUF XXIV 

Con inut: întărirea rădăcinilor regelui David. Pregătirea regelui. îndepărtarea moştenitorilor direc i. Regele şi cei 
trei ini iatori ai săi. Regele-destin. Cură enia obiceiurilor exterioare cde regelui evreilor. 



Acum voi trece la mijloacele asigurării rădăcinilor dinastice ale regelui. 

Aceleaşi principii ne vor conduce, care au dat până acum în elep ilor noştri frânele tuturor treburilor lumii. Noi vom 
îndruma gândirea întregii omeniri. 

Mai mul i membri ai rasei lui David vor pregăti pe, regi şi pe moştenitorii lor, alegând nu după dreptul ereditar, ci 
după însuşirile lor strălucite; îi vor ini ia în tainele ascunse ale politicii, în planurile de guvernământ, cu condi ia 
totuşi ca nimeni să nu cunoască aceste secrete. Scopul acestui fel de a lucra este ca toată lumea să ştie că 
conducerea nu poate fi încredin ată celor care nu sunt ini ia i în misterele artei sale 

Numai aceste persoane vor putea învă a aplicarea planurilor politice, învă ămintele experien ei veacurilor, toate 
observa iile noastre asupra legilor politico-economice şi asupra ştiin elor sociale, într-un cuvânt întregul spirit al 
acestor legi, pe care natura însăşi le-a făcut neclintite, pentru a egaliza raporturile dintre oameni. 

Moştenitorii direc i vor fi adesea înlătura i de la tron, dacă în timpul lor de studii, dau dovadă de uşurin ă, de 
blânde e şi de alte însuşiri primejdioase pentru putere, care îl fac incapabil de a guverna, şi care sunt dăunătoare 
func iunii regale. 



58 




Numai aceia care sunt absolut capabili de o guvernare hotărâtă, neînduplecată până la cruzime, vor putea primi 
frânele de la în elep ii noştri. 

în caz de boală care ar pricinui slăbirea voin ei, regii vor trebui să remită frânele stăpânirii, după cum spune legea, 
în alte mâini, care vor fi capabile. 

Planurile de ac iune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta 
numele de prim- sfetnici ai tronului. 

Singur regele şi cei trei ini iatori ai săi vor cunoaşte viitorul. 

în persoana regelui, stăpân pe sine însuşi şi pe omenire, mul urnită unei voin e neclintite, to i vor crede că văd 
destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va şti ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, şi de aceea nimeni 
nu va îndrăzni să se pună de-a curmezişul drumului necunoscut. 

Trebuie, bineîn eles, ca inteligen a regelui să corespundă planului de guvernământ care-i este încredin at. Iată 
pentru ce nu se va putea urca pe tron decât după ce îi va fi fost pusă la încercare de către în elep ii despre care am 
vorbit. Pentru că poporul să-şi cunoască şi să-şi iubească regele, trebuie ca acesta să vorbească poporului pe pie ele 
publice. Aceasta dă naştere unirii necesare a celor două for e, pe care astăzi le-am despăr it prin teroare. 

Aceasta teroare ne era indispensabilă câtva timp, pentru ca aceste două for e să cadă, separat, sub influen a noastră. 
Regele jidanilor nu trebuie să stea sub puterea patimilor, şi mai ales sub puterea voluptă ii: el nu trebuie să dea prin 
nici o latură a caracterului său întâietate instinctelor asupra inteligen ei. Voluptatea lasă înrâuriri primejdioase 
asupra facultă ilor intelectuale şi asupra limpezimii vederilor, întorcând gândurile omului asupra păr ii celei mai 
rele şi celei mai animalice a activită ii omeneşti. 

Stâlpul omenirii - în persoana domnitorului universal din sămân a sfântă a lui David - trebuie să jertfească 
poporului din toate gusturile sale personale. 

Suveranul nostru trebuie să fie de o corectitudine exemplară. 

COMENTARII LA CAPITOLUL XXIV 

Este un fapt psihologic cunoscut că: imensa majoritate a criminalilor mărturisesc crima înainte de a muri. Această 
lege stăpâneşte şi na iunea evreiască. Protocoalele în elep ilor Sionului constituie o dovadă. Ce sunt aceste 
Protocoale decât o îngrozitoare mărturisire a tuturor suferin elor ce au provocat jidanii omenirii creştine? Nu ne dau 
ele cheia pentru a în elege tot răul ce bântuie astăzi în omenire? Nu se pătrund mai exact şi mai adânc în lumina 
Protocoalelor, adevăratele cauze ale frământărilor. Pretutindeni observăm amestecul jidovesc, dizolvant. Chiar un 
om ca Bismark a trebuit să facă compromisuri cu această fa ă ocultă, care pe vremea lui nu părea atât de 
periculoasă. 

Astăzi însă lumea a început să se deştepte. O puternică suflare antisemită, nu retrogradă, nu obscurantistă, nu 
pornind din motive religioase cum clevetesc jidanii, ci luminată, na ională, izvorâtă din adâncurile instinctului de 
conservare, se ridică tot mai impunătoare din statele cele mai înarmate în lupta pentru existen ă. Această mişcare 
creşte pe zi ce trece, cucereşte pe indiferen i şi converteşte pe umanitarişti, care totuşi simt că , Patria este mai 
aproape decât Umanitatea. Când lumea creştină a început să vadă primejdia, când îi simte apăsarea şi când, încet 
dar sigur, se pregăteşte să scuture jugul domniei jidoveşti, nu rămâne vreo îndoială de partea cui va fi izbânda? 
Rămâne a ne lumina na iunile pe care jidanii le zăpăcesc încă prin presa lor, a se revizui toate concep iile false 
fabricate în oficinele semite, a se pune ordinea în locul dezordinii ivite după marele război şi între inute de jidani, a 
se ridica în sufletul oricărui nejidan pe altarul Patriei mai presus de toate utopiile cosmopolite; şi atunci în loc să se 
înfă işeze lumii înmărmurite despotismul majestuos a iudaismului, se vor împlini cu dreptate cuvintele din Sfânta 
Scriptură: Pieirea ta prin tine Israele!... 

SFÂRŞITUL „PROTOCOALELOR” 

ÎNCHEIERE 

Cine îşi închipuie că „Protocoalele”, - comentate în această edi ie, în grabă, pentru a deştepta cât mai e timp pe 
adevăra ii români asupra pericolului evreiesc, - constituie cea dintâi mărturisire a jidanilor că intesc să dărâme 
actuala ordine socială creştină, se înşeală amar. Asemenea apreciere sumară şi superficială provine de obicei din 

59 




faptul că nici oamenii noştri politici, nici intelectualii noştri, în imensa lor majoritate, nu cunosc chestiunea 
evreiască. Fiecare din ei constată răul în oarecare măsură, simte o anumită apăsare invizibilă şi efectivă, dar nu s -a 
ridicat la un studiu aprofundat, spre a pătrunde pr6blema în toată adâncimea şi întinderea ei interna ională. 

Mareşalul Ludendorff, care este şi un cap politic, a făcut următoarea afirma ie, ce dă prilej de gândire serioasă: 
„Dacă vom studia cu deamănuntul istoria poporului evreu, organiza iile lui, felul său de a lupta, vom ajunge să 
scriem altfel istoria lumii. Această schimbare în tratarea istoriei va fi cu atât mai mare , cu cât ne apropiem de 
actualitate” 20 

„Protocoalele în elep ilor Sionului” nu constituie decât una din edi iile atâtor planuri jidoveşti de dată mai veche, 
lucrate în taină, care de mult intesc la desfiin area principiului de autoritate din lumea creştină. Pentru a dovedi 
identitatea de gândire dintre învă ămintele din „Protocoale” şi cele din o serie de proiecte jidoveşti din alte 
vremuri, spre a dovedi că există una şi aceeaşi conducere ascunsă, care lucrează după acelaşi program unitar în 
toate ările, vom cita şi lămuri un fragment din instruc iile date de către Direc ia supremă a Francmasoneriei, lui 
Garibaldi “ în 1860, când a ales pe eroul Italiei ca Maestru suprem cu cel mai înalt grad în ierarhia masonică. După 
ce arată ilustrului neofit, care sunt principiile după care se va călăuzi ca servitor credincios al acestei asocia ii 
secrete mondiale, şi explică ce înseamnă libertate şi egalitate, denumeşte astfel fraternitatea masonică: 

„Fraternitatea, făgăduin a atotputernică prin care am statornicit puterea noastră, înseamnă: 

a) Fraternitatea în francmasonerie pentru a constitui un Stat în Stat cu mijloace şi cu o func iune independente 
de Stat şi necunoscute acestuia. 

b) Fraternitatea în francmasonerie, pentru a constitui Stat deasupra Statului, cu o Unitate, un cosmopolitism, o 
universalitate care fac acea Unitate superioară Statului şi care conduce Statele. 

c) Fraternitate în francmasonerie, pentru a constitui un Stat contra Statului, atâta timp cât vor exista armate 
permanente ca instrument de represiune, ca principii de parazitism şi obstacol al oricărei fraternizări. 

Cu Fraternitatea (astfel în eleasă) ca pârghie, şi prin ura dezlăn uită între oameni ca punct de reazem, noi vom face 
să dispară pentru totdeauna Parazitismul şi Represiunea armată, aceste flagele neîmpăcate, această groază sălbatică 
a neamului omenesc”. (Vezi Paul Ruse L’ Ennemie sociale”, pag. 43-44, şi Anexa de la sfârşitul acestei căr i). 

Să vedem cum aceste instruc iuni, care concordă exact cu învă ămintele din Protocoale, s-au aplicat şi se aplică tot 
mai mult în via a statelor creştine, prin puterea crescândă a iudaismului. 

I. Stat în Stat. Oricine ştie că Jidanii sunt organiza i în comunită ile lor, care numai pe dinafară apar ca asocia ii 
religioase, pe dinăuntru însă, constituie o organiza ie aparte, cu putere administrativă, judecătorească şi legiuitoare 
fa ă de membrii aşa zisei „comunită i”. Această organiza ie urmăreşte scopuri cu totul deosebite de via a statului în 
care trăieşte. De o solidarizare cu interesele permanente ale statului, nici nu poate fi vorba. Oricâte drepturi s-ar da 
jidanilor, cum li s-a acordat în toate statele o perfectă egalizare cu autohtonii, ei nu renun ă la organiza ia lor aparte, 
pentru că constituie o na iune aparte. Un exemplu din ara noastră: Prin Constituia din 1923 li s-a acordat 
deplinătatea drepturilor politice; şi totuşi nu numai că păstrează, dar întăresc prin toate mijloacele „ Uniunea 
Evreilor Români”. In numele acestei Uniuni, ca corp separat, reprezentan i ai evreimii se prezintă la autorită ile 
noastre şi îşi permit să trateze ca de la putere la putere: Stat în Stat 23 . Şi au dobândit atâta autoritate, intimidează 



20 Cf. Ludendorff, „Kriegfuhrung und Politik”, edi ia II, din anul 1922 pag. 51. Ultimele cuvinte ale acestui citat din autorul german, se pot preciza în felul următor: cu cât 
pătrundem mai adânc în tainele diploma iei contemporane. 

21 Este foarte probabil că con inutul Protocoalelor provine din notele luate de un discipol, după cursul inut de vreun mare învă at jidan, într-o întâlnire secretă şi exclusiv 
jidovească. Aceasta rezulta, spre exemplu, din următoarea frază cuprinsă în Protocolul XVI: „Când voi fi isprăvit expunerea programului nostru de lucru pentru zile de acum 
şi pentru viitor, o să vă arăt bazele acestor teorii”. Cf. de asemenea începutul Protocolului X: „încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus altădată, şi vă rog să vă 
aduce i aminte...” 

22 Alegerea lui Garibaldi dovedeşte abilitatea jidanilor. Nimeni în Italia nu se putea îndoi de sinceritatea eroului na ional, când luptă spe a reduce puterea Vaticanului, care, 
din motive egoiste, se opusese unită ii italiene. Pentru acest ideal, toată na iunea italiană, dornică de unire, era de partea francmasoneriei. Dar, realizarea idealului na ional nu 
era decât un fapt divers, pentru Conducerea Francmasoneriei, care, înlesnind unitatea Italiei, se apropia de altă intă, ce stă încadrată într-o politică mult mai largă dărâmarea 
autorită ii bisericeşti. E de observat că marele Cavour a protejat înflorirea Francmasoneriei, că afară de Garibaldi, au mai fost Mazzini revolu ionarul republican, contele 
Nigra un diplomat de valoare al Italiei, Crispi fost Preşedinte de Consiliu etc. Prin asemenea personalită i, francmasoneria dizolvantă şi jidovită dicta din culise mersul vie ii 
publice. 



23 De o asimilare a elementului evreiesc, nici nu poate fi vorba. Dovadă e şi următorul fapt: în Statele Unite, jidanii se bucură de toate drepturile şi noii veni i le dobândesc, 
prin Constitu ia americană şi aurul jidovesc, atât de repede ca în nici o altă ară. Şi totuşi aceşti intruşi încetă eni i, rămân atât de străini de poporul care i-a primit, încât 
schimbă aspectul oraşului, jidovesc mentalitatea autohtonilor prin presă, finan e, teatru şi literatură, în aşa grad, încât marele American H. Ford (pag. 75), spune despre New 
York, unde sunt 1 1/2 milioane de jidani fa ă de 5 milioane creştni, câ acest oraş „este o provincie străina la limita Statelor Unite”. Aviz celor care cVed în asimilarea 
jidanilor (Vezi Apendicele căr ii noastre). 



60 




astfel pe miniştri, încât nu numai că influen ează pe cei slabi de înger în hotărârile lor, dar îi fac să şi revină, asupra 
măsurilor luate şi publicate în Monitorul Oficial. 

II. Un Stat deasupra Statului. Un exemplu de această realizare a politicii jidoveşti ne oferă Liga Na iunilor, unde 
puterile anglo-saxone au preponderen a, dar de fapt sunt mânate de la spate de for a mondială a jidanilor. Cine se 
îndoieşte că această afirma ie, să citească articolul lui Ford, din lucrarea mai sus citată (pag. 111-127). 

Dar şi înainte de războiul mondial se pot urmări maşina iile jidoveşti în raporturile interna ionale dinte State. Câte 
exemple, luate din Ford, op. cit., pag. 84: 

„Istoria diplomatică a Statelor Unite în ultimii 70 de ani este bogata în dovezi despre activitatea organiza iei 
jidoveşti B’nai B’rith (care şi-a împăr it lumea în 11 districte, având până în prezent 426 organiza ii în subordine. 
Dintre aceste districte 7 sunt în America, iar celelalte 4 în Berlin, Viena, Bucureşti, Constantinopol). în 1870 un 
membru al acestei organiza iuni, Proexotto, a fost numit consul al Statelor Unite la Bucureşti, cu scopul special „de 
a ameliora starea jidanilor crud persecuta i în România”. 

Ford continuă: 

„Aceste persecu ii au constat în apărarea ăranilor români contra celui mai râu dintre duşmanii lor: basamacul 
(rachiul) jidovesc şi arendaşul jidan. Această numire a avut loc după propunerea făcută de B’nai B’rith; tratativele 
au fost conduse de membrul Simon Wolf. 

Acest Simon Wolf a fost 50 de ani în Washington reprezentantul permanent şi oficial al preten iilor jidăne şti. Dacă 
ar voi, ar putea să scrie o istorie plină de învă ăminte asupra legăturilor dintre B’nai B’rith şi numirile din 
diploma ie. El a propus secretarului de Stat de la Externe, Bryan, să numească un jidan ca Ministru al Statelor Unite 
în Spania, spre a arăta acestei ări că Statele Unite nu aprobă izgonirea jidanilor din Spania în secolul al XV -lea. 
Jidanii împing pe Preşedintele Harding să numească ambasador pentru Germania un jidan, spre a arăta Germanilor 
nemul urnirea Statelor Unite fa ă de împotrivirea Germanilor contra domniei jidoveşti în finan e, în industrie şi în 
politică. Aceasta concep ie, că serviciul diplomatic american func ionează ca o agen ie a preten iilor mondiale 
jidoveşti, atare concep ie s-a format de mult şi a avut ca urmări unele numiri în diploma ia americană, care pun 
poporul nostru pe gânduri”. 

Alt caz, din articolul lui Ford, intitulat: „Cum a trebuit să se plece un şef de Stat” (pag. 98-104): „între Rusia şi 
Statele Unite exista o conven ie comercială din 1840. Jidanii din Rusia plecau în America, ob ineau repede 
cetă enia americană şi se întorceau ca cetă eni americani în Rusia, sub protec ia Statelor Unite. Această manevră le 
da puţin a, ca străini, să exploateze Rusia în mai multă libertate, decât dacă ar fi rămas supuşi ruşi. Guvernul rusesc 
opreşte intrarea în ară a acestor pseudo-americani. Jidanii din Statele Unite ipă prin presa cumpărată de ei, împing 
la explica ii diplomatice şi cer preşedintelui Taft denun area conven iei. Acesta refuză net. A treia zi, după refuzul 
dat delega iei curat jidoveşti (vezi numele membrilor, pag. 102), Preşedintele Statelor Unite îşi pleacă capul şi 
denun ă conven ia comercială cu Rusia. Aceasta nu înseamnă un Stat deasupra Statului, aşa cum scria Maestrul 
jidov al Francmasoneriei, lui Garibaldi? 

III. Un Stat împotriva Statului. Din momentul în care a pătruns în sufletul jidanilor convingerea că ei, ca „popor 
ales”, vor clădi un stat al lui Israel, universal, pe ruinele statelor creştine, este firesc ca jidanii din orice stat actual să 
lucreze astfel, încât să se poată apropia mai repede de realizarea idealului lor. De câte ori politica unui stat, starea 
socială a unei societă i, nu promovează interesele lor, este firesc ca ei să se opună din răsputeri, să fie duşmanul 
înverşunat al acelui Stat Să-şi amintească bătrânii şi să afle tineretul nostru, că cele mai grele bârfiri, cele mai 
sfruntate neadevăruri, cele mai negre calomnii în străinătate, contra României, au pornit din sânul comunită ilor, 
evreieşti din ară. Când Prin ui Carol a venit în România la 1866, una din chestiunile cele mai spinoase, ridicate de 
propaganda duşmănoasă a jidanilor din ară, a fost chestiunea evreiască. Şi pentru că bărba ii de Stat ai României 
în elegeau să nu cedeze, ci să apere patrimoniul strămoşesc, lupta a luat un caracter extern: este cunoscută 
scrisoarea trimisă Domnitorului Carol, viitorul rege Carol I, de jidanul Cremieux, prin care îi spunea: „dă afară din 
guvern pentru totdeauna pe Brătianu” („frapez Brătiano d’une revocation absolue”); este cunoscuta faimoasa notă 
diplomatică a lui Kogălniceanu, din 1868, prin care a luminat străinătatea, spulberând calomniile şi minciunile 
răspândite în lumea întreagă de jidanii veşnic tânguitori şi bârfitori din ara noastră. (Vezi: Verax „La Roumanie 
etlesjuifs”, pag. 141-146). 



61 




Aşa se purtau jidanii în epoca de consolidare a României mici. Dar în România Mare cine împiedică consolidarea, 
discreditându-ne ara în străinătate? cine ne ponegreşte prin presa jidovită ce îşi zice „independentă”? Jidanii. 
Răzle i? Nu; ci constitui i într-o formidabilă organiza ie secretă. Acestea nu sunt oare acte de ostilitate contra ării 
unde te hrăneşti şi unde te îmbogă eşti prin exploatarea autohtonilor? % 

Dar fa ă de Rusia, cum s-au purtat în vremea arismului? Despre propaganda făcută în străinătate, prin presa 
jidovită, împotriva Rusiei, Ford, în lucrarea citată, pag. 100, face următoarea apreciere: 

„Propaganda contra Rusiei din cauza „persecu iei jidanilor” constituie cea mai marc excrocherie mondială („der 
argste Weltbetrung”) a timpurilor noi”. 

Spre a tăia orice puţin ă de replică, făcută cu bună eredin ă, să ne întoarcem privirea către o ară, care până la 1920 
nu a cunoscut „antisemitismul”, către Statele Unite. 

Cum se manifestă acolo ostilitatea contra statului, în ultimii ani, de la încheierea păcii încoace? 

Jidanii sim indu-se tot mai puternici, au început o campanie sistematică pentru a „iudaiza” societatea americană. 
Acolo nu mai este vorba de păstrarea intactă a fiin ei neamului evreiesc, ci de un atac pornit contra societă ii 
creştine. O sumă de preten ii formulate prin presa jidovită, dezvăluie această campanie. Luăm din Ford, pag. 76-82, 
câteva informa ii pre ioase, spre a deştepta spiritul public românesc din România întregită: 

„Să se suprime orice indica ie privitoare la Hristos, ce va apărea în documente oficiale şi adunări publice, emanând 
de la autorită ile orăşeneşti, de stat, sau federale. Se men ionează protestul unui rabin contra guvernatorului din 
Arcansas, care într-o manifesta ie publică a întrebuin at „o expresie privitoare la Hristos”, „einen christologischen 
Ausdruck”. 

Altă preten ie: 

Jidanii să aibă dreptul să-şi ină deschise duminica magazinele lor, fabricile lor, teatrele lor, să aibă dreptul să 
lucreze şi să facă corner duminica”. 

Altă preten ie: 

„Să se suprime sărbătorirea Crăciunului în şcolile publice, în pie ele publice, în birourile poli iei; să se interzică 
expunerea în pie ele publice a brazilor de Crăciun, precum şi cântări în public, prin care se glorifică naşterea 
Domnului” 24 
Altă preten ie: 

„Să fie da i afară din slujbe şi urmări i judecâtoreşte, to i func ionarii care critică rasa jidovească, chiar când fac 
aceasta în interesul public”. 

Altă preten ie: 

„Să se instituie Beth Din’s, adică tribunale jidoveşti, în clădirile oficiale ale tribunalelor actuale. în mai multe locuri 
s-a şi admis atare cerere.” 

Altă preten ie: 

„Să fie interzisă expresia „creştin” sau expresia „stat, religie şi na ionalitate” în toate publica iile oficiale, pentru că 
ating drepturile jidoveşti şi înseamnă degradarea jidanilor”. 

După aceste preten ii şi multe altele, Ford, găsind că jidanii prea întind coarda răbdării americane, face următoarele 
aprecieri: 

„Acum, orice american trebuie să vadă că drepturile lui (nu ale Jidanilor) sunt atinse, prin exploatarea sim ului lui 
de dreptate. El vede că: astăzi singura intoleran ă religioasă efectivă este atacul jidanilor asupra drepturilor 
religioase ale altora, precum şi hotărârea semită de a stinge orice urmă de caracter creştin 25 din via a publică a 
Statelor Unite. Orice privire şi orice sunet despre ceea ce este creştin, le tulbură lor liniştea şi pacea, şi acest 
caracter creştin îl calcă în picioare de câte ori pot, prin mijloace politice. Unde duce aceasta, au arătat „şcolile 
reformiste ale bolşevicilor din Rusia şi din Ungaria”. 



24 Cine se mai poate îndoi că cele trei preten ii, mai sus citate, nu pornesc din instruc iile date în Protocoale, de a distruge religia creştină? Protocolul IV, con ine următorul 
învă ământ: „Iată de ce trebuie să dărâmăm eredin a şi să smulgem din sufletul creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a-1 înlocui cu socoteli şi lipsuri 
materiale”. în Protocolul XVII se întâlneşte următoarea mărturisire: „Ne-am îngrijit deja sâ discredităm clasa preo ilor creştini şi sâ le dezorganizăm misiunea care ne-ar 
putea astăzi stânjeni muit”. In afară de veninul presei şi al literaturii jidoveşti şi jidovite, aruncat cu iscusin ă asupra fe elor bisericeşti şi institu iilor creştine (Cf. Ford, op.cît. 
II, pag. 53-65). 

25 Nu numai în Statele Unite, şi nu numai după războiul mondial, care a adus jidanilor putere şi bogă ie, formulează ei preten ii, care înseamnă a şterge orice urmă de caracter 
creştin din via a statului, - ci şi în Fran a, cu mult înaintea războiului mondial, Jidanii au afişat aceeaşi politică. 



62 




Rugăm pe cititor să pună în legătură această tendin ă de descreştinare, cu faptul că toată presa jidovească şi jidovită 
din România a atacat, persiflat, târât în noroi dispozi ia I.P.S. S. Mitropolitul Primat al României întregite, prin care 
a introdus un ceremonial mai impunător şi mai pronun at creştinesc la depunerea jurământului înaintea instan elor 
judecătoreşti. 

Spre a dărâma complet organiza ia actuală a societă ii creştine, mai trebuie sfărâmată şi armata, scutul Statelor 
modeme, aşa scrie Maestrul francmasonic. Această învă ătură este cea mai potrivită cu firea jidanilor, ea rezultă din 
toată istoria lor şi a lumii, şi este mai ales ilustrată de puterea jidanilor în războiul mondial. A scrie adjectivul 
„războinic” pe lângă cuvântul jidan, înseamnă a face glume. Chiar jn luptele lor na ionale pe pământul Palestinei, n- 
au luptat ei, ci triburile străine de neamul lor, pe care le-au plătit ca mercenari. (Vezi: Maurice Muret, „LEsprit 
Juif”, pag. 39). Acest neam de parazi i e aşa de nefolositor în război, încât nimeni, până în secolul XK, nu l-a 
chemat la recrutare. Ar fi fost să se umple oştirile creştine cu elemente dizolvante şi cu trădători. Numai după ce li 
s-au acordat drepturi cetă eneşti, au fost recruta i în diferitele state europene. Cu care rezultat? Răspunsul stă, între 
altele, în următoarele două fapte: 

1. S-a propus a se face o statistică în Germania, spre a se afla numărul jidanilor care au luptat efectiv pe front 
în războiul mondial. Statistica nu s-a întocmit, fiind oprită de Jidanii atotputmici, pentru că s-ar fi ruşinat neamul lui 
Israel de concluziile ei. 

2. în Polonia s-a adus un proiect de lege prin care statul se dispensează de serviciile militare ale jidanilor. 

Dar în ara noastră, cum s-au purtat jidanii în timpul ocupa iei germane, şi ca militari? . 

Cine voieşte să afle ce isprăvi au făcut în războiul pentru întregirea neamului, în ce măsură au răspuns la chemare şi 
cum s-a luptat cu „fa a spre inamic”, să citească cartea dlui A. C. Cuza intitulată Jidanii în Război”, din care, spre 
edificarea cititorului, extragem următorul rezumat: 

I. în războiul de la 1877. Au trecut Dunărea 900 de jidani. N-a murit niciunul, au dispărut 4 jidani din Regimentul 
13 Iaşi, care s-a acoperit de glorie. 

Pentru fapta de a fi dispărut 4 jidani, au fost încetă eni i una mie după încheierea păcii. (Cf. A.C. Cuza, Jidanii in 
Război, pag. 11). 

II. în campania din 1913. La Corpul IV de Armată, au participat 5400 jidani dintre care 53% la front, iar 47% la 
păr ile sedentare. 

După arătările comandantului diviziei VIII, pe teritoriul căreia sunt cei mai mul i evrei, rezultă că de la 1900-1909, 
au fost recruta i în absen ă 1754 evrei şi 6567 români; iar dezertările în timpul zvonului de război între noi şi 
Bulgaria, prin Decembrie 1912 ianuarie 1913, au fost, în cifră rotundă, de 10,27% pentru evrei, şi 0,60% pentru 
români”. (Cf. Cuza, pag. 14,16,18). 

III: în războiul pentru întregirea neamului. La 741.309 Români mobiliza i, au fost mobili z a i 15.969 jidani; românii 
au fost mobiliza i în propor ie de 10% din popula ia românească a vechiului Regat, iar jidanii, cum erau cel pu in 
300.000 - după declara ia Primului Ministru din 1918, A. Marghiloman - rezultă că s-au sustras 50% de la recrutare. 
După statistica lui A.C. Cuza, cum locuiau 500.000 jidani în ară la 1916, urmează că s-au sustras în propor ie de 
70% de la recrutare. în loc să fie recruta i 50.000 de jidani, au fost recruta i circa 16.000, adică de 3 ori mai pu in 
decât se cuvenea, fa ă de români. 

Cum s-au purtat mobiliza ii jidani? 

Din 15.969 jidani, 6078 au fost trecu i de la început ca necombatan i. S-a redus numărul aşa zişilor combatan i, la 
9951. 

Din 9951 jidani, au trecut ca dezertori la inamic în aşa măsură, încât la un dezertor român, apar 26 dezertori evrei. 
Vezi raportul Statului Major al Diviziei VI. (ibid. , pag. 29). 

Aşadar, pe când au participat de 3 ori mai pu in la mobilizare, decât se cuvenea, după numărul popula iei, au 
dezertat de 26 de ori mai mult decât solda ii români. 

Printre dezertorii jidani, îl ocupă locul de frunte nu gradele inferioare, ci ofi erii medici, adică pătura cultă a 
elementului semit. (V. ibid., pag. 20-30). 

Drept ultim argument, reproducem, mai jos, pentru a lumina pe cititorul român asupra călită ilor de militar şi de 
patriot român ale jidanului, un act oficial, deosebit de elocvent: Ordinul Generalului Arghirescu, comandantul, în 
război, al Diviziei a Vi-a, nr. 5945, din 8 Octombrie 1917, dat către Divizia sa: 

„încă de la începutul războiului, am avut ocazia să constat că solda ii români de religie mozaică se predau sau 
dezertează la inamic. 



63 




„Mărturia incontestabilă a acestor fapte ruşinoase, o face acum statistica proceselor judecate la Curtea Mar ială a 
Diviziei de la intrarea în campanie până azi. 

Din totalul de 107 dezertori la inamic, 50 de cazuri sunt ale solda ilor evrei, care, raportat la numărul luptătorilor 
evrei, revine peste 15 la sută dezertori la inamic, în timp ce dezertărie de aceeaşi categorie ale Românlior în raport 
cu numărul luptătorilor români, nu atinge nici 0,5 la. sută. La un dezertor român revin deci 30 de dezertori evrei. 
Propor ia este mai mult decât îngrijorătoare; ea dezvăluie mentalitatea şi sentimentele antipatriotice ale acelora care 
s-au născut, au crescut şi s-au hrănit pe pământul ării noastre, pentru ca la momentul de grea cumpănă s-o 
părăsească. 

Această purtare laşă a solda ilor de rit mozaic, care îşi calcă, fără scrupul, jurământul de credin ă şi datoriile de 
cinste şi omenie fa ă de steagul ării, ne îndreptă eşte să admitem, că şi acei rămaşi în rândurile noastre vor dezerta, 
când li se va prezenta ocazia, şi că, dacă nu au dezertat până în prezent, este că nu au avut ocazie s-o facă. 

„Ordon ca Comandan ii tuturor unită ilor să ia măsurile cele mai potrivite cu situa ia în care se află unitatea 
fiecăruia, pentru a nu se mai oferi de aici înainte, în nici un chip, solda ilor evrei, ocazia de a dezerta la inamic. 

„Ei nu vor mai E întrebuin a i în patrulă, în posturile de santinelă, observatori, agen i de legătură, semnalizatori etc. 
Vor fi supraveghea i cu rigoare şi puşi la lucru înapoia frontului, în condi ii care prin ele însele să compenseze 
îndepărtarea de la posturile periculoase. 

Fac răspunzători pe to i comandan ii de unită i, de dezertările viitoare ale evreilor, care nu vor putea reuşi, decât 
numai datorita nerespectării acestui ordin, 

Comandantul Diviziei VI. 

General, (ss) Arghirescu 

Din cele sumar expuse până aici, rezultă clar cum jidanii lucrează, conform cu preceptul francmasonic, pentru: un 
Stai în Stat, un Stat deasupra Statului şi un Stat contra Statului. 

APENDICE 

CONSTATĂRI 

Făcute de miliardarul american Henry Ford Candidat la preşedin ia Statelor Unite, în cartea sa intitulată „Jidanul 
Interna ional” 

Mărturisirea jidanilor către cona ionalii lor, că bolşevismul este opera lor. 

Ford (op. cit., partea I, pag. 189) citează următoarea afirma ie din ziarul „Evreul American” din 10 Septembrie 
1920: 

„Starea de lucruri pe care a produs-o cu atâta putere, în Rusia, idealismul jidovesc şi nemul urnirea jidovească, tinde 
să se înfăptuiască acum şi în alte ări, prin mijlocirea aceloraşi însuşiri istorice ale spiritului şi inimii jidoveşti”. 

Ibid., pag. 196: 

„Dl Cohan scrie în ziarul Comunistul din Aprilie 1919: ,»Fără exagerare se poate spune că marea revolu ie socială 
din Rusia s-a înfăptuit prin mâinile jidanilor. Masele proaste şi apărate ale muncitorimii şi ărănimii ruse, ar fi fost 
în stare să scuture jugul burgheziei? Jidanii au fost aceia care nu numai că au dus proletariatul rusesc către aurora 
Interna ionalei, dar conduc şi astăzi sovietele, care sunt puse în mâini sigure. Simbolul judaismului, care a luptat 
veacuri de-a-rândui contra capitalismului (!) a devenit şi simbolul proletariatului rus, precum arată şi adoptarea 
stelei roşii cu cinci eoni uri, care, precum este ştiut, a fost în vremuri mai vechi simbolul sionismului şi al 
judaismului. Sub acest semn ne vine victoria, sub acest semn soseşte moartea burgheziei parazitare. Lacrimile pe 
care judaismul le-a vărst odată, le va transpira prin stropi de sânge această burghezime”. 

La pag. 194, Ford spune următoarele despre finan a interna ională jidovească, care între ine bolşevismul: 

„Adevărul întreg este că finan a jidănească din toate ările este interesată la existen a bolşevismului, acesta fiind o 
întreprindere jidovească. 

Ibid., I, pag. 190, despre tâlhăria bolşevică, deci jidovească. 

„Acum vedem bolşevici ruşi în ară la noi, defilând pe străzile New York-ului, cu tabachere de aur furate de la 
familiile ruse; vedem la ei bijuterii de tot felul, răpite femeilor ruse. Niciodată bolşevismul nu s-a înăl at mai sus 
decât a fi idealul cămătarilor şi al ho ilor prin efrac ie. Dar va mai trece încă vreme până când America să 
primească ordine redactate în jidoveşte (ca în Rusia), sau până când femeile americane să cedeze bijuteriile lor 



64 




„poporului ales”. Cu toată legătura ce este între evreul american, bolşevismul rus şi Protocoale, totuşi se găsesc 
scriitori Jidani, care au îndrăzneala să spună că numai nebunii văd acea legătură. Nu, numai orbii nu o pot vedea”. 
Despre Kehillah” (Canalul), organiza ie secretă atotputernică, cu sediul în New York şi cu ramifica ii în toată lumea 
Ford spune următoarele (II, pag. 68): 

„In această organiza ie se întâlnesc în realitate toate grupările şi toate interesele, acolo se întâlnesc membrii în 
calitate de jidani. Capitalistul şi bolşevistul, rabinul şi meseriaşul, lucrătorii în grevă şi patronul împotriva căruia 
sunt în grevă - to i se adună sub steagul lui Iuda. Dacă te atingi de capitalistul jidan îi sare în ajutor anarhistul jidan. 
Poate să nu se iubească între ei, dar mai tare este lan ul comun care îi leagă împotriva ne -jidanilor. 

Kehillah (Canalul) este o organiza ie mai mult de atac decât de apărare contra Goimilor (creştinilor). Majoritatea 
membrilor ei au un caracter politic radical; sunt acele sute de mii din Estul oraşului New York, care cu precau ie au 
pregătit şi înaintat expedi ia, ce trebuia să sfărâme imperiul rusesc, care chiar au ales pe jidanul care trebuia să fie 
succesorul arului. Deşi Kehillah păstrează acest caracter fundamental, se află totuşi în capul organiza iei bărba i, al 
căror nume se rosteşte răsunător. în guvernul american, în justi ie, în corpurile legiuitoare, în finan e. Această 
organiza ie oferă aspectul măre al unui popor consolidat ca rasă, cu credin a vie în viitorul lui, lucrând sî depărteze 
toate deosebirile, un popor care se închide într-o puternică corpora ie pentru promovarea intereselor materiale şi 
religioase ale rasei, este excluderea tuturor celorlal i. 

POT FI EVREII ASIMILA I? 

Autorul Theo-Doedalus, în cartea intitulată: „LAngleterre vie; Israel chezjohn Bull”, edi ia III, din 1913, pag. 55, 
scrie următoarele despre faptul că jidanii sunt inasimilabili şi solidari pe toată suprafa a globului: 

Jidanul nu se absoarbe în mijlocul popoarelor printre care trăieşte. Fie stabilit în Fran a sau în Anglia, el rămâne 
izolat printre aceia, cărora le declară că este concetă eanul lor; este totdeauna în el ceva care strigă: eu nu sunt unul 
dintre ai voştri. In realitate el are ca frate pe jidanul rus, pe jidanul polonez, pe cel din Levant sau din Maroc, sărac, 
păduchios, supersti ios, ignobil; pe când englezul şi francezul, la al cărui privilegiu în elege să ia o parte mai mult 
decât acesta, nu rămâne pentru inima lui de Semit decât un străin, un fiu dispre uit al apăsătorilor rasei lui. 

Din acest sentiment, ce nu i se poate dezrădăcina, a ieşit organiza ia acelei vaste republici, despre care Alian a 
Israelită Universală rămâne o mărturie vie şi atât de eficace încât a cuprins tot Pământul.” 

DESPRE AMESTECUL DE PRETUTINDENI AL JIDANILOR 

Ford, II, pag. 137: 

„Nu trebuie să ne dea de gândit faptul că, ori de câte ori mergem la izvorul curentelor vătămătoare din via a noastră 
întâlnim grupuri de jidani? In transformarea sportului într-o afacere de vânzare, în finan a care exploatează, în 
reducerea artiştilor scenei la starea de a nu avea ce mânca, dăm peste un grup de jidani cu pricina. Jidani la călcarea 
ordinului de a se vinde alcool: Politica na ională a războiului, în mâna jidanilor. Tele comunica ia, un monopol 
jidănesc. Primejdia filmelor murdare porneşte de la jidani. Tot ei, stăpâni ai gazetăriei prin presiunea afacerilor şi a 
finan ei; tot ei, îmbogă i ii de război 89% fa ă de creştini; tot ei, jidanii, organizatorii rezisten ei active în contra 
obiceiurilor şi deprinderilor creştineşti. Şi acum, această atmosferă înăbuşitoare de aşa zisă muzică populară, un 
miş-maş de stupiditate şi imoralitate, iarăşi jidani. 

„Se zice la noi: lasă-mă să fac cântecele unui popor, şi voi face cu acel popor mai mult decât pot legile. Ei bine, la 
noi în ară, jidanul are amândouă mijloacele în mână”. 



AUTO-CARACTERiZARE JIDĂNEASCĂ 

Jidanul Levi, unul din cei mai distinşi conducător ai organiza iei jidăneşti americane B’nai B’rith, spune despre 
propria lui na ie: 



65 




„Religia singură nu face poporul nostru. Cum am mai amintit, prin faptul că cineva a trecut la credin a noastră, nu a 
devenit jidan. Pe de altă parte, jidanul de naştere rămâne jidan, chiar când s-a lepădat de credin a părin ilor lui” 26 
De aceeaşi părere sunt şi oameni ca Brandeis, membru la Curtea de Casa ie a Statelor Unite. El spune: 

„Noi mărturisim că noi jidanii formăm o na iune deosebită, în care fiecare jidan, oriunde ar locui şi orice ar crede, 
face parte ca membru în mod necesar”. 

Levi continuă: 

Jidanii, în timp de 2000 de ani, abia dacă s-au schimbat în ce priveşte cifrele (statistica). Ei nu au dobândit prozeli i 
la religia lor. Ei şi-au însuşit arta, literatura şi civiliza ia multor neamuri, dar s-au păstrat neatinşi de amestecul de 
sânge. Ei au filtrat sângele lor în sângele altor popoare, dar pu ini au primit din sângele altor popoare în sângele lor 
propriu”. 

Căsătoriile între jidani şi nejidani, le numeşte Levi o mezalian ă pentru Evrei: „Pentru mine este un lucru clar că 
jidanii trebuie să evite căsătoriile cu creştinii şi viceversa, pentru acelaşi motiv pentru care noi evităm căsătoriile cu 
bolnavi, cu ofticoşi, cu scofuloşi şi cu negri”. 

Situa ia luptei între americani şi jidani din Statele Unite 
Ford mai face următaorele constatări (II, pag. 135): 

Jidanii nu vor nici cuvânt liber nici presă liberă. în fiecare stat al Statelor Unite, lucrează B’nai B’rit (organiza ie 
secretă jidovească), spre a impune o lege care sâ interzică orice publica ie, ce ar aduce vreo critică jidanilor. Acesta 
este răspunsul jidanilor la faptele noastre. 

în sute de librării jidanii lucrează şi îndepărtează din corner toate acele căr i care ar cuprinde numai bănuiala cum 
că jidanii nu ar fi modelul tuturor virtu ilor şi nu ar fi poporul ales. 

Şi aceasta are loc în Statele Unite şi mai ales într-unui din acele state, din partea de răsărit, care altădată apărau cu 
cel mai mare curaj libertatea cuvântului şi libertatea presei 

Mai departe, fiecare caz în parte dovedeşte mai mult, că ceea ce se scrie despre jidani este adevărat. 

Situa ia actuală a chestiunii jidoveşti în Statele Unite este următoarea: 

Publicarea faptelor prea lungă vreme inute ascunse, este în curs de executare. 

Conducătorii jidanilor sunt perfect convinşi de adevărul acelor fapte. Răspunsul lor este: tăgăduire şi ascundere. 
Rezultatul: înfrângerea lor completa pe aceasta cale”. 

Rugăm pe cititor să se gândească dacă la noi nu se urmăreşte aceeaşi tactică, libertatea presei? Au apărat -o, dar 
pentru a asigura presei jidoveşti şi jidovite puţin a de a ne destrăma principiul ordinea. Atât şi nimic mai mult. 
Dovadă: nu au suflat un cuvânt când s-a suprimat „Cuvântul Studen esc” din Bucureşti şi „Dacia Nouă” de la Cluj, 
(în primăvara 1923), pentru că nu îi conveneau faptele acolo destăinuite. Dar în privin a căr ilor care nu le convin? 
Nu au scos ei din corner , „Istoria Evreilor în ările române” scrisă de Nicolae Iorga în 1913? Aceeaşi tactică e 
urmata la noi ca şi peste Ocean, pentru că cei ce au practică formează una şi aceeaşi na iune, călăuzită de lumina 
Protocoalelor. 



CÂTEVA DIN MAŞINA IILE FRANCMASONICE 

Paul Rosen, în opera-i mai sus citată (vezi Anexa), face următoarele constatări privind maşina iile Francmasoneriei 
jidoveşti în Fran a, Belgia şi Italia: 

„Am vrut să punem în eviden ă cum se săvârşeşte - în aceste trei ări - opera satanică de descreştinare, hotărâtă cu 
tărie în legile masonice şi realizată cu ipocrizie sub toate formele, sub toate denumirile şi în toate modurile, în toate 
clasele societă ii; operă nelegiuită, care înumără printre complicii săi cei mai binevoitori, pe toate victimele indicate 



26 Cf. Ford, op. cit. II. pag. 152. 



66 




şi viitoare ale masei muncitorilor, pe care Francmasoneria a ajuns să-i despoaie în întregime de orice credin ă şi de 
orice sim moral”, (pag.423). 

Din cauza acestei primejdioase proceduri oculte şi ipocrite, Papa Leon XIII spune că fiecare bun creştin are datoria 
„să smulgă masca” acestei secte, care caută să distrugă ordinea socială, spre a întrona puterea iudaismului. Un 
document pre ios în această privin ă constituie enciclica Papei Leon XIII, care începe cu vorbele „Humanum 
genus”, indicând că întreaga omenire este amenin ată în actuala ei organiza ie, şi condamnând primejdioasa sectă, 
pentru că: 

„este criminală în organizarea ei; 

este neleguită în principiile şi actele ei contra Religiei creştine; 

este imoralăm principiile şi actele ei contra legilor naturii; 

este revolu ionară în principiile ei şi în actele sale contra societă ii; 

97 

este ipocrită şi mincinoasă în principiile şi actele ei contra Umanită ii”. 

Cunoscând aceste fapte şi analizând doctrina masonilor precum şi felul lor de a lucra, nu este greu a ne explica cum 
au reuşit toate revolu iile sociale de la 1789 şi până la bolşevismul rusesc. Se observă în Bucureşti, în ultimele 
timpuri, o întinsă activitate francmasonică pentru a cuceri aderen i. Cad în cursă mai ales ofi eri. Asemenea 
prozeli i pot constitui instrumente pre ioase în întreprinderea de distrugere pornită de jidani. Dar militarii noştri nu 
trebuie să se lase ademeni i de formulele învăluite şi aparent inocente ce li se servesc ca neofi i, sub masca 
ra ionalismului distrugător al tradi iei sănătoase şi sub pretextul umanitarismului care înăbuşe ideea de patrie. 
Francmasonii privesc ca pe duşmanul lor cel mai neîmpăcat armata. Acesta este adeărul; nu vorbele dulcege şi 
promisiunile interesate ce se fac aderen ilor pe pragul celei mai periculoase secte din câte cunoaşte istoria. 

ANEXĂ 

no 

Traducere - din „Jidanul Interna ional” de Henry Ford 

Partea I Capitolul XIX 

Pecetea jidovească pe Rusia Roşie 

„într-o lume în care unită ile de Stat sunt complet organizate, evreul are numai două posibilită i de reuşită: el va 
trebui sau să doboare pilaştrii întregului sistem de sate na ionale, sau atunci va trebui să întemeieze un stat propriu 
independent. în Europa orientală bolşevismul şi sionismul se pare că prosperează cot la cot... şi aceasta nu fiindcă 
evreul s-ar interesa de partea pozitivă a teoriei radicale, sau că ar voi să participe la na ionalismul ne-evreesc şi la 
democra ia neevreiască, - ci fiindcă orice formă de stat neevreiască îi este odioasă”. (Gustave Percy) 

Dacă cineva ar voi să cunoască ceea ce gândesc şi ceea ce vor conducătorii evrei ai Statelor Unite, sau ai altor state, 
atunci nu trebuie să dea importan ă cuvintelor lor destinate pentru neevrei, ci cuvintelor destinate poporului lor 
propriu. Dacă evreul se consideră sau nu ca fiind ales pentru a stăpâni lumea; dacă se simte sau nu membru al unui 
popor şi al unei rase, care se deosebeşte cu desăvârşire de celelalte popoare şi rase; dacă evreul priveşte sau nu 
omenirea neevreiască drept un teren al său legal de muncă, unde are voie să jefuiască în numele unor legi de o 
moralitate inferioară fa ă de acele legi prin care îi este prescris să se călăuzească în raporturile cu poporul său 
propriu, dacă, în sfârşit, tot el cunoaşte sau nu principiile Protocoalelor sau dacă le pune în aplicare, răspunsul 
autentic la toate întrebările acestea se poate găsi numai în cuvintele pe care conducătorii evrei le adresează evreilor, 
iar nu neevreilor. 

Numele cunoscute evreieşti, care se întâlnesc mai des în presă, nu ni-i arată nicidecum pe to i liderii iudaismului, ci 
numai o grupare selec ionată a reprezentan ilor sec iunii pentru propaganda, sub formă de dona ii pentru opere de 
caritate creştineşti, şi uneori de teorii „liberale” cu privire la chestiuni religioase, sociale şi politice. Sub orice formă 
s-ar manifesta activitatea propriii-zisă a cercurilor conducătoare evreieşti, această activitate se înfă işează sub masca 
actelor care atrag privirile recunoscătoare ale neevreilor. 



27 Cf. P. Rosen, op.cit, pag. 419. 



28 Aceasta traducere este a dlui George Şerban, făcând parte din traducerea sa, în manuscris, făcută operei lui Ford. Ne e dată puţin a de a o publica aici, mul urnită 
bunăvoin ei sale, pentru care autorii edi iei româneşti a Protocoalelor îi aduc. 



67 




Părerile şi constatările expuse în lucrarea de fa ă, se sprijină întotdeauna pe dovezi şi confirmări neechivoce, culese 
chiar din declara iile conducătorilor evrei. De aceea, dacă evreii vor ataca aceste constatări, atunci ei vor ataca fapte 
confirmate de ei. Aceasta se explică prin faptul că evreii cred că cercetările noastre încă nu .au pătruns până la 
adâncimea ce in să tăinuiascâ lumii. 

Afirma ia care se contestă cu mai multă energie decât oricare alta, este aceea că bolşevismul, fie în Rusia, fie în 
Statele Unite, este jidovesc. Tăgăduirea aceasta este un exemplu cât se poate de limpede al duplicită ii lor 
îndrăzne e. Fa ă de neevrei, se tăgăduieşte caracterul semitic al bolşevismului; dar în sânul şi în liniştea 
comunită ilor evreieşti, se mărturiseşte cu mândrie poporului propriu, că bolşevismul este evreiesc, mărturisire 
ascunsă fie în dialectul judaic, fie în presa na ională evreiască 

Pentru a scăpa, cu toate frazele lor mincinoase de umanitarism, de acuza iile ce li se aduc, privind asasinate, 
vandalisme morale, tâlhării, omor şi pedeapsă prin foamete, din Rusia de azi - fapte care nu se pot nici descrie şi 
nici închipui în toată grozăvia lor, -pentru a scăpa de toate acestea, propaganda evreiască se aga ă de două fire de 
paie: într-un rând se afirmă, că Kerenski, care se găsea în fruntea bolşevicilor, nu ar fi evreu. Ei bine, aproape nu 
există o dovadă mai puternică pentru caracterul evreiesc al bolşevismului, decât afirmarea jidovească trâmbi ată în 
gura mare, că doi inşi dintre conducătorii revolu iei nu ar fi evrei. Este, fără îndoială, compromi ător faptul că se 
contestă dintre sute de inşi doi; şi, în afară de aceasta, o simplă tăgăduire nu modifică întru nimic na ionalitatea lui 
Kerenski. Numele său este Adler. Tatăl său a fost jidan şi mama jidancă. Adler, tatăl, muri - şi mama se căsători cu 
un rus sub numele Kerensky, pe care a început sâ-1 poarte şi adoptatul. Printre radicalii care l-au avut ca avocatul 
lor, printre poten ia ii care l-au însărcinat să lovească primul cui în coşciugul Rusiei, printre „solda ii care s-au 
luptat sub el, - originea şi caracterul pur jidovesc niciodată nu au fost puse la îndoială. 

„Dar Lenin - spun Evreii Conducători - Lenin, capul, în elepciunea tuturor, - Lenin nu este jidan!” Posibil. Dar de 
ce lasă el pe copiii săi să vorbească iddisch? De ce îşi publică el proclama iile sale în limba evreiască? De ce a 
suprimat ziua creştinească a Duminicii şi de ce a introdus Sâmbăta evreiască? 

Faptul că s-a căsătorit cu o evreică, ar putea fi una din explica iile pentru aceasta. A doua este, că el însuşi e totuşi 
jidan. E sigur, că nu este un nobil rus, după cum s-a afirmat întotdeauna. Ceea ce el însuşi sus ine în privin a 
aceasta, este o minciună. Afirma ia, că n-ar fi evreu, este cel pu in îndoielnică. 

Până acum nimeni nu s-a îndoit de na ionalitatea luj Trotsky. El este evreu şi de fapt se numeşte Branstein. De câtva 
timp se povesteşte neevreilor, că Trotzky însuşi ar fi spus, că el nu apar ine nici unei confesiuni. Poate să fie 
adevărat. Dar la ceva trebuie să apar ină: altfel de ce s-au făcut din bisericile creştine ruseşti grajduri, măcelării şi 
săli de dans, în timp ce sinagogile evreeşti rămâneau neatinse? Şi preo ii creştini de ce au trebuit să împlinească 
munci de stradă, în timp ce rabinii rămâneau nestânjeni i în slujba lor? Poate că Trotzky nu mai apar ine nici unei 
confesiuni, cu toate acestea el este evreu. Nu este nicidecum o încăpă ânare ne -evreiască, ce ar stărui asupra 
faptului că Trotzky este evreu - el e considerat ca atare de către toate autorită ile evreieşti. 

Ni s-ar putea obiecta, că repetăm prea de multe ori lucruri îndeobşte cunoscute. Există însă şi astăzi nenumăra i 
oameni, care nu ştiu ce este bolşevismul şi de aceea, cu tot riscul de a deveni monotoni, va trebui să luminăm încă o 
dată punctele esen iale. în afară de aceasta, scopul nu este numai acela de a lămuri situa ia din Rusia, ci şi de a da 
un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se petrece în alte state. 

La sfârşitul verii din 1920, când, prin contrabandă, a ajuns în posesia autorită ilor creştine ultima dare de seamă, 
guvernul lor este alcătuit aproape exclusiv din jidani. Această situa ie s-a schimbat de atunci prea pu in. Pentru a 
dovedi adevărata stare de lucruri, vom da numai câteva dovezi. Nu trebuie nicidecum să se creadă, că membrii 
neevrei ai guvernului ar fi cumva ruşi. Numai foarte pu ini ruşi au astăzi un cuvânt în afacerile ării lor. Aşa numita 
„dictatură a proletariatului” în care proletariatul nu are să se amestece întru nimic, este rusească numai în sensul 
acela, că s-a înfiripat în Rusia. Ea nu este rusească fiindcă nu a pornit de la poporul rusesc şi nici nu dăinuieşte în 
interesul poporului rusesc. Bolşevismul este programul interna ional al Protocoalelor, pe care o mână de oameni 
trebuie să-l realizeze în fiecare ară. Evenimentele din Rusia sunt ca o probă generală ce se dă înainte de 
reprezentarea piesei înaintea publicului. 

Stăpânirea evreiască în Rusia 





Numărul 


Număr 


Procent 




membrilor 


evrei 


evrei 


Consiliul comisarilor poporului 


22 


17 

68 


77 




Comisariatul de război 


43 


33 


77 


Comisariatul pentru afaceri străine 


16 


13 


81 


Comisariatul de finan e 


30 


24 


80 


Comisariatul de justi ie 


21 


20 


95 


Comisariatul de instruc ie publică 


52 


42 


79 


Comisariatul de ocrotiri sociale 


6 


6 


100 


Comisariatul de muncă 


8 


7 


88 


Delega i ai Crucii Roşii bolşevice în 
Berlin, Viena, Varşovia, Bucureşti, 


8 


8 


100 


Copenhaga 
Comisari de provincie 


23 


21 


91 


Gazetari 


41 


41 


100 



Cifrele acestea sunt instructive. Participarea evreilor nu cade sub 75%. (E ciudat, că procentul cel mai scăzut al 
evreilor se găseşte la Comisariatul de război). Dar în Comitetele, care vin în contact direct cu masele poporului, în 
Comitetele de apărare a ării şi în acelea de propagandă, evreii ocupă literalmente toate locurile. Să ne gândim-la 
ceea ce spun Protocoalele despre stăpânirea asupra presei; să ne reamintim ceea ce a spus despre aceasta baronul 
Montefiore, — şi să ne uităm apoi la procentele gazetarilor guvernului. Cu propaganda bolşevismului este 
încredin ată numai pana jidovească. 

Şi apoi „delega ii Crucii Roşii”, care nu sunt altceva decât nişte agen i revolu ionari în oraşele men ionate mai sus, 
sunt de asemenea cu to ii evrei. 

Comisariatul Ocrotirilor Sociale, de care depinde fericirea sau nefericirea a zeci de mii de oameni, se compune din 
6 membri, - şi aceşti 6 sunt evrei. 

Dintre cei 53 de membri ai Comisariatului de Instruc ie Publică, 11 sunt arăta i ca neevrei. Nu se sprcifică însă, ce 
anume fel de neevrei sunt aceştia. Poate că sunt neevrei? ca Lenin, ai căror copii întrebuin ează iddisch-ul ca limbă 
maternă. în tot cazul, faptul că bolşevicii au încuviin at toate şcolile ebraice, că le -au condus mai departe fără nici o 
modificare şi că au dispus să se predea limba ebraică veche, - aruncă o lumină cât se poate de caracteristică asupra 
atitudinii lor. Ebraica veche este instrumentul de realizare pentru tainele mai adânci ale programului mondial. 

Şi ce se va întâmpla cu copiii ruşi? Aceşti distinşi educatori evrei spuneau că: „Pe ei îi vom învă a şase lucruri de- 
odată. Vom mătura din capul lor orice nedumerire. Vor învă a adevărul tuturor lucrurilor”. Se împotriveşte până să 
descrie ceea ce în elegeau ei pm asemenea adevăruri. Atunci, când Ungaria se eliberă de sub bolşevismul roşu al lui 
Bela Kuhn (sau Cohen), de sigur că au fost ucişi şi evrei nevinova i; - şi evreii cam au dreptate, când numesc 
„teroarea albă” evenimentele ce au urmat după prăbuşirea încercării lor de a desfăşura şi în Ungaria tragedia 
rusească. Există însă un material copleşitor de argumente pentru a dovedi, că nimic nu a contribuit într-o măsură 
atât de mare la izbucnirea „teroarei albe”, decât disperarea şi furia părin ilor, ai căror copii au fost târâ i cu de -a sila 
prin toate mocirlele, în timpul domina iei bolşevice. 

Evreii americani mi prea ascultă cu plăcere lucrul acesta. O aversiune oarecare din partea lor le-ar face numai 
cinste, dacă nu s-ar apuca să apere numaidecât pe oamenii care au comis faptele de mai sus. E ştiut, că în fa a 
tinerimii şi a bărba ilor evrei, castitatea tinerimii feminine creştineşti nu se bucură de o dota atât de ridicata, ca 
aceea a fecioarelor evreieşti. Atunci ar fi cel pu in plăcut, dacă am auzi, că to i evreii condamna ceea ce s-a petrecut 
în Rusia şi în Ungaria, sub numele de „educa ie”. Deoarece însă influen ele principale, care depravează astăzi 
tinerimea ne-evreiască din America, pornesc de la evrei şi deoarece pe deasupra mai stă scris şi în Protocoale, ca 
„depravarea tinerilor necredincioşilor” este una din metodele de luptă, - chestia, într-adevăr, nu poate fi lămurită 
numai prin aceea, că evreii răspund la toate acestea prin injurii şi dezmin iri. 

Gravitatea acuzării nu se îndreaptă împotriva sistemului economic al bolşevismului, şi nici împotriva înşelăciunii 
sau a rătăcirii disperate în care a fost aruncat poporul. Nu. Acuzarea se îndreaptă împotriva murdăriei animalice, 
care răzbeşte prin toate şi iată unde se deosebeşte în mod esen ial concep ia morală neevreiasca şi cea evreiască. 
Mai bine să nici nu vorbim despre grozăvia nemaipomenită care se leagă de toate acestea; redăm pur şi simplu 
următoarea lămurire exprimată în presa evreiască: „Se poate, că în Rusia evreul, fără ca să-şi dea searna, se răzbună 
pentru suferin ele lui seculare!. 

Ni se pune întrebarea: „Dar prin ce se poate dovedi, că toate acestea sunt adevărate?” Ei bine, dovada aceasta o 
aducem Senatul Statelor Unite şi este tipărită într-o dare de seamă a comisiei juridice. Nu ne vom opri prea mult 

69 




asupra ei, deoarece preferăm citarea exemplelor evreieşti. Trebuie totuşi să expunem câte ceva din ea, de vreme ce 
e vorba de o documentare oficială. 

Dr. George A. Simons, preot în slujba unei comunită i bisericeşti americane din Petrograd, a fost martorul izbucnirii 
teroarei bolşevice. Redăm o parte din declara iile sale: 

„Sute de agitatori, veni i din cartierul de Est al New York-ului, se găseau în suita lui Trotzky-Braunstein... Mul i 
dintre noi am rămas de la început uimi i de elementul evreiesc frapant din această întreprindere, - şi în curând s-a 
dovedit, că în aşa numita mişcare bolşevică mai mult de jumătate erau evrei”. 

Senatorul Nelson: „Ebrai?” 

Dr. Simons: „Erau ebrai, - evrei renega i. Nu vreau să vorbesc nici împotriva evreilor. Nu am nici o simpatie pentru 
mişcarea antisemită; n-am avut-o niciodată şi niciodată nu o voi avea... Am însă ferma convingere, că toată afacerea 
este evreiască şi că una din rădăcinile ei trebuie căutată în cartierul de Est al New York-ului”. 

Senatorul Nelson: „Trotzky venise în vara aceea din New York?” 

Dr. Simons: „Da”. 

Dr. Simons declară mai departe: „în Decembrie 1918... Sub preşedin ia unui bărbat cunoscut sub numele de 
Apfelbaum, dintre 388 de membri, numai 16 erau ruşi adevăra i, restul to i evrei, cu “excep ia poate a unui singur 
om, a unui negru din America, care se numeşte profesor Gordon... 265 de inşi din grupul acesta bolşevic din Nord, 
care se întruneşte în vechiul institut Smolny, veniră din partea inferioară a cartierului de Est al New York-uluî. 
Vreau să mai amintesc că în clipa în care bolşevicii veniră la putere, întreg Petrogradul fu inundat de un torent de 
proclama ii şi afişe scrise în limba evreiască. Se vedea, cât de colo, că aceasta era menită să devină una din limbile 
principale în Rusia; bine în eles că adevăra ii ruşi nu se arătau prea binevoitori. 

William Chapin Hunington, ataşatul comercial al Lega iei Statelor Unite din Petrograd, mărturisi: „După părerea 
mea cam două treimi dintre conducătorii mişcării sunt evrei... Bolşevicii sunt interna ionalişti şi idealurile na ionale 
speciale ale ruşilor le erau indiferente”. 

William W. Welch, func ionar al Băncii Na ionale Urbane, declară: „în Rusia e îndeobşte cunoscut, că trei sferturi 
dintre conducătorii bolşevici sunt evrei... Existau câ iva - pu ini, dar totuşi câ iva ruşi adevăra i: - sub ruşi adevăra i 
în eleg oameni născu i ruşi şi nu jidanii ruşi”. 

Roger E. Simons, Expert comercial la Departamentul comercial al Statelor Unite, declară acelaşi lucru. De 
asemenea, un martor anonim, om cu vază, numele căruia, cu învoirea Comisiei nu fu trecut în procesul verbal. 
Cartea albă englezească sub titlul „Rusia”, No 1, con ine: „O colec ie de rapoarte despre bolşevismul rusesc, 
predată parlamentului Majestă ii Sale în Aprilie 1919” - şi o sumedenie de alte depozi ii similare, toate de la martori 
oculari. 

Revista „Asia”, ce se bucură de o deosebită considera ie, publică în numerele sale din februarie şi martie 1920, un 
studiu, care pe lângă alte informa ii pre iaose, con ine următoarele: „Şefii tuturor institu iilor principale bolşevice 
sunt evrei. Grunberg, Subcomisarul Instruc iei Primare, abia ştie ruseşte. Evreii au noroc la toate şi-şi ajung 
scopurile. Ei se pricep în a realiza şi în a men ine o supunere completă. Dar ei sunt îngâmfa i şi dispre uitori cu 
toată lumea - şi faptul acesta irită grozav poporul împotriva lor... Actualamente există printre evrei o puternică 
insufle ire na ională şi religioasă. Ei sunt convinşi, că se apropie timpul când Poporul Ales va stăpâni Pământul. Ei 
au legat una cu alta: iudaismul şi revolu ia mondială. în extinderea revolu iei ei văd împlinirea cuvintelor: „Chiar 
dacă voi distruge toate popoarele printre care te-am risipit pe tine, ie nu- i voi da sfîrşitul”. 

Op iunile evreieşti asupra bolşevismului au variat foarte mult. La început bolşevismul fu salutat cu entuziasm. în 
timpurile acelea ale introducerii noului regim, nimic nu fu tăinuit, în afară de participarea evreilor. Rând pe rând 
ieşiră la iveală adunări publice, consfătuiri foarte importante şi adevărate. De asemenea, n-au încercat să tăinuiască 
nici nume. 

Apoi veni timpul, când omenirea fu cuprinsă de groaza provocată de evenimentele din Rusia, - şi pentru o clipă se 
făcu linişte în sânul lui Iuda. Abia una sau două dezmin iri convulsive. Pe urmă un nou torent de glorificări. Ele 
dăinuiesc încă în sânul evreimii, dar, fa ă de neevrei, jidanii afişează o profundă deprimare şi vorbesc chiar de 
„persecu ii”. Noi ne-am aşteptat, ca într-o bună zi, jidanii să facă pe victima şi să explice mai târziu bolşevismul ca 
„persecu ii antisemite”. 

în „The American Hebrew” din 10 Sept. 1920, apăru un articol, în care se recunoaşte şi se declară nu numai măsura 
în care evreii au participat la tulburările actuale, ci în care se şi justifică faptul şi încă în mod bizar... cu „Predica de 
pe munte”. Autorul spune că: „Evreul a dezvoltat capitalismul organizat împreună cu instrumentul său eficace, 

70 




sistemul bancar”. Fa ă cu numeroasele încercări ale evreilor de a dezmin i această realitate, - mărturisirea de mai 
sus face un bun efect. 

„Unul din fenomenele cele mai impresionante ale acestor vremuri impresionante, este răscoala evreului împotria 
orânduirii capitaliste, pe care însuşi spiritul lui a născocit-o şi pe care a făurit-o însăşi mâna lui”. Dacă lucrul acesta 
e adevărat, atunci de ce „capitalismul evreiesc organizat, împreună cu sistemul său cel mai eficace, sistemul 
bancar” sprijine revolu ia?! Fapta aceasta (revolu ia rusească) menită să fie încrustata în istorie ca urmarea 
inevitabilă a războiului mondial, a fost într-o, largă măsură opera cugetării, a nemul urnirii şi a voin ei iudaice de a 
reclădi lumea. 

Grabnica schimbare a revolu iei ruseşti din faza ei destructivă în aceea constructivă, este expresia fidelă a 
caracterului creator, ascuns în spiritul judaic, de a fi veşnic nemul urnit”. (Deocamdată rămâne a se dovedi, dacă 
faza constructivă a început sau nu. Afirma ia din articolul acesta are numai un scop de propagandă. Protocoalele, 
însă, con in un plan pentru o reclădire mondială). 

Rugăm să se citească cu toată aten ia următoarele: „Ceea ce idealismul evreiesc şi nemul urnirea evreiască au 
săvârşit cu atâta putere în Rusia, aceleaşi lucruri caută să le realizeze aceste însuşiri istorice ale spiritului judaic şi în 
alte ări”. Ce a făcut „idealismul evreiesc” în Rusia? Şi ai ce ariume mijloace aşa zise „puternice”? De ce 
„idealismul evreiesc” se găseşte întotdeauna combinat cu „spiritul de nemul urnire al evreilor”? Dacă citeşti 
Protocoalele, totul se lămureşte. Idealismul evreiesc însemnează distrugerea statelor şi organiza iilor sociale 
neevreeşti şi ridicarea unei singure forme de organiza iune socială şi de stat evreiască. Oare în Rusia lucrurile nu s- 
au petrecut astfel? Pe pere i proclama ii evreieşti, în şcoli limba ebraică veche, Sabbat-ul în locul Duminecii, şi 
rabinii rămaşi neatinşi în timp ce preo ii creştini trebuiau să măture străzile. - Asasinate, tâlhării, furturi şi omoruri 
prin foamete - toate într-adevăr sunt fapte ultra „puternice”! Autorul articolului din „The American Hebrew” a 
scăpat din gură ceva mai mult decât voia să spună: legătura aceasta intimă dintre idealism şi nemul urnire, o 
numeşte „însuşirile istorice ale spiritului judaic”! - Dar asta încă nu e totul: însuşirile acestea atavice de rasă, care 
au trezit teroarea roşie în Rusia şi azi încă sunt în plină activitate acolo, vor pregăti - după părerea autorului - 
aceeaşi soartă şi altor ari. Lucrul acesta l-am ştiut şi noi de mult. Deosebirea consta numai în aceea că, dacă aşa 
ceva s-ar afirma din partea neevreilor, atunci ei ar fi copleşi i de injuriile cele mai sălbatice. Acum însă un autor 
evreu spune aceleaşi lucruri într-o revistă evreiască de frunte. Scuzându-se oarecum, autorul mai adaugă: „Era 
firesc ca... nemul urnirea să-şi fi găsit şi într-alte păr i ale lumii expresia într-un exces de sfor ări şi într-o abunden ă 
de noi scopuri”.- Ce nemul urnire? Bineîn eles o nemul urnire jidovească. Şi nemul urnirea fa ă de cine? Cu oricare 
formă de stăpânire, ce nu este evreiască. Şi din ce anume se compuneau sfor ările şi scopurile? Anume: de a 
dezlăn ui revolu ia bolşevică şi asupra Statelor Unite. O abunden ă”? - Nu; erau scopuri pu ine, dar limpezi şi 
hotărâte. Numai că, pentru atare înfăptuire şi-au cam ales greşit ara. 

Pe la noi se pot vedea acum bolşevici ruşi vânzând pe străzile New York-ului tabachere de aur, pe care le-au furat 
de la familiile ruseşti, şi juvaerele familiare şi verighetele ce le-au răpit femeilor din Rusia. Bolşevismul nu s-a 
ridicat mai sus de idealul tuturor cămătarilor şi spărgătorilor. Dar va trece încă mult timp până când America va 
primi ordine în iddisch, sau până când femeile americane vor trebui să cedeze bijuteriile lor „Poporul Ales”. 

Cu toată legătura dintre evreul american, bolşevismul rusesc şi „Protocoale”, publiciştii evrei au totuşi îndrăzneala 
să afirme că numai nebunii pot să descopere o legătură de aceasta. Nu. Numai orbii nu vor şi nu trebuie s-o vadă. 
Pagini din N. Iorga „Istoria Evreilor în erile noastre” Conferin ă inută la Academia Română, în 1913 La pagina 18 
a căr ii d-lui N. Iorga, se arată ceea ce scrie primul guvernator al Bucovinei răpite, generalul Enzenberg, în 1783, 
despre evreii din Bucovina: „Sunt neamul cel mai de-a dreptul stricat, dedat trândăviei; se hrăneşte, fără jenă, din 
sudoarea creştinilor muncitori” O comisie, care func iona în 1781, arată că în Bucovina „Evreii obişnuiesc a 
cumpăra ăranului dinainte puiul în ou, mierea în floare şi mielul în pântecele mamei, pe un pre mic, şi prin această 
camătă, obişnuiesc a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât âfanii împovăra i astfel de datorii şi 
pentru viitor, nu au alt mijloc de mântuire decât să fugă din ară; cu acest chip evreii dau aici prilej la emigra ie şi 
sunt deci primej-dioşi popora iei şi agriculturii. Evreii de aici se hrănesc mai mult cu cârciumile şi dau prilej 
poporului să bea şi să se strice; prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, be iile s-ar mai opri, înşelătoria în nego ul 
cu mărfurile ar înceta, pre ul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra”. 

La pag. 38-40, N. Iorga continuă: 

„în cartea sa: „Le Juifs de Moldavie”, Francezul Desjardins, care a făcut o călătorie prin Moldova în 1867, descrie o 
popula ie asiatică streină ârii prin naştere, ca şi prin voin a, moravuri, spirit şi limbă... acaparând tot micul nego 

71 




prin industria sa, in banul prin dibăcia şi economia sa, popor strtin în ara a cărui sevă o storc, alcătuind un Stat in 
Stat” în mare parte fugari din Rusia, „calici, corupători, cari cumpărau o patrie provizorie şi cucereau un adăpost” 
în „Canaonul cametei”, Moldova, „unde „intri totdeauna cu punga în mână”. Nu vreau să fie solda i şi. Nu vreau să 
fie solda i şi. Nu vreau să fie solda i şi. Nu vreau să fie solda i şi cu toate că şcolile şi spitalele le erau deschise, - 
cum, fireasca favorizare a elementului indigen, le sunt şi astăzi - se îndărătniceau a se păstra şi în această privin ă ca 
popor izolat. Şi autorul unui articol publicat în „Revue des deux Mondes” pe 1868 recunoaşte că „numărul evreilor 
a crescut mult în Moldova” - după revolu ia polonă şi urmările ei - „Ei tot vin zilnic din Gali ia şi din Rusia”; 
numărul lor e socotit la 400.000. 

„Urgen a unor măsuri de prezerva ie era aşa de mare, încât aceia care, în 1868, dădu ordin să nu se lase aşezarea 
cârciumarilor evrei în sate, fu Kogălniceanu însuşi, idealistul tovarăş al lui Vodă Cuza idealistul, şi el apără cu 
elocven ă, fa ă de amenin ătoarea presiune streină, dreptul României de a cru a micul avut şi sănătatea primejduită a 
sătenilor săi, puterea cea adevărată a statului şi a na iei. într-un interviu acordat reprezentantului foii „Deutche 
Zeitung” la 1877, Ion Brătianu, la rândul său, făcea declara ii clare cu privire la calitatea na ională şi morală a 
evreilor, care cereau drepturile în masă, sau pentru care ele se cereau de filantropii Apusului: „Sunt evrei de 
na ionalitate rusească, de calitatea cea mai rea... Din zece contravenitori la impozite, nouă erau evrei... Fiecare 
evreu din clasa de jos se declară, îndată ce are un conflict cu autoritatea locală, supus austriac. Avem la noi evrei ce 
au venit din afară pentru a scăpa de conscripia militară... Nu vreau ca România să devină un refugiu de răi 
cetă eni... Intoleran a religioasă, atât mie cât şi ârii mele, este „ceva necunoscut”, în sfârşit, C. Negri se exprima, la 
1869, astfel despre evrei: Jidovimea, adică a şaptea parte din poporatia noastră totală, este cea mai tristă lepră, cu 
care ne-a osândit „slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea noastră”, şi el în elegea o solu ie numai (subliniază Dl N. 
Iorga) în favoarea „celor înstări i şi vechi în ară” cu excluderea miilor de vagabonzi: „după ara noastră trebuie să 
ne fie şi politica, iar nu după cele streine”. 

„Totuşi interven iile streine, hrănite de elementele evreieşti bogate din ară, nu se opriră, în 1878, ele puseră condi ii 
recunoaşterii independen ei, câştigate cu jertfe de sânge, a arii, şi grămădiră umilin e asupra României 
independente, care nu se putea sinucide, dând politiceşte jumătate din ea în puterea evreilor moldoveni, dispunând 
de capitaluri şi uni i într-o admirabilă solidaritate de rasă, dar lipsi i de sim ul ordinei de Stat ca şi de respectul fa ă 
de drepturile popula iei întemeietoare a Statului şi locuitoare, prin peste 5.000.000 de oameni, a tuturor satelor ei. Şi 
precum Kogălniceanu apăruse satele de alcoolul şi camătă evreiască, Dl Maiorescu apără demnitatea României de 
insulta primirii streinilor prin voin a streinilor şi fără ca ei să fi cerut măcar, acest privilegiu. Se ajunse, după 
votarea încetă eni ii în bloc şi celor 883 de evrei, care făcuseră campania - avură 5 mor i - la reglementarea 
împământenirii individuale. Desigur că nici unul din aceşti bărba i de Stat nu poate fi taxat de trecere la 
antisemitism, care, ca o concep ie religioasă, n-a existat niciodată în România, decât în legătură cu persoane fără 
însemnătate politică. Nu mai vorbim de atitudinea energică de împotrivire a.marelui nostru învă at B.P. Haşdeu, 
adesea amestecat şi în via a politică. 

Astfel scria marele nostru învă at, N. Iorga, la 1913. Ce a făcut D-Sa în Constituanta de la 1923? 

Campania de distrugere a religiei creştine în Rusia 

Să se pună în legătură faptele relatate în articolul de mai jos, apărut în revista „Cosânzeana” din 10 Mai 1923, cu 
următoarea instruc iune dată de jidanii de la Suprema conducere a Francmasoneriei, lui Garibaldi, în 1860: 

„Nici legea, nici proprietatea, nici religia nu pot deci să se impună omului; şi cum acestea îl nimicesc, lipsindu-1 de 
drepturile lui cele mai pre ioase, aceste institu iuni sunt nişte ucigaşi cărora le-am jurat cea mai strălucită dintre 
răzbunări; sunt duşmani cărora le-am jurat un război până la capăt şi fără milă, un război de moarte. Dintre aceşti 
trei duşmani infami, Religia, trebuie să fie inta constantă a atacurilor tale ucigătoare”. (Vezi Anexa). 

„Persecuţia religioasa în Rusia 
Execu ia monseniorului Budkiewicz 
(„Cosânzeana”, din 10 Mai 1923) 

„O emo ie considerabilă a provocat în lumea întreagă vestea cum că sovietele au executat pe Monseniorul 
Budkiewicz, ajutorul arhiepiscopului catolic Cieplack din Petrograd. 

Amândoi preia ii fuseseră condamna i la moarte de tribunalul revolu ionar din Moscova. Fa interven ia lumii 
civilizate însă, pedeapsa arhiepiscopului a fost comutată la zece ani închisoare. Din toate păr ile, sovietele au primit 
presante solicitări, ca pedeapsa Monseniorului Budkiewicz, să fie de asemenea îndulcită. Sfântul Scaun, 
reprezentantul diplomatic al Poloniei, precum şi guvernul britanic au făcut demersuri serioase în acest sens. 

72 




Ini iativa Angliei a provocat chiar o replică destul de vie din partea comisarului de la externe, Cicerin, tratând de 
inamicală aceasta ingerin ă, pentru a proteja spionii şi trădătorii. 

Execu ia a avut loc la 31 Martie, în Sâmbăta Mare, în închisoare, la 4 ore dim. Preotul Edmund Walsh, 
reprezentantul Vaticanului la Moscova, n-a putut ob ine autoriza ia de a împărtăşi pe condamnat cu ultimele 
sacramente. Acesta a fost ucis cu un glon de revolver tras pe la spate, în cap, de călăul din Ceka. 

Mgr. Budkiewicz era în vârstă de 55 de ani. El apar inea unei vechi şi bogte familii poloneze şi era Superiorul 
bisericii Sf. Ecaterina din Petrograd. 

Procesul ce i-a fost intentat lui şi arhiepiscopului Cieplack, era bazat pe două motive: preia ii erau acuza i, că au 
protestat împotriva confiscării obiectelor cultului şi că au luptat împotriva regimului sovietic. 

Budkiewicz era mai învinovă it, că a trimis o telegramă de solicitare guvernului din Varşovia, în 1918, când 
sovietele erau în stare de război cu Polonia. 

în acelaşi timp au mai fost acuza i al i 14 preo i catolici şi judeca i la diferite pedepse. 

Tribunalul era prezidat de Kalakin şi procurorul de Stat... Krylenko. Printre apărători se găsea advocatul Puşkin, 
unul dintre maeştrii baroului rus. 

Acest proces nu este decât un episod în lupta urmărită de soviete împotriva tuturor bisericilor, dintre care cea 
ortodoxă are mai mult de suferit. Punctul de plecare al persecu iei a fost organul de rechizi ie a tuturor averilor 
bisericeşti, ca obiecte pre ioase de aur şi argint, pietre scumpe, clopote, în sfârşit tot felul de lucruri, care trebuiau 
predate autorită ilor civile, cu scopul de a se ajutora victimele foametei. Cleiul a protestat, bineîn eles, împotriva 
acestei despolieri. Sovietele au depus atunci pe patriarhul rus Tikhon, a cărui autoritate o înlocuiră printr-un sinod 
de episcopi şi l-au da în judecată. Uri mare număr de alte arestări au fost operate, unele pentru refuz de supunere, 
altele pentru complot împotriva Statului. Mai mul i episcopi au fost condamna i la 2-5 ani închisoare, 
în acelaşi timp a fost dusă o campanie contra formelor de prejudecă i religioase. într-un mare număr de regiuni, 
repaosul săptămânal al Duminecii a fost mutat pe Lunea, sau o altă zi. La Murom, catedrala a fost transformată în 
teatru. La Minsk, sinagoga a devenit club pentru muncitori. Sărbătorile liturgice, au fost suprimate şi înlocuite prin 
„serbări roşii”, care au luat cu prilejul ultimului Crăcun o extindere generală. Efigiile Domnului, complet inutile 
lumii muncitorilor, au fsot arse pepie ele publice. „Crăciunul Komsomol” sau „Crăciunul tineretului comunist” s-a 
preumblat într-un defileu grotesc de Carnaval chipurile lui Osiris, Buddha, Mithra, Isus şi Mahomet. 

Ceremoniile tuturor cultelor au fost răsturnate în deriziune şi relicvele profanate. 

Cortegii de bărba i şi femei îmbrăca i în batjocură în odăjdii cutre erau străzile. 

Rusia bolşevică a întreprins deci o adevărată persecu ie religioasă sub toate formele. Una din consecin ele acestei 
atitudini a fost ruptura unită ii bisericii ortodoxe. 

în sfârşit în urma depunerii patriarhului Tikhon şi a înlocuirii lui, contra canoanelor, cu un consiliu superior 
eclesiastic, episcopii ortodocşi din Polonia, reuni i în sinodul de la Poczaiof, în luna Mai 1922, au decis ruperea 
contactului cu Moscova şi proclamarea independen ei bisericii ortodoxe poloneze, cu toată opozi ia episcopilor din 
Grodno şi Vilna. 

Asasinatul Mitropolitului George, şeful bisericii ortodoxe din Polonia, la 8 Febr. 1923, de către arhimandritul 
Smarag Latiszenko, este urmarea directă a acestei lupte. Mitropolitul a căzut sub loviturile adversarilor autocefaliei 
poloneze. 

în Ukraina a fost de asemenea creată o situa ie analogă în luna februarie, însă contactul canonic trebuie să fie cu 
toate acestea conservat cu direc ia supremă a bisericii din Rusia”. 



Participarea jidanilor la Conducerea bolşevică a Rusiei 



73 




Numele fals Numele Na ionalitatea 

(pseudonim) adevărat 

1. Lenin Ulianov rus(?) 

2. Trotzky Braunstein jidan 

3. Steklov Nathankiss jidan 

4. Martov Zederbaun 

5. Zinoviev Apfelbaum 

6. Gussiev Dropkin 

7. Kamenev Rosenfeld 

8. Suhanov Ghimmer 

9. Sagarsky Krachmann 

10. Bogdanov Silberstein 

11. Garev Goldmann 

12 Uritzkî Radomilsky „ 

13. VolodarskiKohen 

14. Sverdlov Sverdlov 

15. Kamkov Katz 

16. Sanetzky Furstenberg 

17. Daun Gurevici 

18. Meskovski Goldberg 

19. Parvus Helfant,, 

20. Riazanov Goldenbach 

21. Martinov Zimber 

22. Cernomorski Cermonordik 

23. Piamtzki Levin 

24. Abramovici Rein 

25. Solutzev Blechmann 

26. Zverdici Fonstein 

27. Radek Sobelson 

28. Litvinov alias Finkeistein Wallak,, 

29 Lamaciarski Lamaciarski rus 

30 Kolutai Kolutai,, 

31. Peters Peters leton 

32. Maklakovsky Rosemblum jidan 

33. Lapinsky Levenson T, 

34. Vobrov Natauson „ 

35. Ortodox Axelrod „ 

36. Garin Gerfeld 

37. Glazanov Schulze 

38. Lebedeva Simson 

39. Joife Joffe „ 

40. Kamensky Hoffmann 

41. Naut Ginzberg 

42. Zaguki Grahmaliuk „ 

43. Izoev Goldman 

44. Vladimirov Feldman „ 

45. Bumskov Fundamin chi 

46. Manuilsky Manuilski 

47. Larin Luri „ 

48. Krassin Krassin rus 

49. Cicerin Cicerin 



74 




50 Gankovsky Gankovsky 

Breva pontificală acordată de Papa Leon XIII lui Paul Rosen 29 
Dilecto filio Paulo Rosen, Lutetiam 

„Leo P.P. XIII Dilecte Fiii Salutem et Apostolicam Benedictionem, 

Perlatum Nobis fuit cum obsequiosa epistola fua, exemplar libri a Te nuper edifi inscriptique: “LEnnemie sociale” 
cuius opera propositium habes.ceu novimus ex adiectis litteris, consilia, et opera delegere implorum hominum, 
quiin coetus clandestinos coacti, ecclesiae reique publicae moliuntur exitium. 

Equidem veniam quam poscis dicandi Nobisoperis, lui fultro? Tibi concedimus, studium enim religionis tuendae 
quo praesias cum ex altis argumentis. Nobis esieploratum, tum maxime ex ea constantia qua adniteris fidel et 
pietatis hostes appungnare, fraudis noxisque eorum explicatis. 

Dum porro opiamus ut omnes cordati, nedum catholici, homins eas fraudes et noxas sic abhorreant, prout ipse iusta 
detestatione prosequeris, uberiora in dies Tibi adprecamur a Patre luminum verae sapientiae dona, et Apostolicam 
Benedictionem. 

Datum Romae, apud Sanctum Petrum, die VII, Iulii, Anno MDCCCXC, Pontificatus Noştri decimo tertio. 

Leo P.P. XIII 

Traducerea textului latinesc al Brevei pontificale: 

„Fiului nostru iubit Paul Rosen, la Paris. Papa Leon XIII 
Fiule iubit, Sănătate şi Binecuvântare Apostolică. 

împreună cu scrisoarea ta respectuoasă Ni s-a adus un exemplar al căr ii tale de curând apărută şi intitulată 
LEnnemie sociale” prin care i-ai propus, precum am aflat din scrisoarea alăturată, să descoperi staturile şi faptele 
acelor oameni nelegiui i, cari, aduna i în societă i clandestine, aduc pieirea Bisericii şi a Statului. 

Favoarea ce ne ceri, de a Ne dedica opera ta, i-o acordăm bucuros, căci ne este cunoscută silin a ta de a apăra 
religia şi între alte dovezi, mai ales statornicia cu care comba i pe duşmanii credin ii şi ai pietă ii, dezvăluind 
înşelăciunile şi relele lor. 

Dorind deci ca to i oamenii, nu numai catolicii, să aibă aceeaşi groază pentru fraudele şi relele lor, cum îi urmăreşti 
tu cu deplină dreptate, rugăm pe Părintele luminilor să- i hărăzească darurile bogate ale adevăratei în elepciuni şi 
Noi î i împăr im ie şi alor tăi, cu toată dragostea, Binecuvântarea Apostolică, mărturie a iubirii noastre părinteşti. 
Dat la Roma, lângă Sfântul Petru, în ziua de 7 iulie 1890, în anul al 13-lea al Pontificatului Nostru. 

Leon XIII, Papă 

Dăm mai jos un pasagiu întreg extras din această carte a lui Paul Rosen despre care vorbeşte Papa Leon XIII în 
Breva Sa de mai sus. E pasajul care citează, în text original: 

Instruc iunile date lui Garibaldi în 1860, de către Direc ia supremă a francmasoneriei 
Instruc iile de mai jos poartă data de 5 aprilie 1860. Iată textul lor original: 

„Frate, 

Cum actele tale ne-au dat proba sigură de un devotament absolut pentru fericirea Umanită ii, care fericire nu poate 
realizată decât atunci când convingerile noastre vor fi adus pentru omenire Egalitate, doctrinele noastre vor fi 
Fraternitatea şi voin a noastră, a şefilor supremi ai Francmasoneriei, va fi devenit singura ei libertate, noi consim im 
să te ridicăm la rangul suprem. 



29 Autorul lucrării intitulate „L’ennemie sociale” („Duşmana societă ii”) din 1890 

30 Paul Rosen. a fost un Francmason, ajuns până la gradul al 33-lea (cel mai înalt) de „Mare Inspector General” al Francmasoneriei. îi cunoştea deci toate tainele, mai bine 
decât oricine. Din motive sufleteşti, recunoscând satanica ticăloşie care stă la baza Francmasoneriei, s-a întors către religia cea adevărată a lui Christos, părăsind organiza ia 
francmasonică. In semn de pocăire, a crezut că e de datoria sa de bun creştin, să descopere lumii toate tainele Francmasoneriei. A scris atunci aeastă carte (L’Ennemie 
Sociale”), pe care a dedict-o Papei Leon XIII. Din ea am extras documentele ce urmează: Instruc iunile date, în 1860, de către Direc ia Supremă a Francmasoneriei, lui 
Garibaldi, eroul na ional italian. Garibaldi, fiind şi el un membru al Francmasoneriei (ajuns , de asemenea, la al 33-lea grad, de „Mare Inspector General”), putea aduce multe 
foloase organiza iei sale prin atacurile şi războaiele lui aventuroase. Instruc iile ce le dăm aici, sunt o dovadă despre faptul că, în 1860, când Garibaldi combătea Vaticanul 
reac ionar, eroul favorit al Italiei era pus la cale de Francmasoneria duşmană a Bisericii. 



75 




Şi cum, dacă te admitem printre noi este ca să lucrezi iar nu ca să studiezi, noi î i vom da, într-o Instruc iune unică, 
cunoştina despre ceea ce este real în Francmasonier, făcând să strălucească înaintea ochilor tăi Marea Lumină a 
Adevărului Masonic. 

Vom începe să- i explicăm în mod sumar ce este ritualul nostru şi la ce răspund gradele noastre: 

Francmasoneria nefiind altceva decât Revolu ia în Ac iune, nefiind altceva decât o Conspira ie permanentă contra 
despotismului politic şi religios, această Francmasonerie nu s-a împodobit ea însăşi cu decorurile ridicole, prin care 
prin ii şi preo ii joacă în societate roluri pe care le-au uzurpat şi furat. 

Dar prin ii şi preo ii neputând învinge o institu ie care le este duşmană şi de care se tem atât de mult, au avut, la 
epoci diferite, perfidia de a trece în câmpul inamic, de a se face Francmasoni ei înşişi şi de a introduce în 
Francmasonerie acele uzuale formule, titluri, şi acele legende absurde, care trebuiau să falsifice spiritul institu iei, 
care îi denaturau tendin ele şi care în locul doctrinelor liberale şi democratice, păreau a favoriza principii religioase 
şi aristocratice. 

Şefii noştri, fa ă de acest pericol, strânseră legăturile adevăra ilor membri ai acestei Societă i secrete prin excelen ă, 
care este Francmasoneria, şi, dorind să-şi asigure, dacă nu protec iunea, cel pu in toleran a puternicilor acestei lumi, 
i-a lăsat să participe la lucrările masonice, despre care însă nu le-a dezvăluit adevărul con inut decât în măsura în 
care au voit. Văzând şefii noştri fără să se încrunte, că Francmasoneria s-a transformat în aparen ă într-o Societate, 
neînsemnată, de binefacere şi caritate pe care puternicii Pământului credeau că o in în mână, şefii noştri i-au lăsat 
să declare că Politica şi Religia sunt cu totul străine de Francmasonerie. 

Vei avea deci şi tu, frate, să supor i şi să primeşti toate aceste absurdită i ridicole, care sunt pentru noi adăpostul 
protector, sub care institu ia noastră poate, fiind pretutindeni acceptată, să lucreze în umbră şi în secret la atingerea 
Sublimului Scop, căci nu trebuie să ui i că în Ordinul nostru nici un grad nu dezvăluie în întregime Adevărul; 
sub iază numai vălul care ascunde adevărul de privirile curioşilor. 

Pentru noi, cei investi i cu Puterea supremă, pentru noi sigur Francmasoniera dă la o parte vălul pe de-a-ntregul şi, 
inundând inteligen a noastră, spiritul nostru şi inima noastră, ne face să cunoaştem, să vedem şi să sim im că: Omul 
este în acelaşi timp Dumnezeul, Pontiful şi Regele lui însuşi. Iată Secretul sublim, Cheia întregii ştiin e, Culmea de 
a fi ini iat. Francmasoneria, sinteza perfectă a tot ce este uman, este deci Dumnezeul, Pontiful, Regele Umanită ii. 
Iată ce explică universalitatea ei, vitalitatea şi puterea ei! 

Cât despre noi, marii şefi, noi formăm batalionul sacru al sublimului Patriarh, care la rândul lui este Dumnezeul, 
Pontiful şi Regele Francmasoneriei. 

Iată, frate, al treilea triunghi, al treilea întreit adevăr, care va da inteligen ei tale, spiritului tău şi inimei tale fericirea 
nespusă de a fi în posesiunea absolută a Adevărului fără valuri. Tot sistemul de organizare, de func ionare şi de 
doctrină al Ordinului nostru î i apare acum în fa a ochilor, Frate, radiind de lumină şi precum vezi, în elegi, că toată 
învă ătura noastră se rezumă în: 

A aduce triumful Virtu ii noastre, a Moralei noastre şi a Autorită ii noastre în Omenirea întreagă. 

De aceea gradele noastre sunt împăr ite în trei clase, după cum sunt chemate să combată ceea ce inamicii noştri 
persecutori, clericalii, îndrăznesc să numească Virtutea lor, Morala lor, Autoritatea lor. 

Pentru a combate respingătoarea lor Virtute, noi avem gradele: 

1) Ucenic; 2) Tovarăş; 3) Maestru; 4) Maestru secret; 5) Maestru Perfect; 6) Secretar intim; 7) Staroste şi Judecător; 
8) Intendent al Construc iilor; 9) Ales al celor 9; 10) Ales al celor 15; 11) Cavaler ales. Aceste grade ne permit de a 
ridica un profan de la inconştien a ucenicului până la misiunea Cavalerului Ales pentru apărarea Virtu ii masonice, 
pentru cruciada Omului-Dumnezeu el însuşi. 

Dintre toate actele omului, cel mai divin este, evident, acela care îi permite să-şi perpetueze divinitatea: actul 
Genera iunii. 

Şi cum clericalii ascund acest adevăr prin supersti iile absurde ale unui Dumnezeu-tată creator în vecii vecilor, al 
unui Dumnezeu-Fiul veşnic, creiat şi al unui Dumnezeu-Sfântul Duh, unind veşnic pe ceilal i doi, noi dăm 
următoarea învă ătură: 

Că Ucenicul, Bohaz, personificarea lui Osiris sau a lui Bacus, venind să caute adevărul într-o lojă masonică, găseşte 
că există un Dumnezeu-bărbat şi nedeplin pentru generarea de fiin e. 

Că Tovarăşul Jackin, personificarea lui Isis sau a Venerei, este Dumnezeul -femeie care întregeşte pe Dumnezeul- 
bărbat şi face posibilă genera iunea fiin elor. 



76 




Că Maestrul Mahabone sau Mac-Benac, este Dumnezeul hermafrodit deplin, fiul lui Lot şi al fetii lui, fiul Soarelui 
şi al Pământului, omul în deplină posesiune a puterii generatoare. 

Clericalii cred într-o Revolu ie supranaturală, noi o combatem învă ând pe Maestrul Secret, că singură conştiin a 
existen ei este izvorul a tot ce este imaterial în om. 

Clericalii cred în sfârşitul Omenirii; noi învă ăm pe Maeştrii noştri perfec i, că existen a Umanită ii este eternă, căci 
ea se reproduce fără încetare. 

După ce am deşteptat astfel la Fra ii noştri ideea luptei până la capăt ce vor sus ine contra clericalilor, noi le 
procurăm armele, învă ând pe Secretarii intimi, că curiozitatea, că spionajul duşmanului, este o virtute lăudabilă; 
învă ând pe Staroste şi Judecător că. dreptul natural ne sprijină în această luptă; explicând Intenden ilor 
Construc iilor că, în virtutea acestui drept natural, toate mijloacele, potrivite spre a triumfa, sunt în esen a lor şi de- 
a-ntregul în conformitate cu virtutea: şi mai cu seamă suprimarea celor inutili care faptă este încredin ată Aleşilor 
celor 9, represiunile, prin legi făcute ad-hoc, care sunt rezervate Aleşilor celor 15, şi împlinirea triumfului, a 
victoriei definitive a Virtu ii masonice asupra Virtu ii clericale, cu care este însărcinat Cavalerul Ales. 

Pentru a combate spurcata lor Morală noi avem următoarele grade: 

12) Marele Maestru Architect; 13) Arca Regală; 14) Perfectul constructor; 15) Cavalerul Orientului; 16) Prin ul 
Ierusalimului; 17) Cavalerul Orientului şi al Occidentului; 18) Crucea-Roză; 19) Marele Pontif; 20) Venerabilul 
Mare Maestru, 21) Noachitul; 22) Securea Regală. 

La legile divine, la dreptul divin al Clericalilor, Marii noştri Maeştri Arhitec i opun drepturile poporului, singurele 
legitime, singurele adevărate, singurele acceptabile; la dogma lor degradând pe om - cei din Arca Regală le opun 
idealul perfec iunii Umanită ii, în Umanitate şi pentru Umanitate; la morala lor mai sus dezvăluită, Perfec ii noştri 
Constructori opun morala independenta, la perse-cu iunile lor inspirate, Cavalerii noştri ai Occidentului, răspund 
printr-o energică campanie în favoarea Progresului şi a ra iunii pure; la ruşinoasa lor supunere, Prin ii noştri ai 
Ierusalimului, răspund printr-o mândră proclama iede independen ă bărbătească. 

Pentru a lupta contra tiraniilor infame ale Clericalismului, cavalerii noştri de Orient şi Occident se fac apărătorii 
dreptului absolut la libertatea de sindicalizare, spre a înfrânge robirea, în care clericalismul, ajutat de puterea civilă, 
voieşte să ină omenirea; şi Crucea noastră Roză va proclama pentru prima oară emanciparea de Papi şi de Regi. Şi 
pentru a ajunge la acest sfârşit Marii noştri PontiS se fac apostolii libertă ii absolute a învă ământului; Venerabilii 
noştri Mari Maeştri se proclamă duşmanii înverşuna i ai oricărui obscurantism, de oriunde ar veni; Noachi ii noştri 
îşi dau între ei jurământul ca dreptate să se facă, şi cei din Securea Regală ating culmea moralei noastre din 
momentul în care spiritul lor este inundat de razele Adevărului, ascuns lor, înainte de a ajunge la acest grad, prin 
frânturile diforme ale intoleran ei, ale ipocriziei, ale supersti iei şi ale egoismului creştinătă ii. 
în sfârşit, frate, pentru a combate criminala lor Autoritate, noi avem următoarele grade: 

23) Şeful Tabernacolului; 24) Prin ul Tabernacolului; 25) Cavalerul Şarpelui; 26) Trinitarul; 27) Comandorul 
Templului: 28) Prin ul Adept; 29) Marele Sco ian; 30) Kadoş; 31) Marele Inchizitor; 32) Prin ul Secretului Regal; 
33) Marele Inspector General. 

Clericalii răspândesc prejudecă ile lor în mase, căci acolo este singuralor scândură de salvare şi Şeâi noştri ai 
Tabernacolului îi combat, făcând apel la autoritatea, la ac iunea guvernamentală a claselor conducătoare; la umbrele 
goale, la formulele şi emblemele prin care clericalii in departe adevărul, Prinţii noştri ai Tabernacolului proclamă 
dreptul societă ii de a se desface de institu iile politice şi religioase, care sunt contrare spiritului nostru; şerpilor 
despotismului civil, religios, militar şi economic, distrugerea lor; supersti iilor şi doctrinelor false clericale, 
Trinitarii noştri răspund prin apostolatul armoniei legilor sociale cu principiile noastre sublime, 
în fine, ai noştri Comandori ai Templului, se devotează pentru a pune la cale promovarea fra ilor noştri în guvernele 
Statelor; Prin ii noştri Adep i proclamă necesitatea domniei ra ionalismului; Marii noştri Sco ieni luptă fără încetare 
şi fără cru are contra oricărei uzurpări a puterii, ori de une ar veni, fie civilă, fie militară, fie religioasă; ai noştri 
Kadoşi înfăptuiesc emanciparea socială din cătuşele infame ale preo ilor şi ale regilor. 

Şi pentru a încorona totul. Marii noştri Inquisitori propagă autoritatea noastră, Prin ii noştri ai Secretului Regal o 
statornicesc şi o apară, iar noi, marii Inspectori Generali, o exercităm. 

Clericalii, infamii asasini ai Umanită ii, opun, precum vezi frate, Virtu ii noastre, Moralei noastre, Autorită ii 
noastre - Proprietatea lor. Religia lor şi Legea lor, şi tocmai aceşti duşmani de moarte ai Francmasoneriei vei avea 
să-i comba i de acum înainte ca şef de armată. 



77 




Legea, pentru că nu este armonia perfectă între Drepturile omului izolat şi Datoriile Omului Social în Societate, 
Drepturi care nu sunt câştigate pentru to i în toată integritatea lor, Datorii care nu sunt decât consecin a imediată a 
dreptului ce are fiecare din noi de a se bucura de toate Drepturile sale, fără a fi împiedicat de cineva. 

Proprietatea, pentru că pământul nu apar ine nimănui şi produsele lui apar in tuturor în măsura trebuin elor reale de 
trai bun al fiecăruia. 

Religia, pentru că religiile nu sunt decât sisteme filosofice, datorite unor oameni de geniu, sisteme pe care 
popoarele le-au adoptat sub condi ia expresă ca să contribuie a le aduce foloasele traiului bun pentru ele. 

Nici Legea 
Nici Proprietatea 
Nici Religia 

nu pot deci să se impună omului; şi, cum acestea îl nimicesc, lipsindu-1 de drepturile lui cele mai pre ioase, ele sunt 
asasini cărora le-am jurat de a ne răzbuna în modul cel mai manifest; sunt duşmani cărora le-am jurat un război de 
exterminare, fără milă, un război de moarte. 

Din aceşti trei duşmani infami, Religia trebuie să fie grija noastră constantă a atacurilor ucigătoare; pentru că un 
popor niciodată nu a supravie uit Religiei lui, şi pentru că, omorând Religia, vom fi nimicit şi Legea şi Proprietatea, 
pentru că, aşezând asupra cadavrelor acestor asasini Religia Francmasonă, Legea Francmasonă, Proprietatea 
Francmasonă, vom fi regenerat Societatea. 

Pentru a regenera Societate, tu vei avea sub ordinele tale două corpuri de armată, acela format de Atelierele 
Simbolice şi acela format de Atelierele înaltelor Grade. 

Francmasoneria Simbolică trebuie să rămână societate închisă, având un secret, trebuie să se arate în mod discret 
profani pr, profitând cu dibăcie de împrejurări favorabile şi trebuie mai ales să se silească să atragă ucenici. 

Tu te vei sili să atragi în aceste Ateliere cel mai mare număr de elemente duşmănoase Catolicismului, duşmane 
ideilor şi Institu iilor Creştine, pe to i revolta ii contra Bisericii, care ste vrăjmaşa noastră, pe to i necredincioşii de 
orice fel. 

Te vei sili să faci un loc printre Fra ii Simbolici tuturor ambi ioşilor, care voiesc să ajungă la onoruri şi putere, 
tuturor declasa ilor şi secăturilor, care sunt în căutarea unei pozi ii sociale, oamenilor de petrecere, bonvivan ilor 
lacomi de plăceri materiale, negustorilor şi industriaşilor aprigi de câştig, litera ilor, savan ilor setoşi de renume. 
Sileşte-te să îngrămădeşti în grupul Simbolismului oamenii inteligen i şi influen i din toate ările, studiază-i, 
ghiceşte-le tendin ele şi înclinările lor. 

Semnalează-ni-i pe aceştia, şi noi îi vom face să ajugă şi să reuşească, după ce vom fi pus stăpânire pe inteligen a 
lor, pe voin a lor şi pe libertatea lor, pentru a-i avea la dispozi ie după placul nostru. 

Cu aceşti oameni aleşi, instrumente desăvârşite ale sacrosanctelor noastre revendicări, tu vei avea să formezi 
Atelierele înaltelor Grade. 

Tu vei încredin a acestor Fra i de încredere, acestor oameni siguri, propagarea, apărarea şi executarea sublimelor 
noastre idei moderne; tu le vei da însărcinarea să realizeze în societate Răscumpărarea noastră socială prin 
francmasonizarea Familiei, a Patriei şi a Proprietă ii, prin absorbirea de către Ordinul nostru, învă ământului de 
morală şi a autorită ii, prin distrugerea Papalită ii şi prin nimiciră tuturor Religiilor. 

Organism viu, cu propor ii gigantice, care strânge întreaga Societate într-o imensă plasă din care fiecare ochi este 
un om, Ordinul nostru îşi păstrează atotputernicia şi se men ine într-o formidabilă unitate gra ie disciplinei noastre, 
obliga iei de a ine totul în secret şi jurămintelor noastre francmasonice. 

Nu putem să- i recomandăm îndestul. Frate, de a proceda astfel ca, aceste Jurăminte ale tuturor Gradelor, precum şi 
jurământul de Secret prin care se închide întrunirea francmasonă, să fie jurate în termeni precişi şi în aşa fel, încât 
să putem fi siguri de cei folositori şi să putem îndepărta fără primejdie elementele nefolositoare. 

Trebuie să te sileşti, Frate, să câştigi în fiecare Atelier un sâmbure de Fra i influen i, şi, dacă nu convingi, cel pu in 
interesa i, care să ştie să satisfacă trebuin ele sociale ale fiecărui Atelier, fie prin acei dintre Fra i care vor consim i 
să le realizeze cu riscurile şi pericolele lor personale, fie, ceea ce este cu mult mai preferabil, prin ajutorul 
profanilor. 

în acest din urmă caz, să ai grija de a exagera forma protestărilor în contra regimului social, econmic, politic şi 
religios actual, astfel că, odată ridicat şi răscolit terenul popular, prin atari exage-ra iuni, să po i semăna adevăratele 
noastre doctrine, care în aşa împrejurări vor avea un caracter într-adevăr moderat. 



78 




Nu te preocupa prea mult de schisme, de diviziuni, de sfâşieri care ar putea să se producă, nici de rivalitate sau de 
ambi iunile particulare care ar putea să se ivească. 

Nu da decât o importan ă secundară chestiunilor de formă de guvernământ, compen’ iunilor de dinastii, rivalită ilor 
de puteri. 

Dar respinge fără milă şi combate până la moarte, fără nici o cru are, prin toate mijloacele ce î i punem la dispozi ia 
ta, cutare dinastie, cutare institu ie, cutare clasă din societate, cutare influen ă politică, cutare autoritate 
guvernamentală, cutare personaj princiar, cutare individualitate marcantă, care, împotrivindu-se nouă fie ca 
adversar al Revolu iei sociale, fie ca apărător al ideii sau al societă ii creştine, ar forma printr-o astfel de purtare o 
piedică sau ar întârzia împlinirea misiunii noastre sociale. 

Această misiune socială pe care Şeful nostru Suprem ne-a încredin at-o, suntem aproape de a o fi îndeplinit. 

Cum Dumnezeul nostru nu este nici substan ă, nici corp, nici suflet, nici creator, nici tată, nici verb, nici iubire, nici 
diavol, nici mântuitor, nici nimic, noi am robit Biserica puterii laice şi am răsturnat puterea temporală a Papii, 
aşteptând şi răsturnarea puterii lui spirituale. 

Cum suntem ziditorii noului Templu al fericirii Omenirii, şi cum pentru a construi trebuie a începe prin a dărâma, 
prin a distruge actuala stare socială, noi am suprimat învă ământul religios, noi am desfiin at Dreptul Interna ional. 
După ce am răsturnat puterea temporală a Papii, inamicul nostru infam şi de moarte, prin ajutorul Italiei şi al 
Fran ei, noi vom slăbi Fran a, care sus ine puterea spirituală a Papii, prin concursul puterii noastre şi al Germaniei. 

Şi o zi va sosi, când după împăr irea integrală a Europei în două Imperii, German în Occident şi Rus în Orient, 
Francmasoneria le va uni într-o singură împără ie, cu Roma drept capitală a Universului întreg. 

Şeful nostru Suprem va domni singur peste lume, şi Francmasoneria, aşezată pe treptele tronului său, va împăr i cu 
el Atotputernicia. 

Pe cât este de măre şi orbitor prin lumină acest scop suprem, pe care i-1 trecem strălucitor pe dinaintea ochilor, 
atât de mari şi răbdătoare trebuie să fie străduin ele şi sfor ările noastre necesare pentru a-1 atinge. 

Astăzi, când tu stai printre Maeştrii-şefi, străduin ele tale trebuie să sporească ca intensitate şi pentru a- i preciza 
bine tendin ele, asigurând în acelaşi timp succesul lor şi triumful lor, noi î i vom rezuma într-un chip limpede Marea 
Lumină a ini ierii supreme. 

Tu eşti Dumnezeul tău, Pontiful tău şi Regele tău însu i. Ra iunea ta este singura regulă a Adevărului, singura cheie 
a ştiin ei şi a politicii. 

Poftele tale şi instinctele tale constituie singura regulă a Binelui, singura cheie a progresului şi a fericirii: 

Tu trebuie să în elegi şi să interpretezi precum urmează sfânta noastră deviză: 

Libertate, armă atotputernică, cu care noi am răsturnat lumea, înseamnă: 

Independen a fără margini şi restric ii, sustrasă la orice fel de autoritate. 

Independen a spiritului, care nu ar putea fi stânjenită prin nici o revela ie, nici Uitată prin nici o dogmă. 

Independen a voin ei, care nu se supune la nici o putere, care nu recunoaşte nici Rege, nici Papă, nici Dumnezeu. 
Independen a personalită ii, care a sfărâmat toate lan urile ce o ineau încătuşată, lan uri fizice şi lan uri morale, 
lan uri ale Pământului şi lan uri ale Cerului, pentru a realiza independen a Omenirii prin dezrobirea ei absolută şi 
deplină. 

Prin ajutorul Libertă ii, ca pârghie, şi prin pasiunile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru totdeauna 
pe Regi şi pe Preo i, aceşti inamici neîndupleca i ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decât tigrii 
pentru celelalte animale. 

Egalitatea, instrumentul atotputernic cu care noi am transformat lumea, înseamnă. 

Egalizarea proprietă ilor, căci drepturile omului la pământul comun, ca cetă ean al unei singure şi aceleiaşi lumi, ca 
copil al unei singure şi aceleiaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decât toate contractele şi tot dreptul nescris, şi 
prin urmare, aceste drepturi trebuie restabilite, pe când contractele trebuiesc rupteşi dreptul nescris trebuie 
desfiin at. 

Egalizarea averilor, prin echilibrul propor ional al salariilor, prin desfiin area completă şi radicală a dreptului de 
succesiune, prin exproprierea tuturor societă ilor financiare, prin adaptarea la solidaritatea na ională a fiecărui 
popor, a băncilor, a cancelariilor, a transporturilor, a asigurărilor şi a minelor. 



79 




Egalizarea indivizilor, prin solidaritate, prin participarea egală a fiecăruia la produc iunea sa solidară. 31 

Prin ajutorul Egalită ii, ca pârghie, şi poftele omeneşti ca punct de sprijin, noi vom fee să dispară pentru totdeauna 

Aristocra ia Banului, călău neînduplecat, exploatatoare fără sa a neamului omenesc. 

Fraternitate, făgăduin a atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră, înseamnă: 

Fră ia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat în Stat, cu mijloace şi cu o func iune indepndente de Stat şi 
necunoscute Statului. 

Fră ia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat deasupra Statului, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o 
universalitate care fac Francmasoneria să fie superioară Statului şi să-l conducă. 

Fră ia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat în contra Statului, atâta vreme cât vor exista armatele 
permanente, instrumente de apăsare, principii de parazitism, piedică a oricărei înfră iri. 

Prin ajutorul Fraternită ii, ca pârghie, şi prin urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară pentru 
totdeauna parazi-tismu şi Represiunea armată, această ciumă nepotolită, această groază sălbatică a neamului 
omenesc. 

Frate, iată sfârşitul instruc iunii ca Şef al Francmasonieriei. Rosteşte acum împreună cu noi Jurământul suprem; 

Jur de a nu avea altă patrie decât patria universală. 

Jur de a combate fără cru are totdeauna şi pretutindeni hotarele na iunior, hotarele moşiilor, ale caselor şi 
atelierelor, şi grani ele familiei. 

Jur de a răsturna, cu sacrificiul vie ii mele, hotarul în care ucigaşii umanită ii au tras cu sânge şi cu noroi numee lui 
Dumnezeu. 

Jur de a pune la contribu ie întreaga mea existen ă la triumful fără capăt al progresului şi al unită ii universale, şi 
declar că profesez nega iunea lui Dumnezeu şi a sufletului. 

Şi acum, frate, după ce Na iunea. Religia şi Familia au dispărut pentru totdeauna pentru tine, în imensitatea operei 
Francmasoneriei, vino în bra ele noastre, prea Puternice, prea Ilustre şi prea Scump Frate, să împar i împreună cu 
noi autoritatea fără margini şi puterea fără îngrădire pe care o exercitam asupra Umanită ii”. 

(Vezi: Paul Rosen,”LFnnemic Sociale, Histoire documentee des faits et gestes de Ia Franc -Maconnerie, de 1717 a 
1890”, Paris, 1890, pag. 21-45). 



Morala Talmudului 

de Iconomul Const. Nazarie Profesor Ia Facultatea de Teologie din Bucureşti 

Talmudul împarte omenirea în două păr i: evrei şi neevrei. Pe aceşti din urmă îi numşte goi sau goimi. Orice netăiat 

o o 

este de alt neam, ca şi păgânul, e tot una. ~ Creştinii, cum vom vedea, cu deosebire sunt urâ i de Iudei. Numai Iudeii 
vin de la Dumnezeu, ceilal i oameni vin de la diavolul. Evreii sunt mai plăcu i lui Dumnezeu decât îngerii 33 , astfel 
că cine ofensează pe judeu, jigneşte mărirea lui Dumnezeu, şi deci goiul care loveşte pe Evreu trebuie să moară 34 . 
Pe cât oamenii sunt mai presus de animale, pe atât Iudeii sunt mai presus de al i oameni. 35 Aceşti din urmă sunt 
sămân a animalicească 36 , astfel că, dacă n-ar fi Iudei, n-ar fi binecuvântarea pe pământ, nici rază de soare, nici 
ploaie, şi oamenii n-ar putea trăi 37 



31 . Pentru ca cititorul să stabilească identitatea de concep ii dintre instruc iile date lui Garibaldi la 1860 şi principiile Constitu iei Sovietice din 1918; pentru ca să în eleagă că 
aceeaşi conducere unitară şi ascunsă dicta instruc iuni la 1860 şi le aplică peste 60 de ani în Rusia, reproducem din Constitu ia Sovietică, operă curat jidănească, următoarele 
fragmente: 

Art.3, a) :”Spre a realiza socializarea pământurilor, proprietatea particulară asupra solului este desfiin ată şi toate imobilele sunt considerate ca apar inând na iunii întregi şi se 
transmit lucrătorilor fără nici o despăgubire, conform principiului egalită ii de folosin ă”. 

c) „Ca cel dintâi pas către luarea în stăpânire definitivă a tuturor fabricilor, uzinelor, minelor, căilor ferate şi a altor izvoare de produc ie, precum şi a mijloacelor de 
transport, de către Republica muncitorească şi ărănească a Sovietelor, s-a sanc ionat legea, promulgată de Soviet, privind controlul muncitoresc şi Consiliul superior al 
economiei na ionale, spre a asigura puterea lucrătorilor asupra exploatatorilor”. 



32 Tractat Berachoth, folio 47 
33 Tractat Chullin, folio 92 

34 Tractat Sanchedrin, folio 58. 

35 Sepher Zeros ha Miar, folio 10. 

36 Tractat Iebammoth, folio 98 

37 Tractat Iebammoth, folio 63. 



80 




To i rabinii sunt de acord că ne -iudeii au natură animalică. Rabinii: Moisi Ben Nachman, Ravi Raschi, Abarbanel, 
Jalkut şi al ii, compară pe goi, când cu câini, când cu măgarii, când cu porcii. Numai poporul evreu este vrednic de 
via a veşnică, iar celelalte popoare sunt asemenea măgarilor, zice Abarbanel 38 . Voi, iudeilor, sunte i oameni, ceilal i 
nu sunt oameni, pentru că sufletele lor vin de la Duhul necurat, pe când sufletele iudeilor vin de la Duhul lui 
Dumnezeu, zice rabinul Menachenr . Tot astfel se exprimă şi rabinuUalkat: „Numai iudeii au dreptul să se 
numească oameni, iar goii, care vin de la Duhul necurat, trebuie să Se numiţi porci 40 . 

Această privire a evreilor asupra celor de al neam, se ilustrează minunat de următorul fapt Renumitul Rabin Ben 
Şira, care se află în robia Babiloniană, se bucură de prietenia lui Nabucodonosor, împăratul îi arăta foarte multă 
bunăvoin ă, şi într-o zi i-a propus să-i dea pe fiica sa în căsătorie. Ben Şira a zis împăratului: „Află împărate că eu 
sunt fiu de om şi nu de dobitoc” 41 . Fiica împăratului, prin urmare, din punct de vedere al Talmudului, nu era decât 
că ea, şi căsătoria cu ea ar fi înjosit pe un evreu. 

Pe această deosebire însemnată, între evreu şi neevreu, se întemeiază toată morala Talmudului. 

Fariseii, ca tâlcuitori ai Talmudului, n-au putut să nimicească, cu desăvârşire porunca dată de Moise, spre a stabili 
raporturile cu aproapele, însă dânşii au tâlcuit porunca lui Moise în în elesul că sub aproapele trebuie a în elege 
numai pe iudeu: Asupra măgarilor şi cânilor nu atârnă aşa de mult mânia lui Dumnezeu, pe cât atârnă mânia lui 
Iehova asupra goimilorîi 

Ideea că Dumnezeu urăşte pe goimi, îndreptă eşte ufa, Talmudului către ei. Şi, în adevăr, cum e chip să iubeşti pe 
acei pe care Dumnzeu îi blastăma? Pe acest temei Talmudul dă următoarea învă ătură: „Voi nu trebuie să da i nici 
un ajutor goimilor” . 

Este oprit a avea milă către cei care n-au ra iune 43 . 

Omul drept nu trebuie să Se milostiv, fa ă cu omul necurat 44 . 

Voi ve i Si cura i cu cei cura i şi cruzi cu cei cruzi 45 . 

Goimii nu pot, după Talmud, să fie decât răi, şi de aceea, dacă ei fac bine, dau milostenie şi se arată misericordioşi, 
apoi tocmai pentru aceasta trebuie să fie blestema i şi să li se considere asemenea fapte ca păcat, căci fac aceata din 
îngâmfare 46 . 

Dar fiindcă experien a a învă at pe Evrei, că nu e chip a trata pe fa ă, în chipul acesta, pe Goimi, apoi Talmudul 
înva ă pe Israeliti să fie fă arnici: „Salută pe goimi, ca să fii cu ei în pace şi să le fii plăcut” 47 . 

Rabinul Basai, adaogă: „Fă ărnicia e îngăduită în în elesul ca Iudeul să se arate delicat fa ă cu goiul necurat, ca să-l 
cinstească şi sâ-i poată zice: „Te iubesc!”. Dar acelaşi rabin, explică cum să se aplice această regulă: „Aceasta se 
îngăduie Evreului numai în cazul dacă el are nevoie de goiu sau se temei că-i va face rău: în cazul contrar, fă ărnicia 
va fi pacat 

Pentru ca să se poată înşela mai bine goiul evreul poate să-i viziteze bolnavii, să-i îngroape mor ii, să ajute pe 
săraci, dar toate acestea trebuiesc făcute numai ca să ai pace cu goimii, şi ca necura ii să nu facă rău Iudeilor 49 . 

Nu, la aceasta se reduc indica iile Talmudului despre reia iile Iudeilor cu goimii. Sunt încă o mul ime de prescrip ii 
în Talmud, care arată cum să se poarte evreul cu via a şi averea goimilor, în toate e aceeaşi deosebire radicală, pe 
care Talmudul o pune între evreu şi neevreu. Şi aşa, neevreul n-are drept la bunuri, pentru că el este numai animal, 
şi, ca animal, cu seninătate de conştiin ă poate fi ucis, sau alungat din casă şi a se folosi de averea lui. Proprietatea 
neevreului e tot una cu un lucru pierdut şi adevăratul ei stăpân este Iudeul 50 . 

Acest lucru e drept, zice rabinul Albo, pentru că Dumnezeul Evreilor le -a dat puterea asupra averii şi vie ii tuturor 
oamenilor 51 . Pentru aceasta, dacă goiul va fura de la Evreu un lucru, cât de neînsemnat, trebuie să moară. Evreul 



38 Comraent, du Hos, IV, t. 

39 Comraent, sur le Pentat, Inc. folio 14a. 

40 Jalkut, Reubeni, folio 10. 

41 Sepher Ben Şira. folio 8. 

42 Aboda, Zarah, folio 4 

43 Tract at Jebammoth, folio 23. 6.Tractat Sanchedrin, folio 92. 

44 Comraent, du I-er livre des Rois, XVIII, 14. 

45 Baba Bathra, folio 123 

46 Baba Bathra. folio 10. 

47 Tractat Gittin, folio 61. 

48 Sepher Cad ha-kemach, folio 230. 

49 Tractat Gittin, folio 61. 

50 Folio 54. 

51 Sepher Haikarim, III, 25 



81 




însă poate lua, cât va voi, din averea goiului, pentru că acolo unde este scris: Nu ve i face rău aproapelui vostru”, nu 
stă scris: Nu trebuie sa faci rău goiului” 52 . 

Iată pentru ce evreul de va fura ceva de la evreu, se socoteşte fur, iar dacă va fura de la goi, nu se socoteşte fur; 
întrucât a luat ceea ce-i a lui. Rabinul Aschi, vorbeşte slugii sale: ,Adâ-mi strugurii cari apar in goiului, nu atinge 
insa pe acei care sunt proprietartea Iudeului” 53 . 

Puterea această supremă a Iudeului asupra a tot ce apar in goilor, se întinde şi la animale. Talmudul zice că, dacă 
boul evreului va împunge goul goiului. Evreul nu se judecă, - dar dacă boul goiului va împunge boul Evreului, 
atunci goiul trebuie să plătească, pentru că Dumnezeu a predat pe goimi lui Israel 54 . 

Talmudul de asemenea dă evreilor sfaturi, cum ar putea ei să-şi ajungă scopul principal, adică definitiva supunere 
materială a goimilor. Mijlocul principal întru atingerea acestui scop este camătă şi înşelăciunea. Dumnezeu, se zice 
în Talmud, a poruncit să se ia procente de la goimi, şi să nu li se dee banii, decât cu procente, astfel că în loc de 
ajutor să le facem rău, dacă aceata ne foloseşte; nu tot astfel trebuie a lucra fa ă cu evreii 55 . Renumitul Rabin Bachai 
zice: „Via a goilor e în mâinile tale ludeule; cu atât mai mult, î i apar ine aurul lui! 56 Camătă, câteodată, a luat 
propor ii neauzite. Jansen, în scrierea „LTIistoire de la Reforme en Allemagne”, aduce date care dovedesc că 
Israeli ii au luat procente de 3, 4 şi 6 sute la sută pe an. Afară de camătă, Talmudul recomandă evreilor, fa ă eu 
neevreii, înşeătoria şi furtul Astfel, dacă goiul a pierdut un obiect sau punga, evreul nu trebuie să-l restituie, căci stă 
scris: „e oprit a da goiului, ceea ce a pierdut, acel ce va da goiului ceea ce a pierdut, nu va găsi milă înaintea 

CT 

Domnului” Rabinul Rachi, zice: ,A te întoarce goiului ceea ce el a pierdut, înseamnă a asemăna pe necurat cu 
Israeliteanul: aceasta însă e păcat” 58 . Acela care va întoarce ne-Iudeului lucrul pierdut, face păcat, pentru că 
contribuie la puterea necuratului, zice Maimonides 59 . Rabinul Ierucham, adaugă: Dacă goiul are act, prin care se 
dovedeşte ca el a dat Iudeului bani cu împrumut, şi goiul a pierdut actul. Evreul care l-a găsit nu trebuie sâ-1 dea 
înapoi, pentru că obliga iunea a încetat în momentul când el 1 -a găsit. 

„Dacă Evreul ar voi să dea goiului actul, atunci fratele lui trebuie să-i interzică aeata, grăind: „Daca voeşti să 
sfin eşti, numle lui Dumnezeu, nu face aceasta “ 60 . 

Aceleaşi reguli le dă Talmudul şi relativ la Corner : E îngăduit, zice Talmudul, a lua procente de la goim, şi a- 1 
înşela, când i se vinde un lucru, însă „dacă vinde i ceva aproapelui vostru, adică Iudeului, sau cumpăra i ceva de la 
el, nu trebuie să-l în ela i” 61 . Rabinul Moses grăieşte limpede: „Dacă goiul, socotindu-se s-a înşelat în socoteala 
banilor, Evreul să zică: „Eu nu ştiu nimic”. Nu sfătuiesc însă, ca goiul să Se indus în eroare, pentru că el poate face 
aceasta înadins ca să încerce pe Iudeu” 62 . După aceasta se pot în elege cele scrise de Rabinul Brentz: „Dacă 
Israeli ii ar călători în cursul întregii săptămâni şi ar înşela în dreapta şi în stânga, să se adune Sâmbăta şi să dea 
slavă lui Dumnezeu, grăind: „Trebuie a smulge inima goimilor şi a ucide pe cel mai bun dintre creştini” 63 . 

Legile de Stat, după Talmud, trebuie astfel folosite de Iudei, încât diri ele să tragă numai foloase. în această privin ă 
Talmudul zice: „Dacă evreul se judecă cu neevreul, voi trebuie să conlucra i ca să câştige fratele vostru şi trebuie să 
zice i celui de alt neam: „Aşa doreşte legea noastră”. Dacă legile ării sunt favorabile iudeilor, atunci conlucraţi ca 
să câştige judecata fratele vostru, zicând celui de alt neam: „Aceasta o cere legea VOASTRĂ. în tot cazul trebuie a 
încerca pe cel de alt neam cu diferite intrigi, ca evreul să câştige afacerea” 6 . Rabinul Achiba, care dă acest sfat, 
spune că trebuie să se lucreze însă aşa fel, ca Iudeii să nu fie discreditau'. 

Aceleaşi regule le dă Talmudul şi când e vorba de via a goiului. Rabinul Maimonide grăieşte: „S-a zis sa nu ucizi, 
dar acesta însemnează să nu ucizi pe Iudeu, Gullui Israel, dar goii, ereticii, nu sunt Si lui Israel” 65 . Trebuie a ucide 



52 Tractat Sanchedrin, fol.57. 

53 Tractat Baba Kamma, folio 113. 

54 Tractat Baba Kamma. folio 37 

55 Maimonide Sepher Mizot fol. 

56 Explic, du Pentat, folio 2213.4. 

57 Tractat Sanchedrin, folio 76 

58 Ibidem 

59 Ind. Chaz, hilch.gez. 

60 Nethib.IV 

61 Tract. Baba Mezin, folio 61-1. 

62 Sepher Mizvoth Gaddoi. 

63 Aceasta se zice în limba ebraică „tob toif şebegoim harag” şi se înva ă copiii mici de 6 ani, în toate şcolile evreieşti. 

64 Tractat Baba Kamma, folio 113. 

1,5 Iad. Chag, hlich. Rozzdachu Melachim. 



82 




pe cel mai respectabil dintre idolatri. 66 Şi iarăşi: „dacă scot din groapă pe goiul căzut în ea, se face serviciu 
idolatriei” 67 . Maimonides zice: „Nu e îngătuit a avea milă către idolatru, când el piere în rîu sau în alt loc, şi dacă se 
îneacă nu trebuie a G scăpat” 68 . 

Tot astfel înva ă şi al i tâlcuitori renumi i ai Talmudului, între care se deosebeşte Abarbanel. 

Acesta zice: „Dacă ereticul cade în groapă, nu-1 scoate. Dacă în groapă este o scară scoate -o. Dacă lângă groapă 
este o piatră, arunc-o acolo” 69 . în fine, în Talmud sunt locuri, care prin cruzime amintesc pe adoratorii lui Moloch şi 
care dau naştere la procese rituale: „Acel care va vărsa sângele goiului, aduce jertfă lui Dumnezeu” 70 . 

A ucide pe un goim e un merit, şi dacă, din greşeală, în loc de goi s-a ucis un evreu ucigătorul n-are vină: ,Jicel care 
vrea să ucidă un animal, ucide un om; sau care, voind să ucidă un goim, din greşeală ucide un evreu, nu trebuie 
pedepsit” 71 . 

Goiul care ar vrea să ucidă pe evreu e aşa de vinovat, ca şi cum ar fi vrut să nimicească lumea întreagă. 72 Goiul care 
ucide pe goiu trebuie socotit nevinovat, dar dacă el ar ucide pe evreu, trebuie să moară chiar de ar fi circumcis. 73 
Tot astfel se referă Talmudul şi la familia goiului, femeie şi copii. Moise a zis: „Să nu doreşti femeia aproapelui 
tău”dar femeia aproapelui tău e femeia evreului. To i rabinii renumi i, ca Raschi, Bahai, Levy, Gerson sunt de 
acord, că nu poate fi vorba de prea-curvie unde nu-i căsătorie. De aceea, Maimonides zice: „Epermis a precurvi cu 
femeia neevreului” 74 . Şi, în adevăr, Talmudul cuprinde o mul ime de istorisiri, în care rolul de preacurvari îl joacă 
Rabini renumi i ca: Elizer, Nachman, Achiba, Meier, Tarphon etc. 

Cele de mai sus sunt fapte, din care noi nu vom face nici o încheiere; însuşi cititorul poate să-şi facă idee despre 
morala Talmudului. 

(Din „Cuvântul Studen esc”) 



BIBLIOGRAFIA AUTORILOR FOLOSI I DE IOAN MO A LA COMENTARIILE LUCRĂRII 

1. Issac BLUMCHEN; Le droit de la race superieure, Cracovie, 

1914. 

2. Emile CAZANOVE, La Revolution Antijuive de demain, Paris, 

1904. 

3. A.C. CUZA, Jidanii în război, Bucureşti, 1923. 

4. H. FORD, Der Internationale Jude. Traducere germană, 
partea I şi II, Leipzig, 1920-21. 

5. Urbain GOHIER, La Terreurjuive, Paris, 1909, Ed. V. 

6. B.P. HAŞDEU, Talmudul, conferin ă, 1866. 

7. Alex. IARCA, Destinul şi istoria ovreiască, Buzău, 1922. 

8. Nicolae IORGA, Istoria evreilor din ările noastre. Comunicare 
făcută la Academia Română, Bucureşti, 1913. 

9. Roger LAMBELIN, Le Regne d'lsrael chez Ies Anglo-Saxons. 

Ed. IV, Paris, 1921. 

10. LUDENDORFF, Kriegfuhrung und Politik, Ed. II, 1922. 

11. Maurice MURET, L'esprit juif. Ed. II, Paris, 1901. 

12. Dr. PAULESCU, Talmudul, Canalul şi Francmasoneria 
jidovească. 



66 Aboda zara, folio 26. Masachu Sophanim, Perck 15. 

67 Ibidem, folio 20. 

68 Iad. Ehaz, Hlich. Aboda Zara. 

69 Aboda Zara, folio 26. Midederach Bamidebarraba, p. 21. 

70 Jalkut-Simeoni ad Pentat, folio 245, col. 3. 

71 Tractat Sanchedrin, folio 78. 

11 Ibidem, folio 37. 

73 Tract. Sanchedrin. folio 7 1 . 

74 Iad, chaz, hlich. Melachim. 

75 Tract. lomma, folio 18. 



83 




13. Paul ROSEN, L'Ennemie sociale, Histoire documentee des 
faites et gestes de la Franc-Magonerie, Paris, 1890. 

14. Werner SOMBART, Die ZukunftderJuden, Leipzig, 1912. 

15. Werner SOMBART, Sozialismus und soziale Bewegung, Ed. 

IX, lena, 1920. 

16. Theo-DOEDALUS, L'Angleterre juive; Israel chez John Bull. 

Ed. III, Paris, 1913. 

17. Em. D.B. VASILIU, Situa ia demografică a României, Cluj, 

1923. 

18. Revista APĂRAREA NA IONALĂ. 

CUPRINS 
Introducere 
Capitolul I 
Capitolul II 
Capitolul III 
Capitolul IV. 

Capitolul V. 

Capitolul VI 
Capitolul VII 
Capitolul VIII 
Capitolul IX 
Capitolul X 
Capitolul XI 
Capitolul XII 
Capitolul XIII 
Capitolul XIV. 91 
Capitolul XV. 95 
Capitolul XVI 104 
Capitolul XVII 
Capitolul XVIII 
Capitolul XIX 
Capitolul XX 
Capitolul XXI 
Capitolul XXII 
Capitolul XXIII 
Capitolul XXIV. 
încheiere 
Apendice 
Anexă 
Bibliografie 

NOTA EDITURII: 

Protocoalele în elep ilor Sionului pot fi privite ca o carte de propagandă antisemită; ca o lucrare reală, care 
dezvăluie complotul universal evreiesc; ca un document istoric care a ridicat multe probleme, subiect de 
controverse interminabile sau ca o crea ie a unui serviciu secret destinată justificării persecu iei contra poporului 
evreu. 

în virtutea dreptului fundamental la liberă exprimare şi pentru ca fiecare să poată aprecia sau condamna, în 
cunoştin ă de cauză, o scriere care a jucat un rol important în istoria lumii, am decis să publicăm, pentru prima oară 
integral, Protocoalele în elep ilor Sionului, înso ite de comentariile lui Ioan Mo a. 



84 




Editura nu îşi asumă responsabilitatea pentru afirma iile din această carte, făcând prin publicarea ei, un gest de 
restituire istorică. 



85